Edvard Beneš

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Edvard Beneš
Edvard Beneš.jpg
Edvard Beneš
Date personale
Născut 28 mai 1884[1][2]
Kožlany[*], Austro-Ungaria
Decedat 3 septembrie 1948 (64 de ani)[1][2]
Sezimovo Ústí[*], Cehoslovacia
Frați și surori Vojta Beneš[*]
Căsătorit cu Hana Benešová[*]
Cetățenie Austro-Ungaria
Cehoslovacia
Ocupație lector universitar
om politic
Președinte al Cehoslovaciei
În funcție
1940 – 2 aprilie 1945
În funcție
18 decembrie 1935 – 5 octombrie 1938
Precedat de Tomáš Garrigue Masaryk
Succedat de Emil Hácha[*]
Prim-ministru al Cehoslovaciei
În funcție
26 septembrie 1921 – 7 octombrie 1922
Precedat de Jan Černý[*]
Succedat de Antonín Švehla[*]
Ministru de externe
În funcție
14 noiembrie 1918 – 18 decembrie 1935
Succedat de Milan Hodža[*]

Premii Ordinul Leului Alb
Crucea de Război 1918[*] (1919)
Ordinul Sfântul Sava[*] (1920)
Ordinul Coroana României (1921)
Legiunea de onoare (1921)
Ordinul Coroana Italiei[*] (1921)
Partid politic Partidul Național Social Ceh[*]
Alma mater Universitatea Carolină
Universitatea din Paris
Institutul de Studii Politice din Paris
Universitatea Burgundiei din Dijon[*]
Semnătură Edvard Beneš podpis.jpg
Edvard Beneš cu soția sa (1921), portret autocrom realizat de Josef Jindřich Šechtl
Edvard Beneš cu soția lui în 1934
Statuia lui Edvard Beneš în fața sediului central al Ministerul Afacerilor Externe de la Praga
Placă albastră pe casa din Londra unde a locuit Edvard Benes, 26 Gwendolen Avenue, Putney
26 Gwendolen Avenue, Putney

Edvard Beneš (pronunțare în cehă: [ˈɛdvard ˈbɛnɛʃ] ( ); n. 28 mai 1884 – d. 3 septembrie 1948) a fost un om politic ceh, care a îndeplinit funcția de președinte al Cehoslovaciei de două ori, în perioadele 1935-1938 și 1939-1948. El a fost, de asemenea, ministru al afacerilor externe (1918-1935), prim-ministru al Cehoslovaciei (1921-1922) și președinte al Cehoslovaciei în exil (1939-1945). Membru al Partidului Social Național Cehoslovac, el a fost cunoscut ca un priceput diplomat.[3]

Formarea profesională[modificare | modificare sursă]

Edvard Beneš s-a născut într-o familie de țărani din orășelul Kožlany (în provincia Boemia a Austro-Ungariei) la 28 mai 1884.[4] Fratele său era politicianul cehoslovac Vojta Beneš. Nepotul său Bohuš Beneš, diplomat și fiu al fratelui său, Václav, a fost tatăl lui Emilie Benes Brzezinski și Václav E. Beneš, un matematician ceh-american.[5]

Beneš a petrecut o mare parte din tinerețea sa în districtul Vinohrady al Pragăi, unde a urmat școala secundară în perioada 1896-1904. În acest timp el a jucat fotbal la clubul Slavia Praga.[6] După ce a urmat studii la Facultatea de Filosofie de la Universitatea Carolină din Praga, el a plecat la Paris și și-a continuat studiile la Sorbona și la Școala de Studii Politice (École Libre des Sciences Politiques). A absolvit la Dijon, unde a obținut doctoratul în drept în 1908. Apoi, el a predat timp de trei ani la Academia de Comerț din Praga și după obținerea titlului de doctor habilitat în domeniul filosofiei, în 1912, a devenit profesor de sociologie la Universitatea Carolină. El a fost, de asemenea, implicat în activitatea de cercetășie.[7]

Primul exil[modificare | modificare sursă]

În timpul Primului Război Mondial, Beneš a fost unul dintre cei mai importanți organizatori ai mișcării politice din străinătate care milita pentru independența Cehoslovaciei. El a organizat o mișcare de rezistență secretă antiaustriacă și pro independența cehă numit „Maffia”. În septembrie 1915, a plecat în exil la Paris și a depus eforturi diplomatice complexe pentru a obține recunoașterea de către Franța și Marea Britanie a mișcării de independență a Cehoslovaciei. În perioada 1916-1918 a fost secretar al Consiliului Național Cehoslovac de la Paris și ministru de interne și de externe în guvernul cehoslovac provizoriu.

În mai 1918, Beneš, Tomáš Garrigue Masaryk și Milan Rastislav Štefánik au depus eforturi pentru organizarea unei armate cehoslovace care să lupte de partea Aliaților Occidentali, au recrutat voluntari cehi și slovaci capabili să meargă pe front, precum și din rândul numeroasei populații emigrate în Statele Unite ale Americii, care ajunsese să fie mai mare de 1.500.000 de persoane.[8] Forța militară a crescut la câteva zeci de mii de militari și a luat parte la mai multe bătălii, inclusiv bătăliile de la Zborov și Bahmaci.

Primele funcții în politica Cehoslovaciei[modificare | modificare sursă]

Din 1918 până în 1935, Beneš a fost primul și cel mai longeviv ministru de externe al Cehoslovaciei, ocupând această funcție în perioada 1918-1935 în zece guverne succesive, dintre care unul a fost condus de el însuși între 1921 și 1922. A fost membru al Parlamentului în perioada 1920-1925 și 1929-1935. El a reprezentat Cehoslovacia în discuțiile pentru elaborarea Tratatului de la Versailles. A revenit pentru scurt timp în lumea academică ca profesor în 1921.

Între 1923 și 1927 a fost un membru al Consiliului Ligii Națiunilor (îndeplinind și funcția de președinte al comisiei în perioada 1927-1928). El a fost o personalitate renumită și influentă la conferințele internaționale, precum cele de la Genova din 1922, de la Locarno în 1925, de la Haga în 1930 și de la Lausanne în 1932.

Beneš a fost membru al Partidului Social Național Cehoslovac (ce s-a numit până în 1925 Partidul Social Cehoslovac) și un militant puternic pentru unitatea cehoslovacă - el nu i-a considerat pe cehi și pe slovaci ca fiind etnii separate.

Primul mandat de președinte[modificare | modificare sursă]

Când președintele Tomáš Masaryk s-a retras în 1935, Beneš a fost alegerea evidentă ca succesor al său.

El s-a opus pretențiilor Germaniei Naziste din 1938 pentru regiunea Sudetă, în care se vorbea limba germană. În octombrie 1938 Italia, Franța și Marea Britanie au semnat Acordul de la München, care a permis anexarea imediată și ocuparea militară a Sudeților de către Germania. Cehoslovacia nu a fost consultată cu privire la acest acord. Beneš a fost de acord doar după ce guvernele Franței și Marii Britanii l-au informat că, dacă nu ar fi făcut-o, nu s-a mai interesa de soarta Cehoslovaciei, adică ar renunța la alianța militară cu Cehoslovacia.[9]

Beneš a fost forțat să demisioneze pe 5 octombrie 1938 sub presiunea germană.[9] Emil Hácha a fost ales ca președinte. În martie 1939 guvernul lui Hácha a fost forțat să permită ocuparea de către germani a restului teritoriului ceh. (Slovakia își declarase independența sa până atunci.)

Al doilea exil[modificare | modificare sursă]

La 22 octombrie 1938 Beneš a plecat în exil la Putney, Londra. În octombrie 1939 el a organizat Comitetul Cehoslovac de Eliberare Națională. În noiembrie 1940, în urma Bombardării Londrei, Beneš, soția lui, nepoatele lor și personajul domestic s-au mutat la mănăstirea de la Aston Abbotts lângă Aylesbury, în Buckinghamshire. Personalul de la biroul său, inclusiv secretarul Edvard Táborský și șeful său de personal Jaromír Smutný, s-au mutat în vechiul conac din satul vecin Wingrave, în timp ce serviciul de informații militare a personalului condus de František Moravec a fost relocat în satul apropiat Addington. În 1940, Marea Britanie a recunoscut Comitetul Cehoslovac de Eliberare Națională ca guvernul cehoslovac în exil, cu Jan Šrámek ca prim-ministru și Beneš ca președinte. În recuperarea președinției, Beneš a susținut că demisia lui din 1938 a fost depusă în urma presiunilor și era, prin urmare, nulă.

În 1941 Beneš și František Moravec au planificat Operațiunea Anthropoid, cu intenția de a-l asasina pe Reinhard Heydrich.[10] Acest plan a fost pus în aplicare în 1942 și a determinat represalii brutale ale germanilor precum executarea a mii de cehi și distrugerea a două sate: Lidice și Ležáky.

Deși nu era comunist, Beneš s-a aflat, de asemenea, în relații de prietenie cu Stalin. Crezând că Cehoslovacia ar avea mai mult de câștigat dintr-o alianță cu Uniunea Sovietică decât cu Polonia, el a refuzat ferm planurile pentru o confederație polono-cehoslovacă și în 1943 a semnat o înțelegere cu Uniunea Sovietică.[11][12][13]

Al doilea mandat de președinte[modificare | modificare sursă]

După insurecția din Praga de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Beneš s-a întors acasă și și-a reasumat fosta sa poziție de președinte. El a fost confirmat în funcție în unanimitate în ședința Adunării Naționale din 28 octombrie 1945. În temeiul articolului 58.5 din Constituție, „fostul președinte va rămâne în funcție până când noul președinte va fi ales”. La 19 iunie 1946 Beneš a fost ales în mod oficial pentru un al doilea mandat de președinte.[14]

Decretele lui Beneš (numite oficial „Decretele Președintelui Republicii”), printre alte lucruri, a expropriat proprietățile cetățenilor de etnie germană și maghiară și a pus în aplicare articolul 12 din Acordul de la Potsdam prin care se crea un cadru juridic național de pierdere a cetățeniei[necesită citare] și de expropriere a proprietăților a aproximativ trei milioane de germani și maghiari.

Au fost deportați din Cehoslovacia etnici unguri și germani. 2,4 milioane de germani, foști cetățeni cehoslovaci urmau să fie deportați în Germania și Austria prin decretul publicat pe 5 aprilie 1945. Așa numitul Tribunal al poporului i-a găsit vinovați de colaborare cu naziștii pe nemții și maghiarii care au renunțat la cetățenia cehoslovacă și au trădat Cehoslovacia. În consecință le-au fost confiscate averile, li s-a anulat cetățenia (au rămas cu cetățenia germană) și au fost deportați ca cetățeni străini. Aproape 75.000 de etnici unguri au fost transportați cu trenul în Ungaria la sfârșitul anului 1945. În total 600 de maghiari au fost acuzați de crime de război.

Beneš a prezidat un guvern de coaliție al Frontului Național, condus din 1946 de liderul comunist Klement Gottwald ca prim-ministru. La 21 februarie 1948, doisprezece miniștri necomuniști au demisionat pentru a protesta față de refuzul lui Gottwald de a opri politica de încorporare a comuniștilor în forțele de poliție, în ciuda faptului că majoritatea miniștrilor i-au cerut să înceteze. Miniștrii necomuniști credeau că Beneš va fi de partea lor și le va permite să rămână în funcții într-un guvern interimar până la noile alegeri.

Beneš a refuzat inițial să accepte demisiile lor și a insistat că guvernul nu poate fi format fără partidele necomuniste. Cu toate acestea, Gottwald a amenințat cu o grevă generală, cu excepția cazului în care Beneš va desemna un guvern dominat de comuniști. De asemenea, comuniștii au ocupat birourile miniștrilor necomuniști care au demisionat. Pe fondul temerilor că războiul civil era iminent și a zvonurilor că Armata Roșie îl va susține militar pe Gottwald, Beneš a cedat pe 25 februarie. El a acceptat demisiile miniștrilor necomuniști și a numit un nou guvern în conformitate cu specificațiile lui Gottwald. Era vorba nominal tot de un guvern de coaliție, dar era dominat de comuniști și de alți tovarăși de drum ai acestora, oferind legalitate loviturii de stat comuniste.

La scurt timp după aceea au avut loc alegeri în care votanților li s-a prezentat o listă unică a Frontului Național dominat de comuniști. Adunarea Națională nou-aleasă a aprobat Constituția de la 9 Mai la scurt timp după ce membrii ei au fost învestiți în funcție. Deși nu a fost un document în întregime comunist, el era destul de asemănător cu Constituția Sovietică pe care Beneš a refuzat să o semneze. El a demisionat din funcția de președinte la 7 iunie 1948; Gottwald i-a succedat la conducerea statului.

Moartea sa[modificare | modificare sursă]

Beneš a fost în stare precară de sănătate după ce a suferit două accidente vascular-cerebrale în 1947 și a văzut că situația pe care a dorit să o evite o viață întreagă va deveni realitate. El a murit din cauze naturale, la vila lui din Sezimovo Usti (Cehoslovacia) pe 3 septembrie 1948.[4] A fost înmormântat în grădina vilei sale, iar pe mormânt i s-a amplasat un bust. Soția lui (care a trăit până la 2 decembrie 1974) este înmormântată alături de el.

În ficțiune[modificare | modificare sursă]

În 1934 H.G. Wells a scris romanul The Shape of Things to Come, o predicție despre cel de-al Doilea Război Mondial. În opera lui Wells războiul începe în 1940 și durează până în 1950, Cehoslovacia reușește să nu fie ocupată de Germania și Beneš rămâne președintele țării în această perioadă. Wells îi atribuie lui Beneš rolul de a iniția un acord de încetare a focului pentru a pune capăt luptelor, iar cartea (care se presupune că a fost scrisă în secolul al XXII-lea) remarcă faptul că „suspendarea ostilităților de către Beneš rămâne în vigoare pentru astăzi”.

În Prague Counterpoint, cel de-al doilea volum al Zion Covenant Series de Bodie și Brock Thoene, Hitler trimite un asasin pentru a-l ucide pe Beneš — care eșuează din cauză că a fost placat de un jurnalist american (și este capturat de către gărzile de corp ale lui Beneš). Dar Hitler a folosit mai târziu executarea acestui nazist sudet pentru a-l proclama ca martir și a-și continua planul de anexare a Sudeților.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b "Edvard Beneš", Gemeinsame Normdatei, accesat la 26 aprilie 2014 
  2. ^ a b "Edvard Beneš", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  3. ^ Edvard Benes - Prague Castle”. Hrad.cz. http://www.hrad.cz/en/president-of-the-cr/former-presidents/edvard-benes.shtml. Accesat la 19 noiembrie 2013. 
  4. ^ a b Dennis Kavanagh (1998). „Benes, Edvard”. A Dictionary of Political Biography. Oxford University Press. p. 43. http://www.questia.com/read/34683400/a-dictionary-of-political-biography. Accesat la 31 august 2013  – via Questia (necesită abonare)
  5. ^ Princeton Alumni Weekly - Knihy Google. Books.google.cz. https://books.google.com/books?id=PxBbAAAAYAAJ&lpg=RA3-PA46&ots=ny8yq1c4cV&dq=grandnephew%20%22V%C3%A1clav%20edvard%20Bene%C5%A1%22&hl=cs&pg=RA3-PA46#v=onepage&q=grandnephew%20%22V%C3%A1clav%20edvard%20Bene%C5%A1%22&f=false. Accesat la 19 noiembrie 2013 
  6. ^ Radio Praha - Stalo se před 100 lety: Robinson a Beneš”. Radio.cz. 28 aprilie 2001. http://www.radio.cz/cz/clanek/4991. Accesat la 19 noiembrie 2013. 
  7. ^ Skauting »Historie” (în Czech). Junák - svaz skautů a skautek ČR. http://verejnost.skaut.cz/skauting/historie/. Accesat la 23 septembrie 2007. 
  8. ^ 'Czech Army for France' in The Times, Thursday, 23 May 1918, p. 6, col. F
  9. ^ a b William Shirer, The Rise and Fall of the Third Reich (Touchstone Edition) (New York: Simon & Schuster, 1990)
  10. ^ HISTORIE: Špion, kterému nelze věřit - Neviditelný pes”. Neviditelnypes.lidovky.cz. 14 martie 2008. http://neviditelnypes.lidovky.cz/historie-spion-kteremu-nelze-verit-d64-/p_spolecnost.asp?c=A080311_173033_p_spolecnost_wag. Accesat la 19 noiembrie 2013. 
  11. ^ Andrea Orzoff. Battle for the Castle. Oxford University Press US. p. 199. ISBN 978-0-19-974568-5. https://books.google.com/books?id=Rjlt_4eE6KIC&pg=PA199. Accesat la 10 august 2011 
  12. ^ A. T. Lane; Elżbieta Stadtmüller (2005). Europe on the move: the impact of Eastern enlargement on the European Union. LIT Verlag Münster. p. 190. ISBN 978-3-8258-8947-0. https://books.google.com/books?id=ZoK03URcG9MC&pg=PA190. Accesat la 10 august 2011 
  13. ^ Roy Francis Leslie; R. F. Leslie (1983). The History of Poland since 1863. Cambridge University Press. p. 242. ISBN 978-0-521-27501-9. https://books.google.com/books?id=0tYVKUsnw9IC&pg=PA242. Accesat la 10 august 2011 
  14. ^ Prozatimní NS RČS 1945-1946, 2. schůze, část 1/4 (28. 10. 1945)”. Psp.cz. http://psp.cz/eknih/1945pns/stenprot/002schuz/s002001.htm. Accesat la 19 noiembrie 2013. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Hauner, Milan, ed. "'We Must Push Eastwards!' The Challenges and Dilemmas of President Beneš after Munich," Journal of Contemporary History (2009) 44#4 pp. 619–656 in JSTOR
  • Lukes, Igor. Czechoslovakia between Stalin and Hitler: The Diplomacy of Edvard Benes in the 1930s (1996) online
  • Neville, Peter. Eduard Beneš and Tomáš Masaryk: Czechoslovakia (2011)
  • Rees, Neil (2005). The Secret History of the Czech Connection: The Czechoslovak Government in Exile in London and Buckinghamshire During the Second World War. Buckinghamshire: Neil Rees. ISBN 0-9550883-0-5. OCLC 62196328 
  • Zbyněk Zeman, Antonín Klimek: The Life of Edvard Beneš 1884-1948: Czechoslovakia in Peace and War, Oxford University Press / Clarendon Press, Oxford, 1997, ISBN 0-19-820583-X ISBN 978-0198205838
    Book review by Richard Crampton.
  • Zinner, Paul E. (1994). „Czechoslovakia: The Diplomacy of Eduard Benes”. în Gordon A. Craig and Felix Gilbert. The Diplomats, 1919-1939. Princeton, New Jersey: Princeton University Press. pp. 100–122. ISBN 0-691-03660-8. OCLC 31484352 
  • John Wheeler-Bennett Munich : Prologue to Tragedy, New York : Duell, Sloan and Pearce, 1948.
  • Hauner, Milan, ed. Edvard Beneš’ Memoirs: the days of Munich (vol.1), War and Resistance (vol.2), Documents (vol.3). First critical edition of reconstructed War Memoirs 1938-45 of President Beneš of Czechoslovakia (published by Academia Prague 2007. ISBN 978-80-200-1529-7)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Edvard Beneš


Birouri guvernamentale
Predecesor:
Funcție înființată
Ministru al Afacerilor Externe al Cehoslovaciei
1918–1935
Succesor:
Milan Hodža
Funcții politice
Predecesor:
Tomáš Garrigue Masaryk
Președinte al Cehoslovaciei
1935–1938
1945–1948
Succesor:
Emil Hácha
Klement Gottwald
Predecesor:
Emil Hácha
Președinte al guvernului din exil al Cehoslovaciei
1940–1945
Succesor:
Funcție desființată
Premii și realizări
Predecesor:
Mareșalul Ferdinand Foch
Persoană de pe coperta revistei Time
23 martie 1925
Succesor:
George Harold Sisler