Discuție:Mit

În accepţia actuală (considerată de Mircea Eliade), mitul nu mai este considerat o „fabulă“, o „ficţiune“, ci, ca şi în lumea străveche, arhaică, „desemnează o «istorie adevărată»

Ce vor să spună ghilimelele? Sugerează ele că mitul este o poveste adevărată pentru cei care îl cred? Asta nu e mare descoperire... Sugerează ele că mitul este o istorie adevărată după canoanele logicii şi ştiinţei? Asta e imposibil, şi Eliade n-ar fi pretins aşa ceva. "În accepţiunea actuală" (ca să te citez), mitul este o ficţiune, doar că una cu sens pentru anumiţi indivizi sau comunităţi, care îl crede. Atât.

şi preţioasă, fiindcă este sacră,

O relatare este adevărată pentru că este logică şi conformă cu realitatea, nu pentru că este sacră şi preţioasă pentru nişte indivizi. În mod logic, o relatare trebuie să devină, eventual, sacră, pentru că este reală, şi nu invers, adică să fie reală pentru că este sacră. Întregii fraze îi lipsea pentru a rămâne acceptabilă un singur cuvânt, anume considerată:

"mitul desemnează o istorie considerată adevărată şi preţioasă, fiindcă este sacră."

exemplară şi semnificativă sau o tradiţie sacră, relevaţie primordială, model exemplar“. Dacă în Grecia lui Homer mhytos-ul avea o valoare religioasă şi metafizică, opunându-se logos-ului şi lui historica, de la Xenofoc încoace a început să desemneze tot „ce nu poate exista cu adevărat“.

"Xenofoc" să fie de fapt Xenofan?

Aceasta este însă o interpretare simplistă, fiindcă mitul este viu,

Deci mitul nu este o relatarea imaginară, pentru că este ... vie. Iată, într-adevăr o afirmaţie simplistă (şi lipsită de logică)!

înfăţişând „modele pentru comportarea omenească şi prin însăşi aceasta conferă existenţei semnificaţie şi valoare“.

Şi ajungem din nou la întrebarea: un discurs este adevărat doar pentru că îi acordăm o mare importanţă sau pentru că are o funcţie utilitară certă?

P.S. Din păcate critica este şi va rămâne probabil mai mult retorică, căci urmărind construcţia articolului constat că pasajul comentat a fost încă de la bun început adăugat de către un anonim, pe care nu pot, nu am cum, să-l chem la o discuţie ... (anume 212.146.75.18 )

Am făcut tot ce am putut pentru a corija textul criticat mai sus, în aşa fel încât să rămână în articol şi în acelaşi timp să păstreze coerenţa cu ceea ce se spune în restul acestuia. Astfel, afirmaţia aceasta de mai jos a trebuit, de ex., să fie reformulată, pentru a corespunde realităţii ilustrate de chiar referinţele pe care eu le-am introdus în articol:

Dacă în Grecia lui Homer mhytos-ul avea o valoare religioasă şi metafizică, opunându-se logos-ului şi lui historica, de la Xenofan încoace a început să desemneze tot „ce nu poate exista cu adevărat“.

Faptul că înainte de Homer mitul avea o valoare religioasă, opunându-se lui logos (zici dumneata; eu aş fi zis că pentru Homer şi contemporanii lui, logos-ul nici măcar nu exista...), lucrurile nu se schimbă odată cu Xenofan, în măsura în care nuanţele semantice ale celor 2 termeni sunt mai clare ca niciodată; dimpotrivă: mitul devine din ce în ce mai clar pentru din ce în ce mai mulţi greci ai vremii, o formă de discurs total diferit de logos-ul filozofic.

Remus Octavian Mocanu 9 decembrie 2007 02:09 (EET)

Revenire:

Din articol:

"În accepția actuală (considerată de Mircea Eliade), mitul ..."

În accepțiunea actuală, sau a lui Mircea Eliade, mitul este ce a fost și ieri, și alaltăieri, și răsalaltăieri și dintotdeauna, adică o poveste imaginată de oameni pentru a-și explica anumite realități. Tautologiile (gen: "se consideră a fi pentru cei care cred în el „o «istorie adevărată»") nu schimbă deloc situația, n-au cum să ascundă faptul că mitul este o poveste fabuloasă, chiar dacă reprezintă enorm pentru cei care cred în ea, iar Eliade nu propune în logică (filozofie) sau știință un nou și revoluționar criteriu de adevăr (n-are cum, săracu', toate au fost enunțate deja), care să sune cam așa: "e adevărat ce X consideră a fi sacru pentru el". Savantul nu face decât să sugereze că pentru a aprecia corect valoarea mitului trebuie să crezi că e adevărat (chestiune de relativism cultural la care e obligat un savant, cel puțin în primă etapă). Fapt care este documentat vârtos în tot textul de mai sus pe pagina articolului "mit", unde se explică ca valoarea mitului nu stă în calitatea lui de adevăr, ci în simbolismul lui.

Remus Octavian Mocanu 22 aprilie 2008 05:53 (EEST)

Da, de fapt la păgâni zeii, statuile lor și ritualurile religioase erau sacre, dar miturile nu erau sacre. Miturile, cum zice Bart Ehrman, erau povești interesante la care merita reflectat, dar nu erau „Scriptură”. Ei nu credeau că zeii ar fi inventați de oameni, dar știau că poveștile despre zei sunt inventate de oameni. Tgeorgescu (discuție) 17 ianuarie 2019 17:24 (EET)