Iezuitism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Iezuitismul este o abordare morală, religioasă și politică promovată de unii călugări iezuiți din secolul al XVII-lea în dauna credințelor stabilite de ordinul religios Societatea lui Isus. Cea mai veche menționare a ei datează din 1622.

Iezuitismul nu este o școală de teologie morală dezvoltată în mod sistematic (iar cuvântul nu se găsește în niciun Dicționar teologic), dar unii teologi iezuiți, în vederea promovării responsabilității personale și a respectului față de libertatea de conștiință, au subliniat importanța unei abordări „de la caz la caz” al deciziilor morale cu caracter personal și în cele din urmă au dezvoltat și acceptat o cazuistică (studiu al cazurilor de conștiință) în cazul în care la momentul deciziei, opiniile individuale sunt mai importante decât legea morală în sine. O enciclopedie britanică din 1900 a susținut că iezuitismul a fost „privit în mod popular ca o încercare de a obține un rezultat sfânt prin mijloace nesfinte”.[1]

Blaise Pascal, matematician, filosof religios și simpatizant jansenist francez, a atacat toleranța morală a unor astfel de iezuiți în celebra sa scriere Lettres provinciales din 1656-1657. Iezuitismul este considerat dubios de mulți teologi moraliști, deși Conciliul Vatican II nu a susținut primatul conștiinței.

Referințe[modificare | modificare sursă]