Febră galbenă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Febra galbenă)
Salt la: Navigare, căutare
Febră galbenă
YellowFeverVirus.jpg
O micro-fotografie efectuată cu un TEM a virusului febrei galbene (mărire 234.000X)
Specialitate Boli infecțioase
Clasificare și resurse externe
ICD-10 A95
ICD-9-CM 060
DiseasesDB 14203
MedlinePlus 001365
eMedicine med/2432 emerg/645
MeSH D015004

Febra galbenă, cunoscută în istorie ca și yellow jack ciuma galbenă,[1] vomito negro sau pesta americană este o boală cauzată de un virus fiind clasificată ca boală virală acută.[2] (evolutie rapidă de tip abrupt)[3] În cele mai multe dintre cazuri, simptomele includ febră, frisoane, lipsa poftei de mâncare, greață, dureri musculare, în special ale mușchilor spatelui și dureri de cap.[2] De obicei, simptomele se ameliorează în decursul a cinci zile.[2] În cazul unor persoane, după o zi de la ameliorarea simptomelor, febra revine, apar durerile abdominale și începe vătămarea ficatului, cauzând piele îngălbenită.[2] Dacă aceasta reapare, riscul sângerării și al problemelor ale rinichilor este de asemenea crescut.[2]

Cauze și diagnostic[modificare | modificare sursă]

Boala este cauzată de virusul febrei galbene, ce este răspândit prin înțepătura unei femele țânțar din specia Aedes aegypti.[2] Aceasta afectează doar oamenii, alte primate și câteva specii de țânțari.[2] A fost prima boală descoperită cu transmitere prin intermediul insectelor de către Walter Reed în jurul anului 1900.[4] Virusul este unul de tip ARN aparținând genului Flavivirus.[5].ARN -ul viral este monocatenar, pozitiv format din circa 11 000 nucleotide cu o singură secvență de codare pentru proteina virală.Proteazele celului gazdă taie această proteină în trei structuri : C, prM, E și șapte proteine non-structurale: NS1, NS2A, NS2B, NS3, NS4A, NS4B, NS5; enumerarea corespunde aranjări proteinelor ce codeaya genele în genomul viral.[6] .Această boală poate fi dificil de diferențiat de alte boli, mai ales în faza sa primară.[2] Pentru a confirma un asemenea caz, este necesară testarea unei mostre de sânge prin reacția de polimerizare în lanț.

Prevenire, tratament și prognoză[modificare | modificare sursă]

Există un vaccin sigur și eficient împotriva febrei galbene, iar unele țări solicită vaccinarea călătorilor.[2] Alte eforturi pentru a preveni infecția includ reducerea populației de țânțari ce transmit boala.[2] În zonele unde febra galbenă apare frecvent, iar vaccinarea rar, diagnosticarea din timp a bolii și imunizarea majorității populației este importantă pentru a preveni izbucnirea epidemiilor.[2] Odată ce infecția a apărut, combaterea acesteia se efectuează simptomatic, neexistând măsuri specifice ce ar putea avea efect împotriva virusului.[2] În cazul persoanelor aflate în stare gravă, decesul survine pentru aproape jumătate dintre cei care nu urmează niciun tratament.[2]

Epidemiologie și istoric[modificare | modificare sursă]

Febra galbenă cauzează 200.000 de infecții și 30.000 de decese în fiecare an,[2] 90% dintre acestea apărând în Africa.[7] Circa un miliard de persoane trăiesc într-o zonă a lumii unde această boală este frecventă.[2] Aceasta este comună la în zonele tropicale ale Americii de Sud și Africii, dar nu și în Asia.[8][2] Numărul cazurilor de febră galbenă a crescut după anii ‘80.[9][2] Se crede că această creștere este datorată scăderii numărului de persoane ce sunt imune la aceasta, numărului ridicat de persoane ce locuiesc în mediul urban, deplasarea frecventă a populației și schimbării climatului.[2] Boala este originară din regiunea Africii și s-a răspândit în America de Sud prin comerțul cu sclavi ce datează din secolul al XVII-lea.[1] Începând cu secolul al XVII-lea, câteva epidemii ale acestei boli, au apărut în America, Africa și Europa.[1] În secolele XVIII și XIX, febra galbenă era văzută ca fiind una dintre cele mai periculoase boli infecțioase.[1] Virusul febrei galbene a fost primul descoperit la oameni.[5]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Oldstone, Michael (2009). Viruses, Plagues, and History: Past, Present and Future. Oxford University Press. pp. 102–4. ISBN 9780199758494. http://books.google.com/books?id=2XbHXUVY65gC&pg=PA103 
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r Yellow fever Fact sheet N°100”. World Health Organization. 1 mai 2013. http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs100/en/. Accesat la 23 februarie 2014. 
  3. ^ https://fr.wikipedia.org/wiki/Aigu_(m%C3%A9decine)
  4. ^ Mosquito-borne diseases | journal = Curr Probl Pediatr Adolesc Health Care | volume = 39 | issue = 4 | pages = 97–140 | date = April 2009 | pmid = 19327647 | doi = 10.1016/j.cppeds.2009.01.001 | autor = Staples JE, Monath TP | title = Yellow fever: 100 years of discovery | journal = JAMA : the Journal of the American Medical Association | volume = 300 | issue = 8 | pages = 960–2 | date = Aug 27, 2008 | pmid = 18728272 | doi = 10.1001/jama.300.8.960
  5. ^ a b Lindenbach, B. D., et al. (2007). „Flaviviridae: The Viruses and Their Replication”. în Knipe, D. M. and P. M. Howley. (eds.). Fields Virology (ed. 5th). Philadelphia, PA: Lippincott Williams & Wilkins. p. 1101. ISBN 0-7817606-0-7 
  6. ^ Sampath A, Padmanabhan R (1 ianuarie 2009). „Molecular targets for flavivirus drug discovery”. Antiviral Research 81 (1): 6–15. doi:10.1016/j.antiviral.2008.08.004. PMID 18796313. 
  7. ^ Tolle MA (1 aprilie 2009). „Mosquito-borne diseases”. Curr Probl Pediatr Adolesc Health Care 39 (4): 97–140. doi:10.1016/j.cppeds.2009.01.001. PMID 19327647. 
  8. ^ CDC Yellow Fever. http://www.cdc.gov/yellowfever/. Accesat la 12 decembrie 2012. 
  9. ^ Barrett AD, Higgs S (2007). „Yellow fever: a disease that has yet to be conquered”. Annu. Rev. Entomol. 52: 209–29. doi:10.1146/annurev.ento.52.110405.091454. PMID 16913829.