Inocybe sindonia

Inocybe sindonia
	Genul Inocybe, aici I. sindonia
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Încrengătură:	Basidiomycota
Clasă:	Basidiomycetes
Ordin:	Agaricales
Familie:	Inocybaceae
Gen:	Inocybe
Specie:	I. sindonia
Nume binomial
	Inocybe sindonia; (Fr.) P.Karst. (1879)
Sinonime
	Agaricus sindonius Fr. (1838); Agaricus muticus Fr. (1863); Agaricus euthelus Berk. & Broome (1865); Inocybe eutheles (Berk. & Broome) Quél. (1880) [sensu NCL (1960)]; Inocybe mutica (Fr.) Sacc. (1887); Inocybe cortinata Rolland (1901) ; Inocybe uliginosa Velen. (1920) ; Inocybe commutabilis Furrer-Ziogas (1952); Inocybe kuehneri Stangl & J.Veselský (1974) ; Inocybe lepiotoides Reumaux (1983); Inocybe eutheles var. claricolor Reumaux (1984); Inocybe eutheles var. commutabilis (Furrer-Ziogas) Reumaux (1984); Inocybe eutheles var. fusodeicystis Reumaux (1984); Inocybe eutheles var. kuehneri (Stangl & J. Veselský) Reumaux (1984); Inocybe sindonia var. robusta E.Ludw. (2017);
	Modifică text

Inocybe sindonia (Elias Magnus Fries, 1838 ex Petter Adolf Karsten, 1879) din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe^[1]^[2] este o specie comună de ciuperci ciuperci otrăvitoare, provocând nu rar intoxicații letale. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri pe soluri bogate și alcaline în păduri de conifere, de foioase și mixte, preferat sub molizi respectiv fagi, dar se poate găsi și la margini de stradă sau drum pe lângă pietriș prin iarbă. Timpul apariției este din (iulie) august până în noiembrie (decembrie).^[3]^[4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Numele binomial a fost determinat de marele savant suedez Elias Magnus Fries drept Agaricus comtulus în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.^[5]

Apoi, în 1879, micologul finlandez Petter Adolf Karsten a transferat specia la genul Inocybe sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 32 al jurnalului botanic Bidrag till Kännedom av Finlands Natur och Folk,^[6] fiind numele curent valabil (2021).

Inocybe eutheles taxon creat de micologul francez Lucien Quélet în 1880^[7] pe baza descrierii a botaniștilor englezi Miles Joseph Berkeley & Christopher Edmund Broome din 1865, anume Agaricus euthelus,^[8] este văzut parțial ca specie independentă.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină sindon=bumbac, pânză indică),^[9] datorită aspectului pălăriei.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Pălăria: are un diametru de 3-5 (6) cm, este subțire, inițial conic-emisferică, apoi obtuz conic-convexă care nu se aplatizează complet, păstrând adesea o cocoașă mică și turtită. Marginea pălăriei este netedă, drapată cu resturi lânoase albe ale vălului parțial când buretele este tânăr. Cuticula mată este presărată cu fibrile mătăsoase fine care se transformă mai târziu în solzi alungiți și subțiri radiali cu un aspect de crăpături mărunte, fiind în centrul adesea crustată sau cu pocnituri mici. Coloritul este la început albicios, dar repede palid bej până slab ocru-roșiatic, asemănător chitului de fereastră.
Lamelele: sunt slab îndoite, destul de subțiri, aglomerate, intercalate și bifurcate precum aderate la picior. Coloritul mai întâi albicios crem până galben-cenușiu, devine odată cu vârsta palid brun, muchiile cu gene fine albicioase.
Piciorul: fibros și plin de 3-8 (10) înălțime și de 0,3-0,8 cm grosime este cilindric, uneori cu baza ușor umflată sau clavată. Suprafața cu caneluri este, adesea până peste mijlocul tijei pruinoasă (acoperită cu granule albe pudrate), coloritul fiind albicios până palid ocru cu o nuanță roz în partea superioară. Nu prezintă un inel.
Carnea: subțire, de colorit albicios, alb murdar sau deschis roz-gălbui, ne-oxidând în roșiatic la tăiere. Mirosul este săpunos, ca de detergent de rufe sau de spălătorie, cu nuanțe făinoase, iar gustul blând și făinos. Ea conține o doză mare de muscarină.^[3]^[4]
Caracteristici microscopice: are spori ocru-portocalii ovoidal alungiți în formă de migdale cu apicoli conici, netezi, având o mărime de 7,5-10 x 4,5-6 microni. Pulberea lor este brună ca tutunul. Basidiile clavate măsoară 28-32 x 7-8 microni. Pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) de 65-78 x 15-18 microni cu pereți groși (2-4 µm) sunt destul de rare, umflat fusiforme, vârfurile fiind de culoare mai închisă în formă de ciucuri cu incrustații apicale. Pereții se decolorează cu hidroxid de potasiu galben strălucitor. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) cu aspect asemănător măsoară 12-16 x 70-95 microni. Paracistidele (cistide numai puțin diferențiate de pe muchiile lamelor) numeroase, umflat clavate sunt doar de mărime mediocră. Caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului), asemănătoare paracistidelor sunt prezente până sub mijlocul piciorului.^[10]^[11]
Reacții chimice: nu sunt cunoscute.^[12]

I. sindonia, spori
I. sindonia, pălării
I. sindonia, lamele și picior
I. sindonia, stadii de evoluție

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Ciuperca și variațiile ei pot fi confundate în mod normal numai cu alte specii otrăvitoare de genul Inocybe, ca de exemplu: Inocybe aeruginascens,^[13] Inocybe bongardii,^[14] Inocybe cookei,^[15] Inocybe erubescens,^[16] Inocybe fibrosa,^[17] Inocybe hirtella (foarte otrăvitoare, poate chiar letală),^[18] Inocybe mixtilis,^[19] Inocybe napipes,^[20] Inocybe praetervisa,^[21] Inocybe pudica,^[22] Inocybe rimosa,^[23] Inocybe sambucina (foarte otrăvitoare, posibil letală),^[24] Inocybe splendens,^[25] Inocybe squamata,^[26] Inocybe terrigena,^[27] Inocybe umbratica^[28] sauInocybe whitei,^[29] dar, de asemenea, cu comestibilele Agrocybe dura,^[30] sau Agrocybe praecox^[31]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Agrocybe dura
Agrocybe praecox
!!Inocybe aeruginascens!!
!!Inocybe.bongardii!!
!!Inocybe cookei!!
!!!Inocybe erubescens!!!
!!!Inocybe fibrosa!!!
!!!Inocybe hirtella!!!
!!Inocybe mixtilis!!
!!Inocybe napipes!!

!!Inocybe praetervisa!!
!!!Inocybe.rimosa!!!
!!!Inocybe sambucina!!!
!!Inocybe sororia!!
!!!Inocybe splendens!!!
!!Inocybe squamata!!
!!Inocybe terrigena!!
!!Inocybe.umbratica!!
!!!Inocybe whitei!!!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Inocybe sindonia este o specie foarte otrăvitoare și destul de comună, care crește în habitate în care oamenii se așteaptă să găsească ciuperci comestibile. Asta o face foarte periculoasă. Simptomele otrăvirii de către aceasta sunt cele asociate cu otrăvirea prin muscarină. O salivație excesivă și transpirație se instalează după o jumătate de oră de la consumul acestor ciuperci. În funcție de cantitatea consumată, victimele pot suferi, de asemenea, dureri puternice abdominale, grețuri și diaree, împreună cu o vedere încețoșată și o respirație grea. Oricine cu o inimă slăbită sau cu probleme respiratorii este extrem expus riscului de moarte. Dar cel puțin încă nu sunt raportate decese de persoane sănătoase din cauza consumului acestor bureți.^[32]

Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!

Note[modificare | modificare sursă]

^ Index Fungorum
^ Mycobank
^ ^a ^b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6
^ ^a ^b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 344-345, ISBN 978-3-440-14530-2
^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 176 [1]
^ P. A. Karsten: „Entoloma jubatum”, în: „Bidrag till Kännedom av Finlands Natur och Folk”, vol. 32, 1879, p. 464
^ Lucien Quélet: „Bulletin de la Société des Amis des Sciences Naturelles du Musée de Rouen”, vol. 15, Rouen 1880, p. 162
^ Berk. & Broome: „Annals and Magazine of Natural History”, seria 3, nr. 15, Londra 1865, p. 315
^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1106
^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 727
^ Interhias
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 393, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 250-251, ISBN 88-85013-37-6
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 397, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 1, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 371, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12124-8
^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 304-305, ISBN 978-3-8354-1839-4
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 192-193, ISBN 3-405-12116-7
^ First Nature

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver: Cortinariaceae I - Cortinarius (part I), Galerina, Hebeloma, Hebelomina, Inocybe, Phaeogalera “, vol. 4, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2017, ISBN 987-3-940316-05-9
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Inocybe sindonia la Wikimedia Commons
Inocybe sindonia, mai multe imagini
Inocybe sindonia, mai multe imagini, spori și cistide Arhivat în 6 octombrie 2021, la Wayback Machine.

[1] Index Fungorum

[2] Mycobank

[Cetto_5-3] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6

[Laux-4] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 344-345, ISBN 978-3-440-14530-2

[5] Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 176 [1]

[6] P. A. Karsten: „Entoloma jubatum”, în: „Bidrag till Kännedom av Finlands Natur och Folk”, vol. 32, 1879, p. 464

[7] Lucien Quélet: „Bulletin de la Société des Amis des Sciences Naturelles du Musée de Rouen”, vol. 15, Rouen 1880, p. 162

[8] Berk. & Broome: „Annals and Magazine of Natural History”, seria 3, nr. 15, Londra 1865, p. 315

[9] Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1106

[10] Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 727

[11] Interhias

[12] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 393, ISBN 3-85502-0450

[13] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0

[14] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0

[15] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0

[16] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0

[17] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0

[18] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0

[19] Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 250-251, ISBN 88-85013-37-6

[20] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0

[21] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 397, ISBN 3-85502-0450

[22] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8

[23] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 1, ISBN 3-405-12081-0

[24] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2

[25] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2

[26] Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6

[27] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 371, ISBN 3-85502-0450

[28] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12124-8

[29] Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 304-305, ISBN 978-3-8354-1839-4

[30] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12081-0

[31] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 192-193, ISBN 3-405-12116-7

[32] First Nature

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]