Idiolect

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Idiolect este un termen utilizat în lingvistică, care desemnează ansamblul deprinderilor lingvistice ale unui individ, specifice unei perioade a existenței acestuia. Idiolectul se caracterizează prin mobilitate accentuată și printr-un puternic caracter individual.[1][2]

Prin extensie, idiolectul reprezintă ansamblul particularităților verbale ale unui vorbitor[3], respectiv structura unui idiom[4], așa cum apare la un vorbitor.[5]

Conceptul de idiolect, pentru desemnarea unui limbaj individual în vorbirea unei persoane, a fost propus de savantul englez B. Bloch.[6]

Umberto Eco folosește ca retraducere mai articulată a noțiunii de idiolect sintagma sinonimică de strategie textuală.[7]

În afară de variațiile de exprimare verbală de la un vorbitor la altul, termenul de idiolect desemnează și inventarul deprinderilor verbale ale unui individ într-o anumită perioadă a vieții sale. Se știe că aceeași persoană își schimbă de-a lungul vieții modul de a se exprima, adică utilizează idiolecte diferite.[8]

Suma constantelor idiolectelor formează o arie dialectală.[9]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Retorică și teoria argumentării
  2. ^ Constantinescu-Dobridor, Gheorghe (1980). „Sociolect”. Mic Dicționar de Terminologie Lingvistică. București: Editura Albatros. p. 235 
  3. ^ Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998
  4. ^ idiom: Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai) DEX '98 (1998)
    Sistem lingvistic cu structură și cu trăsături proprii, vorbit de un anumit grup etnic. NODEX (2002)
    Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. DN (1986)
    1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai. 2. (muz.) creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice. MDN (2000)
  5. ^ Dicționar de neologisme, Florin Marcu și Constant Maneca, Editura Academiei, București, 1986
  6. ^ Usaci Doina: Dezvoltarea limbajului individual al studenților alolingvi în baza situației de discurs
  7. ^ Mărci ale insolitării fantastice în La țigănci de Mircea Eliade
  8. ^ Conf. Univ. Dr. Elena Abrudan: Comunicare vizuală, curs
  9. ^ Introducere în dialectologie