Escatologie în Islam

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Escatologia în Islam se referă la credința în viața de după moarte, care este la fel de veche ca istoria gândirii umane. Convingerea că ființele umane continuă să supraviețuiască într-o formă sau alta după moarte a dus la un corp de gândire speculativă denumită în general escatologie. În consecință, toate comunitățile și școlile din cadrul fiecărei religii, în funcție de numărul și calibrul savanților lor, și-au dezvoltat propriile doctrine distincte de escatologie. Discursul teologic și filozofic despre escatologie, cu excepția credinței în reînvierea fizică pură, depinde de mulți factori legați de credința în suflet sau spirit și de supraviețuirea acestuia după moartea fizică.[1]

Escatologia islamică este o ramură a credinței islamice legată de sfârșitul istoriei. Musulmanii o numesc Ziua Învierii sau Ziua Judecății[2] , unde viața se termină, urmată de înviere și socoteală cu Dumnezeu Atotputernicul. Timpul și ziua judecății nu sunt specificate, dar conform profețiilor există semne minore și majore ale zilei învierii care prevestesc iminența apariției ei[3]. Câteva versete din Coran menționează anumite detalii despre Ziua Judecății.[4]

Învierea[modificare | modificare sursă]

Tema principală a Surei Al-Qiyamah este Învierea. Hadithurile Profetului și comentariile savanților musulmani precum Al-Ghazali, Ibn Kathir, Ibn Majah, Al-Bukhari și Ibn Khuzaymah descriu evenimentele zilei învierii.

Hadithurile Profetului sunt mai specifice decât Coranul și descriu douăsprezece semne majore ale Învierii. În Ziua invierii va fi anarhie și mare haos pe pământ, precum și în cer. Unele dintre evenimentele majore se concentrează pe Isa bin Maryam (Isus, fiul Mariei) și a așteptatului Mahdi. Mahdi stabilește o regulă în Medina, în care dreptatea și calea cea dreaptă vor dura, în timp ce Iisus, fiul Mariei, coboară din Paradis și se luptă cu Al-Masih ad-Dajjal. Aceste două personalități vor elibera islamul de extremism și slăbiciune. Cele două evenimente vor fi urmate de ani în care oamenii trăiesc conform valorilor islamice.[5]

Ca și alte religii avraamice, Islamul își învață adepții că va exista înviere după moarte, urmată de o socotire finală și de o separare veșnică între credincioși și păcătoși.[6]

Cele șase articole de credință islamică[modificare | modificare sursă]

1.     Credința în Dumnezeu, singurul demn de venerație;

2.     Credința în toți profeții și trimișii lui Dumnezeu;

3.     Credința în cărțile trimise de Dumnezeu;

4.     Credința în îngeri;

5.     Credința în Ziua Judecății și în înviere (Al-Qiyama);

6.     Credința în destin (Qadaa și Qadar în arabă). (Aceasta nu înseamnă că un om este predeterminat în acțiuni sau să trăiască o anumită viață. Dumnezeu i-a dat liberul arbitru pentru a-i permite să ia decizii.)[7][8]

Surse principale[modificare | modificare sursă]

Cele două surse principale care discută despre Ziua Învierii și socoteala și ceea ce este legat de acestea sunt Coranul, care este considerat infailibil, deoarece este o revelație divină, și hadithurile Profetului, care diferă prin validitatea unora dintre ele, întrucât zicerile au fost adunate sub formă de cărți la 200 de ani de la moartea profetului Mohamed, pacea fie asupra lui. Savanți musulmani precum Abu Hamid al-Ghazali, Ibn Kathir și Muhammad ibn Ismail al-Bukhari au discutat despre ceea ce se va întâmpla în Ziua Învierii și a Judecății sub forma unor comentarii.[9]

Coranul conține menționări despre Ziua Învierii, inclusiv:

1.     Numai Dumnezeu Atotputernicul cunoaște momentul apariției sale.

2.     Nici măcar Muhammad, Mesagerul lui Dumnezeu nu a putut să o facă.

3.     Cei care au murit când au fost înviați vor crede că a trecut doar puțin timp între moartea lor și Înviere.

4.     Nu rămâne nimic decât Dumnezeu Atotputernic, care a creat universul și apoi l-a distrus.Atunci Dumnezeu Atotputernicul va saluta pe toți

5.     Cei care cred în alți zei vor suferi în Viața de Apoi.[10]

Semnele majore și minore ale sfârșitului lumii:[modificare | modificare sursă]

Semnele minore ale Sfârșitului lumii sunt semnele precedente ale Zilei Învierii, iar diferența dintre ele și semnele majore este că semnele majore vor fi în curând urmate de ziua învierii și vor avea o mare influență și un mare efect, toți oamenii le vor simți, în timp ce semnele minore pot fi precedate de un timp mai mare și vor fi amplasate în anumite locuri pe când altele nu vor fi afectate, și vor fi simțite de unii oameni, pe când alții nu vor simți nimic.[11]

Semnele minore ale orei sunt împărțite în două părți:

Cele 84 de semne minore ale orei care au avut loc. [11]

Cele 131 de semne minore ale orei care nu s-au întâmplat. [11]

Semnele majore ale sfârșitului lumii:

Conform unui hadith enunțat de Hudhaifah bin Usayd al-Ghafari: ,,S-a uitat Profetul -Dumnezeu să-L binecuvânteze și să-I dea pace-  la noi în timp ce discutam și a spus: „Ce discutați?” Ei au spus: „Ne amintim ziua învierii.” El a spus: „Nu va veni până când nu veți vedea zece semne înainte.” El a menționat fum, ad-Dajjal, ad-dabba, răsăritul soarelui dinspre apus, coborârea lui Isus, fiul Mariei, rugăciunile și pacea lui Dumnezeu să fie asupra lui, și Gog și Magog și trei eclipse. O scufundare la Est, una la Vest, una în Peninsula Arabică, ultimul dintre acestea fiind un foc care iese din Yemen, care va forța oamenii să se strângă pe Pământul Adunării.[12]

Al-Masih ad-Dajjal[modificare | modificare sursă]

El este un om din fiii lui Adam, Dumnezeu i-a dat puteri si abilități care nu sunt pentru alte ființe umane pentru a putea testa credința oamenilor, iar Profetul i-a avertizat să nu-i urmăm în înșelăciunea sa și le-a spus despre trecutul său și despre calitățile sale morale.

Și a fost numit Dajjal: pentru că este înșelăciune și fraudă, iar Dajjal este cea mai mare minciună.[13]

Coborârea lui Isus[modificare | modificare sursă]

Issa (Iisus) Ibn Maryam este considerat unul dintre marile semne ale zilei învierii datorită abundenței de dovezi din versetele și hadithurile care l-au menționat și care detaliază ce se va întâmpla când va veni.[14]

Gog și Magog (Yajuj wa Majuj)[modificare | modificare sursă]

Sunt două popoare din copiii lui Adam care corupeau pământul, iar Dhu al-Qarnayn i-a închis cu un baraj, iar când aceștia vor ieși, vor răspândi ravagii în întreaga lume.[15]

Scufundarea pământului[modificare | modificare sursă]

Sensul de scufundare face referire la un episod apocaliptic în care bucăți din pământ vor fi înghițite.

Au existat diferite tipuri de scufundări în trecut și în prezent, care au variat în putere și dimensiune, dar scufundările în hadithuri au o semnificație mare, iar știrea despre ele se va răspândi, toată lumea va afla despre ele.

Și cele trei scufundări menționate în hadith-uri, care se află printre prevestirile zilei învierii, vor fi la sfârșitul timpului și vor reprezenta un eveniment major pentru umanitate.[16]

Fumul[modificare | modificare sursă]

Oamenii de știință au avut două păreri cu privire la ce se înțelege prin fumul menționat în verset:

1 Unii dintre ei au susținut că acest fum este ceea ce i-a lovit pe Quraysh din suferință și foame când profetul Mahomed  i-a blestemat atunci când nu i-a răspuns și și-au ridicat ochii către cer, așa că n-au văzut altceva decât fum de la atâta suferință.

2 Mulți cercetători au susținut că fumul este unul dintre semnele răspândite care încă nu a venit și care se va lăsa în apropierea Zilei Învierii.[17]

Ad-dabba[modificare | modificare sursă]

Ceea ce se știe despre caracteristicile sale este că este un animal care vorbește cu oamenii și iese de pe pământ și se spunea că va ieși de pe Muntele Al-Safa din Mecca, sau dedesubtul  Kaabei sau din deșert.[18]

Răsăritul din Vest[modificare | modificare sursă]

Semnele zilei învierii la care mărturisesc cei mari și cei mici, atestă că va avea loc o schimbare bruscă în sistemul de mișcare a sferelor:

Și asta pentru că oamenii așteaptă ca soarele să răsară din locul său obișnuit în Est în dimineața zilei, așa cum a fost de când Dumnezeu l-a creat, si atunci dacă soarele răsare din Vest... atunci ușa pocăinței se va închide.[19]

Focul[modificare | modificare sursă]

Ultimul semn al sfârșitului Timpului arată că un foc care iese din Yemen împinge oamenii pe pământul adunării și îi va strânge acolo, iar pământul adunării este plat si alb.[20]

Al-mahdi[modificare | modificare sursă]

Savantii au avut mai multe păreri cu privire la clasificarea apariției lui Mahdi. Unii dintre ei l-au considerat un semn din semnele majore, iar unii dintre ei au spus că este unul dintre semnele minore; acest lucru se datorează faptului că nu există un text care să specifice clar clasificarea sa în cadrul semnelor majore sau minore.

Când corupția se va răspândi la sfârșitul timpului nedreptatea și relele se vor înmulți, așa că Dumnezeu desemnează apariția unui om drept pentru care se vor aduna credincioșii, iar el va fi un conducător, iar numele lui este Muhammad bin Abdullah și este cunoscut sub numele Al-Mahdi și va ieși din Orient, și în special din Mecca, unde oamenii îi jură loialitate la Kaaba pentru a-l asculta și urmări.

Va conduce  musulmanii șapte sau  opt ani, timp în care se vor bucura de dreptate și bunătate, iar poporul va deveni mare si puternic.

Numărul de hadithuri raportate cu privire la al-Mahdi este de cincizeci, inclusiv al-Sahih, al-Hasan și al-Dhaif.[21]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ S. J. Badakhchani. „Shiʿi Interpretations of Islam”. 
  2. ^ „ISLAMIC ESCHATOLOGY”. 
  3. ^ „Major Signs before the Day of Judgement”. 
  4. ^ Coranul. 
  5. ^ هارون, يحيى. أوصاف قدوم المهدي المنتظر. 
  6. ^ „Eschatology”. 
  7. ^ Richardson, Joel. Antichrist: Islam's Awaited Messiah. Pleasant Word-A Division of WinePress Publishing. p. 284. 
  8. ^ Sahih Muslim
  9. ^ ويرد في القرآن الكريم:  كُلُّ نَفْسٍ بِمَا كَسَبَتْ رَهِينَةٌ  
  10. ^ coranul
  11. ^ a b c al-Arefe, Mohamad (). نهاية العالم. p. 23-31. 
  12. ^ Islahi, Tadabbur-e-Qur'an
  13. ^ al-Arefe, Mohamad (). نهاية العالم. p. 218. 
  14. ^ al-Arefe, Mohamad (). نهاية العالم. p. 385. 
  15. ^ al-Arefe, Mohamad (). نهاية العالم. p. 311. 
  16. ^ al-Arefe, mohamad (). نهاية العالم. p. 337. 
  17. ^ al-Arefe, Mohamad (). نهاية العالم. p. 345-347. 
  18. ^ al-Arefe, mohamad (). نهاية العالم. p. 352. 
  19. ^ al-Arefe, Mohamad (). نهاية العالم. p. 359. 
  20. ^ al-Arefe, mohamad (). 365. 
  21. ^ al-Arefe, Mohamad (). نهاية العالم. p. 181-188.