Hribul dracului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Rubroboletus satanas sin. Boletus satanas
Satans-Röhrling Boletus satanas.jpg
Buretele dracului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Boletineae
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Subfamilie: Boletoideae
Gen: Boletus
Nume binomial
Boletus satanas
Lenz 1831)
Sinonime
  • Suillus satanas (Lenz) Kuntze (1898)
  • Rubroboletus satanas (Lenz) Kuan Zhao & Zhu L. Yang (2014)
  • Suillellus satanas (Lenz) Blanco-Dios 2015)

Boletus satanas (Harald Othmar Lenz, 1831) sin. Rubroboletus satanas (Lenz ex Kuan Zhao & Zhu L. Yang, 2014) precum Suillellus satanas (Lenz ex Jaime Blanco-Dios, 2015),[1] cunoscut în popor sub numele buretele (hribul) dracului[2] sau hrib (burete) țigănesc[3] este o specie de ciuperci otrăvitoare cam rare din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). El este răspândit de-a lungul zonei temperate în Europa, crește prin pășuni, tufișuri și în poienile din pădure foioasă, preferat pe soluri calcaroase. În România, Basarabia și Bucovina de Nord poate fi găsit adeseori în zonele mai călduroase ale Munții Carpaților din (mai) iunie până septembrie (octombrie).[4] Soiul a fost descris pentru prima dată de micologul german Harald Othmar Lenz în 1831, cel care i-a dat numele sinistru al lui Satan, derivat din cuvântul grec σατανᾶς, după ce s-a simțit rău datorită "emanațiilor" buretelui din timpul descrierii.[5]

După ce se pare, că a început o discuție destul de crâncenă între micologi referitor la corectul nume binomial pentru acest burete, care se pare încă neterminată, acest soi este enumerat aici mai departe sub numele său vechi și cunoscut.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus Satanas
  • Pălăria: Ea este compactă și poate avea o lățime de până la 25 cm. La început semisferică, ea se întinde apoi în formă de pernă, cu timpul devine neregulat îndoită. În tinerețe pălăria este alb-cenușie, la maturitate tinde mai mult spre ocru, adeseori și spre culoarea pielei cu note verzui. Cuticula este inițial acoperită fin fetru-păroasă, mai târziu netedă și în sfârșit adesea ușor unsuros-lipiciosă.
  • Tuburile și porii: Sporiferele au la început un colorit galben-pal, pentru ași schimba culoarea în cele din urmă spre galben-verzui respectiv slab albastru-verde. Porii de la capătul tubulețelor sunt doar în tinerețe de culoare gălbuie, preluând foarte curând o nuanță din ce în ce mai roșiatică, devenind la maturitate deplină roșu puternic. Sporii sunt fusiformi, brunn-măslinii și au o mărime de 11,5-14,5 x 5-6 microni.
  • Piciorul: El are o lungime de 5 până la 12 cm și o grosime de 4 până la 10 cm. El este deseori foarte bulbos și de obicei mai larg decât lung, tânăr aproape sferic, acoperit cu o grilă strânsă și hexagonală evident roșie pe fond galben.
  • Carnea: Ea este albicioasă, cu tonuri gălbuie până la ocru pal, decolorându-se tăiată sau după o leziune doar moderat albăstrui. Mirosul este în tinerețe slab, dar la maturitate sau după o depozitare prelungită, ca de carne stricată, gustul fiind plăcut.[5][6][7]

Buretele se decolorează cu acid sulfuric ocru-gălbui, cu anilină încet brun-roșiatic, cu Hidroxid de amoniu galben-verzui, cu Hidroxid de potasiu pal roșiatic și cu sulfat de fier gri.[8]

Hribul dracului, porii de la capătul tubulețelor

Toxicitate[modificare | modificare sursă]

O componentă toxică a fost descoperită deja de mult (1867): muscarina. Dar cantitățile au fost considerate a fi mult prea mici pentru mulțimea efectelor toxice ale ciupercii. Între timp (1990) a fost izolată o altă componentă mult mai eficientă. Este vorba de glicoproteina bolesatine.[9]

Buretele dracului este foarte otrăvitor, nu numai atunci când este consumat crud, ci de asemenea fiert. Simptomele predominante sunt de natură gastrointestinală care includ greață severă, vărsături violente care pot dura până la șase ore precum și diaree sângeroasă gravă. Din cauza împovărării puternice a organismului, otrăvirea poate să termine letal pentru copii mici, oameni în vârstă și bolnavi. Un medic ar trebui să fie convocat imediat la primele semne suspecte ale unei astfel de intoxicații.[6][10][5]

Bureți similari[modificare | modificare sursă]

Există mai multe ciuperci asemănătoare cu hribul dacului. Unele sunt de asemenea otrăvitoare sau necomestibile, altele au o bună savoare. Câteva exemple:

  • Bureți otrăvitori sau de valoare necunoscută: Boletus eastwoodiae (valoare necunoscută, probabil otrăvitor), (Rubro)-Boletus rubrosanguineus, Boletus splendidus ssp. moseri.[11]
  • Bureți necomestibili: Boletus calopus (foarte amar),[12] (Rubro)boletus dupainii (suspect),[13] rubro(boletus) lupinus sin. Boletus splendidus (suspect),[14] Boletus purpureus (crud otrăvitor, gust tare neplăcut).[15]
  • Bureți comestibili: Boletus erythropus sin. Boletus luridiformis (foarte gustos),[16] Boletus junquilleus (gustos),[17] Boletus luridus (foarte gustos),[18] Boletus pulverulentus (de calitate mediocră),[19] (Rubro)boletus rhodoxanthus (de calitate mediocră), cu toții crud otrăvitori.[20]

Imagini de bureți similari[modificare | modificare sursă]

R. Moldova 1996

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Buretele dracului
  5. ^ a b c Harald Othmar Lenz: „Die nützlichen und schädlichen Schwämme“, Editura Beckersche Buchhandlung, Gotha 1840, p. 81-88
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 88-89
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 488-489, ISBN 3-405-11774-7
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 50, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bolesatine
  10. ^ Andreas Neuner: „BLV Naturführer 3 – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft mbH, München 1975, p. 20-21
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 93-94
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 475, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 502-503, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumele 1-4, vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]