Flotă NATO în Marea Neagră

    Adaugă legături
    De la Wikipedia, enciclopedia liberă
    Se sapă
    		Se lucrează la această pagină sau secțiune, dar oricine e binevenit să ajute!
    Ultima modificare a făcut-o Accipiter Gentilis Q. (Contribuții • Jurnal) acum 5 ore.
    Flotă NATO în Marea Neagră
    ApartenențăOrganizația Tratatului Atlanticului de Nord
    RamurăForțe Maritime
    TipForțe Navale Permanente
    Modifică date / text Consultați documentația formatului

    O Flotă NATO în Marea Neagră (în engleză Black Sea Flotilla) denumită generic Flotila Aliată în Marea Neagră a reprezentat un concept referitor la constituirea în zona Mării Negre a unei grupări navale multinaționale permanente aflată în structura de forțe⁠(de) a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.[1]

    Strategia antiacces și de interdicție într-o mare semi-închisă[modificare | modificare sursă]

    Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Strategie antiacces și de interdicțieVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

    Datorită faptului că sistemul antiacces și de interdicție (A2/AD) este o capabilitate de nivel întrunit, cu obiective operative și geostrategice,[2] nivelul operativ predomină ca importanță în raport cu nivelul tactic, în ce privește analiza mediului fizic.[3]

    În timp de pace, o sarcină principală a strategiei navale este de a obține suficient spațiu pentru acțiunile forțelor navale și aero-navale⁠(en) proprii, în timp de război. Este de remarcat astfel faptul că, dimensiunile, configurația și poziția strategică a coastei avute la dispoziție pentru forțele proprii contează, deoarece de acestea depind rapiditatea, desfășurarea și redistribuirea forțelor navale. Mai mult, respectivele forțe, în timp de război, nu ar trebui să depindă de o singură bază navală⁠(en) majoră.[3]

    Sistemul celor cinci mări în Rusia europeană

    În ce privește tipicul acțiunilor de luptă pretabile pe frontul maritim în arealul Mării Negre, acestea urmează să se desfășoare cu intensitate și în mod simultan, pe toată suprafața acesteia. Acțiunile militare se pot însă extinde în mările adiacente (e.g. Marea Mediterană, Marea Azov sau Marea Baltică), dată fiind autonomia platformelor moderne.[2]

    Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Sistemul celor cinci măriVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].
    Lansarea unei rachete antinavă.

    Având loc sub umbrela A2/D2, acțiunile militare sunt acoperite de sisteme de coastă⁠(en) (acestea fiind însă, de unele singure, insuficiente pentru a combate o forță navală superioară).[2] O lovitură cu rachete antinavă⁠(en) lansate de pe uscat sau de pe nave, în masă, poate distruge o bună parte dintr-o o formație de nave sau chiar toată formația. Capacitățile de bruiaj electronic instalate atât pe nave și aeronave, cât și pe uscat cu acțiune în direcția mării, fac însă de la dificilă la imposibilă, folosirea senzorilor și a armelor ghidate.[3] Cu toate acestea însă, acțiunile militare decisive urmează să folosească mai ales arme de înaltă precizie, cu precădere rachete.[2]

    Puterea aeriană surclasează ca importanță pe cea navală și este factor decisiv, în războiul pe mare.[2] Este de menționat, în acest context, că unul dintre cele mai eficente mijloace de a ataca navele inamice este reprezentat, de forțele aeriene cu baza la sol.[3] În contextul specific pontic, timpul avut la dispoziție pentru refacerea forțelor între două atacuri aeriene este insuficient atât pentru reaprovizionare cât și pentru reorganizarea dispozițiilor de luptă.[2]

    Odată obținută superioritatea aeriană în zona de operații maritime, acțiunile navale pot deveni decisive în ce privește recâștigarea controlului asupra mării și deci, în ce privește evoluția frontului. Ca atare, în ce privește Marea Neagră, factorul decisiv este reprezentat de loviturile aero-navale.[2]

    Forțele navale superioare care, reușesc să mențină controlul mării, pot ușor asigura interdicția liniilor maritime de comunicație⁠(en) (în engleză Sea Lines of Communication, acronim SLOC). La rândul său, armamentul de pe litoral poate și el să asigure un anume grad de limitare a folosirii mării (în engleză Sea denial).[2]

    Depinzând de situația de la nivelul litoralului și de configurația acestuia, există posibilitatea de a dezvolta o direcție operațională dinspre mare spre litoral, prin intermediul unei operațiuni amfibii⁠(en). Superioritatea tehnologică este una dintre condițiile necesare.[2]

    Acțiunile militare principale în Marea Neagră s-au desfășurat în apropierea litoralului, cu sprijin terestru. Desfășurarea forțelor de lupăt costiere⁠(en) (litorale) și manevra acestora pot fi însă mai dificile. Cu toatea acestea, dificultatea respectivă are o contrapondere în capacitatea de a combina manevra și puterea de foc atât pe mare, cât și pe uscat, ceea ce aduce un avantaj, pe câmpul de luptă.[2]

    Premise[modificare | modificare sursă]

    Organizații de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre
    Spațiul european al NATO.
    Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Flancul Estic al NATOVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

    Principial, din punct de vedere al bunelor practici, securitatea unie mări semi-închise ar trebui să fie negociată și menținută de statele riverane respectivei mări.[4]

    Marea Neagră este o astfel de mare semi-închisă, în care Flota Mării Negre (rusă) are cea mai mare experiență,[5] este întotdeauna cu un pas înainte și nu are un obstacol real.[6]

    În termeni de evoluție, dezvoltarea flotei ruse din această mare este una cu caracter persistent și care este modulată de factori precum situații geostrategice favorabile ori bariere impuse gopolitic, sau de apariția unor probleme interne ale statului rus. Caracterul acestei dezvoltări este oportunist și corelat atât cu interesele naționale ruse, cât și cu lecțiile învățate în timp.[5]

    Restul statelor riverane Mării Negre exprimă în ce privește securitatea maritimă interese diferite:[4]

    • Turcia prefera ca marea să fie una închisă[9] și are un ascendent important în regiune, fiind custode al Convenției de la Montreux. Se află, de asemenea, în proces de redefinire în ce privește raporturile sale cu Marea Neagră[4] și din 2016, este angrenată într-un proces de apropiere față de Rusia.[10]
    • Organizația Tratatului Atlantincului de Nord și Uniunea Europeană, în calitate de actori mondiali importanți, sunt cvasi-riverani mării,[4] Uniunea fiind interesată în conturarea unei amprente atât regionale, cât și globale, majore. Deși prezentă la Marea Neagră prin 3 țări, NATO însă este mult mai activă la Marea Baltică și la frontiera de nord-est.[6]
    • Statele Unite ale Americii sunt interesate în a fi prezente din punct de vedere politico-militar în mod activ, la granițele estice europene[4]
    • România dorește ca marea să fie una deschisă către NATO și UE,[9] iar pentru ea securitatea maritimă este o preocupare[4]
    • Bulgaria nu are un interes definit, în ce privește impunerea unei strategii de securitate în zonă și este indiferentă în raport cu dominanța rusă.[4] Mai mult, dorește evitarea conflictelor cu Rusia, în parte pentru că în țară există un fond de simpatie față de Federație,[9] precum și legături istorice și culturale cu aceasta,[11] iar în parte pentru că se simte amenințată mai mult de Turcia decât de Rusia[9] (iar într-o eventuală flotă NATO, forțele sale navale ar fi plasate în mod inevitabil sub comanda celor ale Turciei).[11]
    • Georgia nu influiențează securitatea, în areal[4]

    Convenția de la Montreux[modificare | modificare sursă]

         Strâmtoarea Bosfor

         Strâmtoarea Dardanele

    Proiectatul Canal Isambul.
    Articol principal: Convenția de la Montreux.

    Convenția de la Montreux, limitează proiecția capabilităților NATO în zona pontică.[12] Convenția, din 1936, a creat o situație care a lăsat Marea Neagră la discreția Turciei și Rusiei, stare care există și în prezent. Mai mult, starea de acces neîngrădit al Rusiei la oceanul planetar o influențează pe aceasta, în sensul existenței unui interes de menținere a unei bune relații diplomatice cu Turcia, care, controlează din punct de vedere militar strâmtorile Bosfor și Dardanele.[13] Controlul acestora oferă statului care îl deține avantaje strategice excepționale,[14] iar Turcia, în caz de război, folosește aceste strâmtori la discreția sa.[13]

    Convenția asigură o protecție legală, care, ține Marile Puteri la distanță de securitatea Mării Negre și deci, de statutul de putere navală impresionantă a Rusiei, la nivelul acestei mări.[15] De asemenea, în caz de închidere a lor, aceasta favorizează din punct de vedere maritim strategic Rusia.[13]

    Există opinia că în contextul realității geostrategice actuale, în care Zona Mării Negre include o parte din Flancul Estic al NATO, Rusia a declanșat o invazie în Ucraina, Georgia și Ucraina nu au participat la negocierea Convenției, iar Marea Neagră este o punte de legătură cu Mediterana de Est⁠(en), Orientul Mijlociu și Caucazul de Sud, Marea Neagră ar trebui să devină o mare deschisă, în sensul atribuit acestui termen de Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării.[16] Conform profesorului de Relații internaționale Valentin Naumescu, o eventuală încercare de a modifica însă Convenția de la Montreux depășește deocamdată posibilitățile politico-diplomatice reale, din prezent.[17]

    Totuțuși, proiectatul Canal Istambul⁠(en), ar putea deveni un by-pass strategic.[12]

    Perspectiva Federației Ruse[modificare | modificare sursă]

    Perspectiva politico-militară[modificare | modificare sursă]

    Aleksandr Grușko reprezenta Federația Rusă în 2016 la Cartierul General al NATO de la Bruxelles.

    Din punct de vedere rus, flota NATO ar fi reprezentat o provocare la adresa Rusiei.[18] De altfel, Federația Rusă a respins în 2016 ideea existenței unei flote NATO în regiune, susținând perspectiva reglementată prin Convenția din 1936 de la Montreaux, conform căreia Marea Neagră este o mare închisă și nu poate fi spațiu NATO.[19] Acest proiect a fost considerat de către Moscova drept fiind de natură să submineze securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre, iar autoritățile au afirmat că statul rus este obligat să ia măsuri adecvate, cu scopuri asiguratorii în ce privește propria securitate[20] la frontierele sale sudice.[21] , În viziunea exprimată în același an (2016) de Aleksandr Grușko⁠(en), reprezentantul rus la sediul NATO⁠(en) din Bruxelles, problema formării unei flote NATO pontice ținea de încercarea SUA „de a cuceri această zonă maritimă” cu navele echipate cu rachete Aegis⁠(en). Tot acesta a avertizat că Marea Neagră „nu va deveni niciodată nu lac NATO”.[21]

    Narativele exprimate mai sus însă au survenit însă într-un context, în care, Rusia anexase Crimeea printr-o intervenție militară, activitățile militare ale acesteia au inclus în epoca respectivă transfer de escadrile de aeronave și nave de atac, precum și exerciții militare navale în Marea Neagră, și din partea Federației Ruse apăreau periodic anunțuri referitoare la dezvoltarea de noi arme (acestea fiind indicii ale faptului că Rusia exprima tendința de a renunța la diplomație și de a-și rezolva interesele manu militari).[18]

    Regiunea Mării Negre este, în acest moment, subiect de acțiune pentru recâștigarea controlului asupra acesteia de către Federația Rusă[14] și reprezintă baza de proiecție a puterii ruse în zonele adiacente. Având cartierul general la Rostov-pe-Don, Districtul Militar Sudic reprezintă centrul puterii militare ruse în ce privește Marea Neagră, Caucazul de Sud și Orientul Mijlociu, iar Crimeea este, în acest context, pivotul strategic care deservește scopurile strategice ale Federației.[22] Cu scopurile enunțate anterior, consolidarea forței ruse în regiune a presupus atât creșterea prezenței militare în Crimeea[14] și în Caucazul de Sud, cât și consolidarea alianței militare cu Armenia, îmbunătățirea relațiilor cu Turcia și creșterea puterii flotei.[22]

    Pornit prin anexarea Crimeii, procesul de obținere a controlului de către Rusia a coastei nordice a Mării Negre se află în derulare.[22]

    Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Invazia Rusiei în Ucraina (2022–prezent)Vezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

    Anexarea Crimeei și implicarea activă în sprijinirea mișcărilor secesioniste din estul Ucrainei, de către Federația Rusă,[23] sunt expresii ale noului Război Rece declanșat ca rezultat al luptei pentru controlul Ucrainei.[24] Asemeni Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial și primului Război Rece și acesta s-a declanșat drept efect, al luptei pentru controlul regiunii dintre mările Baltică și Neagră.[23]

    Flota (rusă) a Mării Negre[modificare | modificare sursă]

    Nave ale Flotei Mării Negre la Sevastopol (aici în august 2007).
    Articol principal: Flota Mării Negre (rusă).

    De la origini, rolul Flotei Mării Negre ruse a fost definit ca fiind o modalitate de de exprimare a dorințelor hegemonice ale Rusiei, în Marea Neagră.[14] În prezent, întărirea flotei proprii[22] de către Federația Rusă se înscrie atât în eforturile acesteia de a contracara influența NATO în Regiunea Mării Negre,[14] cât și de a asigura proiecția puterii ruse dincolo de această regiune, respectiv în Orientul Mijlociu, în Marea Mediterană și în Oceanul Planetar.[22]

    Modernizarea și extinderea Flotei Mării Negre evoluează atât în ce privește flota costieră⁠(en) (litorală) cât și în ce privește flota oceanică⁠(en) (destinată activității în Mării Mediterane și în Oceanul Planetar).[22]

    Perspectiva SUA și a NATO[modificare | modificare sursă]

    Uniunea Europeană și NATO, principalele organizații ale Lumii Occidentale

    La momentul la care a fost emisă idee unei flote militare în arealul pontic operaționalizată de către Alianța Nord-Atlantică, respectiv în anul 2016, nu exista o concepție integrată aer-apă⁠(en) la nivelul teatrului de operații implicat. Drept efect, componente precum cele reprezentate de capabilități, structură de comandament și arhitectură a sistemelor de apărare bazate pe rachete urmau să fie asamblate în mod coerent, în timp, pentru a asigura integrarea operațiilor aeriene și maritime.[25]

    De asemenea, nu era clarificat nici rolul, pe care, diversele componente urmau să-l aibă în arhitectura de securitate a zonei (în mod necesar trebuind să fie coerentă). Pe de altă parte, era evident aspectul privitor la necesitatea revitalizării cu același grad de prioritate atât pe partea maritimă (incluzând apărarea de coastă⁠(en)), cât și în ce privește capacitatea de protecție și apărare aeriană (asigurată de capabilități de protecție aeriană ofensivă și de sisteme de apărare anti-aeriană).[25]

    Nu în ultimul rând, lipsea din discuțiile duse în interiorul Alianței subiectul partajării responsabilităților regionale în materie de proiecție aeriană și maritimă (respectiv antiacces și de interdicție), subiect care ar fi trebuit să includă și o discuție despre fuziunea între Bulgaria, România și Turcia a activităților militare. Mai mult, pe fondul diverselor limitări și condiționări politice ale statelor NATO riverane mării, în mod implicit ar fi fost doarte dificilă crearea unei formațiuni maritime multinaționale, care, să acționeze în misiuni de apărare colectivă în sensul Articolului 5.[25]

    În contextul ilustrat mai sus și reprezentat de lipsa unui concept aerian și maritim adaptat în mod particular Mării Negre, de absența unei clarificări a problemei capabilităților de protecție împotriva unor măsuri similare ale părții adverse și a unei protecții credibile oferite de către Alianța Nord-Atlantică în aceast areal, nu s-ar fi putut asigura apărarea unei grupări navale NATO cu rol antiacces și de interdicție în Marea Neagră precum deja, la acel moment, se putea proceda în regiunea baltică.[25]

    Perspective istorice[modificare | modificare sursă]

    Ideea unei flotile (NATO) pontice a fost propusă de SUA în 2016 la Forumul Mării Negre de la Napoli Bulgariei, Georgiei, României, Turciei și Ucrainei, în contextul sporirii capacității A2/AD ruse în zonă, asociată militarizării Crimeii. Inițiativa respectivă a avut și alte rațiuni,[26] dat fiind atât că forțele și capacitățile navale permanente ale NATO nu erau constant angrenate în operațiuni, cât și că există limitele de tonaj, tipuri de nave și timp de staționare limitate de Convenția de la Montreux. În timp ce România a primit în mod entuziast propunerea și și-a asumat-o, Turcia s-a opus categoric, interesată fiind în menținerea statusului reprezentat de dominația Turciei și Rusiei asupra zonei pontice.[27] Bulgaria inițial nu a oferit o poziție,[28] dar ulterior considerând propunerea nerealistă, nu a acceptat-o.[27] Ucraina și Georgia, deși au fost de acord nu mai dispuneau de flote militare, ca efect al acțiunilor Rusiei.[28] O a doua propunere susținută de România și Bulgaria, care[27] ar fi urmat să ducă la crearea unui cadru întrunit de coordonare al NATO pentru zona Mării Negre, a întâmpinat și aceasta opoziția Turciei.[29]

    Diferențele de viziune dintre cele 3 state NATO litorale și respectiv lipsa acestora de consens, împreună cu interesul scăzut al Germaniei, Franței și Italiei pentru zona sud-estică a Flancului Estic al NATO,[30] au făcut astfel să eșueze atât proiectul flotei cât și pe cel al centrului întrunit de coordonare,[29] deși exista susținerea SUA.[30]
    În numărul din iunie-iulie 2016 al Foreign Policy România, centrat pe subiect, jurnalistul Octavian Manea a folosit pentru a ilustra flota propusă un joc de cuvinte, numind-o „Flota Morgana”.[31]

    În luna februarie 2017, totuși, cele 3 țări litorale NATO au ajuns la un acord prin care,[27] prezența NATO în zonă urma să crească[32] prin intermediul Forțelor Navale Permanente ale NATO (în engleză NATO Standing Naval Forces, acronim NSF),[30] având ca scop trainingul, exercițiile și conștientizarea situației. De asemenea, Comandamentul Maritim Aliat⁠(en) (în engleză Allied Maritime Command, acronim MARCOM) din Marea Britanie urma să asigure coordonarea Forțelor Navale Permanente ale NATO, în ce privește activitățile pe care acestea ar fi urmat să le desfășoare în Marea Neagră.[32]

    Coordonate actuale[modificare | modificare sursă]

    Schimbarea de concept[modificare | modificare sursă]

    Adoptat la Summitul de la Madrid⁠(en),[34] conceptul strategic din 2022 al NATO a evidențiat faptul că, Regiunea Mării Negre este de importanță strategică pentru Alianță,[35] într-un context în care o eventuală exercitare a controlului[36] asupra acestei linii de de falie majoră a concurenței strategice care este Marea Neagră,[37] de către Rusia, o poate plasa pe aceasta într-o poziție dominantă în raport cu Flancul Estic al NATO, cu implicații mari pentru Alianță.[36] Nu în ultimul rând, tabloul include prezența Chinei în această arenă de competiție strategică.[37]

    Conform unei enunț emis în luna februarie 2023 de analiștii Luke Coffey și Can Kasapoğlu, orice abordare politico-militară cuprinzătoare, a regiunii, este necesar să ofere o strategie multidomeniu.[33]

    Din această perspectivă, prezența navală a NATO în Marea Neagră ar urma să capete un alt pattern, după încheierea conflictului din Ucraina, decât cel anterior acestuia. Și acest nou pattern ar urma să fie subsumat însă, în continuare, condiționărilor impuse de Convenția de la Montreux.[33]
    Astfel, ar putea fi stabilită o misiune de patrulare maritimă de către navele NATO, după modelul misiunii de poliție aeriană din zona baltică, statelor litorale aliate și partenere le-ar putea fi furnizate atât asistență de către NATO și SUA pentru creșterea capacităților flotelor lor militare, cât și tehnologie referitoare la navele fără pilot, iar Garda de Coastă a SUA ar putea fi mai activă, în regiune.[33]

    Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Strategia anti-acces și de interdicție a NATO în Marea NeagrăVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].
    Corveta bulgară Bodri, lângă Burgas (aici în 2005).

    Pe fondul dezechilibrelor economice și militare regionale, strategia de urmărit nu este una în care puterea navală a Federației Ruse să fie compensată sub forma navă pentru navă și aeronavă pentru aeronavă, o asemenea cursă a înarmărilor fiind ineficientă din punct de vedere financiar. Abordarea dezechilibrului militar prin structurarea unei apărări asimetrice cu costuri reduse, care este la îndemână statelor mai mici din regiune, poate perturba în mod eficient proiecția puterii ruse.[38]

    În această optică, statele din regiune ar putea crea în cadrul NATO sau Uniunii Europene o rețea flexibilă, cu scopul de a-și construi propriile capabilități antiacces și interdicție. Aceasta le-ar ajuta să nu se bazeze pe prezența SUA, pretabilă atât la modificări legate de politica sa internă, cât și la restricții bugetare.[38] Mai mult, o amprentă militară crescută a SUA ar putea incita Rusia să folosească tactici mai coercitive.[38]

    Există astfel o cale naturală de a se ajunge la o flotă multinațională NATO care să opereze în regiune: respectarea de către fiecare din statele riverane mării a țintelor de capabilități asumate în cadrul Alianței Nord-Atlantice, alături de standardele de operaționalizare a forțelor asumate de respectivele state, care, pot astfel interacționa fără probleme.[25]

    Poziția Turciei[modificare | modificare sursă]

    Sprijinul Turciei rămâne însă un factor critic pentru derularea oricărui răspuns în timpul unei crize militare, din cauza capacităților sale navale și a responsabilității acesteia pentru strâmtori, în temeiul Convenției de la Montreux.[39] Dependența intereselor turcești de securitate din Siria de menținerea cooperării cu Rusia, precum și dependența turcă de importurile de gaz natural din Rusia sunt factori care însă interferă cu voința statului turc de a contracara în arealul pontic, agresivitatea rusă.[39]

    Turcia reprezeintă un factor de realpolitik ce trebuie încorporat în orice evaluare. În acest contect, este de menționat că statu quo în regiunea maritimă nordică a acesteia, exprimat de primatul regimului Convenției de la Montreux în afacerile politico-militare ale Mării Negre, este netranzacționabil, fiind de remarcat însă că prioritizarea acestuia de către Turcia este totuși ambivalentă. Astfel, deși statu quo a condus uneori la convergențe de interese între Turcia și Rusia, alteori a determinat acțiuni de stopare a pozițiilor agresive ruse în zonă, de către turci. Pe de altă parte, interesul Turciei este în esență acela de preveni transformarea Mării Negre într-un teatru de conflict militar între Rusia și NATO, deoarece având calitatea de membru al Alianței Nord Atlantice, statul turc ar fi obligat să intervină în respectivul conflict.[33]

    Exceptând statu quo, orice alt aspect ar putea fi însă discutat. Cu toate acestea, drept efect al invaziilor ruse în Georgia și Ucraina posibilitățile Turciei, în mod tradițional interesată în dezvoltarea dialogului și cooperări regionale în zona pontică, de a deschide inițiative regionale comune sunt aproape inexistente, motiv pentru care ar putea fi pus în practică un model de cooperare regională la Marea Neagră, incluzând eventual cooperări între statele NATO litorale.[33]

    Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  [[]]Vezi și articolele Forța Navală a Mării Negre și Operațiunea Armonia Mării NegreVezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

    Poziția SUA[modificare | modificare sursă]

    Distrugătorul american USS Porter (DDG 78)⁠(en) în Marea Neagră, în timpul exercițiului multinațional Sea Breeze 2020.

    În vara anului 2022, un proiect de lege bipartizan din Statele Unite ale Americii a inițiat crearea unei strategii pentru areal, din perspectiva intereselor SUA.[37] Black Sea Security Act of 2022 stipulează ca SUA să apere, în cooperare cu aliații din NATO și cu Uniunea Europeană, libertate de navigație în Marea Neagră și să promoveze dezvoltarea acesteia precum și a posibilităților de acces economic, în zonă. Printre măsurile militare care ar urma să asigure securitatea, în perspectiva acestui deziderat, proiectul de lege stipulează ca SUA pledeze, în cadrul NATO și printre aliații NATO, pentru dezvoltarea unei prezențe maritime regulate, rotaționale, în Marea Neagră a Alianței. Această măsură ar urma să fie inclusă într-un pachet de acțiuni prin intermediul cărora implicarea regională, prezența militară și coordonarea NATO în regiune ar urma să crească. În mod direct, respectiva prezență navală ar urma să se articuleze unei prezențe militare permanente și susținute a NATO la nivelul Flancului Estic și să acționeze sub coordonare unui cartier general multinațional terestru de 3 stele, cu responsabilitate în ce privește întreaga Zonă extinsă a Mării Negre.[40]

    Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  [[]]Vezi și articolele Operațiunea Atlantic Resolve (România) și Apărare Avansată a NATOVezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

    În acest context, a apărut în noiembrie 2022 o opinie exprimată de Iulia Joja și Batu Kutelia⁠(ka), precum că SUA ar trebui să ia în considerare crearea unei a patra baze militare în România, de această dată maritimă. Scopul ei ar fi să să permită traficul maritim pentru alte puteri occidentale și pentru România, Ucraina și alte națiuni ale Mării Negre și să ofere suport unei flote mici și flexibile, cu componente de apărare și de supraveghere aeriană, în această mare.[37]
    În opinia lui Joja și Kutelia, ansamblul măsurile militare adoptate de SUA și NATO ar urma să conducă la crearea, în regiune, a unei zone în care să funcționeze eficient măsuri de descurajare a Rusiei, sub cupola strategiei antiacces și de interdicție. În mod direct, conform respectivei opinii, prin inițiativa în cauză țările occidentale ar urmea să conteste cedarea „acestui corp vital de apă” sferei de influență a Rusiei.[37]
    În ce privește orice propunere referitoare la creșterea implicării SUA în Marea Neagră ar fi însă necesar, conform analiștilor Luke Coffey și Can Kasapoğlu, ca propunerea respectivă să includă implicarea și consultarea cu Turcia, fără a-i submina acesteia controlul suveran asupra strâmtorilor.[33]

    Perspectiva României[modificare | modificare sursă]

    Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Forțele Navale RomâneVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].
    Corveta Forțelor Navale Române Amiral Petre Bărbuneanu, aici în 2014.

    Consecutiv aderării la NATO în 2004 și la Uniunea Europeană în 2007, România a acordat o atenție sporită securității în zona pontică, promovând în cadrul celor două organizații o agendă, care, are ca subiect transformarea Mării Negre dintr-o mare ruso-turcă, într-una mai deschisă către Uniunea Europeană și NATO. Pe de altă parte, criza din Ucraina a expus România unei amenințări de securitate semnificative.[24]

    Percepția divergentă a amenințărilor de securitate și poziția diferită asupra politicii de securitate în Marea Neagră, exprimate de Turcia, România și Bulgaria, diferă de pozițiile unitare exprimate de Polonia și Statele baltice.[41] La rândul lor, Franța și Italia nu sunt în mod deosebit interesate de situația de securitate din zonă, în raport cu interesul crescut pe care îl acordă Africii și Mediteranei,[11] în timp ce Germania este mult mai interesată de zona nord-estică a flancului în raport cu cea sud-estică. Pe acest fond existent, România[42] și-a asumat în anul 2016 perspectiva de a sprijini initiativa pentru constituirea unei grupari navale NATO in Marea Neagra,[1] dar nu a reușit să influențeze NATO ca acesta să aibă aceeași politică de apărare și de descurajare în areal, ca cea din zona de nord-est a Flancului Estic[41] și a reușit să mobilizeze din partea organizației numai un răspuns întârziat și parțial, la remilitarizarea rusă a arealului pontic.[42]

    Pe măsura creșterii presiunii militare ruse în areal, interesul autorităților centrale române de a întări prezența SUA și a NATO în zonă are tendința de a crește.[39] Deși statul român ar avea probabil voința și capacitatea de a contribui la o inițiativă militară regională în Marea Neagră,[39] în contextul poziției sale istorice în raport cu Rusia, are totuși dificultăți în a alege suportul principal care să susțină interesele sale maritime de securitate.[4] Astfel, conform unei opinii emise în 2022 de comandorii Valeriu Scipanov și Florin Nistor, este de menționat că, pentru următoarea perioadă (probabil de 3 decenii), România va fi nevoită să-și predea unei alte entități propria securitate maritimă.[6]

    În acest context[6] și a imposibilități politico-diplomatice reale de a fi renegociată Convenția de la Montreux, a apărut ideea generalului american Ben Hodges⁠(en) (ieșită din comun conform profesorului de Relații internaționale Valentin Naumescu), de aducere în Marea Neagră a unor nave de luptă americane, sub pavilion românesc.[17] Ideea a fost reluată și sub forma unei flote NATO, tot sub pavilion românesc.[37]
    Există, de asemenea și posibilitatea încercării de operaționalizare a unor subtrefugii, precum cel al navelor care ajung în mare pe alte rute decât strâmtorile Bosfor și Dardanele, a căror perioadă de staționare nu este acoperită de Convenția de la Montreux, sau cel al navelor staționate în cursurile de apă legate de Marea Neagră, asupra cărora nu se aplică textul Convenției.[16]
    Pe de altă parte, în perspectiva unei cooperări SUA – Turcia – NATO, conforma analiștilor Luke Coffey și Can Kasapoğlu, NATO împreună cu SUA și Turcia s-ar putea implica în oferirea de suport pentru dezvoltarea și creșterea capacității Forțelor Navale Române, ca și obiectiv în cadrul unei strategii multidomeniu de abordare politico-militară, a geopoliticii Mării Negre.[33]

    Referințe[modificare | modificare sursă]

    1. ^ a b Drăghici, Mihai; Iohannis: „O flotă NATO la Marea Neagră este o prostie”; Gândul, 17 iunie 2016; accesat la 26 aprilie 2023
    2. ^ a b c d e f g h i j Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 183
    3. ^ a b c d Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 182
    4. ^ a b c d e f g h i Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 185
    5. ^ a b Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 184
    6. ^ a b c d Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 186
    7. ^ en Romania: Black Sea Security and ..., Mutsushika, 2017, p.8
    8. ^ en Romania: Black Sea Security and ..., Mutsushika, 2017, p.9
    9. ^ a b c d en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.3
    10. ^ en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.9
    11. ^ a b c en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.8
    12. ^ a b Centrul de Studii Globale al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu; Canalul Istanbul și perspectiva transformării Mării Negre din „lac rusesc” într-o „mare NATO”; contributors.ro, 27 aprilie 2021; accesat la 23 martie 2023
    13. ^ a b c Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 175
    14. ^ a b c d e Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 180
    15. ^ Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 168
    16. ^ a b en Ciorobea, Constantin; Montreux Convention – a factor of stability or a catalyst for insecurity in the Black Sea Region=; Geopolitica, 02/2023; accesat la 23 martie 2023
    17. ^ a b Isac, Mihai; Naumescu: România va fi centrul operațional al noii Strategii a SUA la Marea Neagră; karadeniz-press.ro, 15 martie 2023; accesat la 19 martie 2023
    18. ^ a b Damian, George; Este nevoie de o flotă NATO la Marea Neagră? ; moldnova.eu, 16 iunie 2016; accesat la 26 martie 2023
    19. ^ Bejan, Gabriel; Tot ce trebuie să știi despre viitoarea flotă NATO de la Marea Neagră; Vice, 12 iulie 2016; accesat la 26 martie 2023
    20. ^ Cucoș, Cezar; De la reasigurare la descurajare. Adaptare sau schimbare de paradigmă?; Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I“, iunie 2016; p. 7; accesat la 26 martie 2023
    21. ^ a b Teja, Marius; Problema înființării unei flote NATO în Marea Neagră; Historia, 2016; accesat la 26 mertie 2023
    22. ^ a b c d e f Flota Mării Negre nu este o creație ..., Scipanov & Nistor, 2022; p. 181
    23. ^ a b en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.1
    24. ^ a b en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.2
    25. ^ a b c d e Munteanu, Petre; Cum ne apărăm la Marea Neagră - dincolo de mult invocata flotă; Adevărul, 11 iulie 2016
    26. ^ en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.5
    27. ^ a b c d en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.12
    28. ^ a b en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.6
    29. ^ a b en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.15
    30. ^ a b c en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.14
    31. ^ Munteanu, Petre; Mai mult decât o flotă NATO la Marea Neagră. Ce facem cu orașele care se contractă. Mogulul spionajului electronic – și alte asemenea subiecte; Adevărul, 21 iunie 2016; accesat la 27 martie 2023
    32. ^ a b en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.13
    33. ^ a b c d e f g h i Coffey, Luke; Kasapoğlu Can; Forumul Securitatii Maritime: O nouă strategie a Mării Negre pentru o nouă realitate a Mării Negre; Geopolitica, martie 2023; accesat la 25 martie 2023
    34. ^ en NATO 2022 Strategic Concept, Heads of State and Government, 2022, p. 1
    35. ^ en NATO 2022 Strategic Concept, Heads of State and Government, 2022, p. 11
    36. ^ a b en Celac, Sergiu & Dungaciu, Dan & Scutaru, George & Simion, Eduard; Russian Policy in the Black Sea Region – continuity, change and direct and indirect military and political implications of the Russian war against Ukraine; New Strategy Center, november 2022; p. 12; accesat la 18 martie 2023
    37. ^ a b c d e f en Joja, Iulia-Sabina & Kutelia, Batu; Past Putin; americanpurpose.com, October 26, 2022; accesat la 18 martie 2022
    38. ^ a b c en McCormick, Dan; Allied A2AD in the Black Sea; Middle East Institute⁠(en), January 19, 2021ș accesat la 26 martie 2023
    39. ^ a b c d en Binnendijk, Anika; Understanding Russian Black Sea Power Dynamics Through National Security Gaming; RAND Corporation, July 2018; accesat la 25 martie 2023
    40. ^ en Sen. Shaheen, Jeanne [D-NH]; S.4509 - Black Sea Security Act of 2022; Senate - Foreign Relation, Introduced 07/12/2022; accesat la 18 martie 2023
    41. ^ a b en Romania's Approach to the Negotiations ..., Mutsushika, 2017, p.7
    42. ^ a b en Romania: Black Sea Security and ..., Mutsushika, 2017, p.10

    Bibliografie[modificare | modificare sursă]

    Bibliografie suplimentară
    v • d • m
    Relațiile dintre România și NATO
    Contextul
    geostrategic
    Actori
    Propuneri
    de concepte
    Italian Army - Regiment "Nizza Cavalleria" (1st) Centauro Tank Destroyer Platoon in Cincu, Romania 2019.jpg
    NATO OTAN landscape logo.svg
    A Romanian soldier, left, with the 1 (German-Netherlands) Corps speaks with a U.S. Soldier assigned to the 2nd Cavalry Regiment during a mission rehearsal exercise at the Joint Multinational Readiness Center 130310-A-WZ615-004.jpg
    Structura
    forțelor NATO
    în România
    De coordonare
    De luptă
    Sprijinul
    națiunii-
    gazdă în
    România
    Baze militare
    Centre de
    antrenamant
    Federația Rusă · Organizația Tratatului de Securitate Colectivă
    Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Flotă_NATO_în_Marea_Neagră&oldid=15628690