Faliment personal
_(style_of)_-_A_Hand_Holding_an_Empty_Purse,_The_Emblem_of,_‘No_suffering_can_compare'_(with_that_of_the_bankrupt_spendthrift)_-_1298194_-_National_Trust.jpg){kind=spacer}
Falimentul personal (insolvență personală/privată sau reabilitare socială) este folosit ca termen atunci când o persoană fizică este declarată falimentară (inapacitate de plată a datoriilor) de către o instanță judecătorească. În anumite condiții și după o perioadă de bună conduită, falimentul personal poate duce la ștergerea datoriilor reziduale.[1]
Activele supuse sechestrului (în principal case, apartamente, terenuri de agrement, mașini și iahturi) sunt scoase la licitație, iar veniturile sunt alocate rambursării proporționale a datoriei. O parte din câștigurile debitorului pot fi, de asemenea, supuse sechestrului. Administratorul judiciar distribuie veniturile din lichidarea masei falimentului între creditori, conform planului de rambursare convenit, în ordinea preferințelor. Persoanele declarate falimentare nu au voie să își controleze finanțele, însă un administrator judiciar are dreptul. Acestea nu au voie să plătească sau să cumpere nimic, cu excepția cheltuielilor esențiale de trai (mâncarea, chiria locuinței) și nu pot acționa ca reprezentanți ai unor persoane juridice, de exemplu, ca membri ai consiliului de administrație al unor societăți cu răspundere limitată.[2][3]
Not
[modificare | modificare sursă]- ↑ Ed, Flynn. „Bankrupcy by the Numbers” (PDF). ABI Journal. Accesat în .
- ↑ „Ce este insolventa persoanelor fizice”. ANPC. Accesat în .
- ↑ „Lege nouă pentru falimentul personal în România. Ce schimbări vrea Guvernul Bolojan pentru insolvenţa persoanelor fizice”. Economica.net. . Accesat în .