Inamic
Un inamic sau un dușman este un individ sau un grup considerat ca fiind puternic advers sau amenințător. Termenul „inamic” îndeplinește funcția socială de a desemna o anumită entitate ca o amenințare, invocând astfel un răspuns emoțional intens față de acea entitate. Starea de a fi sau de a avea un inamic este dușmănie.[1]
Termeni
[modificare | modificare sursă]„Inamic” provine din cuvântul latin inimi din secolul al IX-lea, derivat din latină pentru „prieten rău” (latină inimicus) prin franceză. „Inamic” este un cuvânt puternic, iar „emoțiile asociate cu dușmanul ar include furie, ură, frustrare, invidie, gelozie, frică, neîncredere, și, eventual, respect forțat”.[2]
Ca și concept politic, un inamic este probabil să fie întâmpinat cu ură, violență, bătălie și război. Opusul unui dușman este un prieten sau un aliat. Un „dușman” poate fi, de asemenea, conceptual; folosit pentru a descrie fenomene impersonale, cum ar fi bolile.[1]
În teologie, „inamicul” este de obicei rezervat pentru a reprezenta o zeitate malefică, diavol sau demon. Caracterizarea unui individ sau/și a unui grup ca dușman se numește demonizare. Propagarea demonizării este un aspect major al propagandei.
În orice caz, desemnarea unui „inamic” există exclusiv pentru a desemna statutul unui anumit grup de oameni ca amenințare și pentru a propaga această desemnare în contextul local. Un guvern poate încerca să reprezinte o persoană sau un grup ca o amenințare la adresa binelui public, desemnând acea persoană sau acel grup drept inamic public sau inamic al poporului.[3]
În literatură, poveștile sunt adesea dezvoltate prin prezentarea unui personaj principal, protagonistul, care depășește obstacolele ridicate de un antagonist, care este descris ca un inamic personal al protagonistului.
Științe sociale
[modificare | modificare sursă]
Existența sau existența percepută a unui inamic colectiv tinde să crească coeziunea grupului. Cu toate acestea, identificarea și tratarea altor entități ca inamici poate fi irațională și un semn al unei disfuncții psihologice. De exemplu, polarizarea grupului poate degenera în gândire de grup, ceea ce poate determina membrii grupului „din” să perceapă non-membri sau alte grupuri ca inamici, chiar și atunci când ceilalți nu prezintă nici antagonism, nici o amenințare reală.
Schizofrenia paranoidă este caracterizată de credința irațională că alte persoane, de la membri ai familiei și cunoștințe personale până la celebrități văzute la televizor, sunt dușmani personali care plănuiesc răul celui care suferă.
Conceptul de inamic este bine abordat în domeniul studiilor de pace și conflict, care este disponibil ca specializare la multe universități importante. În studiile de pace, inamicii sunt acele entități care sunt percepute ca fiind frustrătoare sau care împiedică atingerea unui obiectiv. Inamicul s-ar putea să nici nu știe că este considerat ca atare, deoarece conceptul este unilateral.
Prin urmare, pentru a realiza pacea, trebuie eliminată amenințarea. Acest lucru se poate realiza prin:
- distrugerea inamicului,
- schimbarea percepției cuiva asupra unei entități ca inamic,
- atingerea obiectivului este frustrantă pentru inamic.
Tratament
[modificare | modificare sursă]
Există diverse regimuri juridice și teologice care guvernează tratamentul dușmanilor. Multe religii au precepte care favorizează iertarea și împăcarea cu dușmanii.
Cartea Proverbelor spune în mod similar: „Nu te bucura când cade vrăjmașul tău și nu ți se va înveseli inima când se împiedică” și: „Dacă este flămând vrăjmașul tău, dă-i pâine să mănânce și dacă este sete, dă-i apă să bea. Căci astfel vei grăma cărbuni aprinși pe capul lui și Domnul te va răsplăti”.[4]
Conform lui Dalai Lama, practic toate religiile majore au „idealuri similare de iubire, același scop de a aduce beneficii umanității prin practică spirituală și același efect de a-i transforma pe adepții lor în ființe umane mai bune”. Prin urmare, în religiile lumii este larg exprimat faptul că inamicii ar trebui tratați cu iubire, bunătate, compasiune și iertare.[5]
Conceptul de Ahimsa, întâlnit în hinduism, jainism și budism, surprinde și el acest sentiment, impunând bunătate și non-violență față de toate ființele vii, pe baza faptului că toate sunt conectate.
„Dacă întâlnești boul sau măgarul vrăjmașului tău rătăcind, i-l vei aduce înapoi. Dacă vezi măgarul celui ce te urăște zăcând sub povara lui și te abții să-l ajuți, îl vei ajuta.”
Enciclopedia Evreiască afirmă că „ura față de un inamic este un impuls natural al popoarelor primitive”, în timp ce „disponibilitatea de a ierta un inamic este un semn al dezvoltării morale avansate”. Pasaje din Talmud afirmă: „Dacă un om găsește atât un prieten, cât și un dușman care au nevoie de ajutor, ar trebui să-și ajute mai întâi dușmanul pentru a-i supune înclinația rea” și: „Cine este puternic? Cel care transformă un dușman într-un prieten”.[6][7]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 Cottam, Martha L.; Mastors, Elena; Preston, Thomas; Dietz, Beth (), Introduction to Political Psychology, doi:10.4324/9781410609885, accesat în
- ↑ Robert Greene (). The 33 Strategies Of War. Profile Books. p. 9. ISBN 978-1-84765-142-6. Accesat în .
...the word "enemy"—from the Latin inimicus, "not a friend"...
- ↑ Journals of the House of Lords, Volume 5. H.M. Stationery Office. .
- ↑ Proverbs 24:17.
- ↑ „Encyclopedia of love in world religions”, Choice Reviews Online, 45 (11), pp. 45–5905–45–5905, , doi:10.5860/choice.45-5905, ISSN 0009-4978, accesat în
- ↑ Philipson, David, ed. (), Studies in Jewish literature, doi:10.1515/9783111501765, accesat în
- ↑ Kaufmann Kohler, David Philipson, Treatment of an Enemy, The Jewish Encyclopedia (1906).
