Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Georg II
Duce de Saxa-Meiningen
Georg II. Sachsen-Meiningen.jpg
Date personale
Născut 2 aprilie 1826(1826-04-02)
Meiningen
Decedat (88 de ani)
Bad Wildungen
Înmormântat Q2052704[*] Modificați la Wikidata
Părinți Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen
Marie Fredericka de Hesse-Kassel Modificați la Wikidata
Frați și surori Prințesa Augusta de Saxa-Meiningen Modificați la Wikidata
Căsătorit cu Charlotte Frederica a Prusiei
Feodora de Hohenlohe-Langenburg
Ellen Franz
Copii Bernhard III
Prințul Georg Albrecht
Prințesa Marie Elisabeth
Prințul Ernst
Prințul Frederick John
Prințul Victor
Cetățenie Germania Modificați la Wikidata
Religie luteranism Modificați la Wikidata
Ocupație Suveran[*] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară Casa de Saxa-Meiningen
Duce de Saxa-Meiningen
Domnie 20 septembrie 1866 – 25 iunie 1914 (&&&&&&&&&&&&&&47.&&&&&047 ani, &&&&&&&&&&&&&278.&&&&&0278 zile)
Predecesor Bernhard II
Succesor Bernhard III

Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen (n. 2 aprilie 1826 - d. 25 iunie 1914), a fost penultimul Duce de Saxa-Meiningen. A domnit din 1866 până în 1914.

Famile și primii ani[modificare | modificare sursă]

Georg a fost singurul fiu al lui Bernhard al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen și a soției lui, Marie Frederica de Hesse-Kassel.[1] Nașterea sa a fost întâmpinată cu mare ușurare de către supușii tatălui său, deoarece succesiunea ducatul nu mai era în pericol din cauza lipsei de moștenitori de sex masculin. Georg a rămas singurul copil al familiei vreme de șaptesprezece ani, până la nașterea surorii lui, Prințesa Augusta în 1843.[2]

Georg și-a petrecut primii ani sub supravegherea părinților și a bunicii Ducesa Luise Eleonore. Aceasta din urmă i-a insuflat lui Georg virtuțile patriotice ale moștenirii sale și simțul datoriei necesar pentru a conduce un ducat.[2]

În 1862, singura sa soră s-a căsătorit cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg, fiul mai mic al lui Georg, Duce de Saxa-Altenburg. Ei au fost părinții lui Ernst al II-lea, Duce de Saxa-Altenburg, ultimul Duce care a condus ducatul de Saxa-Altenburg.

Duce de Saxa-Meiningen[modificare | modificare sursă]

Georg i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen, când acesta a fost obligat să abdice la 20 septembrie 1866 în favoarea fiului său în urma înfrângerii Austriei în războiul austro-prusac.[3] Spre deosebire de tatăl său, Georg a rămas loial prusacilor în timpul războiului și a fost recompensat cu gradul de general locotenent în armata prusacă. De asemenea, spre deosebire de părinții săi, era familiar cu politicile Prusiei.[4]

În timpul războiului franco-prusac, Georg a condus două regimente de soldați din Meiningen și a avut onoarea de a captura steagurile franceze în Bătălia de la Froeschweiler.[3] În mod notabil, el a luptat în aproape fiecare bătălie în timpul războiului. Georg a fost un membru al echipei împăratului Wilhelm I atunci când a intrat în Paris și va rămâne un prieten apropiat al împăratului până la moartea sa.[3]

Căsătorii[modificare | modificare sursă]

Prima[modificare | modificare sursă]

Prima soție a lui Georg, Charlotte a Prusiei.

Georg s-a căsătorit prima dată la Charlottenburg la 18 mai 1850 cu Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei.[1][4] Ea era fiica cea mare a Prințului Albert al Prusiei și a primei lui soții, Prințesa Mariana a Țărilor de Jos, și era nepoata atât a regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei cât și a regelui Willem I al Țărilor de Jos.

Au avut patru copii:

  1. Bernhard al III-lea, Duce de Saxa-Meiningen (1 aprilie 1851 - 16 ianuarie 1928).[1]
  2. Prințul Georg Albrecht (12 aprilie 1852 - 27 ianuarie 1855).[1]
  3. Prințesa Maria Elisabeta (23 septembrie 1853 - 22 februarie 1923).[1]
  4. un fiu (29 martie 1855 - 30 martie 1855).[1]

Cuplul a avut o căsnicie scurtă și fericită. Printre cadourile de nuntă, tânărul cuplu a primit de la mama miresei o vilă pe malul lacului Como, redenumită „vila Carlotta”. Următorii cinci ani i-au petrecut la Berlin și Potsdam însă s-au întors la Meiningen pentru nașterea copiilor.[4]

La 27 ianuarie 1855, al doilea fiu al lor a murit. Charlotte l-a urmat trei luni mai târziu printr-o complicație la naștere lăsându-l pe Georg neconsolat.[5] El i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Meiningen în 1866, la 11 ani după decesul Charlottei.

A doua[modificare | modificare sursă]

A doua soție a lui Georg, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg, c. 1860

Georg și-a căutat o nouă soție pentru a oferi o mamă celor doi copii mici. Georg a întâlnit-o pe verișoara sa de-a doua, Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg în timp ce el era în drum spre Italia; au devenit logodnici aproape imediat.[6] Ea era o nepoată a reginei Victoria a Regatului Unit, fiind fiica surorii vitrege a Victoriei, Prințesa Feodora de Leiningen și a soțului ei, Ernst I, Prinț de Hohenlohe-Langenburg. La 23 octombrie 1858 s-au căsătorit la Langenburg.[1]

Georg și Feodora au avut trei fiii:

  1. Prințul Ernst Bernhard Victor Georg (27 septembrie 1859 - 29 decembrie 1941).
  2. Prințul Frederic Johann Bernhard Hermann Heinrich Moritz (12 octombrie 1861 - 23 august 1914).
  3. Prințul Victor (14 mai 1865 - 17 mai 1865).

Totuși căsnicia lor nu a fost fericită. Georg nu s-a împăcat niciodată cu moartea Charlottei iar Feodora nu era potrivită temperamental pentru viața care o aștepta.[7] Ea nu a avut realizări intelectuale sau artistice; chiar mai rău, nu era interesată de nimic. În ciuda acestui fapt, Georg a încercat să o educe; el era un mare iubitor al artelor, mai ales a teatrului. Mama ei a aprobat, declarând că a fost "foarte sensibil din partea lui să aranjeze ca mireasa să fie foarte ocupată cu lecțiile, să ia lecții de desen și să aude prelegeri de istorie".[7] Totuși, Georg și-a dat seama repede că ea nu va fi la fel de spirituală și inteligentă ca Charlotte. După moartea celui de-al treilea fiu al lor, Feodora a stat departe de Meiningen atât cât s-a putut.[7] În 1866, el a devenit Duce de Saxa-Meiningen iar ea Ducesă de Saxa-Meiningen.

Feodora s-a îmbolnăvit de scarlatină în ianuarie 1872 și a murit luna următoare. În ciuda multelor diferențe dintre ei, Georg a rămas atașat de ea. Când ea s-a îmbolnăvit, el a fost înnebunit de durere și trimitea telegrame părinților ei de două ori pe zi.[7]

A treia[modificare | modificare sursă]

A treia soție a lui Georg, Ellen Franz, c. 1870.

S-a căsătorit a treia oară la Liebenstein la 18 martie 1873 cu Ellen Franz, o fostă actriță.[1] Ea a devenit Helene, baroană von Holdburg la scurt timp după nuntă.[3]

Această căsătorie a fost una morganatică și l-a înfuriat pe împăratul Wilhelm I al Germaniei.[8] La rândul său, Georg a devenit tot mai furios și defensiv din cauza faptului că soția sa nu a fost tratată ca egala lui.[8] Majoritatea germanilor l-au susținut pe Georg în decizia de a se căsători, dar Wilhelm s-a simțit în mod deosebit supărat pentru că prima sotie a lui Georg a fost o rudă a lui.[8] Wilhelm nu a fost singurul care s-a opus căsătoriei; tatăl lui Georg, ex-Ducele Bernhard a fost la fel de furios, oficialii și miniștrii curții de Saxa-Meiningen, de asemenea, au avut obiecții cu privire la căsătorie. Mulți au demisionat iar soțiile lor au insultat-o în mod deschis pe Elena. Armata a refuzat să o salute, înfuriindu-l pe Georg.[8]

El a trimis un emisar la Berlin cu o plângere adresată lui Wilhelm care a răspuns ordonând tuturor ofițerilor să o salute pe Elena ca baroană von Holdburg.[8] Ea nu a deținut niciodată titlul de Ducesă de Saxa-Meiningen așa cum a fost cea de-a doua soție.

Cuplul nu a avut copii. Iubiți de public, ea și Georg au creat și dezvoltat teatrul Meiningen. [8]

Interesul în artele dramatice[modificare | modificare sursă]

După războiul franco-prusac, Georg al II-lea de Saxa-Meiningen s-a dedicat teatrului. A ajuns să fie considerat unul din cei mai proeminenți intelectuali din rândul aristocrației Imperiului German. Pornind de la trupa de teatru de pe lângă curtea princiară, el a dezvoltat așa-numitul Meiningen Ensemble [9]. El rămâne în istoria teatrului prin acuratețea costumelor și decorurilor istorice, precum și veracitatea scenelor colective. A făcut mai multe turnee prin Europa, având o influență statornică asupra dezvoltării artei dramatice pe continent. Pentru opera lui regizorală, el este cunoscut ca primul regizor modern de teatru.

Arbore genealogic[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Lundy, Darryl. „The Peerage: Georg II Herzog von Sachsen-Meiningen und Hildburghausen. http://thepeerage.com/p10400.htm#i103992. Accesat la 24 octombrie 2010. 
  2. ^ a b Koller, p. 30.
  3. ^ a b c d „Duke George II. Dies in Meiningen”, The New York Times (Meiningen), 26 iunie 1914 
  4. ^ a b c Koller, p. 50.
  5. ^ Koller, p. 51.
  6. ^ Koller, pp. 51-53.
  7. ^ a b c d Koller, p. 53.
  8. ^ a b c d e f „When Morganatic Wives Become Troublemakers For European Monarchs”, The New York Times, 11 septembrie 1911 
  9. ^ un nume care l-a inspirat mai târziu pe Bertolt Brecht pentru al său Berliner Ensemble