Discuție:Numeral

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Problemă de traducere?[modificare sursă]

Observ că articolul ăsta conține sensuri pe care cuvîntul "numeral" nu le are în limba română, dar le are în engleză. chiar dacă un dicționar simplu spune că aceste două cuvinte sînt echivalente, de fapt ele nu sînt. Uitați ce zic și dicționarele:

  • Engleză:
numeral
NOUN: (1) A symbol or mark used to represent a number. (2) numerals: The numbers, usually the last two digits, indicating by year a graduating class in a school or college.
ADJECTIVE: Of, relating to, or representing numbers.
  • Română:
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale.

Propun ca în articolul nostru să rămînem pe sensul de "parte de vorbire", iar celelalte povești să fie introduse la articolele Număr și Cifră, după caz. --AdiJapan 7 noiembrie 2005 06:22 (UTC)

Ora 2[modificare sursă]

"Excepție! Vom folosi "ora două", "ora douăsprezece" și "ora douăzeci și două" , căci utilizarea frecventă a acestor forme a impus folosirea lor ca norme" - nu cred că această justificare este una corectă; eu vin și contrazic pentru că eu am folosit și folosesc „ora doi” în loc de „ora două”. Un exemplu concret în favoarea orei doi ar fi

... între orele doi și trei ...

Mie îmi sună mai românește așa față de

... între orele două și trei ....


Pentru cei care nu s-au convins încă, să schimbăm substantivul feminin oră cu substantivul feminin identitate:

... între identitățile doi și trei ...

sau

... între identitățile două și trei ... - sună bine ??


-- Saturnian (discuție) 11 octombrie 2010 00:47 (EEST)

Ora două[modificare sursă]

Nu este vorba de care sună mai bine, ci de cum este corect. Și eu cred că ar fi normal să fie întrebuințate formele doi/doisprezece, chiar când însoțesc un substantiv feminin, întrucât vorbim de numeralul de identificare, ce nu se acordă în gen, număr și caz cu partea de vorbire ce o determină.

DAR normele actuale (vezi DOOM 2) impun următoarea regulă/ excepție: "Numeralul cardinal 12 și cel ordinal corespunzător trebuie folosite la forma de feminin atunci când se referă la substantive feminine: ora douăsprezece, douăsprezece mii de lei", clasa a douăsprezecea (dar se acceptă și formele de masculin în indicarea datei: doi/doisprezece, douăzeci și doi mai)." (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic, București, 2007, p. XCII).

În acest sens, G.Gruiță notează: "Potrivit regulii că numeralul de identificare nu cunoaște flexiunea după gen (are formă unică, de masculin), se spune: ora unu (nu ora una) și ora douăzeci și unu (nu ora douăzeci și una). Consecvenți în respectarea acestei reguli, ar trebui să zicem ora doi. După cum se știe însă, se întrebuințează forma de feminin: ora două, ora douăsprezece, ora douăzeci și două. Această abatere de la sistem este atât de bine consolidată în limba română, încât a devenit normă." (G.Gruiță,Gramatică normativă. 77 de întrebări. 77 de răspunsuri, PARALELA 45, Pitești, 2007, p. 153).

Deci nu vorbim de cum ar trebui să fie, ci de cum este, fie că ne place ori ba. Prin urmare, sper să îmi fie permis să introduc această nouă modificare în dreptul numeralului de identificare.

Irina Breniuc (discuție) 11 octombrie 2010 10:26 (EEST)

Despre "Această abatere de la sistem este atât de bine consolidată în limba română, încât a devenit normă." pot spune că în Transilvania foarte mulți, dacă nu majoritatea, spun „ora doi” în loc de „ora două”. Am putea să zicem cumva că ei greșesc amarnic prin faptul că nu respectă o excepție de la regulă? Părerea mea este că limba evoluează simplificându-se și astfel de reguli gramaticale care nu au un substrat logic vor dispărea în timp. Sunt oameni care vor să impună anumite reguli dar motivele nu sunt obiective și drept urmare astfel de reguli nu vor rezista timpului. Cred că cei din Transilvania vor continua să spună „ora doi” dacă nu au o explicație foarte bună (gen acord greșit). De aceea nu știu cât de oportună este precizarea excepției. Mie mi se pare atât de ciudat ca în limba literară, construită pe reguli puternice, să se impună să urmezi o cale care se abate de la regulă invocând motive de tradiție a oamenilor din anumite zone. Mă tot gândesc cum oare se zicea în trecut „în jurul orei 2”, „în jurul ceasurilor două/pe la ceasurile două”? - vrei să indici precis un moment și spui asta printr-un plural. E amețitor și de aceea nu cred că benefic să îți bazezi tradiția pe așa ceva. În plus cuvântul ceas (slavonă časŭ) a apărut în limba (proto) română mai târziu cu aproximativ 4 secole decât cuvântul oră (latină hora); deci „două ore”, „ora doi” s-a folosit mai înainte de „două ceasuri”, „ceasurile (ora) două”. Sunt curios câți dintre cei care promovează această regulă-excepție cunosc acest lucru. Sunt ei vrednici să știrbească originea latină a limbii române susținând o excepție cu rădăcini din slavonă?
Slavii în sec. al VI-lea
-- Cu stimă, Saturnian (discuție) 11 octombrie 2010 15:32 (EEST)