Sari la conținut

Hevsureti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hevsureti
—  regiune  —

Map
Hevsureti (Georgia)
Poziția geografică în Georgia
Coordonate: 42°29′18″N 44°52′45″E ({{PAGENAME}}) / 42.4883°N 44.87915°E42.4883; 44.87915
Țară Georgia
Mhară[*]​Mțheta-Mtianeti
Suprafață
 - Total1,036 km²
Populație
 - Total3.200 locuitori
Prezență online
Poziția regiunii Hevsureti
Poziția regiunii Hevsureti
Poziția regiunii Hevsureti
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Hevsureti (în georgiană ხევსურეთი sau georgiană ხევი, cu sensul de „defileu”, în rusă Хевсурети, Хевсуретия sau Хевсурия)[1] este o regiune istorică⁠(d) și etnografică din nord-estul Georgiei.[2] Populația regiunii este formată din hevsuri, un grup etnografic de georgieni (kartveli), care trăiau în mod tradițional de-a lungul versanților nordici (Pirikita hevsureti) și sudici (Piraketa hevsureti) ai Munților Caucaz și formau comunități închise, în care nu exista nicio distincție de clasă.

Cele mai importante localități din provincia Hevsureti sunt satele Șatili și Muțo⁠(d), cu cetăți medievale, și cetățile Hahmati⁠(d), Ahieli⁠(d) și Lebais Kari⁠(d).[3]

Geografie

[modificare | modificare sursă]

Întinsă pe micile văi montane Migmahevi, Șatili și Arhoti și pe valea râului Aragvi, vechea provincie georgiană se învecinează cu republicile rusești Ingușetia și Cecenia și este inclusă în actuala comună Dușeti din regiunea Mțheta-Mtianeti. Hevsureti, cu o suprafață de aproximativ 1050 km², este traversată de creasta principală a Caucazului Mare, care o împarte în două părți inegale: partea de nord-est, Pirikita Hevsureti („Hevsureti de acolo”), cu o suprafață de c. 565 km², și partea de sud-vest, Piraketa Hevsureti („Hevsureti de aici”), ce ocupă 428 km². Cele mai mari sate ale provinciei sunt Barisaho și Șatili.[4]

Istorie

[modificare | modificare sursă]

În vechile cronici georgiene, provinciile Hevsureti și Pșavi⁠(d) sunt denumite împreună „Phovi⁠(d)”, în timp ce pșavii⁠(d) și hevsurii sunt numiți „phoveli”. Cronicarul Leonti Mroveli menționează că, după convertirea regelui Mirian al III-lea al Iberiei și a reginei Nana la creștinism la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Nino a continuat să predice în rândul muntenilor georgieni, inclusiv în Phovi.[5]

Din punct de vedere istoric, comunitățile muntenilor georgieni s-au bucurat de un grad larg de autonomie. Locuitorii provinciei Hevsureti nu au acceptat niciodată stăpâni locali; ei își alegeau conducătorii, cunoscuți sub numele de hevisberi („bătrâni”), și un sfat al bătrânilor, care se supuneau doar regilor Georgiei. Hevsurii erau războinici excepționali, întruchipând calități tradiționale georgiene precum curajul, onestitatea, fraternitatea, independența și setea de libertate, și erau adesea promovați ca gărzi de corp regale. Regii îi considerau străjeri de încredere ai Munților Caucaz și ai graniței de nord a regatului.[6] În Evul Mediu și în cursul perioadei feudale, hevsurii erau scutiți de toate taxele, dar trebuiau să păzească granița nordică a Georgiei. În timpul invaziilor din Kartli⁠(d) și Kaheti⁠(d), hevsurii au trimis trupe în sprijinul regilor celor două state medievale. Ei au jucat un rol determinant în Revolta din Kaheti din 1659–1660⁠(d).[3]

În 1876, celebrul explorator german Gustav Radde⁠(d), după ce a vizitat regiunea Hevsureti, a scris o carte intitulată Chewsuren und ihr Land (Kassel, 1878), în care a prezentat cititorilor occidentali aceast provincie muntoasă și puțin cunoscută până atunci. O traducere în limba rusă intitulată Хевсурия и хевсуры (Опыт монографии). Описание путешествия, совершённого летом 1876 года д-ром Густавом Радде, директором Кавказского музея⁠(d) и Публичной библиотеки в Тифлис⁠(d) („Hevsureti și hevsurii (o încercare de monografie). Descrierea unei călătorii făcute în vara anului 1876 de dr. Gustav Radde, directorul Muzeului Caucazian⁠(d) și al Bibliotecii Publice din Tiflis⁠(d)”) a fost publicată în anul 1881 în Записках Кавказского отдела Императорского русского географического общества⁠(d) („Note ale Departamentului Caucazian al Societății Geografice Imperiale Ruse”).[7]

O anumită neascultare a hevsurilor față de ideologia sovietică a determinat autoritățile să înceapă în anul 1951 un proces de strămutare forțată a muntenilor către câmpie.[4] La sfârșitul anilor 1950, hevsurii au fost strămutați forțat în zonele de câmpie, ceea ce a dus la părăsirea mai multor sate de munte. Strămutarea hevsurilor a fost realizată cu ajutorul Armatei Sovietice și au fost instalate pe drumuri cordoane de siguranță pentru a împiedica pe oricine să se întoarcă în munți.[8] Greutățile economice din deceniile ulterioare au amplificat, de asemenea, tendința de migrație.[4]

Populație

[modificare | modificare sursă]
Drumul spre Hevsureti

Hevsurii aparțin, din punct de vedere antropologic, tipului caucazian al rasei europene, sunt mai înalți decât media, mezocefalici⁠(d), cu ochi albaștri, uneori gri-verzui, și păr șaten deschis. În provinciile Hevsureti și Pșavi sunt întâlniți atât blonzi, în mare parte roșcați, cât și bruneți cu pielea și tenul închise la culoare.[9]

Religia hevsurilor este un amestec unic de creștinism ortodox georgian și obiceiuri precreștine. Ei venerează locuri sacre cunoscute local sub numele de jvari („cruce”), hati („icoană”) sau salotsavi („sanctuar”).[10][11][12] Deși hevsurii mărturisesc creștinismul și sunt enoriași ai Bisericii Ortodoxe Georgiene, tradițiile arhaice precreștine (în special animiste) joacă un rol important în viața lor.

Principalele ocupații ale hevsurilor sunt creșterea vitelor, creșterea oilor⁠(d) și agricultura⁠(d), îndeosebi cultivarea cerealelor.[13] Hevsurii sunt, de asemenea, meșteri pricepuți în prelucrarea lânii, țesutul și tricotatul hainelor, broderie, sculptură în lemn și confecționarea de bijuterii.[13]

Conform recensământului din 1873, Hevsureti avea o populație de 4.872 de locuitori. Până în 1926, populația scăzuse la 3.885 de locuitori.[4] Numerele din recensământul imperial rus din 1873, prezentate în lucrarea dr. Gustav Radde Die Chews'uren und ihr Land (ein monographischer Versuch) untersucht im Sommer 1876 („Hewsurii și țara lor (o încercare monografică) examinată în vara anului 1876”), publicată la Kassel în 1878, împart satele din Hevsureti în opt comunități:[14]

  • comunitatea Barisaho: 16 sate, 298 de gospodării, formate din 723 de bărbați și 718 de femei, însumând 1.441 de suflete
  • comunitatea Guli: 8 sate, 162 de gospodării, formate din 335 de bărbați și 356 de femei, însumând 691 de suflete
  • comunitatea Roșka: 7 sate, 145 de gospodării, formate din 335 de bărbați și 315 de femei, însumând 648 de suflete
  • comunitatea Batsaligo: 9 sate, 131 de gospodării, formate din 296 de bărbați și 288 de femei, însumând 584 de suflete
  • comunitatea Ahieli: 5 sate, 111 gospodării, formate din 273 de bărbați și 240 de femei, însumând 513 suflete
  • comunitatea Șatili: 5 sate, 121 de gospodării, formate din 252 de bărbați și 272 de femei, însumând 524 de suflete
  • comunitatea Ardoti: 3 sate, 86 de gospodării, formată din 198 bărbați și 249 femei, însumând 447 de suflete
  • comunitatea Tolaant-Sopeli: 8 sate, 197 de gospodării, formate din 555 bărbați și 593 femei, însumând 1.148 de suflete
  • Total: 61 de sate, 1.251 de gospodării, formate din 2.967 bărbați și 3.029 femei, în total 5.996 de suflete.

Aceste numere pot fi comparate cu cele din lucrarea Hevsureti (Komunistis Stamba, Tbilisi, 1935) a lui Sergi Makalatia:[15]

  • comunitatea Barisaho: 14 sate, 241 de gospodării, formate din 467 de bărbați și 539 de femei, însumând 1.006 suflete
  • comunitatea Batsaligo: 19 sate, 291 de gospodării, formate din 547 de bărbați și 639 de femei, însumând 1.186 suflete
  • comunitatea Șatili: 12 sate, 233 de gospodării, formate din 528 de bărbați și 572 de femei, însumând 1.100 suflete
  • comunitatea Arhoti (Ahieli): 3 sate, 78 de gospodării, formate din 123 de bărbați și 133 de femei, însumând 256 suflete
  • Total: 43 de sate, 769 de gospodării, formate din 1.492 de bărbați și 1.668 de femei, în total 3.160 de suflete.

Etnografie

[modificare | modificare sursă]
Biso, un sat mic din regiunea Hevsureti

Există o ipoteză, bazată pe înregistrările etnografului rus Arnold Zisserman⁠(d), care a petrecut 25 de ani (1842–1867) în Caucaz, conform căreia hevsurii sunt descendenți ai ultimilor cruciați vest-europeni, care s-au stabilit în aceste regiuni și au fost puternic influențați de georgieni. Zisserman a susținut că cultura lor populară – inclusiv practicile materiale, sociale și religioase – semăna cu cea a cruciaților.[16] Deși Zisserman a afirmat că a ajuns el însuși la această speculație și este adesea creditat ca autor al ideei, această teorie apăruse deja în surse anterioare și era o poveste populară printre locuitorii negeorgieni din Tbilisi.[17] Ipoteza că orice dovadă istorică indică faptul că hevsurii ar fi descendenți ai cruciaților a fost complet discreditată, iar cercetătorii georgieni au ridiculizat-o întotdeauna.[17]

Zisserman scrie, de asemenea, că „în ceea ce privește originea lor, hevsurii au păstrat o tradiție: ei îl consideră pe un anumit bărbat pe nume Gudaneli drept primul lor strămoș. Acesta era un țăran vasal al unui moșier din Kaheti și, pentru a scăpa de pedeapsa pentru o crimă pe care o comisese, a găsit refugiu în satul Apșo din Pșavi. Din cei doi fii ai săi, Arabuli și Cinceara, a provenit familia Arabuli, formată din 320 de case, și familia Cincearauli, cu 210 case.”[18] Călătorul american Richard Halliburton (1900–1939) a văzut și a consemnat obiceiurile tribului hevsur în 1935.[19]

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Barisaho

În ciuda acestor dispute, au fost identificate numeroase dovezi ale contactelor strânse dintre georgieni și cruciații occidentali în secolele al XII-lea și al XIII-lea; într-adevăr, cultura materială, socială și religioasă a hevsurilor amintește puternic de cultura medievală din Europa de Vest: chiar și în secolul al XX-lea, bărbații hevsuri purtau cămăși de zale⁠(d) și săbii drepte, veșmintele și steagurile lor erau împodobite cu cruci și se considerau membri permanenți ai armatei sfinte a regilor georgieni.

Encyclopædia Britannica a relatat în 1911 că multe obiceiuri curioase încă predominau printre hevsuri, cum ar fi, de exemplu, închiderea femeii în timpul nașterii într-o colibă ​​pustie, în jurul căreia soțul defila, trăgând cu muscheta la intervale regulate. După naștere, mâncarea era adusă pe ascuns mamei, care era ținută închisă încă o lună, după care coliba era incendiată.[20] Una dintre cele mai izbitoare trăsături ale culturilor tradiționale din Hevsureti era relația premaritală cunoscută sub numele de sts’orproba (sau ts'ats'loba, cum este cunoscută în Pșavi). Un cuplu tânăr putea să doarmă împreună noaptea cu o sabie așezată între viitorii soți. Actul sexual între cei doi era strict interzis. Orice bărbat care încălca această regulă era condamnat la moarte.[21]

Potrivit unei tradiții regionale, chiar și în trecutul recent, locuitorii hevsuri grav bolnavi își părăseau familiile și plecau către locul de înmormântare din Anatoria⁠(d), unde își așteptau sfârșitul în izolare, pentru a-și proteja rudele de epidemii și boli mortale. Una dintre cele mai frumoase tradiții georgiene își are, de asemenea, originea din regiunea Hevsureti: atunci când o femeie își aruncă eșarfa sau baticul între bărbații care se bat, lupta se oprește imediat.

Galerie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Хевсурия”. Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона (Dicționarul enciclopedic Brockhaus și Efron): În 86 de volume (82 de volume și 4 volume suplimentare) (în rusă). Sankt Petersburg: F. A. Brockhaus. .
  2. ↑ Majoritatea surselor autorizate, în principal sovietice, rusești și vest-europene, trasează granița dintre Europa și Asia de-a lungul Depresiunii Kuma-Manîci și astfel clasifică întregul Caucaz, inclusiv Georgia, ca o parte componentă a Asiei, însă unele surse occidentale (în principal americane), care consideră Caucazul Mare drept granița dintre Europa și Asia, clasifică teritoriile de la nord de această creastă drept Europa, iar în această versiune a graniței regiunea Hevsureti, situată geografic la nord de Caucazul Mare, poate aparține condiționat părții europene a Georgiei.
  3. 1 2 Mikaberidze, Alexander (). Historical Dictionary of Georgia. Historical Dictionaries of Europe, No. 50. Lanham, Maryland: Scarecrow Press. ISBN 978-0810855809.
  4. 1 2 3 4 Tsiklauri, Ivane (). პირიქით ხევსურეთის ნასოფლარები (შატილ-მიღმახევის ხეობები) [Former villages of Pirikita Khevsureti (Shatili-Mighmakhevi valleys)]. În Mindorashvili, Davit. საქართველოს შუა საუკუნეების არქეოლოგიური ძეგლები [Medieval Archaeological Monuments of Georgia] (PDF). Tbilisi: Center for Protection and Study of Antiquities. pp. 22–30. ISBN 978-9941-0-0963-1. Arhivat din original (PDF) la .
  5. ↑ „ლეონტი მროველი, მოქცევა მირიან მეფისა და მის თანა ყოვლისა ქართლისა წმიდისა და ნეტარისა დედისა ჩუენისა ნინო მოციქულისა მიერ”, Amsi, accesat în
  6. ↑ Giorgi Gabeskiria, „Ethnographic Study”, National parliamentary library of Georgia, arhivat din original la , accesat în
  7. ↑ Радде, Густав Иванович⁠(d) (). Пер. с нем. Изд. под ред. Е.Г. Вейденбаума, ed. „Хевсурия и хевсуры : (Опыт моногр.) : Описание путешествия, соверш. летом 1876 г. д-ром Густавом Радде, дир. Кав. музея и Публичной б-ки в Тифлисе : С 13 табл., карт. и многими рис. в тексте” (PDF). Записки Кавказского отдела Императорского русского географического общества. Vol. 11 nr. 2. Тифлис: тип. Гл. упр. наместника кавк. Arhivat din original (PDF) la .
  8. ↑ „М. Драмбян. В Хевсурети”. Arhivat din original la . Accesat în .
  9. ↑ Е.Д. Салуквадзе (). „ЛАНДШАФТНО-ЭКОЛОГИЧЕСКОЕ СОСТОЯНИЕ ЛЕСНЫХ ЛАНДШАФТОВ ГОРНЫХ РЕГИОНОВ ГУРИЯ И РАЧА (ЗАПАДНАЯ ГРУЗИЯ)”. Материалы XIV Международной ландшафтной конференции. Voronezh State University. pp. 300–302. doi:10.17308/978-5-9273-3693-7-2023-300-302.
  10. ↑ Charachidzé, Georges (). Le Système religieux de la Géorgie païenne: analyse structurale d'une civilisation (în franceză). Paris: Maspéro. OCLC 410367044.
  11. ↑ Tuite, Kevin (). „Xevsur shrine invocations: iconicity, intertextuality and agonism”. În Tandaschwili, Manana; Pourtskhvanidze, Zakaria. Folia Caucasica: Festschrift für Jost Gippert zum 55. Geburtstag (PDF). Frankfurt: Logos Publishing. pp. 197–221.
  12. ↑ Tuite, Kevin (). „Highland Georgian paganism — archaism or innovation?” (PDF). Annual of the Society for the Study of Caucasia. 7: 79–91.
  13. 1 2 гл. ред. Б. А. Введенский, ed. (), Фусе — Цуруга, Большая советская энциклопедия : [в 51 т.], М.: Советская энциклопедия, p. 107
  14. ↑ „Figures from the 1873 population census”, Batsav.com, accesat în
  15. ↑ „Khevsur Demographics”, Batsav.com, accesat în
  16. ↑ „Images from Georgia–Chechnya Border, 1970–1980. Visual Anthropology of the Peripheries”, Phoebe A. Hearst Museum of Anthropology, arhivat din original la , accesat în
  17. 1 2 Sherman, Ryan Michael (). „Kicking the Crusaders out of the Caucasus: Deconstructing the 200-Year-Old Meme that the Khevsurs Descended from a Lost Band of Medieval Knights”Necesită abonament cu plată. Nationalities Papers. 49 (1): 54–71. doi:10.1017/nps.2019.102. ISSN 0090-5992.
  18. ↑ Zissermann, A.L., Twenty-five Years in the Caucasus, St.Petersburg: 1879 ISBN: 978-5519443159 ISBN: 0991423224 ISBN: 9780991423224 Narikala Publications, 2018
  19. ↑ „Sword and Buckler Fighting among the Lost Crusaders”, Swordhistory.com, arhivat din original la , accesat în
  20. ↑ Acest articol conține text din Chisholm, Hugh, ed. (). „Khevsurs”. Encyclopædia Britannica. 15 (ed. 11). Cambridge University Press., o publicație aparținând domeniului public.
  21. ↑ Tuite, Kevin (). „"Anti-marriage" in ancient Georgian society” (PDF). Anthropological Linguistics. 42 (1): 37–60.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

„Хевсурия”. Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона (Dicționarul enciclopedic Brockhaus și Efron): În 86 de volume (82 de volume și 4 volume suplimentare) (în rusă). Sankt Petersburg: F. A. Brockhaus. . 

  • Перцов В. (februarie 1970). „Облака сверху и снизу”. Вокруг света⁠(d) (în rusă). Nr. 2 (2533). 
  • Kurtsikidze, Shorena & Chikovani, Vakhtang, Ethnography and Folklore of the Georgia-Chechnya Border: Images, Customs, Myths & Folk Tales of the Peripheries, Munich: Lincom Europa, Volume 9 of LINCOM studies in anthropology. 2008 ISBN: 978-3895863288
  • Makalatia, Sergi, Hevsureti, Komunistis Stamba, Tbilisi, 1935 (în georgiană)
  • Radde, Dr. Gustav⁠(d), Die Chews'uren und ihr Land — ein monographischer Versuch untersucht im Sommer 1876, Kassel, 1878 (în germană)
  • Tedoradze, Dr. Giorgi, Five Years in Pshav-Khevsureti (ხუთი წელი ფშავ-ხევსურეთში), Tbilisi, 1930 (online pe Batsav.com)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hevsureti&oldid=17283468