Impozitarea în Germania
Impozitele în Germania sunt percepute de guvernul federal, cele 16 state (Länder) și municipalități (Städte/Gemeinden). Sistemul combină impozitele directe și indirecte și a fost remodelat odată cu reunificarea din 1990, precum și cu aderarea Germaniei la Uniunea Europeană. Astăzi, cele mai mari surse de venituri sunt impozitul pe venit și taxa pe valoarea adăugată (TVA), care împreună finanțează o gamă largă de servicii publice, infrastructură și programe de asistență socială.
Cadrul constituțional este definit de Legea fundamentală (Grundgesetz) care alocă drepturile de impozitare între federație, state și autoritățile locale. Unele impozite sunt colectate exclusiv la nivel federal, cum ar fi taxele vamale și anumite accize, în timp ce altele sunt împărțite între nivelurile de guvernare. Municipalitățile își păstrează dreptul de a percepe impozite locale, inclusiv impozitul pe proprietate (Grundsteuer) și impozitul pe comerț (Gewerbesteuer).
Sistemul fiscal al Germaniei acoperă atât rezidenții, cât și, în anumite condiții, nerezidenții cu venituri generate în țară. Corporațiile, atât publice, cât și private, sunt supuse impozitării pe profit, în timp ce există scutiri pentru anumite organizații non-profit și instituții religioase.
Exemplu de calcul al impozitului
[modificare | modificare sursă]Contribuabil celibatar
[modificare | modificare sursă]În 2024, o persoană singură cu un venit brut anual sub 11.604 EUR (Grundfreibetrag) nu plătește impozit pe venit în Germania. Peste acest prag, cota impozitului pe venit începe de la 14% și crește progresiv până la 42% pentru venituri peste 66.760 EUR. O cotă maximă de 45% se aplică veniturilor peste 289.300 EUR.[1]
Cuplu căsătorit
[modificare | modificare sursă]Cuplurile căsătorite pot beneficia de divizarea veniturilor (Ehegattensplitting), în cadrul căreia venitul lor combinat este împărțit în mod egal și impozitat ca și cum fiecare soț ar câștiga jumătate. De exemplu, dacă un soț câștigă 60.000 EUR, iar celălalt 40.000 EUR, venitul impozabil de 100.000 EUR este împărțit în două porțiuni de câte 50.000 EUR fiecare. Acest lucru poate reduce cota progresivă aplicabilă în comparație cu impozitarea a două persoane singure.[1]
Liber profesionist
[modificare | modificare sursă]Persoanele care desfășoară activități independente și liber profesioniștii sunt supuși acelorași cote progresive de impozit pe venit, dar pot deduce cheltuielile de afaceri admisibile. De exemplu, un liber profesionist care câștigă 80.000 EUR anual și are cheltuieli deductibile în valoare de 20.000 EUR are un venit impozabil de 60.000 EUR. Cotele progresive standard se aplică apoi acestei cifre ajustate.[2]
Impozit pe profit
[modificare | modificare sursă]Corporațiile din Germania sunt impozitate la o cotă fixă de impozit pe profit de 15%. Pentru o companie care raportează un profit impozabil de 200.000 EUR, impozitul pe profit se ridică la 30.000 EUR. În plus, se aplică suprataxa de solidaritate și taxa comercială municipală, care variază în funcție de municipalitate și cresc cota efectivă de impozitare.[1]
Structură
[modificare | modificare sursă]Administrație
[modificare | modificare sursă]Administrația fiscală a Germaniei este împărțită în autorități fiscale federale și autorități fiscale statale. Oficiile fiscale locale (Finanzamt, plural Finanzämter) aparțin acestora din urmă. Acestea administrează „impozitele comune” pentru federație și state și procesează declarațiile fiscale. Numărul de oficii fiscale din Germania se ridică la aproximativ 650.
Federația administrează și unele impozite. Autoritatea competentă este Oficiul Federal Central de Impozite (Bundeszentralamt für Steuern, BZSt), care este și autoritate competentă pentru anumite cereri de rambursare a impozitelor din străinătate. Din 2009, fiecare rezident german primește un număr personal de identificare fiscală. Întreprinderile primesc, de asemenea, un număr de identificare comercială (Wirtschaftssteuer-Identifikationsnummer).[3]
Un contribuabil din Germania primește două tipuri de numere de identificare fiscală: codul fiscal (Steueridentificationsnummer) și numărul de identificare fiscală (Steuernummer). Codul fiscal este emis de Oficiul Fiscal Central Federal, iar numărul de identificare fiscală este atribuit de biroul fiscal local (Finanzamt).[4]
Competență
[modificare | modificare sursă]Există cel puțin o Curte Fiscală în fiecare stat (și una situată în Cottbus pentru Berlin și Brandenburg). Apelurile împotriva deciziilor Curților Fiscale sunt soluționate de Curtea Fiscală Federală (Bundesfinanzhof) din München.
Regulile și procedurile comune care se aplică tuturor impozitelor sunt cuprinse în codul fiscal (Abgabenordnung, AO), așa-numita lege fiscală generală. Legile fiscale individuale reglementează în ce caz se generează impozitul. Codul fiscal german este împărțit în nouă părți, care reflectă în esență secvența cronologică a procedurii de impozitare. Dispozițiile introductive explică conceptele fiscale de bază care se aplică tuturor impozitelor.
Evaziunea fiscală se pedepsește ca infracțiune în temeiul articolului 370 AO și poate fi pedepsită cu închisoare de până la cinci ani sau cu amendă. În cazuri deosebit de grave, cum ar fi evaziunea fiscală care depășește 50.000 EUR pedeapsa este de la șase luni la zece ani de închisoare. Autoritățile fiscale folosesc adesea așa-numitele tabele de sancțiuni pentru a determina sancțiunea pentru evaziune fiscală, în care o sancțiune este atribuită unui anumit cuantum al evaziunii.[5]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c „Startseite - Bundesfinanzministerium”. Bundesministerium der Finanzen.
- ^ „Taxation” (în engleză). OECD.
- ^ „BZSt - Wirtschaftsidentifikationsnummer”. www.bzst.de.
- ^ Staff, GermanPedia (). „Tax ID and Tax Number in Germany”. GermanPedia.
- ^ Lühn, Tim (), „Non–Conformity of Section 15 German Foreign Tax Code Concerning the Taxation of Foreign Family Trusts with EC Law?”, Intertax, 36 (Issue 11), pp. 520–522, doi:10.54648/taxi2008074, ISSN 0165-2826