Economie circulară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Economia circulară este un termen generic folosit pentru o economie industrială care este creată cu scopul de a fi restauratoare și în care ciclul materialelor este de două feluri: ciclul biologic, unde procesele actionează astfel încât componentele reintră în biosferă fără efecte negative; al doile ciclu este cel tehnic, unde componentele sunt folosite foarte eficient și nu intră în biosferă.

Obiectiv[modificare | modificare sursă]

Termenul se referă la mai mult decât producția și consumul de bunuri și servicii, include atăt trecerea de la folosirea combustibililor fosili către folosirea energiei regenerabile, cât și rolul diversității ca o caracteristică a sistemelor reziliente și productive. Deasemenea, include discuția despre rolului banilor și a finanțelor ca parte a unei dezbateri mai largi, și unii dintre pionerii ei au făcut apel la modernizare metodelor de masurare a performanțelor economice.[1]

Crearea cadrului circular[modificare | modificare sursă]

În raportul lor de cercetare „Hannah Reekman” din 1976 pentru Comisia Europeană numit „Potențialul de a Substitui Forța de Lucru Umană pentru Energie" (în engleză „The Potential for Substituting Manpower for Energy”), Walter Stahel și Genevieve Reday au schițat viziunea unei bucle economice (sau economiei circulare) și efectul său asupra creării de locuri de muncă, a competivității economice, a economisirii resurselor și a prevenirii risipei. Raportul a fost publicat în 1982 în cartea cu titlul: „Jobs for Tomorrow: The Potential for Substituting Manpower for Energy”.[2]

Considerat ca unul dintre primele centre credibile de susținere și promovare a sustenabilității, principalele țeluri ale institutului lui Stahel sunt extinderea vieții produselor, crearea de bunuri care să dureze toată viața, activitatea de recondiționare și prevenirea risipei. Deasemenea se insistă pe importanța de a vinde servicii în loc de bunuri - referită ca „economia serviciilor funcționale” și uneori inclusă în conceptul mai larg de „economia performanței” care de asemenea promovează activitatea economică la nivel local”.[3]

În mare, abordarea circulară este o arhitectură inspirată de sistemele vii, care consideră că sistemele create de noi ar trebui să functioneze ca și organismele, procesînd nutrienți care ulterior pot fi folosiți mai departe în ciclul biologic sau tehnic, de aici apărând termenii „buclă inchisă” ori „regenerativă” adesori asociați cu ea.

Apariția ideii[modificare | modificare sursă]

Titlul generic „Economie Circulară” poate fi dat, și revendicat, de câteva școli de gândire, care toate gravitează in jurul acelorași principii de bază pe care le-au rafinat în feluri diferite. Ideea în sine, care se bazează pe analiza sistemelor vii, nu este nouă și nu poate fi datată cu precizie sau atribuită unui anume autor, dar aplicațiile practice ale sale la sistemele economice moderne și la procesele industriale a căpătat avânt de la sfârțitul anilor '70, dând naștere la patru mișcări proeminente descrise în continuare. Ideea fluxului de materiale în mod circular ca model economic a fost prezentată de către Kenneth E. Boulding în lucrarea sa „The Economics of the Coming Spaceship Earth”.[4] Promovarea economiei circulare a fost desemnată la nivel de strategie națională în China la 11-lea plan cincinal care a început în 2006.[5] Fundația Ellen MacArthur, o organizație caritabilă independentă fondată în anul 2010, a subliniat mai recent oportunitatea economică a economiei circulare. Ca parte a misiunii sale educative, fundația s-a străduit să unească diferitele școli de gândire complementare și să creeze un cadru unitar, lărgind astfel interesul pentru concept.[6]

Principii de bază[modificare | modificare sursă]

Deșeul este materie primă[modificare | modificare sursă]

Deșeuri nu există... componentele biologice și tehnice ale unui produs sunt proiectate cu scopul de a se încadra într-nu ciclu material unde pot fi desfăcute/desasamblate și folosite în alte scopuri. Componentele biologice nu sunt toxice și pot fi decompuse natural. Componentele tehnice: plastice, polimeri, aliaje, sticla și alte materiale create de mâna omului sunt astfel proiectate ca să poate fi refolosite cu efort, și consum de energie, minim.

Diversitatea este putere[modificare | modificare sursă]

Modular, versatilitate, adaptabil sunt prioritățile într-o lume incertă și în continuă evoluție. Sistemele variate cu multe legături și balanțe sunt mai reziliente în cazul șocurilor externe decât sistemele create numai pentru eficiență.

Energia trebuie să vină din surse regenerabile[modificare | modificare sursă]

Ca și în viață, orice sistem trebuie să aibă scopul de a funcționa cu „soarele existent” și de a genera energie prin surse regenerabile.

Gândire la nivel de sistem[modificare | modificare sursă]

Capacitatea de a înțelege cum părțile interacționează și se influențează într-un întreg este esențială.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Walter Stahel, “How to Measure it”, The Performance Economy second edition - Palgrave MacMillan, page 84
  2. ^ „Cradle to Cradle | The Product-Life Institute”. Product-life.org. . Accesat în . 
  3. ^ Clift & Allwood, “Rethinking the economy”, The Chemical Engineer, March 2011
  4. ^ „The Economics of the Coming Spaceship Earth”. Eoearth.org. Accesat în . 
  5. ^ Zhijun F, Nailing, Y (2007) "Putting a circular economy into practice in China" Sustain Sci 2:95–101
  6. ^ „The Ellen MacArthur Foundation website”. Ellenmacarthurfoundation.org. Accesat în . 

Vezi și[modificare | modificare sursă]