Concursul Muzical Eurovision 1957 a fost a doua ediție a Concursului Muzical Eurovision. A avut loc duminica, pe 3 martie 1957 în Frankfurt pe Main, Germania de Vest. A fost câștigată de TȚaările de Jos cu piesa „Net als toen” a lui Corry Brokken.[1] Ca și prima ediție, și aceasta a fost, în principal, un program de radio, dar în perioada aceea a existat o creștere vizibilă a numărului de oameni care dețineau televizoare.
A existat o perioadă în care s-a împrăștiat un zvon conform căruia cântecul „Im Wartesaal zum großen Glück” al lui Walter Andreas Schwartz ar fi ieșit pe locul 2 la ediția din 1956 și de aceea ar fi găzduit Germania de Vest ediția din 1957. De fapt, nu numai că rezultatele s-au pierdut, dar nici regula că țara câștigătoare găzduiește următorul concurs nu fusese concepută încă, la acel timp plănuindu-se ca fiecare țară participantă să găzduiască evenimentul, însă, cum tot mai multe țări doreau să participe, acest lucru a devenit impractic.[1]
Pentru mai multe detalii despre orașul-gazdă, vedeți Frankfurt pe Main.
Großer Sendesaal des hessischen Rundfunks, Frankfurt pe Main. Sala-gazdă a Concursului Muzical Eurovision 1957.
Concursul a avut loc în Frankfurt pe Main, care, pe vremea aceea, era unul dintre cele mai mari orașe din Germania de Vest. Sala aleasă a fost Großer Sendesaal des hessischen Rundfunks, sală de concerte, fost studio de televiziune și fost sediu al Hessischer Rundfunk.[2][3]
După ce fusese devastat în al Doilea Război Mondial la începutul anilor 1940, Frankfurt s-a renovat în anii 1950, devenind unul din cele mai proeminente centre financiare din Europa. Cu investiții provenind deopotrivă din instituții financiare naționale și internaționale, în 1957, anul în care s-a ținut concursul, deja apăreau primii zgârie-nori.[4][5]
În această ediție, cântecul italian a avut o durată de 5 minute și 9 secunde, în timp ce al Regatului Unit a durat numai un minut și 52 de secunde. De aceea, ulterior, s-a introdus o regulă care impune ca limită superioară durata de 3 minute pentru fiecare cântec. Această regulă rămâne și astăzi în vigoare.[1]
Spre deosebire de anul precedent, au putut concura și duete. Birthe Wilke și Gustav Winckler, din Danemarca, au fost primii care au participat într-o astfel de formulă, La sfârșitul cântecului lor, aceștia au avut cel mai lung sărut care a existat vreodată în concurs. Desigur, numai deținătorii de televizoare l-au putut vedea. Acest lucru s-a datorat faptului că un membru al personalului de producție a uitat să dea un semnal prestabilit care să le comunice celor doi să termine sărutul.[1]
Acesta a fost primul an în care membrii juriului au fost contactați prin telefon pentru a-și acorda voturile și, de asemenea, primul an în care Țările de Jos au câștigat concursul. O altă schimbare importantă a fost că juriile naționale nu au mai putut vota în favoarea cântecelor din propria țară.[1]
Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos și-au făcut a doua apariție, după debutul din 1956. Austria, Danemarca și Regatul Unit au apărut pentru prima oară; aceste țări doreau să participe încă din 1956, însă au aderat la Uniunea Europeană de Radio-Televiziune după termenul de înscriere a cântecelor – astfel, au ratat participarea. Astfel, în 1957, au participat un total de 10 țări, cu 3 mai mult decât în ediția inaugurală.[1]
^Leif Thorsson. Melodifestivalen genom tiderna [„Melodifestivalen de-a lungul timpului”] (2006), p. 10. Stockholm: Premium Publishing AB. ISBN 91-89136-29-2
HR/NDR
Frankfurt pe Main, Germania de Vest
Țările de Jos
Austria
Danemarca
Regatul Unit
.svg){kind=small}
Belgia
Luxemburg
Italia
.svg){kind=small}
Franța
Elveția
