Gertruda Sekaninová-Čakrtová

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gertruda Sekaninová-Čakrtová
Date personale
Născută[1][2] Modificați la Wikidata
Budapesta, Austro-Ungaria[2] Modificați la Wikidata
Decedată (78 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Jihlava, Republica Socialistă Cehă, Cehoslovacia Modificați la Wikidata
Frați și suroriJosef Stiassný[*][[Josef Stiassný (holocaust victim, b. 1916-09-16)|​]] Modificați la Wikidata
Căsătorită cuIvan Sekanina[*][[Ivan Sekanina (Czech attorney and publicist)|​]] (–)
Kazimír Čakrt[*][[Kazimír Čakrt |​]] (–) Modificați la Wikidata
Cetățenie Cehoslovacia Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană
avocată
diplomat
jurist Modificați la Wikidata
Membru al Adunării Federale a Cehoslovaciei Modificați la Wikidata
PremiiŘád republiky[*][[Řád republiky (Czechoslovak order)|​]] ()
Řád 25. února[*][[Řád 25. února (order in Czechoslovakia)|​]]
Partid politicPartidul Comunist din Cehoslovacia
Alma materUniversitatea Carolină
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Gertruda Sekaninová-Čakrtová, născută Stiassny (n. , Budapesta, Austro-Ungaria – d. , Jihlava, Republica Socialistă Cehă, Cehoslovacia), a fost un avocat ceh și cehoslovac, politician și diplomat de origine evreiască, mai târziu un disident și semnatar al Cartei 77. Ea este cel mai renumită pentru că a fost unul dintre cei patru deputați ai Adunării Naționale ai Republicii Socialiste Cehoslovace care a votat împotriva acordului privind șederea temporară a trupelor sovietice în Cehoslovacia în toamna lui 1968, ca urmare a Invaziei Cehoslovaciei de țările membre ale Pactului de la Varșovia după Primăvara de la Praga.

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Gertruda s-a născut în 1908 la Budapesta (atunci în Imperiul Austro-Ungar), ca Gertruda Stiassny, într-o familie bogată de evrei.[3][4] A fost cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei.[5] Părinții ei, Richard și Alžběta Stiassny, s-au mutat în Ungaria din Boemia pentru a gestiona afacerea familiei de fabricare de textile. Tatăl ei a murit când ea a împlinit vârsta de 12 ani.[5] Unul dintre frații săi a fost Josef „Pepek” Stiassny (Joseph „Joe” Stiassny) (n. 1916 - d. 1944), care mai târziu a devenit cunoscut ca apărător și tutore al băieților din Ghetoul din Theresienstadt, unde a contribuit la revista Vedem. În 1910, familia sa s-a mutat înapoi la Havlíčkův Brod (atunci în Austria ca Deutschbrod), unde Gertrude a studiat (și a absolvit) gimnaziul în perioada 1922-1927.[5] Ea și-a continuat studiile la Facultatea de Drept a Universității Caroline din Praga. În timpul studiilor a început să colaboreze cu studenții cu opinii de stânga și a lucrat în diverse organizații de stânga[5] (Societatea pentru Colaborarea Economică și Socială cu URSS, Kostufra, Sindicatul Femeilor Muncii etc. ). În 1932, s-a alăturat Partidului Comunist din Cehoslovacia. În același an a absolvit și a început să lucreze în calitate de grefier în cabinetul de avocatură al dr. Ivan Sekanina, cu care s-a căsătorit în 1935.[5] În 1938, ea a trecut examenul de barou și a început să practice avocatura. Ca avocat, a participat la procesele internaționale cu reprezentanți ai stângii.

Ivan Sekanina a fost cunoscut, printre altele, ca avocat al lui Ernst Torgler și al lui Gheorghi Dimitrov, acuzat de Incendierea Reichstagului german, lucru pentru care a intrat în vizorul naziștilor.[5] La 16 martie 1939, o zi după ce germanii au început ocupația Cehoslovaciei, Ivan Sekanina a fost arestat. A fost executat în lagărul de concentrare Sachsenhausen la 21 mai 1940, în ziua celei de-a 32-a aniversări a soției sale.[3][5]

Al doilea război mondial[modificare | modificare sursă]

După arestarea soțului ei, ea a continuat să practice avocatura. A fost forțată să renunțe în 1940, datorită aplicării mai stricte a legilor de la Nuremberg în Protectoratul Boemiei și Moraviei. Apoi a lucrat ca asistentă medicală în adăposturile copiilor. În octombrie 1942, a fost dusă în ghetoul din Theresienstadt. A lucrat ca o guvernatoare a fetelor adolescente Geltungsjude.[5][6]

În 1944 a fost deportată în lagărul de concentrare Auschwitz, unde a fost aleasă pentru muncă forțată în Kurzbach (o ramură a lagărului de concentrare Gross-Rosen).[5] La 21 ianuarie 1945, tabăra a fost evacuată din cauza apropierii Armatei Roșii. Ea a părăsit tabăra într-un marș al morții îndreptându-se spre lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen. A reușit să scape, alături de mai mulți alți prizonieri. Ea a fost eliberată de Armata Statelor Unite ale Americii în Regis-Breitingen după ce s-a ascuns câteva luni în Saxonia. Mare parte a familiei și rudelor sale au pierit în timpul Holocaustului.[3]

Activități în Cehoslovacia postbelică[modificare | modificare sursă]

După război, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe și ca delegat permanent al Cehoslovaciei la Organizația Națiunilor Unite.[5] Al VIII-lea Congres al Partidului Comunist Cehoslovac a ales-o ca membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia (în cehă Ústřední výbor Komunistické strany Československa, ÚV KSČ). A lucrat în Comitetul Central până în 1949. După revenirea din SUA în 1949, a devenit prim-adjunct al ministrului Afacerilor Externe, Vladimír Clementis.[5] S-a căsătorit a doua oară în 1948, de data aceasta cu Kazimír Čakrt, care a lucrat la Ministerul Finanțelor. Au avut un fiu, Michal Čakrt (născut în 1948).[5]

Sekaninová-Čakrtová a scăpat de curățenia făcută în rândul partidului, deși, potrivit istoricilor, ea a fost pusă în lista secretă a inamicilor de clasă, listă realizată de către consilierii sovietici (Sekaninová-Čakrtová era de origine evreiască, dintr-o familie bogată, burgheză, bine educată și avea legături strânse cu persoanele persecutate în procesele politice).[5] Este posibil ca prietenia sa cu mai mulți oficiali ai regimului pe care îi cunoștea din de perioada dinainte de război să o fi ajutat. În 2013, a devenit cunoscut faptul că în acea perioadă a trebuit să renunțe la o proprietate moștenită de la părinții săi, sub amenințarea persecuțiilor.[3] În 1957, ea și soțul ei au fost cercetați pentru un presupus spionaj și o fraudă financiară comisă de un văr al soțului ei, Jan Čakrt. Aceste acuzații fabricate au dus la sinuciderea soțului ei. Potrivit unei alte versiuni, Kazimír Čakrt a fost arestat la cererea ministrului finanțelor, Július Ďuriš, care a crezut că Jan Čakrt a ajutat delegația austriacă în timpul negocierilor privind soluționarea financiară și juridică dintre Cehoslovacia și Austria după război.[7] După sinuciderea soțului ei, Sekaninová-Čakrtová a fost demisă și mai târziu a lucrat la Ministerul Educației ca șef al departamentului legislativ și administrativ nou constituit.

Sekaninová-Čakrtová a depus mărturie în procesul din 1963 împreună cu un co-autor al legilor de la Nuremberg, avocatul german Hans Globke.

Ca fostă deținută a lagărului de concentrare, ea a depus mărturie în procesul din 1963 împreună cu un co-autor al legilor din Nuremberg, avocatul german Hans Globke (vedeți imaginea alăturată).[8]

În alegerile din 1964, ea a revenit în politică ca membru al Adunării Naționale Federale. Ea a sprijinit proiectul de lege care excludea statutul limitărilor pentru crime de război comise în timpul celui de-al doilea război mondial. În timpul primăverii de la Praga, ea a sprijinit abolirea cenzurii.

Din 1968 până în 1969, a fost vicepreședinte al Uniunii Cehoslovace a Femeilor. În aprilie 1968, ea a primit premiul Ordinul Republicii.[5]

După 1968[modificare | modificare sursă]

În 1968, Sekaninová-Čakrtová a început treptat să fie deziluzionată de ideologia și de politica comunistă. După invazia sovietică din Cehoslovacia în august 1968, ea a fost unul dintre cei patru membri ai Adunării Naționale care au votat împotriva acordului privind șederea temporară a trupelor sovietice în Cehoslovacia[9] și a sugerat retragerea completă de pe teritoriul cehoslovac (ceilalți trei deputați au fost František Kriegel, František Vodsloň și Božena Fuková).[10] Din cauza acestor atitudini, a fost, alături de alți membri rebeli ai Adunării Naționale, lipsită de mandatul său și expulzată din rândurile Partidului Comunist.[3]

Ea și-a petrecut restul vieții lucrând în disidență. A semnat Carta 77,[11] a fost implicată în Comitetul pentru apărarea persecutaților pe nedrept[3][5] și a susținut muzicienii persecutați din formația The Plastic People of the Universe. Pentru atitudinea sa, a fost hărțuită de Securitatea de Stat (Státní bezpečnost, StB). Ea a fost caracterizată de Securitatea de Stat ca fiind „... o persoană cu o ostilitate îndreptată împotriva Uniunii Sovietice... nu acceptă conducerea Comitetului Central al Partidului Comunist și, prin comportamentul ei, încearcă să submineze rezultatele pozitive ale politicii interne și externe a Cehoslovaciei”.[12]

Sekaninová-Čakrtová și-a petrecut ultimii ani din viață în Polná lângă Jihlava. A murit în 1986 la Jihlava, din cauza unor răni. Cu puțin înainte de moartea sa, StB a remarcat: „Atitudinea sa față de adevăratul socialism rămâne ostilă...”[5]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Gertruda Sekaninová-Čakrtová, accesat în  
  2. ^ a b c d e Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ a b c d e f „Syn političky Sekaninové-Čakrtové má nárok na její majetek, rozhodl soud” (în cehă). novinky.cz (originally ČTK). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Kamp, Michal (). „Podnikatelské rodiny v Německém Brodě 1850-1950” (PDF) (în cehă). Masaryk University in Brno. p. 79. Accesat în . 
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p Šiška, Miroslav (). „Gertruda Sekaninová-Čakrtová: žena, která vzdorovala osudu” (în cehă). novinky.cz (originally Právo). Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Nové přírůstky do oddělení holocaustu” (în cehă). Jewish Museum in Prague, Zpravodaj 2001/4. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ Černý, Bohumil (). „Sebevražda dr. Kazimíra Čakrta” (PDF) (în cehă). Polensko. pp. 21–22. Accesat în . 
  8. ^ „Poslanecká sněmovna Parlamentu České republiky, Čtvrtek 24. září 1964” (în cehă). Chamber of Deputies of the Parliament of the Czech Republic. Accesat în . 
  9. ^ Horák, Ondřej (). „Ostrůvek v moři komunismu”. Lidové noviny (în cehă). lidovky.cz. Accesat în . 
  10. ^ Janouch, František (). „František Kriegel se nepodvolil. Na hrdiny srpna 68 se nesmí zapomenout”. Mladá fronta DNES (în cehă). iDNES. Accesat în . 
  11. ^ „Signature of Gertruda Sekaninová-Čakrtová under Charter 77” (în cehă). Libri Prohibiti (Charles University). Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ Archiv bezpečnostních složek, Složka SEO KS SNB Praha číslo 21045 (în cehă)

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Pernes, Jiří (). Komunistky s fanatismem v srdci (în cehă). Prague: Brána. ISBN 80-7243-284-2. 
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gertruda_Sekaninová-Čakrtová&oldid=15597773