Frații Italiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Frații Italiei
Fratelli d'Italia
AbreviereFdI
PreședinteGiorgia Meloni
Fondat17 decembrie 2012; acum 9 ani, 11 luni și 3 zile (2012-12-17)
Desprins dinPoporul pentru Libertate
SediuVia della Scrofa 39, Roma
ZiarGazzetta Tricolore (2012–2015)
La Voce del Patriota (din 2018)
Student wingAcțiunea Studențească
Youth wingTineretul Național
Membership  (2017)130,000
Ideologie
Poziție politicăDreapta[12] spre Extrema dreaptă[13]a[›]
Afiliere naționalăCoaliția de centru dreapta
Afiliere europeanăPartidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni
Grup EuroparlamentarPPE (2014)
CRE (din 2019)
Camera Deputaților
119 / 400
Senat
65 / 200
Parlamentul European
8 / 76
Consilii regionale
79 / 897
Conferința regiunilor
2 / 21
Site web
fratelli-italia.it

Frații Italiei (în italiană Fratelli d'Italia, acronim FdI) este un partid politic național-conservator și populist de dreapta din Italia condus de Giorgia Meloni,[14] un membru al Camerei Deputaților și fost ministru al tineretului în Al patrulea guvern Belrusconi. Partidul a apărut dintr-o scindare a dreaptei din interiorul partidului lui Silvio Berlusconi, Poporul pentru Libertate (PdL), în decembrie 2012.[15] Cea mai mare parte a conducerii sale (inclusiv Meloni), precum și simbolul mișcării (flacăra tricoloră),[16] vine de la partidul partidul neofascist Alianța Națională (AN, 1995–2009), care a fuzionat cu PdL în 2009.[17]

AN a fost succesorul partidului Mișcarea Social Italiană (MSI, 1945–1995), un partid fondat de foști memebrii al partidului interzis, Partidul Național Fascist (1921–1943), și al Partidului Republican Fascist (1943–1945).[18] Principalele tendințe ideologice ale FdI sunt conservatorismul radical, naționalismul, nativismul și opoziția față de imigrație. La nivel european, FdI este membru al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, din care Meloni a ocupat funcția de președinte din septembrie 2020. Potrivit lui Meloni, FdI propune o „Europă confederală a națiunilor” spre deosebire de o Europă federală.[19]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Fundal și fondare[modificare | modificare sursă]

În noiembrie 2012, Ignazio La Russa și Maurizio Gasparri, lideri ai Dreapei Protagoniste, o facțiune din cadrul Poporul pentru Libertate (PdL), și-au anunțat sprijinul pentru Angelino Alfano la alegerile primare din cadrul partidului programate pentru decembrie.[20] Anularea ulterioară a alegerilor primare nu a fost de acord cu La Russa și mulți alții din partid. Pe 16 decembrie 2012, Giorgia Meloni și Fabio Rampelli, Guido Crosetto și Giuseppe Cossiga au organizat la Roma Primarele ideilor,[21] în care au criticat deschis conducerea lui Silvio Berlusconi și orice posibilă perspectivă a unei alianțe electorale cu prim-ministrul Mario Monti, propusă de unele facțiuni de conducere ale partidului, printre care Liberamente, Network Italia, Reformism and Freedom, Liberal Populars, New Italy și FareItalia.[22][23]

Pe 17 decembrie 2012, La Russa, unul dintre cei trei coordonatori naționali a PdL, a anunțat că părăsește partidul pentru a forma Centrul-Dreapta Național, incluzând nu doar pe cei de dreapta, ci și creștin-democrați și liberali din Forza Italia (FI), precum Crosetto și Cossiga.[24] Scindarea din cadrul PdL a fost convenită cu Berlusconi pentru a reprezenta mai bine dreapta italiană și a oferi o alegere mai atrăgătoare alegătorilor de dreapta.[25] Simultan, Crosetto and Meloni au anunțat formarea partidului Frații Italiei, al cărui nume a fost preluat din prima linie a imnului național al Italiei.[26] Pe 21 decembrie, două grupuri, format în special din foști membrii ai Alianței Naționale precum La Russa, Meloni, Rampelli, Massimo Corsaro, Viviana Beccalossi, și Alfredo Mantica, și-au unit forțele în cadrul partidului Frații Italiei – Centru-Dreapta Național,[27] de obicei prescurtat ca Frații Italiei (FdI). Adepții lui La Russa și-au format curând propriile grupuri în majoritatea consiliilor regionale, începând cu Consiliul Regional al Lombardiei,[28] și în Senatul Republicii.[29] Carlo Fidanza și Marco Scurria, europarlamentari în cadrul Grupului Partidului Popular European, de asemenea s-au alăturat partidului.[30]

Alegerile generale din 2013 și urmări[modificare | modificare sursă]

La alegerile generale din 2013, partidul a obținut 2.0% din voturi și a câștigat 9 locuri în Camera Deputaților.[31] Pe 5 martie 2013, biroul executiv al partidului a ales-o pe La Russa președinte, pe Crosetto coordonator, și pe Meloni lider în Camera Deputaților. În timpul celui de-al patrulea scrutin al alegerilor prezidențiale italiene din 19 aprilie, FdI a decis să-l sprijine pe Franco Marini, un membru al Partidului Democrat (PD), susținut și de PdL și Lega Nord (LN). În urma rezultatului nereușit al votului, FdI a început să voteze pentru colonelul Sergio De Caprio, cunoscut pentru că l-a arestat pe șeful mafiei siciliene Salvatore Riina.[32] Pe 29 aprilie, Meloni a anunțat în Camera Deputaților o moțiune de cenzură împotriva guvernului lui Enrico Letta, susținut de PD, PdL și Alegerea Civică.[33]

În septembrie 2013, FdI a lansat Workshop for Italy (OpI), o inițiativă politică care vizează lărgirea bazei partidului.[34] Nou-formatul comitet politic al OpI, condus de Cossiga, a inclus, printre alții, fostul ministru al Afacerilor Externe Giulio Terzi di Sant'Agata, foști membri ai AN (în special Gianni Alemanno, Mario Landolfi, Sergio Berlato, Adolfo Urso și Souad Sbai) , foști membri ai FI (inclusiv foști socialiști precum Giulio Tremonti și Antonio Guidi și foști creștin-democrați precum Fabio Garagnani), foști membri ai Uniunii Centrului (Magdi Allam și Luciano Ciocchetti) și un fost membru al LN (Oreste Rossi).[35] Prima l'Italia a lui Alemanno și FareItalia a lui Urso urmau să se alăture FdI până în februarie 2014.[36][37]

Fondarea Alianței Naționale[modificare | modificare sursă]

În decembrie 2013, Fundația Alianța Națională, asociația însărcinată cu administrarea activelor partidului defunct, a autorizat FdI, susținută de Alemanno și Urso, să folosească sigla AN la alegerile pentru Parlamentul European din Italia din 2014,[38] în ciuda opoziției din partea unui front alternativ compus din La Destra, Viitorul și Libertatea, Flacăra Tricoloră, Eu Sudul și Noua Alianță,[39] precum și foștii membri ai AN care intraseră în FI ca senatori Maurizio Gasparri și Altero Matteoli.[40]

În februarie 2014, partidul a organizat alegerile primare în care membrii și suporterii au fost de acord să schimbe numele partidului la Frații Italiei – Alianța Națională, au ales noul simbol, inclusiv un AN mic, și au reales-o pe Meloni în funcția de președinte.[41] În timpul primului congres al partidului din martie 2014,, FdI a ratificat rezultatele alegerilor interne; congres a votat de asemenea ca partidul să părăsească Grupul Partidului Popular European din Parlamentul European și să adopte o poziție eurosceptică.[42][43] La alegerile pentru Parlamentul European din Italia din 2014, FdI a obținut 3.7% din voturi și niciun loc în PE, în timp ce a obținut rezultate bune în centrul și sudul Italiei, în special în Lazio (5.6%), Umbria (5.4%), Abruzzo (4.7%), and Campania (4.5%), cât și în nord-est în regiunea Friuli-Venezia Giulia (4.4%).[44]

În cadrul unei adunări a asociației din octombrie 2015, reprezentanții FdI, susținuți de foști grei ai AN care rămăseseră în PdL, au câștigat un vot decisiv asupra unui front condus de Alemanno, care părăsise FdI mai devreme, și-au unit forțele cu foștii aliați ai lui Gianfranco Fini și a vrut să formeze un partid mai mare, inclusiv FdI, care a păstrat utilizarea numelui și simbolului AN, în timp ce Alemanno a anunțat că va crea Mișcarea pentru Dreapta Unită.[45][46]

Drumul spre alegerile generale din 2018[modificare | modificare sursă]

Meloni la Palatul Quirinal în 2019

În noiembrie 2015, s-a anunțat că partidul va trece printr-un nou proces de extindere și că un nou comitet politic, numit Patria Noastră (TN), would va fi lansat în ianuarie 2016. TN ar cuprinde FdI, alături de alți politicieni de dreapta, inclusiv Cossiga (fost adjunct al FI și membru fondator al FdI), Alberto Giorgetti (un deputat al FI, care a fost mult timp membru al AN) și Walter Rizzetto (deputat al Alternativei Libere, ales inițial pe listele Mișcării Cinci Stele).[47][48][49] În martie 2016, Rizzetto s-a alăturat oficial FdI și s-a anunțat că gruparea partidului din Cameră va fi redenumită Frații Italiei–Patria Noastră.[50][51][52] Schimbarea numelui nu a avut loc, dar extinderea partidului a continuat cu schimbarea a doi deputați din FI.[53]

La alegerile municipale din Roma din 2016, Meloni a candidat la primăria orașului cu sprijinul partidului Noi cu Salvini dar în competiție cu candidatul sprijinit de FI. Meloni a câștigat 20.6% din voturi, aproape de două ori decât candidatul lui FI, dar nu s-a calificat pentru tur, în timp ce FdI a obținut 12,3%.[54] La alegerile regionale din Sicilia din 2017, Nello Musumeci, un conservator apropiat partidului,[55] a fost ales în funcția de președinte al Siciliei.[56]

În timpul celui de al doilea congres al partidului din decembrie 2017, Meloni a fost realeasă în funcție, iar partidul a fost redenumit simplu Frații Italiei, și a fost dezvăluit un nou simbol. În cadrul evenimentului, FdI a salutat mai mulți nou-veniți, printre care Daniela Santanchè și Bruno Mancuso,[57] respectiv din FI și Alternativa populară (AP).[58][59][60] Mancuso a devenit al treilea senator al partidului după Stefano Bertacco,[61] precum și Bartolomeo Amidei,[62] a trecut de la FI în lunile precedente. În plus, Crosetto și Urso au revenit la un rol activ în partid.[63] În cele din urmă, Alessandro Urzì și-a dus partidul L'Alto Adige nel Cuore în FdI.[64]

Alegerile generale din 2018 și urmări[modificare | modificare sursă]

La Alegerile generale din 2018, ca parte a coaliției de centru dreapta,[65] FdI a obținut 4,4% din voturi și a câștigat de trei ori mai multe locuri decât în 2013.[14] În noiembrie 2018, în perioada premergătoare alegerilor europarlamentare din 2019, partidul a fost de acord să se alăture grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (CRE) din Parlamentul European,[66][67] deschizând calea unui pact cu alte partide conservatoare minore din Italia, în special cu Raffaele Fitto, Direcția Italia.[68][69]

Membrul partidului Marco Marsilio a câștigat 48,0% din voturi la alegerile regionale din Abruzzo din 2019 și a devenit primul președinte regional al FdI pe 10 februarie 2019.[70] Pentru alegerile europarlamentare din 2019, FdI a recrutat câțiva candidați de rang înalt, inclusiv cinci europarlamentari ieșiți (doi din Direcția Italia, plus trei membri recent plecați din FI: Fabrizio Bertot, Stefano Maullu și Elisabetta Gardini), alți foști membri importanți ai FI (Alfredo Antoniozzi și Monica Stefania Baldi), precum și renumitul sociolog Francesco Alberoni.[71] FdI a obținut 6,4% din voturi (10,3% în Calabria, 9,0% în Lazio, 8,9% în Apulia și 8,4% în Basilicata) și cinci europarlamentari.[72][73]

Pentru alegerile prezidențiale din 2022 de pe 24–29 ianuarie, FdI l-a votat pe Carlo Nordio atunci când toate celelalte partide principale au propus realegerea președintelui în exercițiu Sergio Mattarella.[74][75][76] În aprilie 2022, partidul a organizat o mare convenție la Milano, pentru a discuta programul său politic și a începe campania pentru alegerile generale din 2023.[77][78] Din cauza demisiei lui Mario Draghi pe 21 iulie 2022 pe fondul crizei guvernamentale din Italia,[79][80] au fost programate alegeri anticipate care au avut loc în septembrie 2022.[81]

Ideologie și facțiuni[modificare | modificare sursă]

Comentatorii politici au descris FdI ca fiind neofascist,[9] de dreapta,[82][83][84] extremă dreapta,[85][86][87] naționalist,[88][89] conservator,[8] și populist de dreapta,[4][5] în principal datorită pozițiilor lor interne conservatoare din punct de vedere social, nativiste și anti-imigrație.[8] Până în 2016, partidul a fost descris ca fiind eurosceptic,[6][7] iar conducerea sa a declarat că vrea să "rediscute" Tratatele Uniunii Europene și modificarea constituției Italiei pentru a acorda prioritate dreptului italian față de dreptul european.[90][91] Până la începutul anilor 2020, euroscepticismul FdI a dispărut treptat. În iulie 2022, Meloni a abandonat ideea de a părăsi euro.[92][93] Înainte de începerea invaziei ruse din Ucraina din 2022, partidul era în favoarea unor relații mai bune cu Rusia, menținând în același timp o poziție pro-NATO.[8] De atunci, a condamnat invazia și a promis că va continua să trimită arme în Ucraina.[94]

FdI solicită o politică de toleranță zero cu privire la imigrația ilegală și dorește să blocheze imigranții să ajungă în porturile italiene și să crească rata natalității a cetățenilor italieni pentru a ușura nevoia de muncă migrantă.[91] Deși unii dintre membrii săi resping eticheta, FdI a fost descris ca fiind neofascist,[95] în parte datorită istoriei partidului care datează de la Mișcarea Socială Italiană,[96] legăturile sale cu extrema dreaptă,[97][98][99] apelul pentru neofasciști pe rețelele de socializare precum Facebook ,[100] și nostalgia unor lideri ai partidului pentru fascismul italian.[101][102][103]

FdI a inclus mai multe facțiuni interne organizate, inclusiv o facțiune minoră liberal-conservatoare,[11] printre acestea:

Alemanno și Poli Bortone au părăsit FdI, împreună cu facțiunile lor, în decembrie 2014 și, respectiv, aprilie 2015.[104][105] În decembrie 2019, Alemanno s-a întors prin MNS.[106]

Rezultate electorale[modificare | modificare sursă]

Un rezumat al rezultatelor electorale ale FdI la alegerile naționale și europene din 2013 este prezentat în graficul de mai jos.

Parlamentul Italiei[modificare | modificare sursă]

Anul alegerilor Lider Camera Deputaților Senat
Voturi % Locuri +/− Voturi % Locuri +/−
2013 Giorgia Meloni 666,035 (8) 2.0
9 / 630
590,083 (7) 1.9
0 / 315
2018 Giorgia Meloni 1,429,550 (5) 4.4
32 / 630
23 1,286,606 (5) 4.3
18 / 315
18
2022 Giorgia Meloni 8,577,300 (1) 26.0
119 / 400
87 7,779,478 (1) 26.0
65 / 200
47

Parlamentul European[modificare | modificare sursă]

Parlamentul European
Anul alegerilor Voturi % Locuri +/− Lider
2014 1,004,037 (7) 3.7
0 / 73
Giorgia Meloni
2019 1,726,189 (5) 6.4
6 / 76
6 Giorgia Meloni

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Fereri, Alba (). „Armchair Quarterback or Most Valuable Player? The Italian Parliament: Debating Economic Planningwith a Crisis in the Offing (2006–2014)”. În Papakostas, Nikolaos; Pasamitros, Nikolaos. EU: Beyond the Crisis: A Debate on Sustainable Integrationism. Columbia University Press. p. 32. ISBN 9783838268484. Accesat în – via Google Books. 
  2. ^ Taube, Friedel (). „Women increasingly drawn to right-wing populist parties, study shows”. Deutsche Welle. Accesat în . Co-founder and leader of the national conservative Brothers of Italy party, Giorgia Meloni has a long history in far-right politics. 
  3. ^ Papakostas & Pasamitros 2016, p. 32.
  4. ^ a b „Berlusconi im Wahlkampf”. ZDF. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b Zulianello, Mattia (aprilie 2020). „Varieties of Populist Parties and Party Systems in Europe: From State-of-the-Art to the Application of a Novel Classification Scheme to 66 Parties in 33 Countries”. Government and Opposition. 55 (2): 327–347. doi:10.1017/gov.2019.21. 
  6. ^ a b „Giorgia Meloni batte moneta: 'Ad Atreju niente euro'. Libero. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ a b „Brexit, si teme effetto domino. Ecco gli euroscettici d'Europa”. Rai News. . Accesat în . 
  8. ^ a b c d „European Election Watch: Italy”. Center for Strategic and International Studies. . Accesat în . 
  9. ^ a b Mammone 2015; Benveniste, Campani & Lazaridis 2016, p. 36; Campani & Lazaridis 2016, p. 45; Kuhar & Paternotte 2017; Jones & Pilat 2020; Bosworth 2021.
  10. ^ „Brothers of Italy, the far-right party on the cusp of power”. France 24. . Accesat în . ... the post-fascist Brothers of Italy, looks set to do well in Italian elections on September 25. 
  11. ^ a b „Crosetto, il gigante liberale che non ha peli sulla lingua”. Il Giornale (în italiană). . Accesat în . 
  12. ^
  13. ^ Benveniste, Campani & Lazaridis 2016, p. 36; Kuhar & Paternotte 2017; Russell 2019.
  14. ^ a b Nordsieck, Wolfram. „Italy”. Parties and Elections in Europe. Accesat în . 
  15. ^ Roberts, Hannah (). „Italy confronts its fascist past as the right prepares for power”. Politico Europe. Accesat în . 
  16. ^ Roberts, Hannah (). „I'm not a fascist — I like the Tories, says Italy's far-right leader”. Politico Europe. Accesat în . 
  17. ^ „Fratelli d'Italia riaccende la 'fiamma'. Nel nuovo logo i simboli di Msi e An” (în italiană). TGcom24. . Accesat în . 
  18. ^ „Fratelli d'Italia: dova va la destra italiana” (în italiană). I Mille. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ „UE, Meloni: Conservatori europei ribadiscono impegno per costruire Europa delle nazioni fondata su un modello confederale”. Giorgia Meloni (în italiană). . Accesat în . 
  20. ^ „Primarie Pdl: La Russa-Gasparri ufficializzano sostegno Alfano”. La Stampa (în italiană). Arhivat din original la . Accesat în . 
  21. ^ „Crosetto-Meloni, nasce la destra antiMonti”. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în . 
  22. ^ „Pdl, il giorno dei montiani. 'No a scissioni'. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în . 
  23. ^ „Appello a Monti e guerra alla sinistra Il Pdl si ricompatta”. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în . 
  24. ^ „Pdl, la destra in fermento La Russa se ne va e fonda 'Centrodestra nazionale'. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în . 
  25. ^ „Pdl, la destra in fermento La Russa se ne va e fonda 'Centrodestra nazionale'. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în . 
  26. ^ „Meloni e Crosetto dicono addio Ma il Cavaliere si riprende il Pdl”. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în . 
  27. ^ „Dal Centrodestra nazionale ai Fratelli d'Italia: Giorgia Meloni e Guido Crosetto vicini a Ignazio La Russa”. L'Huffington Post (în italiană). . Accesat în . 
  28. ^ „Lombardia, nasce il gruppo Centrodestra Nazionale”. Milano Today (în italiană). . Accesat în . 
  29. ^ „Composizione del Gruppo Fratelli d'Italia – Centrodestra Nazionale nella XVI Legislatura” (în italiană). Senate of the Republic. Arhivat din original la . Accesat în . 
  30. ^ Ghirardelli, Mattia (). „Storia ed intervista a Carlo Fidanza”. IIS Cesaris (în italiană). Accesat în . 
  31. ^ „Camera del 24 Febbraio 2013”. Eligendo Archivio (în italiană). Italian Ministry of the Interior. . Accesat în . 
  32. ^ „Quirinale, Fratelli d'Italia candida il Capitano Ultimo – Tgcom24 – Foto 1”. Tgcom24 (în italiană). . Accesat în . 
  33. ^ „Meloni: Le ragioni di Fratelli d'Italia per non votare la fiducia al governo Letta”. Fratelli d'Italia (în italiană). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ Sabatini, Gloria (). „Da Atreju nasce l'Officina per l'Italia. Meloni: la sfida è lanciata, ma niente rendite di posizione”. Secolo d'Italia (în italiană). Accesat în . 
  35. ^ „Chi Siamo”. Officina per l'Italia (în italiană). Arhivat din original la . Accesat în . 
  36. ^ „Ecco programma e fini (anti euro) del Partito della Nazione di Giorgia Meloni”. Formiche.net (în italiană). . Accesat în . 
  37. ^ „A Fiuggi La Casa Comune Della Destra Per Fare Il Partito Della Nazione”. Prima L'Italia (în italiană). . Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ „FdI utilizzerà logo An ad europee – Top News” (în italiană). ANSA. . Accesat în . 
  39. ^ „Storace, Menia e Poli Bortone, il trio che si coalizza per contendere la destra al duo Meloni-La Russa”. Formiche.net (în italiană). . Accesat în . 
  40. ^ „Ecco le macerie della destra italiana: liti, mozioni e veleni”. Formiche.net (în italiană). . Accesat în . 
  41. ^ „Fratelli d'Italia, ritorno di fiamma: le primarie scelgono simbolo e presidente nazionale”. Il Giornale (în italiană). . Accesat în . 
  42. ^ „Fratelli d'Italia-Alleanza Nazionale: oggi e domani il primo congresso di Fiuggi. L'assemblea del primo congresso della nuova AN ratificherà i risultati delle primarie del 22”. Polisblog (în italiană). . Accesat în . 
  43. ^ Ajello, Mario (). „Fratelli d'Italia al congresso di Fiuggi: 'Contro l'Irap e contro l'euro'. Il Messaggero (în italiană). Accesat în . 
  44. ^ „Europee 25/05/2014”. Eligendo Archivio (în italiană). Italian Ministry of the Interior. . Accesat în . 
  45. ^ Esposito, Michele (). „An, Giorgia Meloni si tiene il simbolo e sconfigge Gianni Alemanno e Gianfranco Fini”. L'Huffington Post (în italiană). Accesat în . 
  46. ^ „Meloni: Alemanno ha governato male E lui: abbiamo governato insieme”. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în . 
  47. ^ De Santis, Livia (). „Fratelli d'Italia lancia 'Terra nostra': a fine novembre la prima assemblea”. Secolo d'Italia (în italiană). Accesat în . 
  48. ^ „Nasce Terra nostra, parte il derby a destra tra Fini e Meloni”. Il Giornale (în italiană). . Accesat în . 
  49. ^ „Fdi, 'Terra nostra' per ampliare destra”. La Gazzetta del Mezzogiorno (în italiană). . Accesat în . 
  50. ^ „Ex M5s Walter Rizzetto aderisce a Fratelli d'Italia: 'Una scelta di cuore e non-di calcoli'. Il Fatto Quotidiano. . Accesat în . 
  51. ^ „Walter Rizzetto cambia ancora e sceglie Fdi/An”. Messaggero Veneto (în italiană). . Accesat în . 
  52. ^ „Meloni: 'Oggi Fratelli D'Italia si arricchisce con l'ingresso di Walter Rizzetto, ex M5s'. Corriere della Sera (în italiană). . Accesat în . 
  53. ^ „XVII Legislatura – XVII Legislatura – Deputati e Organi Parlamentari – Composizione gruppi Parlamentari” (în italiană). Chamber of Deputies. Accesat în . 
  54. ^ „Elezioni Comunali 5 giugno 2016”. La Repubblica (în italiană). . Accesat în . 
  55. ^ „Per Fratelli d'Italia 'Musumeci candidato a presidenza Regione spendibile'. La Sicilia (în italiană). . Accesat în . 
  56. ^ „Chi è Nello Musumeci, il nuovo governatore della Sicilia”. TG24 (în italiană). . Accesat în . 
  57. ^ „Delegazione messinese al congresso di Fratelli d'Italia, aderisce il senatore Mancuso”. Oggi Milazzo (în italiană). . Accesat în . 
  58. ^ Stefanoni, Franco (). „Fratelli d'Italia: via An e Msi dal simbolo. Entra Santanchè: 'Tornata a casa mia'. Corriere della Sera (în italiană). Accesat în . 
  59. ^ „Nel dibattito del secondo giorno di Congresso riaffermate le tesi dei patrioti”. Secolo d'Italia (în italiană). . Accesat în . 
  60. ^ „La Santanché cambia ancora casacca: 'Sono tornata a casa, nella famiglia di Fratelli d'Italia'. L'Huffington Post (în italiană). . Accesat în . 
  61. ^ „Bertacco 'torna a casa': entra in Fratelli d'Italia”. L'Arena (în italiană). . Accesat în . 
  62. ^ „Il senatore Amidei passa con Fdi. Video”. Affaritaliani.it (în italiană). . Accesat în . 
  63. ^ Tempestini, Andrea (). „Fratelli d'Italia, anche Guido Crosetto torna con Giorgia Meloni”. Libero Quotidiano (în italiană). Accesat în . 
  64. ^ „Fratelli d'Italia: nuovo simbolo e rinforzamento del Partito in Trentino” (în italiană). . Accesat în . 
  65. ^ Barigazzi, Jacopo (). „Far-right leader rejects idea of Emma Bonino as Italy's PM”. Politico Europe. Accesat în . 
  66. ^ Pavesi, Giovanna (). „Ora la Meloni porta FdI nel gruppo Ue guidato dai polacchi di Visegrad”. Il Giornale (în italiană). Accesat în . 
  67. ^ Pannullo, Antonio (). „Meloni: 'Con i Conservatori per cambiare la Ue. Pronta a candidarmi' (video)”. Secolo d'Italia (în italiană). Accesat în . 
  68. ^ „Fitto (Ecr), con Meloni verso gruppo sovranista italiano” (în italiană). ANSA. . Accesat în . 
  69. ^ „Centrodestra, la marcia di avvicinamento tra Raffaele Fitto e Giorgia Meloni”. Affaritaliani.it (în italiană). . Accesat în . 
  70. ^ „Elezioni Abruzzo, i risultati: vince il centrodestra, Marsilio governatore. Lega primo partito, crollo M5s”. La Repubblica (în italiană). . Accesat în . 
  71. ^ „Fratelli d'Italia europee 2019: il programma e tutti i candidati in lista”. Money.it (în italiană). . Accesat în . 
  72. ^ „Risultati Italia – Elezioni Europee 2019”. La Repubblica (în italiană). . Accesat în . 
  73. ^ Vernetti, Alessio (). „Il 2019 dei partiti: l'ascesa di Fratelli d'Italia”. YouTrend (în italiană). Accesat în . 
  74. ^ „Quirinale, Giorgia Meloni va per conto suo: 'Fratelli d'Italia vota Carlo Nordio'. Libero Quotidiano (în italiană). . Accesat în . 
  75. ^ „Quirinale, a Carlo Nordio 37 voti in più del previsto: un feroce pizzino a Matteo Salvini?”. Libero Quotidiano (în italiană). . Accesat în . 
  76. ^ „Quirinale: a Mattarella 387 voti, 64 a Nordio – Ultima Ora” (în italiană). ANSA. . Accesat în . 
  77. ^ „Fratelli d'Italia, la Conferenza programmatica. Meloni: l'Occidente ha rinunciato alla propria anima”. Rai News (în italiană). . Accesat în . 
  78. ^ „Giorgia Meloni: 'Questo è il nostro tempo, ci faremo trovare pronti per il governo'. La Repubblica (în italiană). . Accesat în . 
  79. ^ Roberts, Hannah (). „Berlusconi's big lunch: How Italy's right ousted Mario Draghi”. Politico Europe. Accesat în . 
  80. ^ Roberts, Hannah (). „Russian links to Italian right threaten Meloni's election campaign”. Politico Europe. Accesat în . 
  81. ^ „Italy's President Mattarella dissolves parliament, new election set for 25 September”. Euronews. . Accesat în . 
  82. ^ Horowitz, Jason (). „Sicily's Political Theater Has Colorful Cast and Big Implications”. The New York Times. Accesat în . 
  83. ^ Osborne, Samuel (). „Italy election: What was the result and what is the Five Star Movement?”. The Independent. Accesat în . 
  84. ^ Di Giorgio, Massimiliano; Jones, Gavin (). „Italy's 5-Star, League talks progress, PM may be in sight”. Reuters. Arhivat din original la . Accesat în . 
  85. ^ Edwards, Catherine (). „An introduction to Italy's small political parties”. The Local. Accesat în . 
  86. ^ Sylvers, Eric (). „Italy's Far Right Flexes Campaign Muscle”. The Wall Street Journal. Accesat în . 
  87. ^ Ghiglione, Davide; Politi, James (). „Meloni takes Italian far-right back to 1930s roots”. Financial Times. Accesat în . 
  88. ^ Johnson, Miles (). „Giorgia Meloni emerges as challenger to Salvini on Italian right”. Financial Times. Accesat în . 
  89. ^ „Italy's Salvini calls for elections, raises possibility of far-right rule”. NBC News. . Accesat în . 
  90. ^ „Fratelli d'Italia attacca: 'Ci vuole il coraggio di dire addio all'euro'. Il Giornale. . 
  91. ^ a b Sparks, Willis (). „Who's afraid of Giorgia Meloni?”. GZERO Media. Accesat în . 
  92. ^ „Le giravolte di Meloni sull'euro e il sogno impossibile di un'altra Ue”. La Stampa (în italiană). . Accesat în . 
  93. ^ Lamberti, Giovanni (). „Meloni 'rassicura' la Ue, se il centrodestra vincerà 'l'Italia non uscirà dall'euro' (în italiană). AGI. Accesat în . 
  94. ^ „Italy's Meloni: Right-wing government is 'nothing to fear'. Politico Europe. . Accesat în . 
  95. ^ Mammone 2015; Benveniste, Campani & Lazaridis 2016; Campani & Lazaridis 2016, p. 36; Kuhar & Paternotte 2017; Jones & Pilat 2020; Bosworth 2021.
  96. ^ 'Pensate come state messi se vi devo dare io lezioni di democrazia'. Il Post (în italiană). . Accesat în . 
  97. ^ „What's Fueling the Shocking Rise of Italy's Far Right?”. Haaretz. . Accesat în . 
  98. ^ Leo, Carmelo; Faieta, Alfredo (). „L'inchiesta 'Lobby Nera' su Fratelli d'Italia e i presunti finanziamenti illeciti”. Domani (în italiană). Accesat în . 
  99. ^ „An undercover investigation exposes a group of right-wing extremists influencing Italian politics from the shadows”. Fanpage. . Accesat în . 
  100. ^ „Così Fratelli d'Italia va a caccia di voti su Facebook sfruttando il fascismo”. La Stampa (în italiană). . Accesat în . 
  101. ^ „Il dirigente di Fratelli d'Italia: 'Dobbiamo essere liberi di poterci definire fascisti'. Globalist (în italiană). . Accesat în . 
  102. ^ „Elezioni, quanti nostalgici del Duce nelle liste di Fratelli d'Italia”. L'Espresso (în italiană). . Accesat în . 
  103. ^ „L'inchiesta di Fanpage su Fratelli d'Italia a Milano”. Il Post (în italiană). . Accesat în . 
  104. ^ Lopapa, Carmelo (). „Meloni: 'Alemanno ha sbagliato, non da solo. Candidarmi io? Se me lo chiedono'. La Repubblica (în italiană). Accesat în . 
  105. ^ „Poli Bortone sospesa da Fratelli d'Italia, è candidata di Forza Italia. L'ex ministro: 'Mi fanno ridere'. La Repubblica (în italiană). . Accesat în . 
  106. ^ „Il Movimento di Alemanno aderisce a Fratelli d'Italia”. Brindisi Oggi (în italiană). . Accesat în .