Gheorghe Dinicu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Gheorghe A. Dinicu
Gheorghe A. Dinicu.jpg
Taraful Gheorghe A. Dinicu aflat în turneu la Baku.
Date personale
Nume la naștereAngelescu George
NăscutRomânia 1863, București, România
București, Principatele Unite Modificați la Wikidata
DecedatRomânia 20 august 1930, București, România
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieviolonist, compozitor
Activitate
Gen muzicalclasică, populară, café-concert
Instrument(e)vioară

Gheorghe A. Dinicu (n. 1863, București - d. 20 august 1930, București) a fost un violonist, compozitor, profesor și dirijor român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în anul 1863 în str. Speranței din București, fiind fiul renumitului naist Angheluș Dinicu.[1]

În perioada 1885-1890 urmează studiile muzicale la Conservatorul din București cu Ludwig Anton Wiest (vioară), Eduard Wachmann (armonie) și Gheorghe Brătianu (teorie-solfegiu).

În 1883 debutează ca violonist în orchestra tatălui său. Primele angajamente le face în tarafurile lui Dan Cercel și Năstase Ochialbi, care cântau la Parcul Oteteleșanu, la Scuarul Sărindar.[2]

În 1893 devine suplinitor al profesorului Max Levinger, iar din 1900 până în 1916 profesor definitiv de vioară la Conservatorul din București.[2]

Din 1895 devine profesor de vioară la Școala Normală de învățători din București (până în 1929, când iese la pensie) și profesor definitiv de vioară din 1910 până în 1916) la Azilul „Elena Doamna” din București.[3]

În perioada 1906-1916 cântă ca violonist în orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice din București.

A făcut parte din Cvartetele de coarde conduse de Carl Flesch (1897), Dimitrie Dinicu (1898) și „Carmen Sylva” din București (1903), deținând vioara II-a.[3]

A fondat și a condus diverse orchestre și formații de salon în Capitală și în provincie (Grădina-restaurant „La Delfin” din Galați în 1893; Gradina Centrală din București în 1896; Berăria Imperială din București în 1897; Ospătăria „Cosma” din București în 1897; Grădina „Bristol” din București în 1900; Grădina „Cafe Boulevard” din București în 1902; Squarul Sărindar din București în 1903; Parcul „Otetelișanu” din București în 1905 etc.), precum și în străinătate (Grădina „Malaia Fontan” din Odessa în 1894).[3]

Decesul[modificare | modificare sursă]

Moare la data de 20 august 1930, la un an după pensionare, fiind înmormântat la cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”) din cartierul Colentina, din București.[4]

Distincții[modificare | modificare sursă]

A fost distins cu Bene-Merenti, clasa I în 1898 și cu Ordinul „Sf. Alexandru” la Sofia în 1899.

Compoziții și culegeri:[modificare | modificare sursă]

  • Dinicu - Album, opus 40, Colecțiune de arii noi românești, edițiune pentru vioară (solo), caietul I, București, 1890 (cuprinde prelucrări de folclor, aranjamente și piese originale: Hora boierească - Costică Dinicu, Hora Ploieșteanca - Costică Dinicu, Hora Angelina - Angheluș Dinicu, Souvenir de București - Gh. Dinicu, Hora Marioara - Angheluș Dinicu, Hora lui Zaharia - Gh. Dinicu, Hora morii - Gh. Dinicu, Hora verii - Costică Dinicu, Hora țigănească - Gh. Dinicu, Nebotezata horă - Gh. Dinicu, Hora lui Chipan, Lelea cu scurteica verde, Sârba lui Pompieru - Costică Pompieru, Danțul Balcanilor - Angheluș Dinicu, Sârba de la Paris - Dănică Ciolac, Sârba din Ploiești - Gh. Dinicu, Sârba ovreiască - Gh. Dinicu, Sârba noruleț de ploaie - Gh. Dinicu, Hora finii - Gh. Dinicu, Hora Frumușica - Gh. Dinicu)
  • Dinicu - Album, opus 40, Caietul II, București, 1890 (cuprinde: Lucica hora - Angheluș Dinicu, Hora zdruncinată - Gh. Dinicu, Șapte scări (horă) - Costică Dinicu, Hora brutarului - Costică Dinicu, Plânsul țigăncii (horă) - Costică Dinicu, Hora țambalul - Angheluș Dinicu, Legănata (horă) - Gh. Dinicu, Dura, Lozeasca, Hora zburdalnică - Angheluș Dinicu, Hora Borcea - Gh. Dinicu, Hora Bordeiului - Gh. Dinicu, Hora Florica - Angheluș Dinicu, Hora de la Iași - Chipan, Hora mocănească, Hora nebună - Ion D. Bârlan, Hora tătărească - Ion Dinicu, Hora tunului - Gh. Dinicu, Sârba pretențioasă - Angheluș Dinicu, Sârba Craioveanca - Nicolae Buică)
  • Dinicu - Album, opus 40, Caiet III, București, 1890 (cuprinde: Blondina (horă), Hora ursărească, Du-l, du-l, du-l la monastire, Marița (horă), Toarnă Leano, toarnă, Aleargă Marine și tu, Constandine, Hora lui Bubi - Costică Pompieru, Hora crângului - Gh. Dinicu, Hora dâmbului - Costică Dinicu, Hora floricelilor - Costică Dinicu, La Livedea cu pruni - Gh. Dinicu, Garofița - Costică Dinicu, Hora viilor - Dumitrache Ochialbi, Hora Aurora - Gh. Dinicu, Țărăncuța, Hora lui Cârlig - Maria Cârlig, Hora lui Bibicu - Gh. Dinicu, Încurcata din Popești - Dumitrache Ochialbi, Haidea! Haidea! Mă! - Gh. Dinicu, Sârba lui Dedi - Gh. Dinicu);
  • Dinicu - Album, opus 40, Caietul IV, București, 1890 (cuprinde: Hora lui Hagiescu, Hora pițicata, Vine Lelea de la moară, Hora sărită, Hora lăutărească, Nu voi lume, Mai cugeți oare, crudo?, Hora lui Dumitrache Ochialbi - Dumitrache Ochialbi, Ruguleț, Hai Cârstei!, Hora lui Colțatu - Colțatu, Hora lui Dinicu - Costică Dinicu, Sărmană, nevasta mea, Hora Elena - Dimitrie Dinicu, Ca la Breaza, Sârba bulevardului - Gh. Dinicu, Sârba lumina electrică, Sârba preoteselor - Gh. Dinicu, Brâul, Chindia);
  • Dinicu - Album, opus 40, Caietul V, București, (cuprinde: Hora lui Dobrică - Ioan Dobrică, Spune-mi dragă - Colțatu, Ca la Breaza, Hora florilor - Dumitrache Ochialbi, Colea-n vale la fântână, Hora nebuna, La fereastră - Marinică, Hora țărănească, La târg la Răureni, Logofete Dinule, La Pridvor - J. Scarlat, Tămâioasa horă, Sârba măcelarilor - Gh. Dinicu, Taci mireasă, nu mai plânge, Cum se bate Dunărea - Angheluș Dinicu, Popa are două fete, Romneasca, Cântecul miresei, La Ciolpan la crucea-naltă, Maly - Fontan - Gh. Dinicu);

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Cosma, Viorel: Interpreți din România. Lexicon. Dirijori – cântăreți – instrumentiști – regizori. Vol. I (A-F), Editura Galaxia, București, 1996, p. 237 ISBN 973-97473-5-3 ISBN 973-97473-6-1
  • Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Fundația culturală Gheorghe Marin Sepeteanu, București, 2009, pp. 174-178 ISBN 978-973-88609-7-1

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cosma, București. Citadela seculară a lăutarilor români, p. 174
  2. ^ a b Cosma, București. Citadela seculară a lăutarilor români, p. 175
  3. ^ a b c Cosma, Interpreți din România, p. 237
  4. ^ Cosma, București. Citadela seculară a lăutarilor români, p. 178