Sari la conținut

Ecaterina Raicoviceanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ecaterina I. Raicoviceanu
Date personale
NăscutPitești
PărințiAlexandru și Elena Tâmpeanu (biologici), Ioan și Ana Raicoviceanu (adoptivi)
NaționalitateRomână
PseudonimFulmen
StudiiUniversitatea din București
Activitatea literară
Mișcare/curent literarfeminism

Ecaterina I. Raicoviceanu (n. 1873, Pitești - d. ?) este prima femeie ziarist profesionist din România și o militantă pentru drepturile femeilor. A colaborat, de multe ori sub pseudonimul Fulmen, cu marile ziare ale timpului, precum Adevărul, Dimineața, Facla, Rampa ș.a. A scris ”Jurnalul unei surori de caritate” în timpul Primului Război Mondial (1916-1918), în care înregistrează în detaliu întâmplările de pe front din postura de infirmieră.

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Ecaterina Raicoviceanu s-a născut în Pitești, în familia Alexandru și Elena Tâmpeanu, fiind ulterior adoptată de Ioan și Ana Raicoviceanu. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității București. Și-a început cariera în jurnalism ca ziarist profesionist în 1905, când a adoptat pseudonimul ”Fulmen” (din latină, înseamnă sprijin, ajutor, ocrotire).

Cariera[modificare | modificare sursă]

S-a remarcat prin activismul său în feminism, susținând în scrierile sale necesitatea emancipării femeii și acordarea de drepturi egale femeilor pe toate planurile. Milita, în același timp, și pentru Marea Unire a provinciilor românești, deziderat carea avea să se împlinească în 1918.

În timpul Primului Război Mondial, Ecaterina se înrolează ca voluntar în Crucea Roșie, pentru a îngriji răniții și bolnavii din spitalele din București. În acea perioadă scrie ”Jurnalul unei surori de caritate”, în care povestește trăirile sale și ale colegelor din spitale, fiind o lucrare importantă despre devotamentul și puterea femeilor române pe timpul primei conflagrații mondiale. Jurnalul include și relatări despre vizita Reginei Maria și Principesa Elisabeta, venite să ajute răniții. A fost recunoscută și felicitată pentru curajul și munca depuse.

În unele din scrierile și traducerile Ecaterinei se putea simți o influență a ideologiilor americane de la acea vreme, ce erau considerate imperialiste, așadar începând cu anul 1945 Ecaterina și-a pierdut dreptul de a mai publica.

Publicații cu care a colaborat[modificare | modificare sursă]

  • Adevărul
  • Dimineața
  • Clipa
  • La Depeche
  • Facla
  • Rampa
  • Rampa nouă ilustrată
  • Realitatea Ilustrată
  • Revista noastră
  • Revista Sfetnicul mamelor
  • Revista scriitoarelor și scriitorilor
  • Țara

Opere proprii[modificare | modificare sursă]

  • Scrisori de femei (copertă ilustrată de Ary Murnu), București, 1906
  • În treacăt, schițe, 1909
  • Suprema mângâiere, 1916
  • Jurnalul unei surori de caritate, 1916-1918, București
  • În Germania de azi
  • Praga și munții Tatrei

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Ibanez, Un soț celebru
  • Mason, Marele amor al lui Napoleon
  • Marcel Prevost, Între femei (editura Viața, București, 1913)
  • Rhais, Rivalele arabe
  • Copilul minune, 1935

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Paul I. Dicu. Din bibliografiile scriitorilor și publiciștilor. P. 472
  2. Liliana Burlacu. Infirmiere în Primul Război Mondial. Ecaterina I. Raicoviceanu – sentimentul nemărturisit al datoriei, Arabella Yarka – nevoia confesată a implicării.
  3. Odette and Christian Arhip. The first Romanian women journalists and their cultural contribution.