Gara Baziaș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Gara din Baziaș a fost una dintre Gările Oravița și Baziaș au care fost primele gări construite pe teritoriul românesc, fiind construite în perioada 1848-1854 de către Societatea căilor ferate austriece, după planurile și studiile elaborate sub conducerea inginerului Karl Bach, care a mai realizat și gările Răcăsdia, Vrămiuț, Bărliște.

În 1845, directorul districtului minier din munții Banatului, Gustav Granzsteim, prin memoriul său adresat Baronului Kubek (șeful Administrației Averilor Imperiale de la Viena) atrăgea atenția asupra importanței economice a extragerii cărbunelui din zona Aninei, Baziaș constituind una din sursele majore de alimentare cu cărbune a liniilor de navigație pe Dunăre. Ca urmare a acestui memoriu, între anii 1845-1846, statul austriac punea stăpânire pe toate minele particulare de cărbune din Munții Aninei. La 31 octombrie 1846, Cancelaria de la Viena aproba construirea unei căi ferate cu tracțiune cabalină care să transporte cărbunele de la Anina la Oravița, precum și a unei căi ferate normale între Oravița și portul Baziaș de la Dunăre.

Linia Oravița – Baziaș, în lungime de 62,5 km a fost inaugurată la 20 august 1854, fiind inițial destinată transportului cărbunelui. Linia situa România pe locul 17 în Europa în clasamentul țărilor cu căi ferate. Pentru această linie au fost aduse 13 locomotive sistem Engerth fabricate la Viena. Preluată la 12 ianuarie 1855 de către “Societatea Cezaro-Crăiască Privilegiată a Căilor Ferate Austriece” (St.E.G.), după lucrări importante de consolidare, linia a fost deschisă la 1 noiembrie 1856 și transportului de călători.

După primul război mondial (1919) și retrasarea frontierei de stat, 35 de km din linie (Oravița – Iam) au rămas pe teritoriul României de astăzi, restul de 28 de km rămânând pe teritoriul Iugoslaviei. Astfel, așa cum prima linie de cale ferată din lume construită în Anglia (1825) pentru transportul mărfurilor a fost „linia cărbunelui” Stockton- Darlington, în România, prima cale ferată pentru transportul mărfurilor a fost tot o “linie a cărbunelui”: Oravița – Baziaș.

Gara Baziaș a fost desființată la 15 ianuarie 1950.