Discuție:Aparat critic

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Articolul Aparat critic este un subiect de care se ocupă Proiectul Lingvistică, un spațiu de organizare pentru dezvoltarea articolelor despre lingvistică teoretică și aplicată, fonetică, etimologie, gramatică și limbile vorbite în lume Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
CiotAcest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa Ciot pe scala de calitate.
NeclasificatAcest articol încă nu a fost evaluat pe scala de importanță.

Din aparatul critic fac parte: trimiterile bibliografice, bibliografia, anexele (dacă acestea sunt trimiteri mai ample, ilustrații preluate, grafice sau alt tip de informații preluate din surse. Dacă sunt proprii nu fac parte din aparatul critic).

Trimiterile bibliografice[modificare sursă]

Onestitatea obligă autorul să indice imediat și precis (printr-o notă) sursa din care a preluat o informație sau o idee, fie că o reproduce exact, fie că o reformulează sau o rezumă. În cazul citatelor nota se pune imediat după ghilimele de închidere, fără spațiu. În cazul pasajelor reformulate, este recomandabil ca nota să apară imediat după numele autorului invocat sau al titlului volumului.Ex: Ideea pe care o expune X....

În România nu există un îndreptar oficial care să regleze precis alcătuirea aparatului critic. Evident, sarcina alcătuirii unui astfel de îndreptar ar reveni Academiei. În așteptarea acestuia, uzul a impus norme preluate din alte culturi, sisteme de reguli și notații utilizate, din păcate, destul de “elastic” în lucrările științifice de la noi. Este vorba de așa numitul “sistem european” cu trimiteri făcute prin note de subsol și “sistemul american” (Harvard) cu trimiteri inserate în text.

Trimiteri bibliografice prin notă de subsol[modificare sursă]

Enumerăm majoritatea cazurilor posibile și notațiile specifice care se utilizează în anumite cazuri:

1) o primă invocare a unui volum: nota de subsol va conține toate indicațiile care se regăsesc în pagina de titlu și la sfârșit pagina (paginile) la care se trimite Ex: Marius Ghilezan. Cum sa reusești în viața politică. Manual de campanie electorală, Ed. Active Vision, București, 2000, p. 14 Ex: Marius Ghilezan. Cum să reusești în viața politică. Manual de campanie electorală, traducere de Emil Popescu, prefață de Andrei Pop, Ed. Active Vision București, 2000, pp. 58-60

Observatii[modificare sursă]

numele se scrie în ordine firească: Prenume Nume se pune punct doar între nume și titlu; între restul se pune virgulă titlul este scris integral (cu tot cu eventualul subtitlu) și este marcat cursive (italice) nu se face nicio prescurtare; există cazuri când autorii înșiși (G.Călinescu, M. Bahtin) își scriu numele prescurtat; în astfel de cazuri îl vom transcrie fidel. prescurtări admise sunt p. și pp. așa cum s-a văzut se fac toate precizătile referitoare la ediție: traducătorul, prefațatorul, postfațatorul etc. numele editurii trebuie reprodus fidel după pagina de titlu: Tritonic, Humanitas, Ed. Univers, Ed. Științifică etc dacă sunt doi sau trei autori : în ordinea de pe pagina de titlu dacă sunt mai mult de trei autori: se notează doar numele primului autor urmat de expresia latinească et allii („și alții”) dacă este un volum coordonat: se trece numele coordonatorului urmat de precizarea (coord.)

2) o primă invocare a unui articol dintr-o revistă. Nota de subsol va arăta astfel: Ex: Ion Vlad. „Despre limbaj”, în Tribuna, an IV (serie nouă), nr. 3, 16-22. 01. 1992, p. 3 Obs. în acest caz, titlul articolului se pune între ghilimele iar al revistei în Italice anul, scris cu cifre romane, marchează „vârsta” revistei, nr. de ani de la prima apariție.

3) o primă invocare a unui capitol dintr-un volum Ex: Mircea Miclea. cap. „Psihologia cognitivă și inteligența artificială”, în Ion Radu (coord.). Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1991, p. 15 Obs. la fel ca la articole, titlul capitolului se pune între ghilimele se recomandă doar pentru cazurile în care capitolele sunt dedicate unui subiect specific și sunt intitulate, nu doar numerotate

4) o primă invocare a unui articol preluat dintr-o sursă electronică

Ex: Stephen D. Bruning. „Public Relations as Relationship Management: A Relational Approach to the Study and Practice of Public Relations”, în PR Review, nr. 4, 2010, pp. 18-32

5) în cazul în care se rezumă sau se reformulează o idee expusă pe un număr mai mare de pagini sau pe cuprinsul unui capitol, sunt recomandate astfel de soluții pentru nota de subsol: Ex: Vezi, pentru acest subiect, Umberto Eco. cap. „Despre tăcerea lui Kant”, în Umberto Eco. De la arbore spre labirint. Studii istorice despre sens și interpretare, traducere de Ștefania Miren, Polirom, Iași, 2009 sau Ex: rezumăm în cele ce urmează conținutul cap. „Despre tăcerea lui Kant”, în ..........

6) pentru a doua, a treia sau a n-a invocare a unei lucrări, se folosesc o serie de notații (majoritatea de origine latină). Le expunem în continuare:

ibidem (scris cu italice) = „tot acolo” - se utilizează pentru a doua invocare a unei surse, imediat consecutivă primeia Ex: la nota cu nr. 2, trimitem la vol. Umberto Eco. De la arbore spre labirint..... Dacă următoarea trimitere, imediat consecutivă, este la același volum, nota cu nr. 3 va arăta astfel: Ex: ibidem, p.

op. cit. (scris cu italice pt că provine tot din latină) se folosește pentru a doua sau a n-a invocare a unei lucrări. Utilizarea este permisă exclusiv dacă, până la nota respectivă, a fost invocată o singură lucrare a autorului citat. Ex: la nota nr. 1, avem Umberto Eco. De la arbore spre labirint.... La notele cu nr. 2 și 3 avem alte volume, scrise de alți autori. Dacă nota cu nr. 4 trimite din nou la volumul lui Eco (repetăm: fără ca alt volum al său să fie utilizat până atunci), nota va arăta astfel: Umbero Eco. op. cit., p. 24 Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Visagelavy (discuție • contribuții) la 5 iunie 2014.