Ebraica clasică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ebraica clasică, uneori numită și ebraica biblică reprezintă o formă arhaică a limbii ebraice, în care a fost scrisă Biblia ebraică sau Tanahul, și în care vorbeau Israeliții antici. Ea este o limbă moartă azi și este studiată numai de evreii religioși, de asemenea de teologi creștini, lingviști și arheologii din Israel pentru aplicare practică sau pentru un studiu aprofundat a Torei. Evreii o învață pentru a studia textele biblice, talmudice și comentarile acestora.

Ebraica clasică seamănă foarte mult cu cea contemporană cu excepția unor diferențe de gramatică, vocabular și stil. Denotarea termenenului variază de context și poate include următoarele sensuri:

- toate dialectele ale limbii ebraice biblice (ebraica arhaică, biblică și post-biblică);

- corpusul de inscripții extra-biblice;

- ebraica tiberiană, cunosctă de asemenea și ca ebraica masoretică, care este o vocalizare pre-medievală a textelor biblice vechi.


Din punct de vedere lingvistic ebraica clasică se dezvoltă în două perioade: ebraica biblică și ebraica epocii romane.