Boletus pinophilus

Boletus pinophilus sin. Boletus pinicola
	Hrib de pin
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungus
Diviziune:	Basidiomycota
Subdiviziune:	Boletineae
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Boletales
Familie:	Boletaceae
Subfamilie:	Boletoideae
Gen:	Boletus
Nume binomial
	Boletus pinophilus; Albert Pilát, Aurel Dermek (1973)
Sinonime
	Boletus aestivalis var. pinicola (Vittad. (1835) ; Boletus pinicola (Vitt.) A. Venturi (1863) ; Dictyopus edulis var. fuscoruber Forq. (1890) ; Boletus pinophilus var. fuscoruber (Forq.) Cetto (1987) ;
	Modifică text

Boletus pinophilus (Albert Pilát și Aurel Dermek, 1973), sin. Boletus pinicola (Carlo Vittadini, 1835 ex Antonio Venturi, 1863),^[1] este o specie de ciuperci comestibile de diviziune basidiomycete de genul Boletus în familia Boletaceae. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă în păduri (și montane) de conifere nisipoase sub pini, mult mai rar în cele foioase sub stejari, din iunie până octombrie. Având o mare asemănare cu hribul cenușiu, el est denumit hrib de pin,^[2] hrib de brad^[3] sau mânătarcă.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Naturalistul italian Carlo Vittadini a fost primul care a recunoscut acest soi de burete drept specie diferită, fiind ridicată la statutul de specie sub numele Boletus pinicola de Antonio Venturi, în 1863. În anul 1973, a căpătat numele actual de Boletus pinophilus, descris de micologii cehi Albert Pilát și Aurel Dermek.^[4] Astăzi se folosește obișnuit numai numele dat în 1973.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Această specie este o ciupercă de diversificare mai recentă (între 44 și 34 milioane de ani) din timpul perioadei geologice Eocen, în diferență cu Agaricus (între 178 și 139 milioane de ani).^[5]

Pălăria: are un diametru între 5 și 20 cm, este boltită semisferic, netedă, compactă și foarte regulată, suprafața devenind la bătrânețe unsuroasă. Culoarea pălăriei arată diverse tonuri de maro, de la maro închis până la roșu-maro, rar îmbrăcată de o brumă violetă. Aceiași culoare se găsește la fel sub cuticula pălăriei.
Tuburile și porii: Sporiferele sunt la început albe, schimbând cu timpul culoarea spre crem, la sfârșit sunt galben-olive. Porii la capătul tubulețelor sunt colorate ca ele, la sfârșit fiind pătați ruginiși.
Piciorul: este foarte tare, gros și bulbos, de 7 până la 15 cm în lungime și de 5 până la 8 (10) cm în lățime, fiind la tinerețe adeseori mai larg decât lung și aproape sferic. El este acoperit cu o grilă strânsă aproape până la bază, evident roșie pe fond roșiatic sau maro-gălbui (în tinerețe albicioasă).
Carnea: este foarte tare, numai sub pălărie colorată roșu-maro, în rest albă. Carnea își menține această culoare până la sfârșit. Ea este placută la gust și are un miros ușor de ciuperci.
Caracteristici microscopice: Sporii sunt maro-oliv până galben-verzui, fiind fusiformi, cu o mărime de 14-17 x 4,5-5,5 microni.^[6]^[7]
Reacții chimice: Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu brun-roșiatic.^[8]

Porii Boletus, schemă
B. pinicola, pori și picior
B. pinicola tânăr
B. pinicola bătrân

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat în cel mai rău caz cu Tylopilus felleus sin. Boletus felleus, care este neotrăvitor dar amar. El poate fi recunoscut prin tubulețele precum sporii care sunt albi numai la început, devenind foarte curând rozi. Grila acestei ciuperci pe picior este maro. Toată ciuperca nu este nuanțată cu roșu. Alte confundări sunt numai posibile cu bureți prea gustoși și comestibili, ca de exemplu cu gemenul său Boletus pinicola var. fuscoruber, Boletus aereus (hribul pucios), Boletus aestivalis sin. Boletus reticulatus, Boletus edulis (hribul) precum Xerocomus badius sin. Boletus badius sau Xerocomus rubellus.^[9]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Boletus aereus
Boletus aestivalis sin. reticulatus
Boletus edulis
Boletus pinicola var. fuscoruber
!Tylopilus felleus!
Xerocomus badius
Xerocomus rubellus

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.^[10]^[11] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).^[12]^[13]

Buretele este cunoscut a fi un acumulator biogen al metalelor grele mercur, cadmiu și seleniu. Pentru a reduce expunerea, autoritățile recomand evitarea culesului ciupercii în zone poluate cum ar fi cele din apropiere de mine, topitorii, străzi, incineratoare și halde de gunoi. Mai mult, porii bureților crescuți ar trebui să fie îndepărtați, fiindcă acei conțin cele mai mari concentrații de poluanți.^[14]

Note[modificare | modificare sursă]

^ Index Fungorum
^ „Denumire RO 1”. Arhivat din original la 4 iulie 2018. Accesat în 4 iulie 2018.
^ RO 1^{[nefuncțională]}
^ Albert Pilát: „Boletus pinophilus nomen novum pro Boletum pinicolam (Vittadini 1835) Venturi 1863”, Česká Mykologie nr. 27, Praga 1973, p. 6-8
^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 77-78, ISBN 3-426-00312-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 470-471, ISBN 3-405-11774-7
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 58, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 524-525, ISBN 3-405-12116-7
^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7
^ Denis R. Benjamin: „Mushrooms - poisons and panaceas”, Editura W.H. Freeman, New York 1995, p. 123,. ISBN 0-7167-2600-9

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Bruno Cetto, volumul 1, vezi note
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
Ernst Albert Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Hrib de pin la Wikimedia Commons
Hrib de pin, film

[1] Index Fungorum

[2] „Denumire RO 1”. Arhivat din original la 4 iulie 2018. Accesat în 4 iulie 2018.

[3] RO 1^{[nefuncțională]}

[4] Albert Pilát: „Boletus pinophilus nomen novum pro Boletum pinicolam (Vittadini 1835) Venturi 1863”, Česká Mykologie nr. 27, Praga 1973, p. 6-8

[5] Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292

[Linus_Zeitlmayr-6] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 77-78, ISBN 3-426-00312-0

[7] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 470-471, ISBN 3-405-11774-7

[8] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 58, ISBN 3-85502-0450

[9] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 524-525, ISBN 3-405-12116-7

[10] Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7

[11] Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1

[12] Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108

[13] Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

[14] Denis R. Benjamin: „Mushrooms - poisons and panaceas”, Editura W.H. Freeman, New York 1995, p. 123,. ISBN 0-7167-2600-9

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]