Isabella de Aragon, Ducesă de Milano

Isabella de Aragon
Ducesă de Milano
Isabella de Aragon (efigie de Francesco Laurana, 1487/1488)
Date personale
Născută	2 octombrie 1470 Napoli, Regatul Neapolelui
Decedată	11 februarie 1524 (53 de ani) Bari, Italia
Înmormântată	chiesa di San Domenico Maggiore[*][[chiesa di San Domenico Maggiore (church building in Naples, Italy)|​]]
Cauza decesului	cauze naturale (sifilis)
Părinți	Alfonso al II-lea de Neapole Ippolita Maria Sforza[*]​
Frați și surori	Sancha of Aragon[*][[Sancha of Aragon (Princess of Squillace, illegitimate daughter of King Alfonso II of Naples)|​]] Ferdinand al II-lea de Neapole Alfonso de Aragon
Căsătorită cu	Gian Galeazzo Sforza
Copii	Bona Sforza[*]​ Francesco Sforza[*][[Francesco Sforza (eldest son of Gian Galeazzo Sforza, duke of Milan, and Isabella of Naples)|​]] Ippolita Maria Sforza[*][[Ippolita Maria Sforza (eldest daughter of Gian Galeazzo Sforza and Isabella of Naples)|​]]
Ocupație	aristocrat
Apartenență nobiliară
Titluri	duce de Milano[*]​ ducesă
Familie nobiliară	Casa de Trastámara

Isabella de Aragon sau Isabella de Neapole (n. 2 octombrie 1470, Napoli, Regatul Neapolelui – d. 11 februarie 1524, Bari, Italia), aparținând Casei de Trastamara, a fost ducesă de Milano prin căsătoria cu Gian Galeazzo Sforza și suo jure ducesă de Bari. Viața ei a fost caracterizată de crizele politice din jurul războaielor italiene. Isabella s-a găsit adesea sfâșiată între țara ei natală, Regatul de Neapole și țara adoptivă Ducatul de Milano, provocându-i suferințe personale și dificultăți politice. După o căsnicie dificilă și lipsă de sprijin în Milano, ea a primit Ducatul de Bari. Această schimbare a circumstanțelor i-a dat Isabelleo ocazia de a-și forma propria curte, precum și de a-și consolida sprijinul și securitatea politică împotriva războaielor aflate în desfășurare. Aceste reforme, împreună cu interesul ei în artă și literatură, au dus la renașterea orașului Bari. În această perioadă, ea s-a concentrat și pe educația fiicei ei Bona, care a devenit regina Poloniei.

Biografie

Familia și copilăria

Isabella s-a născut în Regatul de Neapole, în timpul domniei bunicului său pe linie paternă, Ferdinand I de Neapole. Ea a fost fiica viitorului rege Alfonso al II-lea de Neapole și a primei lui soții, Ippolita Maria Sforza. Părinții ei aveau o relație nefericită, caracterizată de rivalitate și dispreț. Alfonso, probabil se simțea amenințat de nivelul ridicat al educației soției sale și disprețuia originea ei, tratând-o cu lipsă de respect tot timpul mariajului lor. Alfonso a preferat compania metresei sale, Trogia Gazzela, cu care a avut doi copii nelegitimi. Bunicul ei a fost un conducător curajos, care n-a dat înapoi atunci când a venit vremea să se ocupe de dușmanii săi. Creșterea ei la această curte nemilosă din Napoli a avut cu siguranță un efect asupra Isabellei, afectându-i caracterul de adult.

Isabella era singura fiică a părinților ei. Ea avea doi frați: Ferdinand, care va succeda tatălui lor în 1495 și Piero, care a devenit locotenent general al Apulia, dar a murit tânăr, datorită unei infecții dobândite după o operație la picior. Frații au fost crescuți alături de verii lor, copiii Eleonorei de Neapole, printre care s-au numărat Isabella și Beatrice d'Este. Isabella a avut o relație foarte apropiată cu ei, în special cu Beatrice. Când copiii erau adolescenți, mama lor, Ippolita, a murit.

Căsătorie

Căsătoria ei a fost negociată de un văr pe linie maternă, Gian Galeazzo Sforza. La 1 mai 1480, când Isabella avea nouă ani, logodna ei a fost sărbătorită în tot ducatul. Căsătoria a avut loc nouă ani mai târziu. La 26 decembrie 1488 Isabella, în vârstă de 18 ani, a părăsit casa părinților, plecând spre Milano, la soțul ei Gian Galeazzo Sforza. Cei doi s-au căsătorit pe 2 februarie 1489.

Mari serbări au urmat căsătoriei. A fost prezentată opereta intitulată Il Paradiso, pe versurile lui Bernardo Bellincioni, iar costumele create de Leonardo da Vinci. Isabella a fost lăudată pentru frumusețea ei, ambasadorul din Ferrare comentând: „era atât de frumoasă și strălucitoare încât părea că e soarele”. Mirele părea contrastul soției sale: Gian Galeazzo era palid, studios și melancolic.

Ducesa nefericită

Gian Galeazzo a devenit duce la vârsta de șapte ani, și în perioada minoratului, unchiul său, Ludovico Sforza, a fost regent. În perioada căsătoriei dintre Isabella și Gian Galeazzo, Ludovico, care era la putere de 13 ani, nu dădea semne că va renunța la guvernare pentru nepotul său. El privea tânărul cuplu cu suspiciune, considerându-i potențiali rivali. Situația s-a înrăutățit în 1491 după nașterea fiului lor, Francesco. Pentru a micșora șansele oricărei încercări a Isabellei și a soțul ei de a prelua puterea, Ludovico a trimis acasă mica ei suită napolitană și a limitat puterea tânărei ducese care nu mai putea numi și recompensa membrii propriei suite.

O sursă de comfort pentru Isabella a fost prezența Beatricei, care s-a căsătorit cu Ludovico în 1491. Tinerele verișoare își petreceau deseori timpul împreună: mergeau la vânătoare, jucau partide nesfârșite de palla și creau rochiile pe care doreau să le poarte. Beatrice era mai neastâmpărată decât Isabella, adesea convingându-o să participe și la alte activități ca plimbarea în jurul pieței deghizate și fără nici o suită.

În ciuda acestei apropieri între verișoare, relația lor a suferit datorită jocurilor politice ale lui Ludovico. Nașterea fiului Beatricei, Maximilian, a fost sărbătorită cu mare pompă și ceremonie, potrivită mai degrabă unui moștenitor, ceva ce fusese refuzat fiului Isabellei. În plus, Leonardo da Vinci a creat spectacole grandioase și decorațiuni pentru Beatrice, în ciuda faptului că nu ea avea cel mai înalt rang la curtea milaneză. Beatrice a primit chiar un rol politic, în calitate de ambasador ducal la Veneția în 1492.