James Hilton

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
James Hilton
Date personale
Născut[2][3][4][5][6][5][7][8] Modificați la Wikidata
Leigh, Lancashire, Anglia, Marea Britanie
Decedat (54 de ani)[2][3][4][9][5][6][5][7][8] Modificați la Wikidata
Long Beach, California, SUA
Căsătorit cuAlice Brown (1935-1937; divorț)
Galina Kopineck (1937-1945; divorț)
CetățenieFlag of the United Kingdom.svg Regatul Unit Modificați la Wikidata
OcupațieRomancier
Limbilimba engleză[1]  Modificați la Wikidata
StudiiChrist's College  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Specie literarăromane de aventuri, fantasy, ficțiuni
Note
PremiiPremiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat  Modificați la Wikidata
Prezență online

James Hilton (n. ,[2][3][4][5][6][5][7][8] Lancashire, Regatul Unit – d. ,[2][3][4][9][5][6][5][7][8] Long Beach, California, SUA[10]) a fost un romancier englez cunoscut în special pentru câteva best-seller-uri precum Lost Horizon și Goodbye, Mr. Chips. Romanele Orizont pierdut și Adio, domnule Chips, ambele apărute în 1933, i-au adus celebritate autorului, făcându-l bogat.[11]

El a scris și scenarii de film pentru Hollywood.[12]

Biografie și carieră[modificare | modificare sursă]

James Hilton s-a născut în anul 1900 în orașul Leigh din comitatul Lancashire (azi în Greater Manchester), în familia unui învățător.[11] A absolvit cursurile de la Leys School din Cambridge (1918), apoi a urmat studii de literatură engleză la Christ's College din cadrul Universității Cambridge.[11] În anul 1920, pe când era încă student, a debutat ca scriitor cu romanul Catherine Herself.[11] Începând de atunci, el nu s-a gândit niciodată în mod serios să urmeze o carieră în afara lumii literare.[11] În următorul deceniu a lucrat ca jurnalist mai întâi la Manchester Guardian, iar apoi, pentru un salariu săptămânal de câteva lire, a scris recenzii de carte pentru Daily Telegraph.[13] Două romane apărute în 1933 i-au adus celebritatea și l-au făcut bogat: Orizont pierdut (publicat de editura Macmillan din Londra) și Adio, domnule Chips (publicat în 1933 sub formă de foileton ca supliment al ziarului British Weekly și apoi în 1934 în volum).[11]

În iarna anului 1932-1933 James Hilton a început să se documenteze pentru scrierea romanului ce a fost intitulat Orizont pierdut.[14] Tibetul, un teritoriu foarte puțin cunoscut la începutul secolului al XX-lea, a exercitat o mare atracție asupra scriitorului prin aura de mister care-l învăluia: „Locurile și popoarele necunoscute au exercitat o mare atracție pentru mine, iar Tibetul este unul dintre puținele locuri de pe pământ care este încă relativ inaccesibil”.[15] Potrivit afirmațiilor sale ulterioare, Hilton a petrecut multe ore la sala de lectură a British Museum, citind descrierile călătoriilor în Tibet: „Îmi amintesc orele [pe care le-am petrecut] în biblioteci, citind povești și legende ale marilor călători misionari care au explorat întreaga Asie centrală cu câteva secole mai înainte”.[16]

Într-un interviu publicat în 1936 în ziarul american New York Times, Hilton a declarat că a folosit „materialul tibetan” de la British Museum, în special memoriile de călătorie a doi preoți misionari francezi, Évariste Régis Huc și Joseph Gabet, pentru a se documenta cu privire la spiritualitatea budistă și la cultura tibetană în imaginarea tărâmului armonios Shangri-La.[17][18] Huc și Gabet au călătorit de la Beijing la Lhasa în perioada 1844–1846 pe un traseu aflat la 250 km nord de provincia Yunnan. Relatarea călătoriei lor, publicată mai întâi în franceză în 1850,[19] a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost publicată în mai multe ediții.[20] O „traducere comprimată” populară a cărții a fost publicată în Anglia în 1928.[21]

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

Ecranizări ale scrierilor sale[modificare | modificare sursă]

Unele dintre romanele lui Hilton au fost ecranizate:

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b c d „James Hilton”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  4. ^ a b c d James Hilton (novelist), SNAC, accesat în  
  5. ^ a b c d e f g h James Hilton, Find a Grave, accesat în  
  6. ^ a b c d James Hilton, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  7. ^ a b c d James HILTON, NooSFere, accesat în  
  8. ^ a b c d James Hilton, Filmportal.de, accesat în  
  9. ^ a b James Hilton, Internet Broadway Database, accesat în  
  10. ^ „James Hilton”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  11. ^ a b c d e f en Brian Stableford, Yesterday's Bestsellers: A Journey Through Literary History, 2006, p. 47.
  12. ^ D. Daiches ed., The Penguin Companion to Literature 1 (1971) p. 254
  13. ^ en „Mr. James Hilton”. The Times (53121). . p. 10.  |section= ignorat (ajutor)
  14. ^ en John R. Hammond, Lost Horizon Companion: A Guide to the James Hilton Novel and Its Characters, Critical Reception, Film Adaptations and Place in Popular Culture, 2008, p. 17.
  15. ^ „Obscure places and people have a great attraction for me and Tibet is one of the few places on earth that is still comparatively inaccesible”. Vezi en John R. Hammond, Lost Horizon Companion: A Guide to the James Hilton Novel and Its Characters, Critical Reception, Film Adaptations and Place in Popular Culture, 2008, p. 91, și en Dennis Poupard (ed.), Twentieth-century Literary Criticism, Gale Research Company, Detroit, Michigan, 1986, pp. 94-95.
  16. ^ „I remember hours in libraries reading tales and legends of the great missionary travellers who explored all central Asia centuries ago”. Vezi en John R. Hammond, Lost Horizon Companion: A Guide to the James Hilton Novel and Its Characters, Critical Reception, Film Adaptations and Place in Popular Culture, 2008, p. 92.
  17. ^ en Michael McRae, The Siege of Shangri-La: The Quest for Tibet's Sacred Hidden Paradise, Broadway Books, New York, 2002.
  18. ^ en B.R. Crisler, „Film gossip of the week”, în The New York Times, 26 iulie 1936, secțiunea 9, p. 3.
  19. ^ fr Evariste Regis Huc, Souvenirs d'un voyage dans la Tartarie, le Thibet et la Chine pendant les années 1844, 1845 et 1846, Paris, 1850.
  20. ^ en Beatrice Mille, „A selective survey of literature on Tibet”, în American Political Science Review, nr. 4 (47), 1953, pp. 1135–1151.
  21. ^ en Evariste Regis Huc & Joseph Gabet, Travels in Tartary, Thibet and China, 1844–1846, editat și tradus de William Hazlitt, Routledge, Londra, 1928.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Roland Green in American Library Association (ALA) Booklist, 1996 (mo.?)
  • Shangri-La, Kirkus Reviews Issue 15 Feb. 1996
  • Shangri-La: Morrow/ Harper Collins/ pub. 1 May. 1996 Lib. Cong. 0-688-12872-6

Legături externe[modificare | modificare sursă]