A absolvit cursurile Universității din București și a fost membru al Școlii Române de la Roma (1926-1928), specialist în filologia clasică. Asistent al lui Vasile Pârvan, apoi profesor pe la diverse licee din țară, iar din 1948 profesor titular la catedra de istorie veche a României, în două rânduri decan al Facultății de istorie (1950-1953 și 1959-1966). În 1952 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 1970 a fost membru al Academiei de Științe Sociale și Politice. În afara colaborărilor la diverse sinteze, precum Istoria României (vol. I, 1960), Dinogeția (vol. I, 1967) ș.a., este autorul volumului Formarea poporului român și a limbii sale (1973), dar și al mai multor studii pe aceași temă publicate în reviste de specialitate.
