Discuție:Al Doilea Război Daco-Roman

Afirmațiile potrivit cărora anul 106 este momentul încheierii războaielor dintre romani și daci, fondarea provinciei Dacia, așezarea trupelor pe limes, fondarea primei așezări urbane din provincie, este vorba despre Colonia Dacica Sarmizegetusa, sunt, din păcate, false și total neadevărate. Pe de o parte pentru că principalul argument în susținerea acestor afirmații a fost folosit în mod eronat și chiar manipulator, pe de altă parte primele demobilizări au loc la sfârșitul anului 109 și începutul anului 110, prin urmare, doar din acel moment putem vorbi de o rezolvare a problemelor de natură militară, cel puțin la nivelul informației din acest moment. Principalul argument și deocamdată și singurul pentru susținerea unor afirmații în favoarea anului 106 este prima diplomă militară de la Porolissum (IDR I, 1). Spun prima diplomă militară întrucât de acolo se cunosc, de fapt, trei diplome, toate datate pentru anul 110. Inclusiv prima se datează prin puterea tribuniciană a împăratului la anul 110. În aceste condiții se impun câteva întrebări, legitime din punctul meu de vedere, ce legătură are un document militar cu problemele de politică externă sau internă a Imperiului Roman sau de ce două dintre diplome au fost datate fără nici un fel de probleme la 110 iar a treia, cu datare foarte clară, a fost datată la 106? Aici nici măcar nu ridicăm problema apariției între timp a unei alte diplome, cea de la Ranovac. Dar, să nu anticipăm. Din interpretarea informației din această diplomă se poate observa caracterul manipulator, care trebuia să îndrepte totul spre o anumită direcție dorită. Iată modul în care au ales editorii de la IDR să abordeze problema: “Datarea prezintă două elemente discordante: împăratul are tribunicia potestas XIIII din a. 110, dar consulii sînt suffecti din a. 106; cifra XIIII nu trebuie înțeleasă ca o eroare de incizie (a gravorului la Roma), ci ca un indiciu că diploma a fost eliberată numai în a. 110 când a fost acordată DiplD III, adică numai după patru ani (caz asemănător: DiplD VII) de când fusese acordată cetățenia ostașilor din cohorta I Brittonum milliaria înainte de termenul legal, pentru merite excepționale în a doua campanie de cucerire a Daciei (ante emerita stipendia), aflându-se cu toții în serviciu militar activ (qui militant) și rămânând mai departe sub arme.” Prin urmare, ni se induce premisa că diploma ar fi fost scrisă în anul 106 dar a fost eliberată doar în anul 110, excluzîndu-se orice eroare de incizie. De aproape zece ani am adrest lumii științifice întrebarea: de unde știau niște funcționari din armată cine va fi guvernator peste trei sau patru ani? Pentru că aici ni se relevă marele fals din interpretarea informației. Diploma nu conține nici un fel de date referitoare la încheierea războaielor sau fondarea provinciei dar, pentru că în cadrul acesteia apărea numele guvernatorului Decimus Terentius Scaurianus, o minte “strălucită” a editorilor IDR-ului a spus, “Menționarea unității auxiliare “quae est in Dacia sub D. Terentio Scauriano” constituie dovada că provincia Dacia era organizată în august 106, iar primul ei guvernator era Terentius Scaurianus.” (IDR I, p. 72). Aș putea cu greu să accept să folosesc termenul de eroare sau de greșală, pentru că nu se știa la acel moment că D. Terentius Scaurianus a fost primul guveranator al Daciei. Cu atât mai greu de înțeles este faptul că după apariția diplomei de la Ranovac (J. Garbsch, Das älteste Militärdiplom für die Provinz Dakien, în Bayerische Vorgeschichtsblätter, München, 54, 1989, p. 137-151) s-a dovedit foarte clar că nu aveam de a face cu primul guvernator al provinciei și înaintea lui Scaurianus a mai fost cel puțin un altul, Iulius Sabinus. Astfel, o eroare greu de înțeles și acceptat s-a transformat într-un mare neadevăr perpetuat de-a lungul anilor doar pentru a menține un status quo lipsit de susținerea informației istorice. În mod clar lumea științifică a luat act de existența guvernatorului Sabinus, fiind menționat în cărți sau articole de specialitate. În tratatul Istoria României coordonat de către M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor se spune doar “Cel dintâi guvernator al Daciei al cărui nume îl cunoaștem pare a fi Iulius Sabinus, de prin anii 106-107 până prin 109 …” sau I. Piso, deși în cartea dedicată guvernatorilor Daciei îl datează pe D. Terentius Scaurianus între anii 109-110 (I. Piso, Fasti provinciae Daciae I. Die senatorischen Amtsträger, Bonn, 1993, p. 13-18), în monografia dedicată Sarmizegetusei afirmă în continuare fondarea la 106, deși admite, totuși, că ar putea fi și un alt an, dar singurul an nominalizat este 106 (I. Piso, Le forum vetus de Sarmizegetusa, București, 2006, p. 73-74, 214). Cu aceeași lipsă de coerență se confruntă și M. Felix și G. Cupcea (F. Marcu, G. Cupcea, The Topography of Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, Sarmizegetusa and the First Centuriation in Dacia, în Archäologisches Korrespondenzblatt: Urgeschichte, Römerzeit, Frühmittelalter, Mainz, 41, 2011, 4, p. 543-560), care reiau din nou ideea fondării orașului la 106 cu mare parte dintre coloniști veterani, care luptaseră în războaiele dacice, deși, se știe că Decimus Scaurianus este fondatorul orașului și el nu putea să fie guvernator în anul 106. O să mă opresc aici cu exemplele pentru că în mod clar nimeni nu a luat în seamă cu seriozitate apariția guvernatorului Sabinus, se dădeau peste cap prea multe teorii, prea multe cărți sau articole scrise sub egida Academiei Române sau a unor instituții sau oameni de “prestigiu”. Marea problemă a celor care vor să spună că nu contează numele guvernatorului și că dacă îl înlocuim cu un alt nume, datele problemei rămân aceleași, este tocmai faptul că nimeni nu a demonstrat în vreun fel că Scaurianus a fost guvernator în anul 106, ba mai mult, diploma de la Ranovac și cele de la Porolissum ne arată că el este guvernator între 109-110. Prin urmare, în nici un caz nu se poate spune că Iulius Sabinus a fost guvernator în anul 106, acest lucru trebuie și demonstrat! În aceste condiții orice fel de afirmație legată de anul 106, indiferent că este vorba de încheierea războiului, fondarea provinciei sau orice altceva, este ridicolă, falsă, neîntemeiată și total neadevărată. În ceea ce privește primele demobilizări situația nu este cu nimic diferită. Deși prima diplomă de la Porolissum ne spune “… când fusese acordată cetățenia ostașilor din cohorta I Brittonum milliaria înainte de termenul legal, pentru merite excepționale în a doua campanie de cucerire a Daciei (ante emerita stipendia), aflându-se cu toții în serviciu militar activ (qui militant) și rămânând mai departe sub arme.”, totuși, și în acest caz s-a ajuns la interpretări care de care mai fanteziste. Iată interpretarea academicianului D. Protase: “Primul guvernator al Daciei traiane a fost consularul Iulius Sabinus (106-107/ 109), atestat în diploma militară din 14 octombrie 109 descoperită la Ranovac (Serbia), în Moesia Superior (J. Garbsch, Das älteste Militärdiplom für die Provinz Dakien, în BVbl 54, 1989, p. 137 și urm.). După acesta a urmat D. Terentius Scaurianus (108-111), pomenit atât în diploma de la Ranovac, cât și în cele trei diplome militare descoperite la Porolissum, una emisă în anul 110 pentru lăsări la vatră din 11 august 106 și alte două eliberate la 17 februarie și 2 iulie 110, când el se afla încă în funcție (CIL XVI, 57, 160, 163; IDR I, p. 68-77, nr. 1-3)” (D. Protase, Organizarea administrativă, în vol. coord. D. Protase, A. Suceveanu, Istoria Românilor, vol. II, Daco-romani, romanici, alogeni, ediția a II-a, București, 2010, p. 46). Singura mare problemă este aceea că la 11 august 106 nu există nici un fel de demobilizări. Diploma de la Ranovac ne spune clar faptul că soldați din timpul guvernatorului Iulius Sabinus, printre care și cohors I Brittonum Ulpia torquata cr, ce apare și în diploma de la Porolissum, sunt lăsați la vatră doar de către Scaurianus. Prin urmare, cohors I Brittonum se numără printre unitățile care se află în serviciu militar activ în timpul lui Iulius Sabinus și este demobilizată doar de către Scaurianus. Epitetul c(ivium) R(omanorum) confirmă astfel informația primei diplome de la Porolissum, anume faptul că această trupă, împreună cu altele, vor primi la nivel de masă cetățenia romană încă din anul 106. Iar dacă aceaste trupe se aflau în subordinea unui guvernator în prima jumătate a lui 109 și sub comanda altuia din a doua jumătate a aceluiași an, înseamnă că șansele ca Iulius Sabinus să-și fi desfășurat magistratura în anul 108-109 sunt foarte mari. Eu am atras atenția asupra faptului că 8 din cele 19 cohorte ce apar în diploma de la Ranovac sunt însoțite de epitetul c(ivium) R(omanorum); același lucru se întâmplă cu 7 din cele 12 cohorte menționate în cea de a doua diplomă de la Porolissum (IDR I, 2) sau cu cele 7 din cele 23 cohorte din a treia diplomă de la Porolissum (IDR I, 3). Iar acordarea cetățeniei unor veterani înainte de încheierea serviciului militar nu putea fi decât o necesitate motivațională în contextul extraordinar al continuării conflictelor militare. Probabil că o dată cu încheierea unei etape din conflictul cu dacii, în anul 106, are loc retragerea unei părți importante din efectivele legionare. Pentru ultimele două etape ale războiului nu avem atestate mai mult de trei, în cel mai bun caz cinci legiuni (G. Băeștean, V. Boicea, About second Dacian-Roman war (105-...), în Sargetia (S.N.), 8, 2017, p. 40-48). În aceste condiții greul prinderii lui Decebal și a încheierii războiului va cădea pe seama trupelor de auxiliari. De altfel, cel creditat pentru faptul că l-a prins pe Decebal este un cavalerist din ala II Pannoniorum, este vorba despre Tiberius Claudius Maximus (L’année épigraphique, Paris, 1985, 721). Prin urmare, în vara anului 106 nu numai că nu avem lăsări la vatră, ci faptul că niște trupe de veterani primesc stimulente motivaționale pentru a rămâne în continuare în serviciul militar, ne prezintă o situație militară nerezolvată, cu conflicte militare în plină desfășurare. În aceste condiții, atât timp cât nu există nici un fel de date referitoare la un guvernator înainte de anul 108, iar primele demobilizări din armată au loc doar la sfârșitul lui 109 și începutul lui 110, pare nu doar rezonabil ci și foarte probabil ca al doilea război dintre romani și daci să se încheie, cel puțin oficial, abia în anul 109. Ca niște coincidențe încheierea sărbătoririi cuceririi Daciei se va încheia pe 24 noiembrie109 (J. Bennett, Traian, București, 2008, p. 144), iar fondarea primului oraș provincial va avea loc la sfârșitul lui 109 sau și mai probabil în anul 110, este vorba despre Dacia, colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

                                                                                                                      Gică Băeștean