Independență judiciară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Parte a seriei despre
Corupție
10 - hands shaking with euro bank notes inside handshake - royalty free, without copyright, public domain photo image 01.JPG
Metode

MităFurtFraudăDeturnare de fonduri
Spălare de baniȘantajFraudă electorală
Nepotism FavoritismClientelism
Trafic de influențăConflict de interese
Abuz în serviciuEvaziune fiscală
Paradis fiscal

Combatere

Libertatea preseiLibertate de exprimare
Consolidarea statului de drept
Independență judiciară
Protejarea avertizorilor de integritate
Principiul subsidiaritățiiReducerea birocrației
Transparență politicăComerț electronic
E-guvernarePrivatizareSocietate civilă

Corupția din diferite țări

RomâniaMoldova

Instituții anticorupție în România

Direcția Națională Anticorupție
Direcția Generală Anticorupție
Agenția Națională de IntegritateDIICOT

Vezi și

Corupție politicăCorupția în Armata Română
Scandaluri publice în România
Indicele de percepție a corupției
Transparency International

editează

Independența judiciară presupune că justiția trebuie să fie liberă de orice influențe ale guvernului, parlamentului, sau a altor interese private. Independența sistemului judiciar este esențială și importantă pentru ideea de separare a puterilor în stat.

Pentru a asigura independența justiției, diferite țări folosesc diferite mijloace de selecție pentru alegerea judecătorilor. O modalitate de a asigura independența judiciară este prin acordarea unui mandat pe viață sau mandat lung judecătorilor, care în mod ideal le dă posibilitatea să ia decizii în conformitate cu statul de drept și discreția judiciară, chiar dacă aceste decizii sunt nepopulare din punct de vedere politic sau se opun unor interese puternice. Acest concept a apărut în Anglia în secolul 18.

În unele țări, capacitatea sistemului judiciar de a verifica legiuitorul este sporită de puterea de control judicial. Această putere poate fi folosită, de exemplu, prin ordonarea unor anumite acțiuni atunci când sistemul judiciar percepe că o ramură a guvernului refuză să efectueze o datorie constituțională, sau prin declararea unor legi adoptate de către legislativ ca fiind neconstituționale.

Fundamente economice[modificare | modificare sursă]

Știința economiei constituționale studiază chestiuni  precum distribuirea corectă a bugetului național, inclusiv cheltuielile guvernamentale privind sistemul judiciar. În țările în curs de dezvoltare, cheltuielile pentru sistemul judiciar pot fi controlate de către executiv. Acest lucru subminează principiul independenței judiciare, deoarece creează o dependență financiară a sistemului judiciar de executiv. Este important să se facă distincția între două metode de corupție din sistemul judiciar: corupția din mediul de stat (prin planificarea bugetului și privilegii, aceasta fiind cea mai periculoasă), și corupția din mediul privat. Corupția din sistemul judiciar poate împiedica capacitatea întreprinderilor de a funcționa optim și de a facilita creșterea și dezvoltarea unei economii de piață.[1]

În unele țări, constituția interzice ramurii legislative să reducă salariile judecătorilor în funcție.

Dezvoltarea conceptului[modificare | modificare sursă]

Evoluțiile naționale și internaționale[modificare | modificare sursă]

Dezvoltarea independenței judiciare poate implica un ciclu între dezvoltarea legislației naționale, care are un impact asupra dreptului internațional și dezvoltarea dreptului internațional, care are apoi impact asupra legislației naționale.[2] Acest lucru poate a avea loc în trei faze: prima fază este caracterizată prin dezvoltarea internă a conceptului de independență a justiției, cel de-al doilea prin răspândirea acestor concepte la nivel internațional și punerea lor în aplicare în dreptul internațional, și al treilea de implementare în legislația națională a unor noi principii dezvoltate de comunitarea internațională.

Un exemplu ce ilustrează acest ciclu este Regatul Unit. Prima fază a avut loc în Anglia odată cu dezvoltarea conceptului de independență judiciare în Actul de Instaurare din 1701 (eng. Act of Settlement 1701 ).[3] Cea de-a doua fază s-a petrecut atunci când concepte privind independența judiciară din Anglia s-au răspândit la nivel internațional, și au fost adoptate în legislația națională a altor țări; de exemplu, Anglia a servit ca model pentru ideile lui Montesquieu despre separarea puterilor,[4] părinții fondatori ai Constituției SUA au folosit modelul britanic în formularea Constituției, Articolul III, care este fundamentul independenței judiciare americane.[5] Alte țări ce folosesc drept comun, precum Canada, Australia și India, au adoptat modelul britanic al independenței judiciare.[6]

În ultimele decenii s-a remarcat în Marea Britanie cea de-a treia fază a independenței judiciare[7], deoarece acest concept a fost influențat semnificativ de principiile dezvoltate de către alte organizații internaționale precum Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Acest proces a început în 1990 când CEDO a inceput să analizeze cazuri din Marea Britanie, dar s-a acentuat odată cu aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în dreptul Britanic prin Legea Drepturilor Omului din 1998, care a intrat în vigoare în Marea Britanie în anul 2000.[8]

Sistemul de justiție[modificare | modificare sursă]

În ultimii ani, principiul independenței judiciare a fost descris ca una dintre valorile de bază ale sistemului de justiție.[9]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Peter Barenboim, Defining the rules, The European Lawyer, Issue 90, October 2009
  2. ^ S Shetreet, ‘The Normative Cycle of Shaping Judicial Independence in Domestic and International Law: The Mutual Impact of National and International Jurisprudence and Contemporary Practical and Conceptual Challenges’ (2009) 10 Chicago Journal of International Law 275-332
  3. ^ See generally Shimon Shetreet book, Judges on Trial.
  4. ^ See Baron de Montesquieu, The Spirit of the Laws (Hafner 1949) (Thomas Nugent, trans).
  5. ^ Article III of the US Constitution provides that “the judges, both of the supreme and inferior courts, shall hold their offices during good behavior, and shall, at stated times, receive for their services, a compensation which shall not be diminished during their continuance in office.”
  6. ^ Shetreet, Judicial Independence.
  7. ^ UK Human Rights Act - 1998
  8. ^ Human Rights Act (1998), ch 42 (UK), available online at <„Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Shimon Shetreet, Fundamental Values of the Justice System, 23 THE EUROPEAN BUSINESS LAW REVIEW 61-76, (2012).

Link-uri externe[modificare | modificare sursă]