George Fotino
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
| George Fotino | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Craiova, România |
| Decedat | (72 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | istoric jurist |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
 Membru corespondent al Academiei Române |
|---|
George (Gheorghe) Fotino (n. , Craiova, România – d. , București, România) a fost un jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române. A luptat în Primul Război Mondial și a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară, pentru meritele din bătălia de la Mărășești.[1]
Educație și carieră[modificare | modificare sursă]
După ce a terminat studiile liceale la Craiova și București, a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din București.
A fost profesor de istorie a dreptului românesc la Universitatea din Bucureșt și decan al Facultății de Drept. Între 1964-1969, a fost cercetător principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.[1]
Ca istoric s-a interesat foarte mult de familia Goleștilor și are meritul de a fi descoperit și publicat documente privitoare la această familie: Din vremea renașterii naționale a Țării Românești. Boierii Golești - 4 volume. La înființarea Așezământului cultural „Ion I.C. Brătianu” (1928), a fost numit director al bibliotecii instituției.[2] Tot el este cel care în 1940 a început restaurarea reședinței Goleștilor și a pus bazele Muzeului Viticulturii și Pomiculturii din Golești, județul Argeș.[3]
A fost membru al Societății pentru Istoria Dreptului din Paris începând cu anul 1930. Pentru activitatea sa de promovare a legăturilor româno-franceze a primit din partea statului francez titlul de Ofițer al Legiunii de Onoare franceze.[1]
George Fotino a fost atras de cultură clasică și s-a specializat în limba greacă. A tradus tragediile lui Sofocle: Aias, Electra, Filoctet, Oedip la Colonos, Antigona.
George Fotino a fost Ministru al Cooperației în Guvernul Sănătescu (4 noiembrie 1944 - 6 decembrie 1944)[4] și în Guvernul Rădescu (4 decembrie 1944 - 28 februarie 1945).[5] În perioada 1949 - 1956 a fost deținut politic.[6]
În 1945, Academia Română l-a ales membru corespondent.[7] Din motive politice, i-a fost retras acest titlu în timpul regimului comunist.[8]
Opera[modificare | modificare sursă]
A lăsat în urma sa lucrări valoroase despre vechiul drept consuetudinar românesc, pe care prin cercetările sale a încercat să-l reconstituie, dar și despre instituția moștenirii în vechiul drept românesc.[9]
- Încercări de vechi drept românesc. Obiceiuri la fixarea hotarelor (1925);
- Contribuțiuni la studiul regimului succesoral în vechiul drept consuetudinar românesc (1927);
- Din vremea renașterii naționale a Țării Românești. Boierii Golești (4 volume, 1939);
- Statele Unite ale Americii și Principatele Unite (1964);
- Relațiile diplomatice ale României cu Statele Unite ale Americii de Nord în anii 1859 - 1918 (1967).
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c „George Fotino - Enciclopedia României - prima enciclopedie online despre România”. www.enciclopediaromaniei.ro. Accesat în .
- ^ Jurcă, Chira. „Așezământul cultural Ion I.C. Brătianu”, p. 139. Muzeul Național XI, 1999
- ^ Potra, George. „Goleștii - mozaic documentar”, în revista Museum, vol. III, Imprimeria Sibiu, 1980, p. 156
- ^ Neagoe, Stelian. Istoria guvernelor României de la începuturi - 1859 până în zilele noastre - 1995, Editura Machiavelli, București, 1995
- ^ Balint, Nicolae, „George Fotino sau o necesară restitutio în integrum”, în Revista Curentul Juridic, 2006
- ^ „Procesul comunismului” (PDF). Accesat în .
- ^ „Academia Română - Membri”. acad.ro. Accesat în .
- ^ Roșca, Nuțu. Închisoarea elitei românești. Compendiu, Aska Grafika, Sighetu Marmației, 2006
- ^ Ștefănescu, Ștefan (coord.) (). Enciclopedia istoriografiei românești. Editura științifică și enciclopedică. p. 146.
