Găina de pădure

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Laetiporus sulphureus sin. Polyporus sulphureus
Laetiporus sulphureus 1.jpg
Găina de pădure
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Polyporales
Familie: Polyporaceae
Gen: Laetiporus
Specie: L. sulphureus
Nume binomial
Laetiporus sulphureus
(Bull.) Murrill (1920)
Sinonime
  • Agaricus speciosus Battarra (1755)
  • Boletus sulphureus Bull. (1789)
  • Polyporus sulphureus (Bull.) Fr., (1821)
  • Leptoporus sulphureus (Bull.) Quél. (1888)

Laetiporus sulphureus (Pierre Bulliard , 1789 ex William Murrill, 1920), sin. Polyporus sulphureus (Pierre Bulliard ex Elias Magnus Fries, 1821),[1] din încrengătura Basidiomycota în familia Polyporaceae și de genul Laetiporus este o ciupercă comestibilă, cunoscută în popor sub denumirea găina (puiul) de pădure[2] sau iască galbenă[3] sau babița norocului[4] Buretele este un saprofit, dar în primul rând un parazit care preferă arbori foioși cu miez colorat. Astfel infectă rădăcinile și trunchiurile de stejari, salcâmi, sălcii și arbori al genului Prunus, fiind găsit mai rar pe conifere, atunci în special pe larici și tise. El produce o distrugere frapantă prin mălură (putregai maroniu). În România, Basarabia și Bucovina de Nord îl regăsim, de la câmpie la munte, din iunie până toamna târziu, uneori chiar și iarna, dacă iernile sunt blânde.[5][6][7]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Coloured Figures of English Fungi or Mushrooms - t. 135.jpg
  • Corpul fuctifer: El poate atinge dimensiuni de 10-60 cm și este compus din multe pălării suprapuse, de dimensiuni individuale mai mici, între 5-25 cm, a căror borduri sunt relativ ondulate și crestate, formând lobi de diferite dimensiuni. Buretele are o greutate de până la 40 kg. Coloritul cuticulei pălăriilor suprapuse variază între galben-deschis și galben-portocaliu cu marginea adeseori zonată, pălind la bătrânețe.
  • Porii: Ei sunt galbeni, mici, rotunzi și zimțați, cu tubulețe de 3 la 5 mm lungime, secretând un lichid apos și gălbui în tinerețe. Sporii sunt elipsoidali până rotunjori, netezi, hialini, neamilozi, cu o mărime de 5-7,5 x 4-5 microni și de culoare alb-gălbuie.
  • Piciorul: El lipsește la această specie.
  • Carnea: Ea este moale și suculentă, relativ fragilă, cu miros slab, nespecific precum gust ca de pui când ciuperca este tânără (atât timp ce curge un suc), dar fibroasă, lemnoasă și amară odată cu vârsta.[5][6]

Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu gălbui și cu sulfovanilină⁠(de) efemer violet închis.[8]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

În Europa, acest burete nu poate fi confundat cu un alt soi. În America de Nord s-au descoperit câteva specii înrudite, ca de exemplu Laetiporus cincinnatus,[9] Laetiporus conifericola,[10], Laetiporus gilbertsonii[11] sau Laetiporus huroniensis,[12] cu toate de aceiași calitate ca găina pădurii.

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Mâncare cu găina pădurii

Acest burete este deseori denumit „oroarea producătorilor de lemn” sau „dușmanul copacilor vechi de stejar” din cauza puterii lui enorme de distrugere. Mult timp înainte de a se putea vede pe exteriorul copacului, buretele a destrămat deja miezul lemnului, reducând stabilitatea lui în mod considerabil și devalorizându-l. În stadiul final se ivesc cubulețe de lemn fărâmițânde maronii dovedind munca lui arhaică de distrugere. Această ciupercă este una dintre puținele care provoacă ca colonizator de foioase putregai brun, nefiind în stare de a exploata lignina. În plus, ea se dezvoltă mai departe pe trunchiuri atrofiate.[13]

Găina pădurii nu se consumă crud, pentru că poate provoca deranjări gastrointestinale. Exemplare tinere (carne moale, secretă un lichid la apăsare) gătite imită foarte bine gustul cărnii de pui și pot fi folosite în multe variații, la fel ca alte ciuperci comestibile: cu smântână, cu ouă, ca ciulama, crochete, budincă și volovan sau blanșate într-o salată cu vinegretă.[14] De asemenea, ele pot fi murate ca ghebele.[15]


Atenție! Ciupercile din specia Laetiporus sulphureus culese de pe copaci otrăvitori cum ar fi salcâmul sau tisa pot provoca otrăviri! [13]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 568-569, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 546-547, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 213, ISBN 978-3-8427-0483-1
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 613, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Mushroom Expert
  10. ^ Mycoweb
  11. ^ Harold H. Burdsall Mark T. Banik: „The genus Laetiporus in North America”, 2001, p. 43-55
  12. ^ Messiah College
  13. ^ a b Der Tintling
  14. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 184-187
  15. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 441, ISBN 978-973-50-3475-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8
  • Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, ISBN 3-8001-3656-2

Legături externe[modificare | modificare sursă]