Hiperconjugare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Hiperconjugarea este, în chimia organică, interacțiunea dintre electronii din orbitalii sigma (de exemplu C–H sau C–C) cu un orbital adiacent vacant sau parțial ocupat, de anti-legătură sau orbital pi. Se obține astfel un orbital molecular extins, fără implicarea legăturilor. Delocalizarea mărită a electronilor asociată hiperconjugării crește stabilitatea sistemului, în mod analog conjugării.[1][2][3]

Hiperconjugarea: întrepătrunderea unui orbital sigma cu unul pi.

Importanță[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ John McMurry. Organic chemistry, 2nd edition. ISBN: 0-534-07968-7
  2. ^ IUPAC, Compendium of Chemical Terminology, Ed. a 2-a („Gold Book”) (1997). Versiune online:  (2006-) „hyperconjugation”.
  3. ^ Alabugin, I.V.; Gilmore, K.; Peterson, P. (). „Hyperconjugation”. WIREs Comput Mol Sci. 1: 109–141. doi:10.1002/wcms.6.