Emilia Comișel

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Emilia Comișel
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Decedată 18 aprilie 2010
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație etnomuzicologă,
profesoară universitară
Activitate
Gen muzical folclor
Ani de activitate 1935–2008
Case de discuri Electrecord

Emilia Comișel (n. 28 februarie 1913, Ploiești — d. 18 aprilie 2010) a fost o etnomuzicologă, profesoară universitară din România.

În timpul studenției a fost remarcată de etnomuzicologul Constantin Brăiloiu și a fost invitată să lucreze alături de acesta ca cercetător științific. În anii 1940 a fost profesoară de liceu la Ploiești, iar din 1949 până în 1976 a predat la catedra de folcloristică a Conservatorului bucureștean. A fost cercetătoare la Institutul de Folclor din București și la Institutul de Studii Sud Est Europene din același oraș.

De-a lungul carierei a cules peste nouă mii de cântece folclorice și a publicat articole și cărți în scopul de a face cunoscută valoarea folclorului muzical românesc în țară și în străinătate. A colaborat cu publicații importante de peste hotare și a fost membră a Societății Internaționale de Folclor. A scris o biografie a lui Brăiloiu și a tradus și editat operele complete ale acestuia.

A fost fiica dirijorului de cor Gheorghe Comișel, sora compozitorului Florin Comișel și mama muzicologei Irina Dragnea.

Studii[modificare | modificare sursă]

La vârsta de șapte ani a început să ia lecții de vioară de la tatăl ei, profesorul și dirijorul de cor Gheorghe Comișel. A urmat școala primară și liceul de fete „Despina Doamna” din orașul natal.[1] A continuat prin studii de specialitate la Academia de Muzică din București (1933–1937), unde i-a avut ca profesori pe Alfred Alessandrescu, George Breazul și Ioan D. Chirescu.[2] Studenta a urmat și cursul – pe atunci, opțional – de „folklor”[3] al lui Constantin Brăiloiu; acesta a remarcat-o și i-a propus colaborarea[1].

Comișel a studiat timp de un an (1942–1943) la Facultatea de Sociologie a Universității din București,[2] luând apoi parte la expedițiile organizate de sociologul Dimitrie Gusti[4].

Activitate[modificare | modificare sursă]

Etnomuzicologie[modificare | modificare sursă]

Începând din anul 1935, a fost cercetător[2] la Arhiva de Folklor [sic!] a Societății Compozitorilor Români.[5] În 1949, unitatea este inclusă în nou înființatul Institut de Folclor,[6] unde Comișel efectuează cercetări științifice până în 1964. În anii 1967–1974 lucrează ca cercetător la Institutul de Studii Sud Est Europene din București.[2]

Emilia Comișel a efectuat culegeri de folclor neînsoțită, în compania grupurilor de studenți sau alături de colegii ei (printre care Tiberiu Alexandru, Ovidiu Bârlea, Harry Brauner, Mariana Kahane, Elisabeta Moldoveanu, Mihai Pop, Ghizela Sulițeanu);[4] în total a cules nouă mii de cântece folclorice de la românii din țară și de peste hotare[1] (din Albania, Bulgaria, Canada, Iugoslavia). Cele peste cinci mii de înregistrări efectuate[4] sunt păstrate la Institutul de Folclor, Academia Română și în colecții personale. Rezultatele studierii acestui material bogat au fost difuzate prin articole tipărite în reviste de specialitate din țară și din străinătate, cărți, comunicări științifice (în țară și în Albania, Belgia, Canada, Franța, Germania, Italia, Iugoslavia), conferințe și participări în emisiuni de radio (printre care ciclul Trei sute de melodii populare, în care prezenta cântăreți pe care îi descoperise cu ocazia deplasărilor[4]) și televiziune,[1] în intenția de a promova meritul estetic al muzicii folclorice românești.[2]

În 1996 a publicat biografia lui Constantin Brăiloiu. A editat lucrările acestuia în opt volume, dintre care primele șase apărute în intervalul 1967–1998,[2] iar ultimele două, în anii 2008 și 2010.[1]

A fost membră a Societății Internaționale de Folclor.[1]

În plan didactic[modificare | modificare sursă]

În perioada 1942–1949, a predat la Liceul Pedagogic din Ploiești.[1] Susține cursuri de folcloristică la Conservatorul bucureștean din 1949 până în 1976,[2] anul pensionării.[1] Din 1992, timp de doi ani, predă la Universitatea din Timișoara.[2]

A participat ca profesor în cadrul Universității Populare „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte.[1]

Distincții[modificare | modificare sursă]

Pentru activitatea sa, Emilia Comișel a fost onorată cu mai multe ordine și medalii. Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România i-a decernat trei premii și marele premiu pe anul 2008. În martie 2000, a fost numită cetățean de onoare al municipiului Ploiești.[1]

Viața personală[modificare | modificare sursă]

Emilia a fost unul dintre cei șase copii ai dirijorului de cor Gheorghe Comișel și sora mai mare a compozitorului Florin Comișel. Irina Dragnea, fiica Emilei Comișel, a ales tot o carieră muzicală și a colaborat alături de mama sa.[4]

La vârsta de 95 de ani a suferit un accident cerebral în urma căruia nu a reușit să se recupereze.[4]

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Volume[modificare | modificare sursă]

  • Folclorul copiilor. Studiu și antologie, Editura Muzicală, București, 1982, 311 pag.
  • Studii de etnomuzicologie
    vol. 1, Editura Muzicală, București, 1986, 276 pag.
    vol. 2, Editura Muzicală, București, 1992, 265 pag. ISBN 9734201247
  • Constantin Brăiloiu, 1893–1958, Editura Academiei Române, București, 1996, 126 pag. ISBN 973270473X

Opere didactice[modificare | modificare sursă]

  • Curs de folclor muzical
    vol. 1, manuscris, București, 1964
    vol. 2, manuscris, București, 1966
  • Folclor muzical, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1967, 470 pag.

Studii și articole[modificare | modificare sursă]

  • Pe urmele lui Béla Bartók în Hunedoara, în „Muzica”, V, nr. 9, 1955, pp. 9-22 (în colaborare cu Mariana Rodan-Kahane)
  • Recitativul epic al baladei, supliment la „Muzica”, nr. 6, 1954

Culegeri de folclor (în colaborare)[modificare | modificare sursă]

  • Cîntece populare și creații în stil popular, 1950
  • Din folclorul nostru, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1953
  • Antologie folclorică din ținutul Pădurenilor (Hunedoara)
    vol. 1, Editura Muzicală, București, 1959, 143 pag.
    vol. 2, Editura Muzicală, București, 1964, 178 pag.
  • Folclor din Dobrogea, Editura Minerva, București, 1978, 612 pag.
  • Colindăm Domnului bunu, Timișoara, Augusta, 1998
  • Antologia muzicii populare românești (audio), Electrecord

Ediți critice[modificare | modificare sursă]

  • Brăiloiu, Constantin. Opere, vol. I-VIII, Editura Muzicală, București, 1967–2008

Distincții[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j Bădulescu, Alexandru, art. cit.
  2. ^ a b c d e f g h Cosma, art. cit.
  3. ^ Oprea, pag. 47
  4. ^ a b c d e f Dragnea, Irina. Anunțul decesului Emiliei Comișel, publicat în cotidianul România liberă (21 aprilie 2010)
  5. ^ Oprea, pag. 46
  6. ^ Oprea, pag. 49
  7. ^ DECRET nr.524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Oltean, Ioan Gheorghe. Emilia Comișel despre folclorul românesc, Dacia Europa Nova, Lugoj, 2003