Izoglosă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Exemplu de izoglosă: răspîndirea sinonimelor doniță și șiștar („vas în care se mulge vaca”) în regiunea Moldova. Izoglosa corespunzătoare trece aproximativ prin orașele Bacău și Vaslui. În zonele marcate cu violet se folosesc ambele variante.[1]

În lingvistică, o izoglosă (sau isoglosă; din cuvintele grecești ίσος isos, egal, și γλῶσσα glossa, limbă) este o linie trasată pe o hartă pentru a indica limitele ariei de răspîndire a unei particularități lingvistice. În general izoglosele separă aspecte comparabile din limbi înrudite, dialecte sau graiuri, ca de exemplu:

  • moduri diferite de pronunțare a unui anumit sunet de origine comună; în acest caz izoglosa se numește izofonă;
  • sensuri diferite ale unui cuvînt sau, invers, cuvinte diferite pentru același sens; în acest din urmă caz izoglosa se numește izolexă;
  • variante ale unei construcții sintactice;
  • moduri distincte de flexionare a unui cuvînt.

Izoglosele care corespund unor fenomene diferite (corelate sau nu) se pot grupa uneori în fascicule de izoglose; acestea pot reprezenta limitele între două dialecte. În acest caz adesea una dintre izoglose este selectată ca fiind reprezentativă pentru distingerea dialectelor implicate.

Exemple[modificare | modificare sursă]

Iată cîteva din cele mai cunoscute izoglose:

  • Linia Benrath (sau linia maken-machen) este un fascicul de izoglose în arealul limbii germane, care distinge dialectele germanei înalte (Hochdeutsch) de celelalte dialecte. Această linie trece aproximativ prin Benrath (aparținînd de Düsseldorf) în vest și zona orașelor Magdeburg și Berlin în est. Izoglosa reprezentativă a fasciculului este distincța maken-machen (a face) apărută în urma unui proces de tranziție consonantică de la k la ch între secolele al III-lea și al IX-lea, proces care a afectat numai dialectele de la sud de linia Benrath.

Galerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Moldova și Bucovina. III. Harta III, p. 6-7