Henri Béraud

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Henri Béraud
Henri Béraud.jpg
Henri Béraud
Date personale
Născut[1][2] Modificați la Wikidata
Lyon, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (73 de ani) Modificați la Wikidata
Saint-Clément-des-Baleines, Franța Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
scriitor
romancier[*] Modificați la Wikidata
PseudonimTristan Audebert  Modificați la Wikidata
Limbilimba franceză[1]  Modificați la Wikidata
Opere semnificativeLe Vitriol de Lune[*]  Modificați la Wikidata
Note
PremiiPremiul Goncourt  Modificați la Wikidata

Henri Béraud (n. ,[1][2] Lyon, Franța – d. , Saint-Clément-des-Baleines, Franța) a fost un romancier și jurnalist francez. El a fost condamnat în 1945 la moarte - pedeapsă comutată ulterior în închisoare pe viață – pentru colaborare cu regimul de la Vichy.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Henri Béraud era fiul unui brutar. A început să practice jurnalismul în 1903.[3] S-a alăturat săptămânalului satiric Le Canard enchaîné în februarie 1917, la recomandarea lui Paul Vaillant-Couturier și Roland Dorgeles. O prietenie veche l-a legat de Albert Londres. El a scris, de asemenea, pentru Le Crapouillot, revista fondată de Jean Galtier-Boissiere.[necesită citare] A publicat povestiri, un foileton scurt (L'angoisse du mercanti ou le compte du tonneau în 1918), un studiu cu privire la umorul din zona Lyon și mai ales articole polemice. A fost, de asemenea, reporter internațional al ziarelor Petit Parisien și Paris-Soir în perioada 1934-1944.[necesită citare]

El a devenit cunoscut ulterior ca autor al unor romane cu un succes comercial ridicat și a câștigat Premiul Goncourt în anul 1922. S-a remarcat ca un anglofob virulent și într-o mai mică măsură ca antisemit. Acești factori l-au determinat să sprijine regimul de la Vichy.[4] Sprijinul său s-a materializat în publicarea unor articole în săptămânalul de orientare fascistă Gringoire, în care-și exprima ura față de armatele britanice și critica mișcarea de eliberare a Franței, deși a dezaprobat, de asemenea, nazismul.[necesită citare]

Ajutorul acordat guvernului de la Vichy a determinat condamnarea sa la moarte în 1945, dar mai mulți scriitori, printre care și François Mauriac, au intervenit în favoarea lui. Sentința i-a fost comutată de către Charles de Gaulle în închisoare pe viață. În 1950 el a fost eliberat din motive de sănătate. A murit opt ani mai târziu.[5]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

  • L'École moderne de peinture lyonnaise, 1912
  • Le Vitriol de Lune, 1921, carte premiată cu premiul Goncourt în 1922
  • Le Martyre de l'obèse, 1922, carte premiată cu premiul Goncourt în 1922
  • Lazarus, Albin Michel, 1924
  • Ce que j'ai vu à Moscou, Les Éditions de France, 1925
  • Le Bois du templier pendu, Les Éditions de France, 1926
  • Ce que j'ai vu à Berlin, Les Éditions de France, 1926
  • La Gerbe d'or, Les Éditions de France, 1928
  • Rende-vous européens, Les Éditions de France, 1928
  • Ce que j'ai vu à Rome, Les Éditions de France, 1929
  • Qu’as-tu fait de ta jeunesse ? (1941)
  • Les Lurons de Sabolas (1932)
  • Ciel de suie (1933)
  • Faut-il réduire l'Angleterre en esclavage (1935)
  • Les raisons d'un silence, Inter-France, 1944
  • Les derniers beaux jours, Plon, 1953
  • Portraits de contemporains
  • Retour sentimental vers Alphonse Daudet, 2001
  • Écrits dans Gringoire (1928–1937), 2003
  • Au Capucin Gourmand
  • Le Flâneur salarié

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]