Gorna Belița

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gorna Belița
—  sat  —
Vedere a satului Gorna Belica, a orașului Struga și a Lacului Ohrid în fundal.
Vedere a satului Gorna Belica, a orașului Struga și a Lacului Ohrid în fundal.
Gorna Belița se află în Macedonia de Nord
Gorna Belița
Gorna Belița
Gorna Belița (Macedonia de Nord)
Poziția geografică
Coordonate: 41°13′24″N 20°33′21″E ({{PAGENAME}}) / 41.22331667°N 20.55581111°E
Țară Macedonia de Nord
Comună[*]​ Opština Struga[*][[Opština Struga (local administrative unit (opština) in North Macedonia)|​]]
Altitudine1.316 m.d.m.
Populație (2021)
 - Total4 locuitori
Fus orarCET (+1)
 - Ora de vară (DST)CEST (+2)
Cod poștal6335
Prefix telefonic+38946
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Gorna Belița,[1][2] menționat în unele surse românești ca Beala de Sus,[1][2][3] (în macedoneană Горна Белица, în albaneză Belicë e Sipërme) este un sat din comuna Struga⁠(d) a Macedoniei de Nord. Satul este situat aproape de granița dintre Albania și Macedonia de Nord.[4]

Nume[modificare | modificare sursă]

Gorna Belița este cunoscut sub numele de Beala di Suprã în limba aromână.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Satul apare în defterul otoman din 1467/1468.[5]

Potrivit unei tradiții locale, Gorna Belița a fost fondat pe versanții greu de observat ai Muntelui Jablanica⁠(d) de către aromânii din satele Niçë⁠(d) și Llëngë⁠(d), care au fugit de crizele economice și socio-politice⁠(d) produse în secolul al XVIII-lea pe teritoriul sudic al actualei Albanii.[6] Relațiile de familie s-au consolidat prin căsătoriile între aromânii din Gorna Belița și cei din Niçë și Llëngë.[6] În secolul al XIX-lea au încercat să se stabilească în Gorna Belița și alte grupuri aromâne, ca arvanitovlahii, ceea ce a provocat conflicte cu locuitorii aromâni mai vechi, dar, după unele negocieri, li s-a permis nou-veniților să se stabilească aici.[6] Arvanitovlahii au cumpărat proprietățile localnicilor aromâni mai vechi din Gorna Belița, care se convertiseră la religia musulmană și părăsiseră așezarea.[6]

În timpul Primului Război Mondial, Gorna Belița a fost ocupat de Armata Bulgară care i-a evacuat pe majoritatea sătenilor aromâni și i-a relocat în interiorul Bulgariei și Serbiei.[6] Relocarea aromânilor locali s-a datorat faptului că forțele bulgare erau îngrijorate că sătenii aveau simpatii progrecești și prosârbești, ceea ce putea conduce la o posibilă cooperare a acestora cu Aliații Antantei.[6] În perioada exilului, unii săteni au fost nevoiți să se descurce pe cont propriu, în timp ce alții au prestat muncă forțată pentru localnicii bulgari.[6] O parte dintre aromânii care s-au întors după război la Gorna Belița prin Salonic au încercat să rămână în Grecia și să se stabilească acolo, dar autoritățile grecești le-au respins cererile.[6]

Aromânii din Gorna Belița se ocupau cu comerțul, în timp ce albanezii lucrau ca muncitori în construcții; ambele comunități au lucrat puțin în agricultură, deoarece condițiile din zonă nu erau propice practicării acestei ocupații.[7] Până în anul 1920 sătenii din Gorna Belița au făcut comerț cu satele învecinate din zona Librazhd a Albaniei.[8] Odată cu închiderea frontierei cu Albania după Războaiele Balcanice (1912–1913), satul Gorna Belița a fost abandonat treptat, iar ultimii săi locuitori au plecat în jurul anului 1960.[9] La începutul secolului al XXI-lea, Gorna Belița a devenit o zonă de agrement a comunei Struga.[4]

Demografie[modificare | modificare sursă]

Gorna Belița, împreună cu Dolna Belița, este una dintre cele două așezări tradiționale din zona Drimkol a comunei Struga, care a fost locuită în trecut de o comunitate aromână și de o comunitate albaneză.[4][8] Locuitorii satului vorbeau dialectul tosk al limbii albaneze.[8] Cu timpul, Gorna Belița s-a depopulat.[8] Unii locuitori aromâni din Gorna Belița s-au strămutat în satul vecin Vevčani⁠(d).[9]

Cercetările realizate în jurul anului 1900 de geograful și etnograful bulgar Vasil Kănciov⁠(d) evidențiază că satul Gorna Belița era locuit atunci de 850 de aromâni și de 150 de albanezi musulmani.[10] Fărșeroții formau principalul grup aromân din sat.[2]

Conform recensământului din 2002, satul avea un singur locuitor,[11] care s-a declarat a fi etnic macedonean.[11] La recensământul din 2021⁠(d), Gorna Belița avea 4 locuitori, care s-au declarat a fi etnici albanezi.[12]

Personalități[modificare | modificare sursă]

  • Ștefan Mihăileanu (1859–1900), profesor și publicist român, editor al ziarului Peninsula Balcanică
  • Zaharia Pană (1921–2001), poet, scriitor și publicist român

Galerie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Fonetică și dialectologie, vol. 15, Editura Academiei Române, București, 1996, pp. 118 și 155.
  2. ^ a b c Revista de etnografie și folclor, vol. 41, nr. 1-2, Editura Academiei Române, București, 1996, p. 388.
  3. ^ Dacoromania: buletinul „Muzeului Limbei Române”, vol. 4, Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1927, p. 244.
  4. ^ a b c Trajanovski, Todor; Domazetovski, Petko (). „Традиционалните Влашко-Албански односи согледани преку една Албанска народна песна, испеана за Власите од Горна Белица – Штрушко”. În Kiselinovski, Stojan. Зборник на трудови од Меѓународниот научен симпозиум „Власите на Балканот”, одржан на 09-10 ноември 2001 во Скопје. Institut za nacionalna kultura. p. 169. ISBN 9789989895432.  „Во струшкиот Дримкол имало две впашки населби - Горна и Долна Белица.... Горна Белица со својата местоположба била вистинска гранинска населба, непосредно до македонско-албанската граница, ... Денес Горна Белица претсгавува рекреативен центар на Општината Струга.”
  5. ^ Balcanoslavica. (2000). Северна Македонија: Centar za istražuvanje na staroslovenskata kultura. p. 249.
  6. ^ a b c d e f g h Koukoudis, Asterios (). The Vlachs: Metropolis and Diaspora. Thessaloniki: Zitros Publications. ISBN 9789607760869.  p. 299. „The original group of Arvanitovlachs who came to Gorna Belica in the first half of the nineteenth century was about 150 strong. When they tried to settle in the village, the older, settled Vlach residents opposed them; but, despite the friction, after negotiations they were allowed to settle in the village, though only in the summer months to begin with. Gradually, some of the families started to buy houses in Gorna Belica from the older Vlach residents who had converted to Islam and left the village.”; pp. 349-350. „According to local traditions, the exoduses from Niçë and Llëngë led to the establishment of two new Vlach villages north-west of Lake Ohrid, on Mount Jablanica. First Gorna Belica (Biala di ni sus) was established, high on the unseen slopes of Jablanica, and shortly afterwards Dolna Belica (Biala di n gios/Kimpu), down in the foothills.... The close relations between Gorna and Dolna Belica and the older Vlach villages of Niçë and Llëngë (a relationship akin perhaps to that between a metropolis and its colonies) is probably attested by the intermarriage and family connections which developed among them.”; pp. 468-469. „The Bulgarians evacuated the inhabitants of Gorna and Dolna Belica... and all these displaced persons (or hostages, one might call them) were relocated to the interior of Bulgaria and Serbia. Some were left to fend for themselves until the end of the war, while others did forced labour for the Bulgarians. The Bulgarians did not relocate all these people for their own safety; their basic motive was to clear the area of the pro-Greek and pro Serbian population groups which might have been inclined to co-operate with the Entente Allies”; p. 470. „Some of the displaced Vlachs from Pelagonia passed through Greece on their way home. Many of them stayed on, like the efforts of the inhabitants of Gorna and Dolna Belica, who, on their way back from exile in Bulgaria, passed through Thessaloniki and sought official permission to settle on Greek territory – a request which Greek authorities never granted.”
  7. ^ Kiselinovski, Stojan (). Zbornik Vlasite na Balkanot. Institut za nacionalna istorija. p. 253. ISBN 9789989895562.  „Во тие места кај што се населиле, Власите се бавеле со трговија, беличките Албанци се занимавале со градежништво. Со земјоделие се занимавале многу малку, бидејќи немало услови.”
  8. ^ a b c d Murtishi, Kaim (). Ladorishti: Histori dhe Tradita. Asdreni. p. 47.  „kurse Belica e Sipërme ka qenë e banuar nga shqiptarë dhe vllehë. Në këtë fshat flitej dialekti toskë. Deri në vitin 1920, në Belicë bënin pazar disa fshatra të Shqipërisë nga rrethi i Librazhdit. Në atë kohë Belica ka pasur mbi 600 shtëpi, kurse sot në atë fshat nuk banon asnjë familje, të gjithë janë shpërngulur.”
  9. ^ a b Hendriks, P. (). The Radožda-Vevčani Dialect of Macedonian: Structure, Texts, Lexicon. John Benjamins Publishing. pp. 5, 7. ISBN 9789031600892. 
  10. ^ Vasil Kanchov (1900). Macedonia: Ethnography and Statistics. Sofia. p. 254.
  11. ^ a b Macedonian Census (2002), Book 5 - Total population according to the Ethnic Affiliation, Mother Tongue and Religion, The State Statistical Office, Skopje, 2002, p. 181.
  12. ^ Total resident population of the Republic of North Macedonia by ethnic affiliation, by settlement, Census 2021
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gorna_Belița&oldid=15720877