Discuție:Experimentul Stanford

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Acest experiment fost finanțat de către Oficiul American Naval de Cercetare ca o ancheta cu privire la cauzele de conflict dintre gardienii militari și prizonieri.

Au fost aleși douăzeci si patru de studenți din șaptezeci si cinci (toți de sex masculin) care își asumau rolurile atribuite aleatoriu de prizonieri si gardieni intr-o închisoare simulata, situata la subsolul clădirii de psihologie „Jordan Hall” –la Universitatea Stanford. Participanții s-au adaptat la rolurile lor dincolo de așteptările lui Zimbardo. Gardienii aplicau masuri autoritare pentru ca, în cele din urma, sa supună prizonierii la tortura psihologica. Mulți dintre prizonieri au acceptat in mod pasiv abuzul psihologic dar au fost ușor hărțuiți de câtre alți deținuți care încercau sa-i împiedice pe gardieni. Acest experiment l-a afectat chiar pe Zimbardo care, in calitate de administrator a permis ca abuzul psihologic sa continue. Doi dintre prizonieri au renunțat la experiment de la început, iar întregul experiment a fost oprit brusc numai după sase zile. Anumite porțiuni ale experimentului au fost filmate si fragmente de imagini sunt disponibile pentru public.


Scopurile și metodele


Zimbardo si echipa sa au vrut sa testeze ipoteza din care reiese că trăsăturile de personalitate inerente dintre prizonieri si gardieni sunt principala cauza a comportamentului abuziv in închisoare. Participanții au fost recrutați spunându-li-se ca vor participa la o simulare de doua săptămâni de închisoare. Dintre cei 70 de participanți la selecție, Zimbardo si echipa sa au selectat 24 de bărbați pe care i-au considerat cei mai stabil psihic si sănătoși. Aceștia au fost cu predominare caucazieni si de clasă sociala mijlocie. Grupul a fost ales intenționat pentru ai exclude pe cei cu probleme psihice, penale si medicale. Toți au fost de acord să participe pentru o perioada de 7 până la 14 zile si au primit 15 dolari pe zi fiecare

(echivalentul a 85 de dolari pe zi in 2012).

Doisprezece dintre cei douăzeci si patru de participanți au fost repartizați in rolul de deținuți (nouă plus trei suplinitori), in timp ce ceilalți doisprezece au atribuit rolul de pază (de asemeni noua plus trei suplinitori). Zimbardo a pus in rolul de administrator si gardian un asistent (de licența). Zimbardo a gândit experimentul cu scopul de a induce dezorientare, depersonalizare si de individualizarea celor participanți.

Cercetătorii au organizat o sesiune de orientare pentru gardieni cu o zi înainte de experiment, in care i-au învățat pe aceștia sa nu le dăuneze fizic prizonierilor. În filmul de studiu Zimbardo poate fi văzut vorbind cu gardienii si spunându-le: „Puteți crea prizonierilor sentimente de plictiseala, un sentiment de teamă in anumită măsura; li se poate crea noțiunea ca viața lor este controlata in totalitate de către noi, de către sistem, ca nu vor avea nici o intimitate…Vom lua individualitatea lor in diverse moduri. În general, le vom da un sentiment de neputința. În aceasta situație noi vom avea toata puterea si ei vor fi neputincioși.”


Cercetătorii au furnizat gardienii cu: bastoane de lemn, îmbrăcăminte similara cu cea a paznicilor reali de închisoare ( în scopul de a stabili statutul lor); cu ochelari reflectorizanți de soare (pentru a preveni contactul vizual). Deținuții purtau halate inconfortabile, nepotrivite si lanțuri in jurul gleznelor.

Gărzile au fost instruite sa se adreseze prizonierilor cu numerele atribuite, care erau cusute pe uniformele lor, in loc de nume.

Prizonierii au fost arestați in casele lor si acuzați de jaf armat. Departamentul de politie local a asistat Zimbardo cu arestările si procedurile complete a deținuților. Acestea au inclus amprentarea si fotografierea infractorilor. Prizonierii au fost transportați la închisoarea fictiva de la secția se politie, unde au fost percheziționați, având in vedere noile lor identități.

Au fost infinitate celule mici, false si introduși trei prizonieri in fiecare. Nu a fost nici un spațiu pentru curtea închisorii, erau izolați si aveau o sala mare vizavi de paznici si director.

Prizonierii au fost să rămână în celulele lor, zi și noapte, până la sfârșitul studiului. Gardienii au lucrat în echipe de câte trei, in schimburi de opt ore. 

Rezultate Prima zi a fost relativ lipsita de evenimente. În cea dea a doua zi prizonierii din prima celula au blocat ușa celulei lor cu paturile lor și au scos capacele lor de stocare, refuzând să iasă la instrucțiunile gadienilor. Gărzile de la alte schimburi s-au oferit voluntar sa lucreze ore suplimentare, în scopul de a ajuta la înăbușirea revoltei. Au atacat ulterior deținuți cu stingătoare de incendiu, fără a fi supravegheați de personalul de cercetare. Considerând că supravegherea a nouă prizonieri cu doar trei paznici pe schimb ar fi fost prea greu, unul dintre paznici a sugerat sa se folosească tactici psihologice pentru îi controla pe aceștia. Gărzile au creat o "celula privilegiu", în care deținuți care nu au fost implicați în revolta sa fie tratati cu recompense speciale :cum ar fi mese de calitate superioară. Deținuții "privilegiați" au ales sa nu mănânce masa, în scopul de a rămâne solidari cu amicii lor deținuți.

După numai 36 de ore, unul din deținuți a început să se comporte ca un "nebun", așa cum a descris Zimbardo: "# 8612, apoi a început să înnebunească, să țipe, să înjure, să meargă într-o furie care părea scăpată de sub control. A durat ceva timp până. am devenit convins că el suferea cu adevarat și a trebuit să-l eliberăm. "

Paznicii au forțat prizonierii să repete numerele lor alocate, în scopul de a întări ideea că acesta era noua lor identitate. Gărzile i-au hărțuit pe prizonieri cu numărătoarea si i-au pedepsit fizic daca greșeau. Condițiile sanitare erau in declin rapid, deținuții fiind obligați sa urineze in galeți de salubritate, pe care nu ii lăsa sa le golească ca pedeapsa. Au fost eliminate saltelele, prizonierii dormind pe ciment. Unii deținuți au fost forțați sa se dezbrace ca o metodă de degradare. Mulți paznici au devenit tot mai cruzi dar experimentul a continuat. Cercetătorii au raportat că aproximativ o treime dintre gardieni au prezentat tendințe sadice autentice. Cele mai mulți dintre gardieni s-au supărat pentru ca experimentul încheiat după doar 6 zile.

În a patra zi, unii dintre gardieni au declarat că au auzit un zvon că deținutul eliberat a avut de gând să se întoarcă la prietenii să-i elibereze pe cei ramași. Zimbardo și gardienii au demontat închisoarea și s-au mutat pe un alt etaj al clădirii. Zimbardo a așteptat la subsol, în cazul în care deținutul eliberat va apărea, și a planificat să-i spună acestuia că experimentul s-a terminat. Prizonierul nu sa mai întors, iar închisoarea a fost reconstruita.


Zimbardo a susținut că deținuții si-au luat in serios rolurile lor. Unii au declarat că ar accepta "eliberarea", chiar dacă aceasta ar însemna confiscarea plății lor. Cererile lor de eliberare condiționată au fost toate negate. Zimbardo a argumentat ca nu au avut nici un motiv de continuare a participării la experiment după ce au pierdut toate compensațiile monetare, dar, au făcut-o, pentru că ei au luat in serios identitatea de prizonier.

Prizonierul nr 416, un nou admis, un stand-by prizonier, și-a exprimat îngrijorarea față de tratamentul a celorlalți deținuți. Gardienii au răspuns cu si mai mult abuz. Când el a refuzat să mănânce cârnați, spunând că era în greva foamei, gardienii l-au limitat la "izolare", intr-un dulap închis: "gardienii apoi i-au instruit pe ceilalți prizonieri sa lovească cu pumnul în mod repetat pe ușă în timp ce striga la 416."

Gardienii au declarat că va fi eliberat din detenție solitară doar în cazul în care toți prizonierii vor renunța la pături și vor dormi pe saltele dezvelite. Numai unul a fost de acord.

Zimbardo anulat experimentul mai devreme- când Christina Maslach, o absolventa in psihologie cu care acesta se întâlnea (și mai târziu s-a căsătorit), a obiectat la condițiile de închisoare. Zimbardo a remarcat că, din mai mult de cincizeci de persoane care au observat experimentul, numai Maslach a pus la îndoială moralitatea sa.

Experimentul s-a încheiat numai după sase zile.


Concluzii

Pe 20 august 1971, Zimbardo a anunțat rezultatele finale participanților.

Rezultatele experimentului au fost argumentate ca fiind ilustrarea conflictelor cognitive si puterea autorităților.

În conformitate cu această interpretare, rezultatele sunt compatibile cu rezultatele experimentului Milgram. Conform acestui experiment oamenii obișnuiți îndeplinesc ordinele de administrare de șocuri electrice foarte periculoase, care creează agonie.

La scurt timp după finalizarea studiului, au existat revolte sângeroase atât la San Quentin cat și în închisorea Attica. Zimbardo a raportat constatările din experiment guvernului American, privind sistemul judiciar.


Acest articol are nevoie de citate suplimentare pentru verificare. Vă rugăm să ne ajutați cu îmbunătățirea acestui articol prin adăugarea de citate la surse de încredere. Materialul fără sursă credibilă poate fi contestat și eliminat.. (Iulie 2013)

Mutat de la [1] --_florin DF 3 iulie 2013 09:34 (EEST)[răspunde]