Hotel Lido

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Hotel Lido

Hotel Lido este un hotel din București, situat pe Bulevardul Magheru, inaugurat în august 1930.[1]

A fost deținut de doctorul Constantin Angelescu, fost senator și prim-ministru al României, decedat în 1948[2]. Imobilul a intrat în proprietatea statului în anii 1950, în perioada terorii comuniste și ulterior, a fost scos la mezat în 1993 și împărțit - tot ilegal - între stat și niște particulari (frații Păunescu)[2].

Deși la data de 22 septembrie 1999 decizia judecătorească prin care s-a constatat inexistența dreptului de proprietate al Statului Român asupra hotelului Lido a devenit definitivă și irevocabilă, la data de 25 octombrie 1999, Statul Român, prin intermediul președintelui FPS, Radu Sârbu, a scos la licitație restul de 42% din acțiuni pe care l-ar fi deținut[2].

Deși cei trei frați Păunescu (Valentin, Viorel și George) nu erau proprietarii hotelului Lido, (ținând cont de faptul că moștenitorii dr. Angelescu dăduseră deja statul în judecată), frații Păunescu au pus ca gaj Casa și Hotelul Lido pentru a obține o mulțime de credite de la Bancorex, Bankcoop sau alți creditori: 16,2 milioane dolari în 1994 și 9,6 milioane dolari în 1995, pentru Valentin Păunescu, 10 milioane dolari pentru Viorel Păunescu și 25 milioane dolari pentru George Păunescu[2].

Hotelul Lido, care are 119 camere, a fost închis în anul 2010, după ce a fost preluat de moștenitorii fostului proprietar.[1]

Deschiderea[modificare | modificare sursă]

Întregirea întregului complex ce includea o grădină, un restaurant și primul bazin cu valuri artificiale din Capitală - fiind principala atracție pe perioada verii - s-a înfăptuit odată cu deschiderea Hotelului. Rămas adânc înrădăcinat în memoria orașului prin magia, eleganța și atracția pe care o reprezenta, acesta a fost profund iubit de oameni importanți ai epocii, fiind menționat în câteva opere literare drept locul feeric în care se petrec cele mai minunate clipe.

Conform unui articol publicat în revista ”Arhitectura” din anul 1958, cu ocazia reamenajării complexului, ”bazinul avea o suprafață de 500 mp și era căptușit cu gresie albastră și albă. Mașina pentru produs valuri, cât și toate instalațiile bazinului, au fost recondiționate și îmbunătățite. (...) Fundalul ștrandului a fost amenajat pentru proiecție prin instalarea unui ecran rulant; camera operatorului funcționează la etajul I al hotelului”.

Ziarele vremii puneau accent pe înzestrarea hotelului ”cu cele mai perfecționate aparate de gimnastică și masaje electrice”. Succesul acestuia a fost datorat și dineurilor sau îmbăierilor de seară, la care, uneori, nu se mai găseau locuri.

De-a lungul timpului, hotelul de patru stele ce deținea 119 camere, a trecut prin multe reamenajări și reconsolidări, pentru a păstra standardele și prestanța la care s-a ridicat. Acesta a devenit după revoluție ”un hotel modern într-o clădire istorică ce reconstituie atmosfera vechiului București”. Lido a reprezentat o opțiune remarcabilă de cazare pentru turiștii străini care vizitau Capitala.

Facilități precum: Restaurantul Blache, cu 90 de locuri, braseria, barul de zi Melody, clubul de sănătate, cu saună și jacuzzi, salonul de frumusețe, grădina de vară și, nu în ultimul rând, piscina cu ”valuri maritime” au făcut din Hotelul Lido o emblemă, un simbol al relaxării, al eleganței, al sunetului de jazz și al personalităților.

Perioada de glorie[modificare | modificare sursă]

După marea deschidere din august 1930, numele ”Lido” era prezent peste tot, admirația pentru acest loc a înflorit numaidecât prin prisma serviciilor minunate, a mâncărurilor apetisante și mai ales a ștrandului și muzicii jazz ce răsuna până dimineața spre încântarea clienților.

Într-un pasaj din ”Realitatea Ilustrată” regăsim glasul puternic al impactului pe care hotelul l-a avut în societate:

Deși deschis numai de câteva zile, grandiosul Bazin cu valuri maritime a găsit cea mai entuziastă primire din partea publicului bucureștean și a străinilor veniți prin Capitală. Sforțările făcute de organizatori de a înzestra metropola României cu un institut de mare utilitate și un monument de o reală frumusețe arhitectonică au fost recompensate prin entuziasmul pe care publicul îl arată”

Ștrandul Lido[modificare | modificare sursă]

Punctul de atracție cel mai important al Bucureștiului interbelic a fost, cu siguranță, Ștrandul Lido. Valurile ”maritime”, amenajarea, atmosfera și muzica jazz ”delicioasă” au făcut din acest loc un simbol al unei epoci luxoase.

Aparatura care dădea naștere valurilor artificiale era, la acel timp, cea mai modernă inovație și personalul era extrem de grijuliu când venea vorba de clienții săi, astfel, apa din bazin era schimbată la două zile, să fie purificată, încălzită și dezinfectată prin adaosul de clor.

Publicitatea destinată bazinului Lido se făcea în diferite publicații ale momentului, hotelul și bazinul fiind mereu pe primele pagini, însă existau și afișe în stil pur art deco, afișe care invitau cu drag lumea să ia parte la atmosfera minunată.

Ritmurile de dans antrenante erau susținute de orchestra de jazz Bachman, venită direct de la Budapesta și cea a lui Johnny Morris și Elly Romann. Locurile erau limitate, astfel, afișele anunțau cu seriozitate: ”Dată fiind afluența din fiecare zi, publicul e rugat să-și reție mese din vreme la Bazinul ”Lido” cu valuri maritime”.

Omul de afaceri Mohammad Murad, care controlează și lanțul de hoteluri Phoenicia din București și hotelurile Amfiteatru, Panoramic, Belvedere (Neptun-Olimp), Majestic (Mamaia, Olimp și Jupiter), Perla (Mamaia) și Forum (Costinești), a închiriat hotelul pe 15 ani de la proprietari, cu drept de cumpărare, și a inițiat lucrări de renovare de peste 5 milioane de euro.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Hotel Lido

44°26′30″N 26°05′56″E