Golful Papua

Golful Papua este situat în regiunea de coastă sudică a insulei Noua Guinee. Are o suprafață totală de 70.400 km² (27.200 mile pătrate).

Geografie

Unele dintre cele mai mari râuri din Noua Guinee, precum râul Fly, râul Turama, râul Kikori, râul Purari și râul Wawoi, se varsă în golf, formând o deltă extinsă. În timp ce coasta vestică este caracterizată de cursuri de apă mareice mlăștinoase, terenul din est, care se întinde până la Capul Possession, este plat și nisipos.

Zona centrală și estică din interiorul Golfului Papua se ridică treptat către Munții Southern Highlands și este acoperită de o varietate de zone mlăștinoase interioare și păduri tropicale dense de arbori cu lemn de esență tare. Zona vestică din interior cuprinde o regiune extinsă de carst calcaros.

Sezonul uscat începe în octombrie și se încheie în februarie, după care începe sezonul ploios.

Limita sudică a Golfului Papua este definită de o linie care se întinde de la colțul sud-vestic al Deltei râului Fly, în vest, până la Capul Suckling, situat la 355 km spre est și la 70 km nord-vest de Port Moresby. Această delimitare cuprinde o suprafață marină de aproximativ 35.000 km².

Golful Papua formează o platformă continentală extinsă, cu o lățime maximă de aproximativ 150 km între marginea platformei, aflată la o adâncime de aproximativ 140 m, și Delta râului Fly. În dreptul Deltei râului Purari, aceasta se îngustează la mai puțin de 20 km.

În sud-vest, golful se învecinează cu platforma continentală largă și puțin adâncă a Strâmtorii Torres, situată în apropierea extremității nord-estice a Australiei.

Platforma continentală a Golfului Papua poate fi împărțită în patru zone geomorfologice: o zonă deltaică cu relief redus, situată pe platforma continentală internă; o zonă cu relief accentuat și văi adâncite, situată pe platforma continentală mijlocie și externă; o zonă sudică cu recife și relief accentuat; și o zonă cu relief moderat până la redus, situată pe platforma continentală mijlocie și externă în est și nord-est.

Zona deltaică este o suprafață extinsă, plată și puțin adâncă, aflată la adâncimi de 5–30 m. Aceasta este mărginită de o regiune deltaică relativ abruptă, aflată la adâncimi de 20–50 m, care se întinde de-a lungul coastei între gurile râurilor Fly, dominată de maree, și Purari, dominată de valuri.

Zona văilor adâncite prezintă o topografie complexă a fundului mării, cu văi orientate dinspre larg spre coastă, pe platforma continentală mijlocie și externă, la adâncimi cuprinse între 50 și 100 m. Dovezile sugerează că cele mai mari dintre aceste văi s-au format prin acțiunea erozivă a curenților de maree în timpul Pleistocenului, când nivelul mării era cu aproximativ 30–50 m mai scăzut decât în prezent.

Zona recifală este alcătuită dintr-un complex de recife-barieră și recife izolate, situate la sud de paralela 9°30' latitudine sudică. Batimetria este accidentată în apropierea recifelor de corali cu versanți abrupți, care pot avea local pereți verticali. Între recife, însă, platforma continentală este în mare parte plată și lipsită de caracteristici topografice distincte, cu adâncimi de 20–50 m.

Adâncimea apei crește rapid spre estul Marii Bariere de Corali, situată la marginea platformei continentale a bazinului Mării Coralilor, unde adâncimile ajung la 120–140 m.

Zona cu relief moderat până la redus, situată pe platforma continentală mijlocie și externă, se află la nord de văile adâncite și în largul zonei deltaice. Deși izobatele de 60–80 m sugerează existența unor văi orientate de la est la vest, acestea au un relief mult mai redus decât cele situate la sud. În general, această zonă formează o câmpie cu relief redus, care coboară ușor către marginea platformei continentale, aflată la o adâncime de aproximativ 140 m.

Un sistem de recife-barieră scufundate formează o margine în apropierea limitei platformei continentale de-a lungul sectorului sud-estic al golfului.