Invazia anglo-saxonă a Britaniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Istoria Angliei
Drapelul Angliei
Anglia preistorică (înainte de 43 î. Hr.)
Anglia romană (43 - 410)
Anglia Anglo-Saxonă (circa 410 - 1066)
Anglia Anglo-Normandă (1066 - 1154)
Plantageneții (1154 - 1485)
Dinastia Lancaster (1399 - 1471)
Dinastia York (1461 - 1485)
Dinastia Tudor (1485 - 1603)
Dinastia Stuart (1603 - 1714)
Marea Britanie (după 1707)
O hartă care prezintă aşezarea popoarelor anglo-saxone în jurul anului 600 ani
Harta migraţiei populaţiilor saxone

Invazia anglo-saxonă a Britaniei a fost invazia și migrația popoarelor germanice din Europa continentală în Britania în timpul Evului Mediu timpuriu, în special sosirea anglo-saxonilor în Britania, după prăbușirea stăpânirii romane în secolul al V-lea. Invazia saxonă a început în jurul anului 450 și a continuat pe tot parcursul secolului 5.

Cauza, progresul și impactul așezării popoarelor germanice în Britania este subiectul a numeroase dezbateri contradictorii, pe baza a diferitelor relatări și dovezi. Din păcate sunt puține surse scrise ce documentează venirea anglo-saxonilor. Aceste surse fie au fost înregistrate la mare depărtare geografică, fie au fost scrise după o perioadă importantă de timp (Cronica Anglo-Saxona, scrisă în secolul 9). Însă, descoperiri arheologice și cercetări științifice (mai ales în ceea ce privește numele localităților) au dus la dezvăluirea multor date ale poveștii. Diviziunea tradițională a migranților în englezi, saxoni și iuți - popoarele din Angeln, Saxonia și din Iutlanda - provine de la Historia ecclesiastica gentis Anglorum, o istorie latină din secolul al VIII-lea scrisă de Venerable Bede despre creștinismul din Regatul Angliei.[1] Un număr mic de anglo-saxoni locuiau în Britannia, chiar și înaintea plecării romanilor. După ce aceștia au plecat, britanii rămași se pare că au angajat mai mulți mercenari anglo-saxoni ca răspuns la amenințarea pe care o reprezentau picții din nordul Scoției, în prima jumătate a secolului V.

Cunoscuți sub numele de saxoni sau anglo-saxoni, aceștia erau de fapt anglii (din Schleswig-Holstein în sudul Danemarcei/nordul Germaniei), saxonii (din nordul Germaniei) și iuții (din Iutlanda, pe coasta Germaniei/Olandei).

Britani nativi erau creștini, destul de mulți dintre ei știau să scrie și să citească și vorbeau diferite dialecte celtice sau latină. Anglo-saxonii erau păgâni, analfabeți și vorbeau engleza veche, o limbă germanică care va sta la baza englezei moderne.

Cercetările istorice și arheologice din secolul al XX-lea au arătat că existat o gamă mai largă de popoare germanice de pe coastele din Frisia, Saxonia Inferioară și Suedia care, de asemenea, s-au mutat în Marea Britanie în această epocă.[2] Anglo-saxonii au înlocuit în mare parte cultura celtică și societatea din sudul si centrul Britaniei și au contribuit la crearea de Anglo-Saxoniei și la apariția și utilizarea limbii engleze vechi.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bede. Ecclesiastical History of the English People. Book I. Ch. 15
  2. ^ Collingwood, R. G.; et al (1936). „The English Settlements. The Sources for the period: Angles, Saxons, and Jutes on the Continent”. Roman Britain and English Settlements. Oxford, England: Clarendon. pp. 325 et sec