Ionel Budișteanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ionel Budișteanu
Ionel Budișteanu.jpg
Date personale
Nume la naștere Voicu Nae Ion
Născut România 8 octombrie 1919, Budești, județul Ilfov
Decedat România 30 octombrie 1991 (72 de ani), București
Ocupație violonist, orchestrator, dirijor, compozitor
Activitate
Gen muzical populară, prelucrări folclorice, café-concert, romanțe, clasică
Instrument(e) vioară

Ionel Budișteanu (n. 8 octombrie 1919, Budești – d. 30 octombrie 1991, București) a fost un reputat violonist, dirijor și aranjor muzical, „lordul” muzicii populare românești.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la data de 8 octombrie 1919, într-o familie de muzicanți vestiți din comuna Budești, județul Ilfov. De le denumirea comunei și-a luat numele de „Budișteanu”.[2] Tatăl său, Vasile Budișteanu, a cântat la țambal în diverse formații bucureștene, fiind cooptat ulterior în orchestra lui Grigoraș Dinicu, participând la Expozițiile Universale de la Paris (1937) și New York (1939).[2]

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București (1933-1936), avându-i profesori pe Vasile Filip (vioară), Victor Gheorghiu și Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Constantin Brăiloiu (folclor și istoria muzicii), Mihail Andricu (muzica de cameră) etc. Neputând să frecventeze cursurile cu regularitate se trasnferă la Conservatorul particular de muzică „Pro Arte” din București (1936-1937), unde l-a avut ca profesor pe Alexandru Theodorescu, concert-maestru al Filarmonicii.[3] Deși a concertat la Sala Dalles cu Orchestra „Pro Arte” (1938) când a executat Concertul în Mi major pentru vioară și orchestră de J.J. Bach, totuși Budișteanu a abandonat muzica clasică, îndreptându-se către muzica populară.[4]

În perioada 1940-1946 este violonist în orchestra lui Victor Predescu (care concerta la Radio România) și cea a lui Petrică Moțoi din București. Devine mai apoi violonist-solist în Orchestra Ansamblului „Banu Mărăcine” din București între 1946-1947.[5]

În 1947 devine violonist-solist al Orchestrei de muzică populară „Barbu Lăutaru” din București, iar din 1953, dirijorul acesteia conducând orchestra în paralel cu Nicu Stănescu până în 1970, timp de aproape două decenii.[4]

Urmează după două turnee la Festivalurile Internaționale ale Tineretului de la Varșovia (1955)[6] și Moscova (1957)[7] , unde a repurtat succese excepționale (care i-au adus titlul de „Artist emerit”). Budișteanu a preluat conducerea unor formații de muzică populară (alcătuită din cele mai bune elemente din București).[8] A început turneele în Grecia, Statele Unite (aici a condus Ansamblul denumit „Rapsodia română” în 1962), Franța, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Israel (formația s-a numit „Miorița”), Algeria și Maroc.[9]

Între 1970-1991 este dirijorul Orchestrei „Rapsodia română” din București, susținând turnee în Polonia, Franța, URSS, Cipru, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda, Norvegia, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, Ceylon, India, Birmania, Iugoslavia, Ungaria, Albania, Danemarca etc.[10]

Sub bagheta a sa au evoluat cei mai de seama cântăreți și instrumentiști de muzică populară (Maria Lătărețu, Ioana Radu, Angela Moldovan, Ion Luican, Emil Gavriș, Nicolae Crăciunescu, Ilie Udilă, Nicolae Florian, Nicolae Vișan, Ilie Alecu, Aurel Ioniță, Constantin Pârvu, Radu Simion, Damian Luca, Iliuță Rudăreanu, Traian Lăscuț Făgărășanu, Constantin Cocriș etc.).

Decesul[modificare | modificare sursă]

Moare la data de 30 octombrie 1991 la București.[11] Este înmormântat la cimitirul Bellu, foarte aproape de Amza Pellea și Ioana Radu.[12]

Distincții[modificare | modificare sursă]

A fost distins și încununat cu suită de premii, decorații și titluri cucerite de-a lungul bogatei sale activități artistice.

  • Laureat al Premiului de Stat, clasa I (pe anii 1950-1951)
  • medalia Ordinul „Muncii”, clasa a III-a (1953)[13]
  • titlul de Artist emerit al R.P.R. (1957)[14]
  • titlul de Artist al Poporului” (1962)[13]
  • Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1966)[13]

Discografie[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cosma, Viorel: Lăutarii de ieri și de azi, ediția a II-a, Editura „Du Style”, București, 1996, pp. 317-368, ISBN 973-9246-05-2
  • Cosma, Viorel: Interpreți din România. Lexicon. Dirijori – cântăreți – instrumentiști – regizori. Vol. I (A-F), Editura Galaxia, București, 1996, p. 107 ISBN 973-97473-5-3 ISBN 973-97473-6-1
  • Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Fundația culturală Gheorghe Marin Sepeteanu, București, 2009, pp. 348-359, ISBN 978-973-88609-7-1

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 355
  2. ^ a b Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 353
  3. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, p. 355
  4. ^ a b Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, p. 356
  5. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, pp. 355-356
  6. ^ Cosma, p. 356
  7. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, p. 359
  8. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, pp. 356-358
  9. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, pp. 365-566
  10. ^ Cosma,Lăutarii de ieri și de azi, p. 367
  11. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 367
  12. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 368
  13. ^ a b c Cosma, Interpreți din România, p. 107
  14. ^ Cosma, Lăutarii de ieri și de azi, p. 359