John Bonham
| John Bonham | |
John Bonham () | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4] Redditch, Anglia, Regatul Unit |
| Decedat | (32 de ani)[1][2][3][5] Windsor, Berkshire, Anglia, Regatul Unit |
| Cauza decesului | moarte accidentală (asfixie) |
| Frați și surori | Deborah Bonham[*] |
| Copii | Jason Bonham[*] |
| Cetățenie | |
| Ocupație | baterist de rock[*] |
| Limbi vorbite | limba engleză[1][6] |
| Activitate | |
| Gen muzical | rock[7] hard rock folk rock Blues rock |
| Instrument(e) | baterie |
| Case de discuri | Atlantic Records |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
John Henry „Bonzo” Bonham (n. 31 mai 1948; d. 25 septembrie 1980) a fost un baterist (sau toboșar) precum și percuționist englez, membru al trupei de classic rock, hard rock, heavy metal și folk rock Led Zeppelin. Este considerat unul dintre cei mai talentați, tehnici și influenți toboșari de muzică rock ai tuturor timpurilor. Stilul rapid și agresiv de a cânta la tobe a lui John Bonham a reprezentat o parte considerabilă din fundația ritmică a formației Led Zeppelin, ajutând astfel grupul să obțină faimă internațională și succes comercial, fiind considerați pionieri ai sub-genului acid rock. A suferit o moarte accidentală din cauza unui consum excesiv de alcool, mai precis a aproximativ 40 de shot-uri de vodcă în anul 1980. Moartea acestuia a reprezentat sfârșitul formației Led Zeppelin în cvasi-mare parte (cu excepția unor reuniuni ulterioare sporadice în anii 1985, 1988, 1995 și 2007). John Bonham a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în anul 1995 în calitate de membru al formației Led Zeppelin cu care a cântat între anii 1968 și 1980.
Biografie
[modificare | modificare sursă]A început să cânte la tobe de la vârsta de 5 ani. Mama lui, Joan, i-a dăruit o tobă mică (snare drum) la vârsta de 10 ani. Ulterior, și-a luat primul kit de tobe la vârsta de 10 ani (conform unui interviu din documentarul Becoming Led Zeppelin lansat în anul 2025). A primit un set de tobe Premier Percussion la vârsta de 15 ani. John Bonham nu a avut o educație muzicală formală (în sensul că nu a luat lecții de tobe), dar a primit sfaturi de la toboșarii din Redditch, orașul său natal. Printre influențele notabile ale acestuia s-au numărat Johnny Kidd & The Pirates, Max Roach, Buddy Rich sau Gene Krupa precum și James Brown. Dincolo de muzică, la nivel profesional, John Bonham a lucrat în construcții împreună cu tatăl său. Când încă era la școală, mai precis între anii 1962 și 1963, John Bonham a cântat în două formații: Blue Star Trio respectiv Gerry Levene & the Avengers.[8] În anul 1964, s-a alăturat formației semi-profesioniste Terry Webb and the Spiders. În aproximativ aceeași perioadă de timp a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Pat Phillips. Mai târziu, a cântat în anumite formații din Birmingham precum The Nicky James Movement și The Senators. În 1966, s-a alăturat formației A Way of Life. După ce această formație a încetat să mai existe, a devenit membru a unei trupei de blues cunoscută ca Crawling King Snakes care îl avea ca solist vocal pe Robert Plant. A început să cânte cu solistul Robert Plant de la vârsta de 16 ani. În 1967, Bonham s-a reîntors în formația A Way of Life, dar a păstrat legătura cu fostul său coleg de formație, Robert Plant. A cântat cu Robert Plant în formația Band of Joy, dar la un moment dat s-a despărțit de solist din motive financiare. Înaintea de a deveni membru în Led Zeppelin (la recomandarea lui Robert Plant), John Bonham cânta cu artistul american Tim Rose într-un soi de gen folk electric. Prima piesă pe care a cântat-o cu colegii de formație din Led Zeppelin la prima repetiție a grupului a fost The Train Kept A-Rollin' (sau Train Kept A-Rollin), un cântec original de jump blues respectiv rhythm & blues de muzicianul american de jazz respectiv rhythm & blues Tiny Bradshaw.
Influențe muzicale adiționale
[modificare | modificare sursă]John Bonham admira anumiți toboșari de soul și motown dar o influență marcantă în zona de rock pentru el a fost Ginger Baker de la Cream.[9] De asemenea, John Bonham a declarat că a fost un fan al muzicii lansate de casa de discuri Stax Records sau al lui James Brown. Alte influențe notabile au fost anumiți bateriști de jazz sau R&B (spre exemplu Gene Krupa, Max Roach sau Buddy Rich, anterior menționați în secțiunea de mai sus). Mai mult, influența pentru beat-ul de pe melodia Ramble On este reprezentată de Buddy Holly, mai precis hit-ul acestuia din 1957 intitulat Everyday.[10]
Stil muzical
[modificare | modificare sursă]A fost recunoscut pentru puterea sa, piciorul drept foarte rapid în fața tobelor, sunetul său distinctiv și simțul dezvoltat pentru groove. Bonham este descris de către Encyclopædia Britannica ca fiind „modelul perfect pentru toți bateriștii de hard rock care i-au urmat”, tehnica acestuia fiind studiată de mulți toboșari contemporani. A fost supranumit cel mai bun baterist al tuturor timpurilor de revista americană Rolling Stone în anul 2016.[11] Din punct de vedere stilistic, a îmbinat mai multe genuri pe melodiile care alcătuiesc discografia formației Led Zeppelin precum samba, folk pastoral, reggae sau funk.
Tehnică muzicală
[modificare | modificare sursă]A fost recunoscut pentru măiestria sa muzicală la toba bas (un exemplu notabil în acest sens fiind reprezentat de piesa Good Times Bad Times de pe albumul de studio Led Zeppelin I lansat în anul 1969).[12] În anul 1973, John Bonham a declarat în cadrul unui interviu faptul că întotdeauna i-a plăcut ca tobele să fie „luminoase și puternice” (bright and powerful în engleză, în original) respectiv faptul că nu a folosit cinelele sau chimvalele (cymbals) prea mult, în afară de momentele când făcea solo-uri, preferând sunetul tobelor în sine.[13] Sunetul specific de tobe prin care John Bonham s-a remarcat în Led Zeppelin de-a lungul carierei sale muzicale a fost reprezentat de kit-uri de tobe Ludwig (folosindu-se de toba bas foarte mult precum și de o tehnică de a pune microfonul specifică lui Glyn Johns care a inclus doar trei microfoane pentru a capta sunetul tobelor sale). Conform unui interviu acordat de Jimmy Page pentru NPR, acesta a declarat că un aspect foarte important al tehnicii lui John Bonham a fost faptul că putea să își acordeze tobele, ceea ce era destul de rar pentru toboșarii din vremea respectivă (i.e. anii 1970). Nu în ultimul rând, solo-uri sale live era destul de lungi (mai precis de circa 20 de minute), dar nu depășeau jumătate de oră sau 30 de minute. Un solo muzical notabil de lungă durată a lui John Bonham este cel de la Earl's Court din anul 1975, după piesa Moby Dick.
Spiritualitate
[modificare | modificare sursă]Simbolul sau sigiliul lui John Bonham de pe albumul de studio Led Zeppelin IV (1971) este reprezentat de cercurile boromeice care sunt identificate cu Sfânta Treime în Cartea Semnelor (The Book of Signs sau Das Zeichenbuch) de autorul german Rudolf Koch (mai precis la pagina 32) din care acest semn ezoteric a fost, cel mai probabil, preluat.
Viața personală și familia
[modificare | modificare sursă]A fost fiul lui Joan și Jack Bonham. A plecat de la școală când era adolescent. În anul 1966, s-a căsătorit cu Pat Phillips. John Bonham a fost un familist convins și dedicat, fiind decis la un moment dat să plece din formația Led Zeppelin pentru a petrece mai mult timp cu familia sa (ca în cazul colegului său de formație, John Paul Jones), dar a fost convins de managerul formației, Peter Grant, să nu părăsească grupul muzical din care făcea parte. Fiul lui, Jason Bonham, este toboșar de asemenea și a cântat într-o formație de hard rock spre finele anilor 1980 până în anii 1990, mai precis Bonham, după numele său de familie. A cântat la tobe de mic sub îndrumarea tatălui său. Ulterior, Jason Bonham a cântat cu cei trei membrii supraviețuitori ai formației Led Zeppelin (i.e. Robert Plant la voce, Jimmy Page la chitară electrică și John Paul Jones la chitară bas electrică precum și la clape) în cadrul concertului de reuniune ținut în anul 2007 pe O2 Arena din Londra, Anglia, Regatul Unit. Pe lângă Jason Bonham, John Bonham mai are o fiică pe nume Zoe cu Pat Phillips.
Discografie cu Led Zeppelin
[modificare | modificare sursă]- Led Zeppelin I (1969)
- Led Zeppelin II (1969)
- Led Zeppelin III (1970)
- Led Zeppelin IV (1971)
- Houses of the Holy (1973)
- Physical Graffiti (1975)
- Presence (1976)
- The Song Remains the Same (1976), album live
- In Through The Out Door (1979)
- Coda (1982)
Filmografie
[modificare | modificare sursă]- The Song Remains the Same (1976)
- Led Zeppelin DVD (2003)
- Becoming Led Zeppelin (2025)
Galerie
[modificare | modificare sursă]- Simbolul bateristului sau toboșarului John Bonham de pe coperta interioară a albumului de studio Led Zeppelin IV lansat în anul 1971.
- Memorialul John Bonham din fața Bibliotecii Redditch
- Memorialul John Bonham din fața Bibliotecii Redditch
- Mormântul lui John Bonham
- Kit-ul de tobe al lui John Bonham, expus la Hard Rock Cafe din Londra, Regatul Unit
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „John Bonham” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
- 1 2 „John Bonham” (în engleză). Internet Broadway Database. LCCN 2002563812. Wikidata Q31964. Accesat în .
- 1 2 „John Henry Bonham” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
- ↑ „John Bonham”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în .
- ↑ „Led Zeppelin, le groupe qui a su s'arrêter à temps”, Slate
- ↑ „John Bonham”. CONOR.SI[*]. Wikidata Q16744133.
- ↑ „John Bonham”.
- ↑ Bonham, Mick (). John Bonham: The Powerhouse Behind Led Zeppelin. London: Southbank Publ. p. 19, 31. ISBN 1-904915-11-6.
- ↑ „The Long Shadow of Led Zeppelin”. Rolling Stone online via Internet Archive. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Ben Forrest (). „"Only peculiar to itself": the unexpected drumbeat that John Bonham stole from Buddy Holly”. Far Out Magazine. Accesat în .
- ↑ Britannica Editors. „John Bonham”. Encyclopædia Britannica online. Accesat în .
- ↑ Melodics (). „Exploring the Drumming Genius of John Bonham”. Melodics. Accesat în .
- ↑ Tyler Golsen (). „John Bonham once explained his own drumming style”. Far Out Magazine. Accesat în .