Eliška Krásnohorská
| Eliška Krásnohorská | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Alžběta Pechová  |
| Născută | [1][3][4][5] Praga, Imperiul Austriac[6][7][8][9] |
| Decedată | (79 de ani)[1][3][4][5] Nové Město(d), Cehoslovacia[10] |
| Înmormântată | Cimitirul Olšany[*] |
| Frați și surori | Josef Pech[*] Jindřich Pech[*] Adolf Pech[*] Juliana Pallová[*] |
| Cetățenie |  Cehoslovacia Imperiul Austriac Austro-Ungaria |
| Ocupație | scriitoare activist pentru drepturile femeilor[*] libretist[*] poetă critic literar[*] traducătoare redactor[*] învățătoare redactor[*] critic[*] |
| Limbi vorbite | limba cehă[11][12] limba poloneză[13] limba rusă[13] limba engleză[13] |
| Activitate | |
| Pseudonim | Eliška Krásnohorská, T. Dvorská[2] |
Modifică date / text  | |
Eliška Krásnohorská, pe numele ei real Alžběta Pechová, (n. , Praga, Imperiul Austriac – d. , Nové Město(d), Cehoslovacia) a fost o poetă, libretistă, scriitoare și traducătoare cehă, dar și o activistă feministă. A fost inițiată în literatură și politica feministă de către Karolína Světlá. Ea a scris poezii lirice și critică literară, dar în prezent este asociată mai mult cu literatura pentru copii și cu traducerile. A tradus scrieri ale lui Pușkin, Mickiewicz și Byron.[14]
Krásnohorská a scris libretele mai multor opere de Bedřich Smetana: The Kiss, The Secret, The Devil's Wall și Viola.
În 1890 Krásnohorská a fondat Școala Minerva din Praga, primul gimnaziu pentru fete din Austro-Ungaria. Limba de instrucție folosită în acel gimnaziu a fost limba cehă.[15][14]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Ea a avut șapte frați, dar a rămas orfană de tată din fragedă copilărie. Educația a primit-o de la mama ei. A urmat cursurile Institutului Svoboda din Praga, dobândind cunoștințe sistematice cu ajutorul fraților și prietenilor ei; a învățat chiar să cânte la pian și să picteze. Eliška a suferit încă din tinerețe de pe urma unor dureri articulare. S-a împrietenit cu personalități literare ale epocii precum Karolina Světlá și Vítězslav Hálek.[16]
Ea a activat în cadrul mișcării de emancipare a femeilor, ca membru și apoi ca președinte al Asociației Femeilor Cehe, care fusese înființată în 1871 de Karolina Světlá și a fost redactor al revistei Ženských listů. A coordonat strângerea a peste 4.000 de semnături pe o petiție trimisă Consiliului Imperial (guvernului) pentru deschiderea unui gimnaziu pentru fete, care să le ajute să obțină o diplomă de liceu și apoi permisiunea de a studia la universitate. Răspunsul întârziat al guvernului de la Viena și indiferența publicului și a ziariștilor cehi a determinat-o să înființeze un gimnaziu particular pentru fete. În iunie 1890, prin urmare, Krásnohorská a scris o declarație oficială intitulată Vzdělanstvu českému! în care a anunțat înființarea Asociației Minerva pentru promovarea învățământului pentru fete. Cererea de autorizare a asociației a fost semnată la 16 iulie 1890 de către guvernatorul Franz Thun und Hohenstein. Deschiderea a școlii a fost autorizată de către ministrul educației, Paul Gautsch, la 26 iulie 1890. Adunarea generală din 27 septembrie 1890 a Asociației Minerva a decis luarea în administrarea sa a gimnaziului pentru fete Minerva.
Krásnohorská este autoarea uneia dintre primele considerații despre mișcarea feministă Ženská otázka česká (1881).[17][18]
A contribuit la revista Osvěta, unde s-a axat pe critica literară.
S-a implicat, printre altele, în disputa legată de autenticitatea poemului epic Rukopisy královedvorský a zelenohorský, presupus a data de la începutul Evului Mediu și oferind o bază naționalistă falsă șovinismului ceh. Ea a susținut că manuscrisele sunt autentice, intrând în conflict cu cei care contestau autenticitatea manuscriselor, printre care și profesorul universitar T.G. Masaryk, pe care i-a acuzat de lipsă de patriotism și a scris un volum de poezie în spiritul opiniilor sale cu privire la acest subiect.
În 1931 a fost amplasată în Piața Carol din Praga o statuie din marmură albă a Eliškăi Krásnohorská, sculptată de Karla Vobišová. Aceeași sculptoriță a creat în 1927 și o placă memorială dedicată Eliškăi Krásnohorská, ce a fost amplasată pe actuala clădire a Academiei Comerciale Cehoslovace de pe strada Ressel 5. E. Krásnohorská este înmormântată În Cimitirul Olšany din Praga.
Opera literară [modificare | modificare sursă]
Publicistică[modificare | modificare sursă]
- Obraz novějšího básnictví českého (1877)
- Dvě básnířky našeho lidu (1888)
- České básnictví posledních dvou desetiletí (1895-1896)
- Z nových směrů a proudů (1897)
Poezie[modificare | modificare sursă]
Poezia ei nu are o calitate literară foarte înaltă.[formulare evazivă] Poeziile sale sunt lirice și subiective, declamatorii și cu un caracter moral.[17]
- Z máje žití (1871)
- Ze Šumavy (1873)
- Ke slovanskému jihu (1880)
- Vlny v proudu (1885)
- Letorosty (1887)
- Bajky velkých (1889) – satiră ascuțită
- Na živé struně (1895)
- Rozpomínky (1896)
- Zvěsti a báje (1916)
- Ozvěny doby (1922)
- Sny po divadle (1922)
Proză scurtă[modificare | modificare sursă]
- Vlaštovičky (1883)
- Šumavský Robinson (1887)
Romane[modificare | modificare sursă]
- Svéhlavička – roman
- Célinka – roman
- Z mého mládí – memorii
- Co přinesla léta – memorii, este probabil, în afară de libretele de operă, cea mai cunoscută operă literară a sa
Librete de operă[modificare | modificare sursă]
- Lejla (1866) – autorul operei este Karel Bendl
- Břetislav (1869) – autorul operei este Karel Bendl
- Viola (1871) – autorul operei este Bedřich Smetana
- Blaník (1874) – autorul operei este Zdeněk Fibich
- Hubička (1875) – autorul operei este Bedřich Smetana
- Tajemství (1877) – autorul operei este Bedřich Smetana
- Dítě Tábora (1878) – autorul operei este Karel Bendl
- Čertova stěna (1879) – autorul operei este Bedřich Smetana
- Karel Škréta (1883) – autorul operei este Karel Bendl
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Aleksandr Pușkin: Výbor menších básní (1894), Boris Godunov (1905)
- Adam Mickiewicz: Pan Tadeusz (1882)
- George Gordon Byron: Childe Harold's pilgrimage, (1890)
- libretul operei Carmen de Georges Bizet
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d „Eliška Krásnohorská”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d Eliška Krásnohorská, International Music Score Library Project, accesat în
- ^ a b c d Eliska Krasnohorska, FemBio-Datenbank[*]
- ^ „Eliška Krásnohorská”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ WeChangEd
- ^ The Fine Art Archive, accesat în
- ^ Archiv hl. m. Prahy, Matrika zemřelých u sv. Vojtěcha, sign. VO Z12, s. 237 (în cehă), Sbírka matrik v Archivu hl. m. Prahy[*]
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ CONOR[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ a b c Czech National Authority Database, accesat în
- ^ a b de Haan, Francisca; Daskalova, Krasimira; Loutfi, Anna (). A Biographical Dictionary of Women's Movements and Feminisms. Central European University Press. pp. 262–65. ISBN 963-7326-39-1. Accesat în .
- ^ Sayer, Derek (). The Coasts of Bohemia: A Czech History. Princeton University Press. p. 90. ISBN 069105052X. Accesat în .
- ^ Vavroušek, Bohumil; Novák, Arne (). „Eliška Krásnohorská”. Literární atlas československý. 2. Praga: Prometheus. p. 8.
- ^ a b Novák, Arne (1936 - 1939). Přehledné dějiny literatury české. Olomouc: R. Promberger. pp. 673 – 677. Verificați datele pentru:
|date=(ajutor) - ^ Skovajsa, Marek (). „Od přijetí spolkového zákona v roce 1867”. Občanský sektor. Praga: Portál. p. 52. ISBN 978-80-7367-681-0.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- ČERNÝ, František. Hana Kvapilová. Praha : Orbis, 1960. S. 92, 96, 176, 293, 303.
- UHROVÁ, Eva. Anna Honzáková a jiné dámy. [Česko] : E. Uhrová, 2012. 268 s. ISBN 978-80-260-3152-9.
- TARDONOVÁ, Veronika. Eliška Krásnohorská a Ženské listy (1873–1926). Pardubice, 2009. 58 s. Bakalářská práce. Univerzita Pardubice, Fakulta filozofická. Vedoucí práce Milena Lenderová. Dostupné online.
- HECZKOVÁ, Libuše. Píšící Minervy. Vybrané kapitoly z dějin české literární kritiky. Praha: Univerzita Karlova v Praze, Filozofická fakulta 2009. 404 s. ISBN 978-80-7308-282-6.
