Isabella de Aragon, Ducesă de Milano
| Isabella de Aragon | |
| Ducesă de Milano | |
Isabella de Aragon (efigie de Francesco Laurana, 1487/1488) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1] Napoli, Regatul Neapolelui |
| Decedată | (53 de ani)[1] Bari, Italia |
| Înmormântată | chiesa di San Domenico Maggiore[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (sifilis) |
| Părinți | Alfonso al II-lea de Neapole Ippolita Maria Sforza[*] |
| Frați și surori | Sancha of Aragon[*] Ferdinand al II-lea de Neapole Alfonso de Aragon |
| Căsătorită cu | Gian Galeazzo Sforza[2] |
| Copii | Bona Sforza[*] Francesco Sforza[*] Ippolita Maria Sforza[*] |
| Ocupație | aristocrat |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce de Milano[*] ducesă |
| Familie nobiliară | Casa de Trastámara |
| Modifică date / text | |
Isabella de Aragon sau Isabella de Neapole (n. , Napoli, Regatul Neapolelui – d. , Bari, Italia), aparținând Casei de Trastamara, a fost ducesă de Milano prin căsătoria cu Gian Galeazzo Sforza și suo jure ducesă de Bari. Viața ei a fost caracterizată de crizele politice din jurul războaielor italiene. Isabella s-a găsit adesea sfâșiată între țara ei natală, Regatul de Neapole și țara adoptivă Ducatul de Milano, provocându-i suferințe personale și dificultăți politice. După o căsnicie dificilă și lipsă de sprijin în Milano, ea a primit Ducatul de Bari. Această schimbare a circumstanțelor i-a dat Isabelleo ocazia de a-și forma propria curte, precum și de a-și consolida sprijinul și securitatea politică împotriva războaielor aflate în desfășurare. Aceste reforme, împreună cu interesul ei în artă și literatură, au dus la renașterea orașului Bari. În această perioadă, ea s-a concentrat și pe educația fiicei ei Bona, care a devenit regina Poloniei.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Familia și copilăria
[modificare | modificare sursă]Isabella s-a născut în Regatul de Neapole, în timpul domniei bunicului său pe linie paternă, Ferdinand I de Neapole. Ea a fost fiica viitorului rege Alfonso al II-lea de Neapole și a primei lui soții, Ippolita Maria Sforza. Părinții ei aveau o relație nefericită, caracterizată de rivalitate și dispreț. Alfonso, probabil se simțea amenințat de nivelul ridicat al educației soției sale și disprețuia originea ei, tratând-o cu lipsă de respect tot timpul mariajului lor.[3] Alfonso a preferat compania metresei sale, Trogia Gazzela, cu care a avut doi copii nelegitimi. Bunicul ei a fost un conducător curajos, care n-a dat înapoi atunci când a venit vremea să se ocupe de dușmanii săi. Creșterea ei la această curte nemilosă din Napoli a avut cu siguranță un efect asupra Isabellei, afectându-i caracterul de adult.[4]
Isabella era singura fiică a părinților ei. Ea avea doi frați: Ferdinand, care va succeda tatălui lor în 1495 și Piero, care a devenit locotenent general al Apulia, dar a murit tânăr, datorită unei infecții dobândite după o operație la picior. Frații au fost crescuți alături de verii lor, copiii Eleonorei de Neapole, printre care s-au numărat Isabella și Beatrice d'Este. Isabella a avut o relație foarte apropiată cu ei, în special cu Beatrice.[5] Când copiii erau adolescenți, mama lor, Ippolita, a murit.
Căsătorie
[modificare | modificare sursă]Căsătoria ei a fost negociată de un văr pe linie maternă, Gian Galeazzo Sforza. La 1 mai 1480, când Isabella avea nouă ani, logodna ei a fost sărbătorită în tot ducatul.[6] Căsătoria a avut loc nouă ani mai târziu. La 26 decembrie 1488 Isabella, în vârstă de 18 ani, a părăsit casa părinților, plecând spre Milano, la soțul ei Gian Galeazzo Sforza.[7] Cei doi s-au căsătorit pe 2 februarie 1489.
Mari serbări au urmat căsătoriei. A fost prezentată opereta intitulată Il Paradiso, pe versurile lui Bernardo Bellincioni, iar costumele create de Leonardo da Vinci.[8] Isabella a fost lăudată pentru frumusețea ei, ambasadorul din Ferrare comentând: „era atât de frumoasă și strălucitoare încât părea că e soarele”.[9] Mirele părea contrastul soției sale: Gian Galeazzo era palid, studios și melancolic.[10]
Ducesa nefericită
[modificare | modificare sursă]Gian Galeazzo a devenit duce la vârsta de șapte ani, și în perioada minoratului, unchiul său, Ludovico Sforza, a fost regent. În perioada căsătoriei dintre Isabella și Gian Galeazzo, Ludovico, care era la putere de 13 ani, nu dădea semne că va renunța la guvernare pentru nepotul său. El privea tânărul cuplu cu suspiciune, considerându-i potențiali rivali. Situația s-a înrăutățit în 1491 după nașterea fiului lor, Francesco. Pentru a micșora șansele oricărei încercări a Isabellei și a soțul ei de a prelua puterea, Ludovico a trimis acasă mica ei suită napolitană și a limitat puterea tânărei ducese care nu mai putea numi și recompensa membrii propriei suite.[11]
O sursă de comfort pentru Isabella a fost prezența Beatricei, care s-a căsătorit cu Ludovico în 1491. Tinerele verișoare își petreceau deseori timpul împreună: mergeau la vânătoare, jucau partide nesfârșite de palla și creau rochiile pe care doreau să le poarte.[12] Beatrice era mai neastâmpărată decât Isabella, adesea convingându-o să participe și la alte activități ca plimbarea în jurul pieței deghizate și fără nici o suită.[13]
În ciuda acestei apropieri între verișoare, relația lor a suferit datorită jocurilor politice ale lui Ludovico. Nașterea fiului Beatricei, Maximilian, a fost sărbătorită cu mare pompă și ceremonie, potrivită mai degrabă unui moștenitor, ceva ce fusese refuzat fiului Isabellei.[14] În plus, Leonardo da Vinci a creat spectacole grandioase și decorațiuni pentru Beatrice, în ciuda faptului că nu ea avea cel mai înalt rang la curtea milaneză. Beatrice a primit chiar un rol politic, în calitate de ambasador ducal la Veneția în 1492.[15]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 Darryl Roger Lundy. „Isabella de'Aragón” (în engleză). The Peerage[*]. Wikidata Q21401824. Accesat în .
- ↑ „Isabella de Napoli”. The Peerage[*]. Accesat în .
- ↑ Tribble, 'A Trusting Partnership: Sentiment and Politics in Quattrocento Dynastic Unions'
- ↑ The Tigerless Foli
- ↑ Leonie Frieda, The Deadly Sisterhood: A story of Women, Power and Intrigue in the Italian Renaissance (Hachette UK: 2012)
- ↑ Jane Black, 'The Duchy of Milan in Contemporary Historical Writing, ca 1400-1540', in Christian Thorsten Callisen (ed.) Reading and Writing History from Bruni to Windschuttle: Essays in Honour of Gary Ianziti (Routledge: 2016)
- ↑ Capasso, B. (ed.) ´Le chronache de li antique ri del regno di Napoli di D. Gaspare Fuscolillo´, Archivio storico per le province Napoletane, Anno Primo, Fascicolo I (Naples, 1876) ("Gaspare Fuscolillo"), I, p.57
- ↑ Charles Nicholl, Leonardo Da Vinci: The Flights of the Mind (Penguin, 2005)
- ↑ Ibid
- ↑ Nicholl, Leonardo Da Vinci
- ↑ Evelyn S. Welch, Art and Authority in Renaissance Milan (Yale University Press, 1995), p.219
- ↑ Leonie Frieda, The Deadly Sisterhood
- ↑ Ibid
- ↑ Ibid
- ↑ Elizabeth Lev, Tigress of Forli