Dreptul de proprietate al străinilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Dreptul de proprietate al străinilor se referă la proprietatea/controlul complet sau majoritar al unei afaceri sau a resurselor dintr-o țară de către persoane fizice care nu sunt cetățeni din această țară, sau de către persoane juridice al căror sediu nu este în țară.

În general, dreptul de proprietate al persoanelor fizice și juridice din străinătate este invocat atunci când corporațiile multinaționale, care sunt societăți care desfășoară activități economice în mai multe țări, oferă un aport de capital pentru investiții pe termen lung într-o țară străină, de obicei sub formă de investiții străine directe sau de achiziții.[1]

Dacă o corporație multinațională dobândește jumătate sau mai mult de jumătate dintr-o companie, corporația multinațională devine un holding, iar compania care a primit investiții străine devine o filială.[2] De asemenea, acet tip de drept de proprietate se aplică atunci când o proprietate dintr-o anumită țară este dobândită de către o persoană fizică străină. De exemplu, un om de afaceri indian care cumpăra o casă în Hong Kong.[3]

Definiție[modificare | modificare sursă]

Posesia străină este dreptul unei persoane fizice sau al unei persoane juridice de a deține proprietăți în altă țară. [4]

Evaluarea dreptului de proprietate străină a societăților[modificare | modificare sursă]

Potrivit Departamentului American de Apărare, următoarele elemente referitoare la o companie, interesul străin și guvernul de interes străin sunt examinate în ansamblu pentru a determina dacă o companie aparține acționarilor străini, dacă este controlată de acționari străini sau se află sub influența lor:

  • Evidența spionajului economic și guvernamental împotriva obiectivelor SUA,
  • Evidența executării și/sau angajamentului în transferul neautorizat de tehnologie,
  • Tipul și sensibilitatea informațiilor care vor fi accesate,
  • Sursa, natura și aria de acoperire,
  • Date despre respectarea pertinentă a legilor,  reglementărilor și contractelor din USA
  • Natura oricăror garanții bilaterale sau multilaterale și acorduri de schimb de informații care ar avea legătură
  • Posesia sau controlul, în tot sau în parte, de către un guvern străin.[5]

Efecte[modificare | modificare sursă]

Beneficii[modificare | modificare sursă]

  • Transferul de tehnologie și de cunoștințe practice organizaționale duce la o productivitate mai mare.[6]

Compania din țara gazdă poate învăța de la corporațiile multinaționale[7]

  • Crește nivelul de ocupare a forței de muncă și a salariilor.

Investițiile străine directe interne au un efect global pozitiv în ocuparea forței de muncă și companiile au mai mult capital pentru a se extinde.[8]

  • Prețuri mai mici și calitate mai bună pentru produse.

Acesta este rezultatul unei productivități mai mari, ceea ce este benefic pentru consumatori și pentru competitivitatea bazată pe costurile exporturilor companiilor.[9]

Dezavantaje[modificare | modificare sursă]

  • Prețul produselor crește

Un număr ridicat de posesori străini poate duce la creșterea cererii de produse, de unde rezultă creșterea prețurilor.[10]

  • Pierderea de profit de către companiile naționale

Ca urmare a creșterii productivității întreprinderilor aflate sub posesie străină, alte companii naționale sunt relativ mai puțin competitive, de unde rezultă un profit mai scăzut.[11]

  • Influență în guvern

Corporațiile multinaționale pot influența politicile guvernamentale datorită puterii lor, mai ales în țările mai puțin dezvoltate. Acest lucru poate avea un impact negativ asupra dezvoltării economice.[12] Fie prin scăderea ocupării forței de muncă din cauza optimizării operaționale, fie prin creșterea acesteia din cauza extinderii planificate. Salariile reduse pentru noii angajați pe baza noilor politici corporatiste, pachetul optimizat de beneficii pentru angajați pot genera  beneficii reduse pentru toți. Contribuie la distrugerea economiilor locale prin sustragerea de dolari din comunități și elite globale.

Politicile privind dreptul de proprietate al străinilor în diferite țări[modificare | modificare sursă]

Indonesia[modificare | modificare sursă]

Cu scopul de a acorda prioritate firmelor locale mai mici, Camera Deputaților din Indonezia a adoptat un proiect de lege pentru a stabili norme mai stricte privind dreptul de proprietate al străinilor în sectorul în care își va produce efectele această lege. Nu există o anumită valoare procentuală prin care este limitată posesia deținută de străini dar, anterior, Comisia IV a cerut ca posesia deținută de străini să nu depășească 30%.

Grupurile de afaceri existente, precum și Ministerul Agriculturii au criticat anterior proiectul de lege, exprimându-și îngrijorarea că acesta ar avea un impact negativ asupra firmelor și producătorilor deja existenți, deoarece investițiile străine ar putea fi reduse.

Deși proiectul de lege a fost promulgat pentru a limita posesia străină, legea încurajează întreprinderile naționale și străine, universitățile și persoanele fizice să coopereze în cercetare și dezvoltare

O limitare a dreptului de proprietate al cetățenilor străini poate reduce investițiile străine, dar poate ajuta la creșterea veniturilor pentru firmele de pe piața internă și la dezvoltarea economică.[13]

Qatar[modificare | modificare sursă]

Ca parte a reformelor financiare, emirul statului Qatar a emis o lege care permite investitorilor străini să obțină până la 49% din companiile menționate în piața de valori pentru expansiune și pentru a stimula dezvoltarea în industria financiară.

Înainte de emiterea legii, în prevederile firmelor menționate se regăseau plafoanele pentru a restricționa posesia străină la nu mai mult de 25%.

Reforma are ca scop atragerea mai multor investiții străine pe termen lung. Cu toate acestea, potrivit unui administrator de avere din Golf: "este un pas în direcția cea bună, dar va trebui să fie susținută de o bună performanță de la companii, în scopul de a atrage investiții străine. De asemenea, într-o perioadă scurtă de timp ar trebui să fie un impact limitat din partea legii din cauza problemelor de lichiditate și numărului limitat de acțiuni disponibile."[14]


Rusia[modificare | modificare sursă]

Parlamentul rus a adoptat o lege pentru a reduce de la 50% la 20% plafonul proprietăților deținute de străini pentru publicații în formă tipărită și canale radio sau de televiziune. Legea a fost adoptată de statul Duma cu un vot de 430-2. Legislația interzice guvernelor străine, organizațiilor, companiilor și persoanelor fizice să fondeze sau să dețină mai mult de 20% din totalul mijloacelor de informare ruse. 

Potrivit lui Vadim Dengin, unul dintre autorii proiectului: "o limită mai strictă privind proprietatea străină ar ajuta la protejarea Rusiei de influența occidentală."[15]  Cu toate acestea, editorii și redactorii companiilor media independente din Rusia a susținut că noua lege va reduce și mai mult diversitatea de opinie.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Chau, Esther; Wu, Jayce (). Economics HL/SL - Study Guide for the IB Diploma. CANA Academy Limited. p. 166. ISBN 978-9881686824. 
  2. ^ „Definition of subsidiary - Oxford Dictionaries (British & World English)”. Oxford Dictionaries. Accesat în . 
  3. ^ Royse, Roger. „Foreign Ownership of U.S. Real Estate”. rroyselaw.com. Royse Law Firm. Accesat în . 
  4. ^ Cambridge Business English Dictionary. Cambridge University Press. . ISBN 978-0521122504. 
  5. ^ „Foreign Ownership, Control or Influence”. Defense Security Service. U.S. Department of Defense. Accesat în . 
  6. ^ „Impacts of Technological Change on Productivity”. Boundless (în engleză). Boundless. 
  7. ^ Grimsley, Shawn. „What Is Foreign Direct Investment? - Definition, Advantages & Disadvantages”. Education Portal. Education Portal. Accesat în . 
  8. ^ „Foreign ownership and consequences for British business” (PDF). Economic & Social Research Council (în engleză). Economic & Social Research Council. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  9. ^ Blink, Jocelyn; Dorton, Ian (). IB Economics Course Book 2nd edition: Oxford IB Diploma Programme (International Baccalaureate). OUP Oxford. ISBN 978-0198390008. 
  10. ^ Heakal, Reem. „Economics Basics: Supply and Demand”. Investopedia. Investopedia US. Accesat în . 
  11. ^ Chau, Esther; Wu, Jayce (). Economics HL/SL - Study Guide for the IB Diploma. CANA Academy Limited. p. 167. ISBN 978-9881686824. 
  12. ^ „The Impact of Direct Foreign Investment on Wages and Working Conditions” (PDF). Organisation for Economic Co-operation and Development. Accesat în . 
  13. ^ The Jarkata Post (). „New plantation law limits foreign ownership”. The Jakarta Post. The Jakarta Post. Accesat în . 
  14. ^ Bakr, Amena; Torchia, Andrew (). „UPDATE 1-Qatar emir issues law raising foreign ownership limits for stocks”. Reuters. Thomson Reuters. Accesat în . 
  15. ^ Luhn, Alec (). „Russia tightens limit on foreign ownership of media”. The Guardian. Guardian News and Media Limited. Accesat în .