Grand Theft Auto IV: The Ballad of Gay Tony

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Grand Theft Auto IV: The Ballad of Gay Tony

Dezvoltator(i)Rockstar North[*]  Modificați la Wikidata
Editor(i)Rockstar Games  Modificați la Wikidata
Distribuitor(i)Take-Two Interactive[*][[Take-Two Interactive (American publisher, developer and distributor of video games)|​]]  Modificați la Wikidata
Producător(i)Leslie Benzies
VociScott Hill[*][[Scott Hill (frontman of Fu Manchu)|​]] (Johnny Klebitz[*][[Johnny Klebitz (protagonist of the 2009 expansion pack Grand Theft Auto: The Lost and Damned)|​]])
Mario D'Leon[*] (Luis Fernando Lopez[*][[Luis Fernando Lopez (protagonist of the 2009 expansion pack Grand Theft Auto: The Ballad of Gay Tony)|​]])  Modificați la Wikidata
Compozitor(i)
SerieGrand Theft Auto  Modificați la Wikidata
Motor graficRockstar Advanced Game Engine  Modificați la Wikidata
PlatformăXbox 360
PlayStation 3
Microsoft Windows  Modificați la Wikidata
Dată lansareXbox 360
  • WW 29 octombrie 2009
Windows, PS3
Genurijoc de acțiune-aventură
joc video cu personaje LGBT[*]  Modificați la Wikidata
ModuriMultiplayer
singleplayer  Modificați la Wikidata
Mediadisc optic[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online
site web oficial
Ratinguri
PEGIPEGI 18[*][[PEGI 18 (PEGI video game content rating)|​]][2]  Modificați la Wikidata
USKUSK 18[*][[USK 18 (USK video game content rating: no release to youth; suitable only for adults aged 18 years and over)|​]]  Modificați la Wikidata
CEROZ (minim 18 ani)[*]  Modificați la Wikidata
ESRBMature 17+[*][[Mature 17+ (ESRB video game content rating in which restricts a video game to those 17+)|​]]  Modificați la Wikidata

Grand Theft Auto: The Ballad of Gay Tony este un joc video non-linear de acțiune-aventură dezvoltat de Rockstar North și publicat de Rockstar Games. Jocul a fost lansat inițial exclusiv pentru Xbox 360 pe 29 octombrie 2009, dar mai târziu a fost lansat și pentru PlayStation 3 și PC pe 13 aprilie 2010. Este al paisprezecelea titlu din seria Grand Theft Auto, și al patrulea și ultimul din era 4 a acesteia, fiind precedat de Grand Theft Auto: Chinatown Wars și succedat de Grand Theft Auto V, acesta din urmă reprezentând începutul erei 5.

Jocul este a doua expansiune a lui Grand Theft Auto IV, prima fiind GTA: The Lost and Damned. Ambele expansiuni au fost lansate mai târziu ca un singur joc intitulat Grand Theft Auto: Episodes of Liberty City, care nu necesită jocul inițial pentru a putea fi jucat. Acțiunea se desfășoară în aceeași versiune a lui Liberty City din GTA IV și The Lost and Damned, un oraș fictiv inspirat de New York City, în anul 2008 și chiar concomitent cu acestea, însă din perspectiva altui protagonist, ci anume Luis Fernando Lopez, un fost membru al dealerilor de droguri dominicani și garda de corp personală și asociat în afaceri al lui "Gay" Tony Prince, amândoi apărând în câteva misiuni din GTA IV și The Lost and Damned. Povestea jocului se axează pe eforturile lui Luis de-al ajuta pe Tony, care este proprietarul a două dintre cele mai mari cluburi de noapte din Liberty City și are un statut social ridicat, de a rezolva numeroase probleme personale, printre care droguri, datorii, Familii Mafiote și dușmani care încearcă să-i omoare pe amândoi. De asemenea, jocul prezintă bine cunoscuta poveste a diamantelor din GTA IV și The Lost and Damned, și lămurește toate aspectele rămase cu privire la ea.

Rockstar Games au spus presei că acest episod "injectează Liberty City cu supradoze de arme, droguri și crime" și că jucătorul "se va zbate cu loialitățile concurente ale Familiei și prietenilor și cu incertitudinea cu privire la cine este real și cine se preface într-o lume în care toată lumea are un preț".

Gameplay[modificare | modificare sursă]

Grand Theft Auto: The Ballad of Gay Tony aste un joc de acțiune-aventură ce are loc într-un open world și este jucat dintr-o perspectivă third person. Gameplay-ul este aproape identic și are loc în același oraș ca și Grand Theft Auto IV și conține aproximativ la fel de multe misiuni ca și The Lost and Damned. Cu toate acestea, jocul se diferențiază de cele două, cu adăugări și caracteristici noi și cu unele modificări destul de evidente.

O caracteristică nouă evidentă, care a fost introdusă anterior în Grand Theft Auto: Chinatown Wars, este un sistem de punctare a misiunilor, care arată cât de bine a reușit jucătorul să realizeze anumite obiective într-o misiune, variind de la cât de mult a fost rănit, terminarea misiunii într-un timp cât mai puțin timp și realizare unor anumite acțiuni unice pentru fiecare misiune în parte. Sistemul de punctare include de asemenea capacitatea de a relua misiunile trecute odată ce povestea a fost terminată pentru a îmbunătăți scorurile obținute. În plus, jucătorul are acces la noi activități și misiuni secundare, vehicule cu totul noi (precum un tanc NOOSE și un elicopter de atac mic numit "Buzzard") și arme noi. Luis poate, ca și Johnny în The Lost and Damned, să-i cheme pe prietenii săi, Armando și Henrique, pentru a le folosi abilitățile speciale încă de la începutul jocului - Armando are o dubiță plină cu arme la preț redus, în timp ce Henrique îi poate oferi un vehicul la alegere, vehicule noi deblocându-se pe măsură ce jucătorul avansează în poveste - sau pentru a face activități de timp liber împreună, dar nu îi poate suna să-l ajute în timpul unei lupte sau misiuni.

Noile misiuni secundare includ Războaiele cu Droguri, Curse de tip Triathlon, Managementul Clubului, participarea la un turneu de luptă subterană și sărituri cu parașuta (lucru datorat faptului că acest joc reintroduce parașutele în seria Grand Theft Auto). Războaiele cu Droguri sunt asemănătoare Războaielor între Bande din The Lost and Damned, singura diferență fiind că jucătorul trebuie să fure un stash de droguri pentru prietenii lui Luis și să-l lase într-un loc anume de unde va fi ridicat; Completarea fiecărui Război cu Droguri îl recompensează pe jucător cu bani și, ca și în cazul Războaielor între Bande, o armă nouă în apartamentul lui Luis la fiecare 10 războaie terminate cu succes. Există mai multe tipuri de Războaie cu Droguri - fie să furi un vehicul care transportă droguri, staționar sau în mișcare; să ambuschezi un schimb de droguri; sau să ataci un depozit mare de droguri - iar jucătorul va fi urmărit de bande rivale după ce vor lua stash-ul și până ce vor ajunge la locul unde trebuie să-l lase. Cursele de tip Triathlon ca și Cursele Stradale din GTA IV, dar constau în trei etape: jucătorul trebuie mai întâi să se parașuteze dintr-un elicopter în apă, apoi să înoate până la o barcă pe care s-o conducă până la mal, iar de acolo să ia o mașină de curse pe care s-o conducă până la linia de finiș. Mașinile conduse în ultima etapă a curselor sunt mereu echipate cu Nitro care poate fi folosit pentru a atinge viteze foarte mari și care se reîncarcă când nu este folosit.

În Managementul Clubului, Luis este bouncer la unul dintre cele două cluburi deținute de Tony și trebuie să păzească foarte atent diferitele zone ale clubului (precum barul sau balconul VIP), și, dacă cineva este foarte beat, cauzează probleme, sau vinde droguri, atunci Luis va trebui să-l dea afară din club. În unele ocazii, Luis poate fi chemat în biroul managerului clubului, Joni, pentru a avea sex cu aceasta sau să fie trimis să asiste un VIP care are nevoie de ajutor cu o problemă. Luis poate petrece timp în club și fără să fie bouncer, putând să facă mai multe activități precum să se îmbete la bar, să participe la o competiție de băut șampanie sau să danseze pe ringul de dans, încercând să impresioneze o fată cu mișcările sale (dacă Luis reușește să impresioneze o fată, atunci cei doi vor avea parte de puțin sex la toaletă iar fata îi va da apoi numărul ei, putând fi sunată oricând pentru a veni la apartamentul ei pentru mai mult sex). În turneul de luptă subterană, jucătorul poate fi un simplu spectator și să facă pariuri, ori să participe el însuși în turneu și să înfrunte o varietate de adversari diferiți. Dacă Luis concurează, atunci el trebuie să câștige o rundă în care trebuie să bată trei adversari diferiți unul după altul. Jucătorul poate să lupte fie cu pumnii, fie cu arme de corp aflate la îndemână, pe care le poate dobândi prin dezarmarea adversarilor care le aduc în arenă, și poate obține asistență din partea publicului pentru a-și învinge adversarul, împingându-l spre peretele arenei unde spectatorii îl vor ține temporar imobilizat. Jucătorul câștigă bani din fiecare rundă în care iese câștigător, dar poate la fel de bine să și piardă bani dacă este învins, atunci când nivelul lui de viață ajunge sub jumătate; câștigând o rundă var rezulta și în recuperarea unei mici părți din nivelul de parte din nivelul de viață. La săriturile cu parașuta, Luis va sări de pe o clădire înaltă - fie pe jos sau pe o motocicletă - fie dintr-un elicopter și fie ateriza într-un loc anume, pe un vehicul în mișcare, sau va trece prin mai multe puncte diferite înainte de a ajunge la locul de aterizare.

Noile arme introduse în joc includ SMG Avansat (nu poate fi folosit pentru a trage dintr-un vehicul), SMG Aurit, MG Advansat, Pistolul .44, Sniper-ul avansat și Bombele Lipicoase (care se vor fixa în orice loc for fi aruncate). Lansatorul de grenade și Pușcă avansată din The Lost and Damned se întorc, aceasta din urmă putând să tragă cu gloanțe obișnuite sau explozive. Toate aceste arme noi nu pot fi achiziționate de la magazinele de arme din oraș, ci doar de la Armando sau prin coduri. Noile activități de timp liber prezente în joc includ golful în clubul de golf din oraș, și băutul, întrecerile de băut șampanie și dansatul la cele două cluburi. Hockey-ul aerian introdus în The Lost and Damned se întoarce, putând fi găsit la pistele de bowling din oraș.

Modificările aduse jocului includ posibilitatea ca Luis să călătorească oriunde în oraș chiar de la începutul jocului, dar nu poate intra în magazinele de îmbrăcăminte sau vizita clubul de comedie din oraș, Split Sides. Spre deosebire de Johnny, Luis își poate schimba îmbrăcămintea în apartamentul său, dar nu la fel de detaliat ca și Niko, îmbrăcămintea variind doar între câteva veste. La fel ca și în The Lost and Dmaned, display-ul și hud-ul sunt diferite față de cele din Grand Theft Auto IV, în timp ce mini-harta include acum un altimetru ori de câte ori jucătorul se află într-un elicopter sau face parașutism. Modurile de joc din Multiplayer, inclusiv free mode-ul, deathmatch-ul, deathmatch-ul în echipă, cursele și modurile de curse GTA, au fost actualizate și îmbunătățite și un nou mod, "Săritul cu parașuta", a fost adăugat, care o variantă a free mode-ului.

Prezentare[modificare | modificare sursă]

Plasare[modificare | modificare sursă]

The Ballad of Gay Tony are loc în Liberty City, același oraș folosit în Grand Theft Auto IV, deși de această dată jucătorii pot explora orașul în întregime după prima misiune a jocului. Povestea DLC-ului se petrece concomitent cu cea a lui GTA IV și The Lost and Damned, misiunile intersecându-se de câteva ori cu cele din jocurile respective, unele prezentând evenimente deja prezente în jocul original, din perspectiva lui Luis.

Personaje[modificare | modificare sursă]

Fiind o expansiune pentru GTA IV, jocul include atât personaje noi cât și unele din jocul original. Luis Lopez și Tony Prince au făcut amândoi câteva apariții minore în jocul original și The Lost and Damned, dar arătau diferit. Printre personajele care se întorc se numără Ray Bulgarin, un mafiot rus puternic, Patrick McReary, un gangster irlandez, Brucie Kibbutz, un antreprenor auto (al cărui frate, Mori, apare pentru prima dată în DLC, cu un rol mai important), protagonistul Niko Bellic, Johnny Klebitz, vice-președintele clublui de motocicliști The Lost și protagonistul din The Lost and Damned, și Billy Grey, președintele The Lost. Toate bandele prezente în jocul original se întorc, de asemenea, deși doar foarte puține joacă un rol în poveste.

Câteva dintre personajele prezente în joc vor apărea mai târziu în Grand Theft Auto V.

Povestea[modificare | modificare sursă]

În 2008, după ce este martor al jafului Băncii Liberty (realizat de Niko Bellic, Patrick McReary, fratele său Derrick, și Michael Keane)[b], Luis Fernando Lopez se întâlnește cu angajatorul și partenerul său de afaceri, "Gay" Tony Prince, un antreprenor de cluburi de noapte și proprietarul cluburilor Masionette 9 și Hercules. Având probleme în a-și menține cluburile deschise, Tony împrumută bani de la Famlia Mafiotă Ancelotti și Mori Kibbutz, numai pentru a ajunge în datorii. Luis ajunge să lucreze atât pentru Mori, cât și pentru Rocco Pelosi, un mafiot din Familia Ancelotti, pentru a plăti datoriile lui Tony față de ei. În același timp, Luis își vizitează mama, ajutând-o cu probleme ei financiare, și pe prietenii săi, Armando Torres și Henrique Bardas, pe care îi ajută cu câteva schimburi de droguri, și îl întâlnește pe Yusuf Amir, un dezvoltator imobiliar arab, pentru care fură câteva vehicule excentrice în schimbul ajutorului financiar pentru Tony. Luis devine curând enervat de incapacitatea lui Tony de a-și conduce cluburile și de probleme pe care le cauzează datoriile sale, dar în cele din urmă îi plătește datoriile față de Mori.

Mai târziu, Tony plănuiește să cumpere diamante în valoare de $2.000.000 pe care să le vândă apoi la un preț mai mare, dar tranzacția este ambuscată de membri ai clubului de motocicliști The Lost, conduși de Johnny Klebitz, care îl omoară pe iubitul lui Tony, Evan Moss, și fură diamantele.[c] Tony află curând de locația diamantelor furate și îl trimite pe Luis să ambuscheze schimbul lui Johnny și Niko Bellic cu Mafia Evreiască, recuperând diamantele în haosul rezultat.[d] În același timp, Luis lucrează pentru mafiotul rus Ray Bulgarin, care se oferă să-l ajute pe Tony cu datoriile sale, dar îi trădează pe amândoi odată ce află de diamante, dezvăluind că sunt ale lui. Curând, Giovanni Ancelotti, liderul Familiei Ancelotti, le ordonă lui Luis și Tony să dea diamantele la schimb pentru fiica sa, Gracie, care a fost răpită de Niko.[e] Totuși, când Luis și Tony se întâlnesc cu Niko și Patrick McReary pentru a realiza schimbul, ei sunt ambuscați de Ray Bulgarin, care își pune oamenii să ia diamantele. În haosul rezultat, Luis și Tony reușesc să o salveze pe Gracie, dar diamantele sunt pierdute.[f]

La scurt timp, Rocco și partnereul său, Vince, se întâlnesc cu Luis și îi spune că atât Giovanni, cât și Bulgarin îi vor pe el și Tony morți, sfătuiându-l să-l omoare pe Tony pentru a se salva pe sine. Deși Luis se gândește să facă acest lucru, în cele din urmă refuză și în schimb îl omoară pe Vince, iar apoi și pe oamenii lui Bulgarin care încearcă să-i ucidă pe el și Tony, în timp ce Rocco scapă. După aceasta, Luis decide să se răzbune pe Bulgarin și astfel îi distruge rețeaua de trafic de droguri, totodată omorându-l pe mâna lui dreaptă, Timur, care îi dezvăluie că Bulgarin va pleca curând din Liberty City cu avionul. Cu ajutorul lui Yusuf, Luis sosește la timp la aeroport pentru a se urca în avion înainte de decolare, unde îl omoară pe Bulgarin, care scapă o grenadă ce distruge avionul, dar Luis reușește să se parașuteze în siguranță. El se întâlnește apoi cu Tony, iar cei doi refuză pentru moment oferta lui Yusuf de a cumpăra cluburile lor, preferând să le conducă împreună.

La final, diamantele sunt găsite într-un sac de gunoi de către un veteran al Războilui din Vietnam fără casă, care le vinde și pleacă în Vice City.

Personaje[modificare | modificare sursă]

Personaje principale[modificare | modificare sursă]

  • Luis Fernando Lopez - este protagonistul jocului. Luis este un fost membru al dealerilor de droguri Dominicani și garda de corp personală și asociat în afaceri a lui Tony Prince. Luis apare în câteva misiuni din GTA IV și GTA The Lost and Damned, dar acest joc prezintă evenimente din cele două din perspectiva lui Luis, precum și problemele lui personale, prietenii, Familia și dușmanii pe care și-i face. Luis este foarte apropiat de Tony, cei doi având o relație mai presus de șef și angajat, cei doi sunt prieteni apropiați, sunt "Familie". Luis lucrează pentru tot felul de gangsteri și mafioți pentru a-i plăti datoriile lui Tony și recuperează diamantele pe care Tony a încercat să le cumpere mai devreme. Totuși, acest lucru duce la amenințarea lui Ray Bulgarin, unul dintre gangsterii pentru care a lucrat, să-i omoare pe Luis, Tony și toți cei dragi lor deoarece diamantele au aparținut inițial lui. Cum Luis și Tony sunt nevoiți să dea la schimb diamantele pentru Gracie Ancelotti care a fost răpită, Luis este nevoit să-l omoare pe Tony pentru a se salva pe sine și toți ceilalți dragi lui. Totuși, Luis nu face acest lucru, deoarece sunt ei doi împreună împotriva întregii lumi, și îl omoară în schimb pe Bulgarin, scăpând astfel de toate problemele lor și continuând să se ocupe de cluburi împreună ca "o afacere de familie". Luis mai apare puțin și în GTA IV și GTA: The Lost and Damned și este menționat în GTA Online, modul multiplayer online al lui GTA V.
  • Anthony "Gay Tony" Prince - este un antreprenor a mai multor cluburi de noapte din Liberty City, deținând cluburile Mansionette 9 și Hercules, și șeful și un prieten apropiat al lui Luis. El se află prins în datorii, astfel că îl pune pe Luis să lucreze pentru diverși gangsteri și alte persoane pentru a-i plăti datoriile. Tony încearcă mai târziu să cumpere niște diamante de la un bucătar de pe nava Platypus, dar motocicliștii de la The Lost MC le fură. Luis reușește să recupereze diamantele în timpul unui schimb la muzeu, dar Giovanii Ancelotti îl obligă pe Tony să le dea la schimb pe fiica lui, Gracie, care a fost răpită. Întregul schimb devine haos atunci când apare și Ray Bulgarin, unul dintre gangsterii pentru care a lucrat Luis și care a amenințat să-i omoare pe amândoi deoarece diamantele au aparținut inițial lui, și diamantele se pierd pe vecie într-un camion de gunoi. Luis este forțat să-l omoare pe Tony, altfel oamenii lui Bulgarin și Ancelotti i-ar omorî pe amândoi. Totuși, Luis nu face acest lucru, din cauza prieteniei sale cu Tony, și îl omoară pe Bulgarin, scăpând astfel de problemele lor. La final, Luis și Tony continuă să se ocupe de cluburi împreună ca "o afacere de Familie". După terminarea poveștii, Tony nu mai este văzut niciodată și dacă Luis încearcă să-l sune, Tony nu va răspunde. Cel mai probabil Tony și-a vândut în cele din urmă cluburile lui Yusuf Amir și s-a mutat din Liberty City, după cum a tot spus că plănuiește să facă în timpul unor misiuni. Tony mai apare puțin și în GTA IV și GTA: The Lost and Damned, precum și în GTA Online mai târziu, modul multiplayer online al lui GTA V.
  • Yusuf Amir - este un dezvoltator imobiliar care a emigrat în Liberty City din Emiratele Unite Arabe. El are câteva probleme legate de afacerea sa, fiind în continuu estorcat de o organizație necunoscută de mafioți. Șantierul lui se află în Castle Gardens și are probleme din cauză că refuză să fie șantajat, dar, după cum este văzut într-o misiune din GTA IV, Playboy X îl angajează pe Niko Bellic să omoare mafioții care au preluat controlul șantierului, ca o favoare pentru Yusuf, cu care vrea să devină partener de afaceri. Totuși, după aceasta, Yusuf se supără pe Playboy și se face bineînțeles că nu mai vrea să aibă de-a face cu el, ajungând să fie nevoit să închidă șantierul și să construiască un memorial pentru toți cei omorâți aici. În joc, Yusuf îl cunoaște pe Luis la Mansionette 9 și îi oferă de lucru în schimbul sprijinului financiar pentru Tony. Yusuf îl pune pe Luis să fure tot felul de vehicule neobișnuite, precum un Buzzard, un tanc N.O.O.S.E. și chiar și un vagon de metrou, dar se împrietenește rapid cu el. Astfel, Yusuf îi împrumută mai târziu Buzzard-ul lui Luis iar apoi chiar îl ajută să-l omoare pe Ray Bulgarin; de asemenea, după terminarea poveștii, Yusuf îi oferă lui Luis mașina lui placată cu aur și un SMG Aurit. Yusuf este menționat de câteva ori și în GTA IV, precum și în GTA V.
  • Ray Bulgarin - este antagonistul principal al jocului. Bulgarin este un mafiotrus extrem de puternic și bogat care a operat dincolo de Marea Adriatică, precum și fostul șef al lui Niko Bellic, Bulgarin considerând că acesta are datorii neplătite față de el. Bulgarin a sosit în Liberty City cu ceva timp înainte de Niko și s-a asociat cu Dimitri Rascalov (antagonistul principal din GTA IV), un alt mafiot rus, care lucra cu Niko și l-a trădat, aducându-l în fața lui Bulgarin, deși Niko a reușit să scape. care s-a oferit să-l aducă pe Niko la el. În joc, Bulgarin îl cunoaște pe Luis la Mansionette 9, oferindu-i de lucru în schimbul sprijinului financiar pentru Tony. În cele din urmă Bulgarin află despre diamantele pe care Luis și Tony au încercat să le cumpere și dezvăluie că diamantele sunt de fapt ale lui, fiindu-i furate și importate aici, amenințând să-i omoare pe Luis și Tony pentru că au încercat să fure de la el. Mai târziu, Bulgarin formează o alianță cu Giovanni Ancelotti, liderul Familiei Mafiote Ancelotti, pentru a-i ucide pe Tony și Luis, dar acesta din urmă se răzbună pe Bulgarin pentru toate problemele cauzate, distrugându-i rețeaua de trafic de droguri și omorându-l în cele din urmă la bordul avionului său privat. Bulgarin apare și în GTA IV, deși cu un rol mult mai mic, în ciuda trecutului său cu Niko.

Personaje secundare[modificare | modificare sursă]

  • Armadno Torres - este unul dintre prietenii din copilărie ai lui Luis și Henrique. El este foarte implicat în traficul de droguri, cerându-i ajutorul lui Luis cu câteva afaceri. Luis poate să-l sune oricând pe Armando ca să iasă împreună, să participe la Războaiele cu Droguri sau să vină la el cu dubița lui plină de arme la preț redus, dacă are nevoie de una.
  • Henrique Bardas - este unul dintre prietenii din copilărie ai lui Luis și Armando. El este foarte implicat în traficul de droguri, cerându-i ajutorul lui Luis cu câteva afaceri. Luis poate să-l sune oricând pe Henrique ca să iasă împreună, să participe la Războaiele cu Droguri sau să-i aducă o mașină, dacă are nevoie de una.
  • Mori Kibbutz - este un fan al fitnessului și fratele mai mare al lui Brucie Kibbutz. Tony are multe datorii față de el, astfel că Luis lucrează pentru Mori pentru a plăti datoriile lui Tony față de el, participând la o cursă de tip Trithalion și ajutându-l să fure niște mașini, ceea ce rezultă într-o urmărire intensă din partea LCPD-ului. Mori are un caracter foarte egoist și plin de sine, astfel că nimeni nu îl place, nici măcar Brucie, de care se ia mai mereu. După ce Brucie se răzbună pe Mori și îl lovește, Mori îl sună pe Luis pentru ultima dată după terminarea poveștii pentru a-și cere scuze pentru atitudinea sa și îi spune că și-a început o afacere și s-a alăturat unui Kibuț, dar în continuare nu își împarte banii celorlalți. După acest apel, Mori nu mai este văzut sau auzit niciodată în joc.
  • Adriana Yanara Lopez - este mama lui Luis. Ea nu este de acord cu stilul de viață al lui Luis și încearcă să-l convingă să meargă la facultate. Ea și-a pierdut slujba și ceilalți doi fii, fiind prinsă în datorii și străduindu-se din greu să-și păstreze casa. Luis o vizitează ocazional pentru a o ajuta cu situația ei financiară.
  • Rocco Pelosi - este un mafiot de rang înalt din Familia Mafiotă Ancelotti. El îl vizitează adesea pe Tony pentru a-i colecta datoriile față de Giovanni Ancelotti, împreună cu asociatul și unchiul său, Vince. După ce îl cunoaște pe Luis, Rocco îi dă acestuia de lucru în schimbul datoriilor lui Tony. La finalul jocului, după ce Luis și Tony ajung să fie doriți morți de Giovanni și Ray Bulgarin, Rocco se întâlnește cu Luis să-i spună că singura cale de a se salva pe sine este să-l omoare pe Tony. Totuși, Luis refuză să facă acest lucru și îl omoară în schimb pe Vince, în timp ce Rocco scapă datorită statutului său în cadrul Familiei Ancelotti. După terminarea poveștii, Rocco părăsește Liberty City și nu mai este văzut niciodată în joc. El mai apare mai târziu în GTA V, locuind acum în Los Santos și fiind un agent de talente corupt, dar este în cele din urmă omorât de Michael de Santa (unul dintre protagoniștii jocului respectiv).
  • Timur - este mâna dreaptă a lui Ray Bulgarin. El îl ajută pe Luis în misiunile lui pentru Bulgarin, până ce acesta află de diamante și amenință să-i omoare pe Luis și pe Tony. În ultima misiune, Luis se îndreaptă spre parcul de distracții de pe Insula Firefly pentru a distruge toată rezerva de heroină a lui Bulgarin. Luis îi omoară pe toți oamenii lui Bulgarin și distruge heroina, chiar înainte ca Timur să apară și să-i spună că Bulgarin plănuiește să fugă din Liberty City cu avionul în două ore. Luis îl omoară pe Timur și ajunge la aeroport la timp, omorându-l și pe Bulgarin.

Personaje minore[modificare | modificare sursă]

  • Evan Moss - este iubitul lui Tony. El nu îl place pe Luis și este motivul pentru dependența de droguri a lui Tony. Evan îi acompaniază pe Tony și Luis când se duc la docuri pentru a cumpăra diamantele și este omorât de către Johnny Klebitz și motocicliștii din The Lost MC. Evan mai apare și într-o singură misiune din GTA: The Lost and Damned, unde este omorât de Johnny.
  • Gracie Ancelotti - este fiica răsfățată a lui Giovanni Ancelotti, șeful Familiei Mafiote Ancelotti. Ea este o prietenă apropiată a lui Tony și îl convinge să-și reia dependența de droguri. Ea este răpită de către Niko Bellic și Patrick McReary iar tatăl ei îl obligă pe Tony să-și dea diamantele la schimb răpitorilor pentru a o salva. Tony și Luis le dau diamantele lui Niko și Patrick și o salvează pe Gracie, dar întregul schimb devine haotic atunci când apare și Ray Bulgarin, proprietarul de drept al diamantelor. Tony, Luis și Gracie reușesc să scape la bordul unei bărci de viteză, în timp ce Niko și Patrick se luptă cu oamenii lui Bulgarin și diamantele se pierd într-un camion de gunoi. Gracie mai apare și în GTA IV.
  • Giovanni Ancelotti - este șeful Familiei Mafiote Ancelotti și tatăl lui Gracie. Tony are foarte multe datorii față de el, astfel că el îi trimite ocazional pe Rocco și Vince să i le colecteze pentru el. După capturarea lui Gracie, el îl obligă pe Tony să-și dea diamantele la schimb pentru a o salva. După salvarea lui Gracie și pierderea diamantelor, Giovanni se întâlnește cu Ray Bulgarin și cad de acord că Tony trebuie să moară. Giovanni îi trimite pe Rocco și Vince să-i spună lui Luis că singura cale de a se salva pe sine este să-l omoare pe Tony, dar acesta refuză s-o facă și îl omoară în schimb pe Vince. Luis și Tony apără apoi clubul de un asalt din partea oamenilor lui Bulgarin și Luis îl ucide pe Bulgarin. După terminarea poveștii, Tony își taie orice conexiune cu Giovanni și Familia Ancelotti în general. Giovanni nu este văzut niciodată, ci doar este menționat în timpul unor misiuni. Giovanni este menționat de câteva ori și în GTA IV.
  • Vince "Unchiul Vince" Pelosi - este unchiul și partenerul lui Rocco. El îl vizitează adesea pe Tony împreună cu acesta pentru a-i colecta datoriile față de Giovanni Ancelotti. În cele din urmă, Giovanni îi trimite pe Rocco și pe Vince să-i spună lui Luis că singura cale de a se salva pe sine este să-l omoare pe Tony. Totuși, Luis refuză să facă acest lucru și îl împușcă în schimb pe Vince în cap, omorându-l, în timp ce Rocco scapă datorită rangului său de "om făcut".
  • Niko Bellic - este protagonistul Grand Theft Auto IV. În joc, el apare în doar trei misiuni: prima dată jefuind Banca Liberty împreună cu Patrick McReary, Derrick McReary și Michael Keane, a doua dată la schimbul de diamante de la muzeu pe care Luis îl ambuschează și a treia dată ca unul dintre cei doi răpitori ai lui Gracie Ancelotti. În timp ce Luis, Tony și Gracie scapă la bordul unei bărci de viteză, Niko și Patrick McReary rămân să se lupte cu oamenii lui Ray Bulgarin. Niko mai apare puțin și în GTA: The Lost and Damned.
  • Brucie Kibbutz - este fratele mai mic al lui Mori. El este văzut în timpul misiunilor lui Luis pentru Mori, dar în ultima dintre acestea lucrează personal alături de cei, după care se împrietenește rapid cu acesta din urmă. Brucie este luat mereu peste picior de către Mori, astfel că își ia revanșa și îl lovește în față la finalul acestei ultimi misiuni. După aceasta, Brucie îl întâlnește din nou pe Luis ceva timp mai târziu la Masionette 9 și îi mulțumește. Brucie îi face niște complimente bizare și încearcă să-l convingă pe Luis să-l lase să i-o tragă, acesta refuzând în mod clar. Brucie încearcă apoi să-l convingă pe Luis că doar îl testa pentru a vedea dacă este gay și mai este văzut dansând de încă câteva ori în Mansionette 9 în timpul unor misiuni. Brucie joacă un rol mult mai important în GTA IV, fiind un prieten apropiat de-al lui Niko și Roman Bellic, și mai apare mai târziu și în GTA Online, modul multiplayer online al lui GTA V.
  • Roman Bellic - este vărul lui Niko și proprietarul unei mici firme de taxi. El este văzut dansând împreună cu Brucie Kibbutz în Mansionette 9 în timpul unor misiuni. Roman joacă un rol mult mai important în GTA IV și mai apare puțin și în GTA: The Lost and Damned.
  • Patrick McReary - este cel mai tânăr frate din familia McReary și un gangster care lucrează alături de mafia Irlandeză, condusă de fratele său mai mare, Gerry. Patrick este un prieten apropiat al lui Niko Bellic și, în joc, apare în doar două misiuni: prima dată jefuind Banca Liberty împreună cu Niko, fratele său Derrick și Michael Keane și a doua dată ca unul dintre cei doi răpitori ai lui Gracia Ancelotti. În timp ce Luis, Tony și Gracie scapă la bordul unei bărci de viteză, Niko și Patrick rămân să se lupte cu oamenii lui Ray Bulgarin. Patrick joacă un rol mult mai important în GTA IV și mai apare mai târziu și în GTA V.
  • Derrick McReary - este cel mai mare frate din familia McReary și un criminal retras, recent întors din Irlanda. În joc el apare doar într-o singură misiune, jefuind Banca Liberty împreună cu Niko, fratele său mai mic Patrick și Michael Keane. Derrick joacă un rol mai important în Grand Theft Auto IV și este menționat și în GTA V, unde este dezvăluit că a murit.
  • Michael Keane - este un gangster din mafia Irlandeză care lucrează alături de Patrick McReary. El îl ajută pe acesta, Niko și Derrick să jefuiască Banca Liberty, dar este omorât de către Eugene Reaper. Michael mai apare puțin și în GTA IV.
  • Johnny Klebitz - este vicepreședintele, mai târziu președintele bandei de motocicliști The Lost MC. În joc el apare în doar două misiuni: prima dată atacându-i pe Luis, Tony și Evan în timpul cumpărării diamantelor de la docuri, reușind să-l omoare pe Evan și să fure diamantele împreună cu motocicliștii săi, și a doua dată la schimbul de diamante de la muzeu pe care îl ambuschează Luis, unde fuge cu banii. Johnny este protagonistul din GTA: The Lost and Damned și mai apare puțin și în GTA IV, precum și în GTA V mai târziu, unde este omorât de Trevor Philips.
  • Billy Grey - este președintele bandei de motocicliști The Lost MC. În joc el apare doar într-o misiune, plănuind împreună cu Șeful Triadelor moartea lui Johnny Klebitz și Jim Fitzgerald înainte ca Luis și Tony să apară. Billy are un rol mult mai important în GTA: The Lost and Damned, unde este antagonistul principal și este în cele din urmă omorât de Johnny la finalul jocului.
  • Isaac Roth - este un dealer de diamante și membru al Mafiei Evreiești. Niko și Johhny încearcă să-i vândă diamantele la muzeu atunci când apare Luis și îi ambuschează, furând diamantele. Isaac este mai târziu omorât de Niko în cadrul unei misiuni din GTA IV. Isaac mai apare puțin și în GTA: The Lost and Damned.
  • Domnul Santo - este un cămătar față de care mama lui Luis are multe datorii. Aceasta îl crede un om de treabă, dar în realitate el este foarte agresiv și amenință să-i ardă casa dacă nu îl plătește. Luis participă într-un turneu de lupte subterane pentru a-i face rost de bani, și poate pierde în ultima runda, Santo câștigând astfel foarte mulți bani deoarece a pariat împotriva lui, sau câștiga și face pe Santo să piardă mulți bani. Dacă Luis pierde, atunci Santo are toți banii de care are nevoie și o lasă pe mama lui Luis în pace, nemaifiind văzut în joc niciodată. Dacă Luis câștigă, atunci Santo îl atacă furios, dar Luis îl ucide în autoapărare.
  • Bucătarul - a fost bucătarul pe nava Platypus. În secret, el a furat diamante de la Ray Bulgarin pe care le-a importat în Liberty City, unde a încercat să le vândă lui Tony. Totuși, întregul schimb a fost întrerupt de către Johhny și cei de la The Lost care au furat diamantele. Ceva timp mai târziu, Bulgarin află despre acest lucru și îl găsește și omoară pe Bucătar, amenințându-i și pe Luis și Tony că vor avea aceeași soartă deoarece crede că toți trei au încercat să-i fure diamantele. Bucătarul mai apare puțin și în GTA IV și GTA: The Lost and Damned.
  • Jerry Kapowitz - este un om fără casă și veteran al Războiului din Vietnam. La finalul jocului, el găsește diamantele într-un sac de gunoi din Parcul Meadows și le vinde pentru foarte mulți bani, cu care dă o petrecere în Algonquin și rezervă un zbor către Vice City, unde plănuiește să-și deschidă un magazin de arme și lichior. Jerry mai apare puțin și în GTA IV.

Recepție[modificare | modificare sursă]

Grand Theft Auto: The Ballad of Gay Tony a primit recenzii "în general favorabile" de la critici, conform analizatorului Metacritic. La premiile Spike Video din 2009, GTA: The Ballad of Gay Tony a primit premiul de "Cel mai bun DLC".

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rockstar Toronto a portat jocul pentru Microsoft Windows.[1]
  2. ^ După cum este văzut și în misiunea "Three Leaf Clover" din GTA IV.
  3. ^ După cum este văzut și în misiunea "Diamonds in the Rough" din The Lost and Damned.
  4. ^ După cum este văzut și în misiunea "Museum Piece" din GTA IV și "Buyer's Item" din The Lost and Damned.
  5. ^ După cum este văzut în misiunea "I'll Take Her" din GTA IV.
  6. ^ După cum este văzut și în misiunea "Diamonds Are a Girl's Best Friend" din GTA IV.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rockstar North (). „Grand Theft Auto: The Ballad of Gay Tony”. Rockstar Games. Nivel/zonă: Credits.  Mai multe valori specificate pentru |editură= și |publisher= (ajutor)
  2. ^ Xbox.com | Official Xbox 360 UK | Grand Theft Auto IV (în engleză)