Guillaume al II-lea de Nevers

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Guillaume al II-lea de Nevers
Nevers1.jpg
Guillaume al II-lea de Nevers
Date personale
Născut1080 Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani) Modificați la Wikidata
ÎnmormântatGrande Chartreuse[*] Modificați la Wikidata
PărințiRenauld al II-lea de Nevers Modificați la Wikidata
Frați și suroriErmengarda de Nevers Modificați la Wikidata
CopiiGuillaume al III-lea de Nevers
Rainald II[*]
Q57262087[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France (XII-XIII).svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațiepersonal militar[*] Modificați la Wikidata
Trasele din vestul Anatoliei urmate de participanții la Cruciada din 1101. Guillaume a urmat ruta sudică, a trecut prin Konya, ajungând să ia parte la bătălia de la Heraclea din 1101

Guillaume al II-lea (n. înainte de 1089-d. 21 august 1148) a fost conte de Nevers, participant la Cruciada din 1101.

Familia[modificare | modificare sursă]

Guillaume a fost fiul contelui Renauld al II-lea de Nevers cu cea de a doua sa soție Agnes de Beaugency.[1]

El a avut o soră vitregă mai mare, Ermengarda, care s-a căsătorit cu un membru din Casa de Courtenay, Ermengarda fiind fiica lui Renauld al II-lea cu prima sa soție, Ida de Lyon și Forez. Guillaume a mai avut cel puțin doi frați mai mici. Cel mai cunoscut dintre aceștia a fost Robert de Nevers, viconte de Ligny-le-Château, care s-a raliat lui Guillaume în cruciada de la 1101. Celălalt era Hugo de Nevers, menționat doar cu ocazia unui hrisov datat în 1144.[1]

Bunicii săi pe linie paternă erau Guillaume I de Nevers și Ermengarda de Tonnerre. Pe linie maternă, el era nepotul seniorului Lancelin al II-lea de Beaugency.[1]

Titlul de conte[modificare | modificare sursă]

Origine et Historia Brevi Nivernensium Comitum menționează că Renaud al II-lea a servit drept co-guvernator alături de tatăl său, însă a murit înaintea acestuia, în 5 august 1089. Acest deces l-a lăsat pe Guillaume I drept unic conte de Nevers, iar pe Guillaume al II-lea ca posibil urmaș al acestuia. În 20 iunie 1098, bunicul lui a murit, iar Guillaume al II-lea a succedat în comitatul de Nevers.[1]

El a luat parte la Cruciada din 1101. El a pornit la drum în februarie 1101 cu 15.000 de oameni, însă armata sa a eșuat în cucerirea puternicei fortărețe Konya și a fost decimată în dezastruoasa bătălie de la Heraclea Cybistra de către selgiucizi. El a sosit în Antiohia cu numai o mână de cavaleri.[2]

Guillaume l-a convins pe regele Ludovic al VI-lea al Franței să rupă pacea cu regele Henric I al Angliei și să acorde sprijn lui Guillaume Clito în 1115.[3] El a fost capturat și închis la puțină vreme după aceea de către Theobald, conte de Blois.[3]

Guillaume a participat la conciliul convocat de papa Honoriu al II-lea la Troyes care și-a deschis lucrările la 14 ianuarie[4] 1129[5] și este cunoscut pentru sprijinul acordat pentru Cruciada a doua.

Se crede că ar fi fost înmormântat în Chartreuse, unde Bernard de Clairvaux a încercat fără succes să îl readucă la viață.[6]

Căsătorie și copii[modificare | modificare sursă]

Guillaume al II-lea a fost căsătorit cu Adelaida. Familia soției nu este cunoscută. Ei au avut cel puin patru copii.[1] :

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Cawley, Charles, BURGUNDIAN NOBILITY: Guillaume II Nevers died 1148, Foundation for Medieval Genealogy, accesat în august 2012  Legătură externa în |publisher= (ajutor)
  2. ^ Richard, Jean. The Crusades, C. 1071-c. 1291. Cambridge University Press. p. 73. ISBN 0-521-62566-1. 
  3. ^ a b Hollister, Charles Warren (). Henry I. Yale University Press. p. 244. ISBN 0-300-09829-4. 
  4. ^ Wallace-Murphy, Tim (). What Islam Did for Us: Understanding Islam's Contribution to Western Civilization. Sterling Publishing Company, Inc. p. 151. ISBN 1-84293-201-2. 
  5. ^ Barber, Malcolm (). The New Knighthood: A History of the Order of the Temple. Cambridge University Press. p. 14. ISBN 0-521-42041-5. 
  6. ^ Kleinberg, Aviad M. (). Prophets in Their Own Country: Living Saints and the Making of Sainthood in the Later Middle Ages. University of Chicago Press. p. 160. ISBN 0-226-43971-2.