Sari la conținut

Falacrocoracide

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Falacrocoracide
Fosilă: Eocenul inferior- Holocen
Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo)
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Subclasă: Neornithes
Infraclasă: Neoaves
Ordin: Suliformes
Familie: Phalacrocoracidae
Reichenbach, 1850
Gen: Phalacrocorax
Brisson, 1760
Specii

vezi text

Sinonime

Australocorax Lambrecht, 1931
Compsohalieus B. Brewer & Ridgway, 1884
Cormoranus Baillon, 1834
Dilophalieus Coues, 1903
Ecmeles Gistel, 1848
Euleucocarbo Voisin, 1973
Halietor Heine, 1860
Hydrocorax Vieillot, 1819 (non Brisson, 1760: preoccupied)
Hypoleucus Reichenbach, 1852
Leucocarbo Bonaparte, 1857
Microcarbo Bonaparte, 1856
Miocorax Lambrecht, 1933
Nannopterum Sharpe, 1899
Nesocarbo Voisin, 1973
Notocarbo Siegel-Causey, 1988
Pallasicarbo Coues, 1903
Paracorax Lambrecht, 1933
Poikilocarbo Boetticher, 1935
Pliocarbo Tugarinov, 1940
Stictocarbo Bonaparte, 1855
Viguacarbo Coues, 1903

Falacrocoracidele (Phalacrocoracidae) sau cormoranii este o familie de păsări acvatice ihtiofage (consumatoare de pește), bune înotătoare și scufundătoare, care trăiesc pe coastele mărilor, prin bălți și pe malurile râurilor înconjurate de vegetație.

Această familie cuprinde păsări de talie mijlocie. Cormoranul mare are 91–93 cm (mai mare decât găina), iar cormoranul mic are 48–52 cm (între cioară și corb).

Au ciocul relativ lung și prevăzut cu o pungă mică, iar la vârful ciocului au un cârlig (o unghie încârligată). Gâtul este lung, iar aripile de mărime mijlocie.

Penele au o culoare închisă. Coada este lungă, rotunjită, formată din pene (rectrice) rigide, folosite drept cârmă la vânătoarea subacvatică.

Nu au glande uropigiene, de aceea, când penajul se udă ușor după scufundări repetate, păsările se expun la soare cu aripile desfăcute, pentru a se usca. Glandele uropigiene sunt niște glande sebacee la baza cozii la multe păsări acvatice, cu a cărei grăsime acestea își ung penele cu ciocul pentru a-și impermeabiliza penajul.

Au toate patru degetele de la picior unite prin membrane înotătoare ce formează o palmatură mare, iar primul deget este îndreptat lateral și nu înapoi.

Distribuția geografică

[modificare | modificare sursă]

Falacrocoracidele întrunește circa 40 de specii răspândite aproape pe întreg globul pamântesc în zonele boreale, temperate și tropicale. În România se întâlnesc în Delta Dunării.

Habitatul și comportamentul

[modificare | modificare sursă]

Sunt adaptate într-un grad înaintat la viața acvatică, fiind excelente înotătoare și scufundătoare, dar și bune zburătoare. Pe uscat se mișcă destul de greoi.

Trăiesc pe coastele mărilor, dar și prin bălți și și pe malurile râurilor înconjurate de vegetație.

În insulele Galapagos trăiește cormoranul nezburător (Phalacrocorax harrisi), care din cauza reducerii simțitoare a aripilor, în urma nefolosirii lor, nu mai este capabil să zboare.

Hrana constă din pești de diferite specii și mărimi, pe care-i prind urmărindu-i pe sub apă. Sunt mari consumatori de pești și sunt considerate ca cele mai stricătoare păsări. Adesea produc pagube rupând plasele de pescuit.

Puii introduc ciocul în gura părinților spre a-și lua hrana.

Excrementele lor produc guano, foarte prețios ca îngrășământ. În China și Japonia cormoranii sunt dresați în vederea pescuitului.

Sunt păsări monogame. Trăiesc în colonii simple (cormoranii mari) sau mixte (cormoranii mici). Coloniile ajung, uneori, la mărimi considerabile.

Cuiburile le fac în arbori (sălcii etc.), pe stânci sau pe sol.

Puii sunt nidicoli și ies din ou golași și de regulă orbi, și au nevoie de o îngrijire îndelungată până ce pot părăsi cuibul.

Fosilele sunt cunoscute din eocenul inferior (acum 54 milioane ani).

Falacrocoracidele cuprind circa 40 de specii. În clasificările mai vechi cormoranii erau incluși în ordinul pelecaniformelor (Pelecaniformes), însă în prezent sunt incluși în ordinul suliforme (Suliformes).

Specii:

Specii din România

[modificare | modificare sursă]

În România se întâlnesc în Delta Dunării 3 specii de cormorani:

  • Dimitrie Radu. Păsările lumii. Ed. Albatros, București, 1977
  • Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Ed. Albatros. București, 1983
  • Dimitrie Radu. Păsările din peisajele României. Ed. Sport-Turism, București, 1984
  • Z. Feider, Al. V. Grossu, St. Gyurkó, V. Pop. Zoologia vertebratelor. Autor coordonator: Prof. Dr. Doc. Al. V. Grossu. Editura didactică și pedagogică, București, 1967, 768 p.
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Falacrocoracide
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Falacrocoracide