Discuție:Știință spirituală

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Caracterul ştiinţific[modificare sursă]

titlul trebuie schimbat, pentru a nu induce in eroare cititorii. evident nu e vorba de stiinta.--Arado 25 martie 2007 23:06 (EEST)[răspunde]

Eu cred că trebuie lăsat cititorul să decidă dacă o consideră ştiinţă sau nu, şi în orice caz titlul e bine să rămână pentru cei care caută informaţii despre "ştiinţa spirituală" (un alt titlu ar crea confuzie).--Quoras 12 mai 2007 08:54 (EEST)[răspunde]
Deci vreti sa spuneti ca cititorul de zi cu zi stie are destule cunostinte despre filozofia stiintei incat sa poata decide singur? Greu de crezut...--Arado 12 mai 2007 10:12 (EEST)[răspunde]
Se poate să nu aibă, e adevărat. Dar cred că am avizat suficient de mult când am scris descrierea că nu e vorba de o ştiinţă recunoscută oficial. Ce altceva ar mai trebui precizat? Aici problema e că domeniul de care se ocupă ştiinţa spirituală nu este unul considerat de majoritatea oamenilor ca accesibil cunoaşterii. Metodologia poate să fie oricât de exactă, dar câtă vreme obiectul ştiinţei spirituale nu este unul general-recunoscut, mereu va fi contestabil caracterul ei autentic ştiinţific.--Quoras 12 mai 2007 12:35 (EEST)[răspunde]
Pai daca nu a putut fi recunoscuta de comunitatea stintifica drept stiinta, atunci nici nu poate pretinde acest titlu.--Arado 12 mai 2007 12:49 (EEST)[răspunde]
Aici nu sunt de-acord, e un mod destul de idealist de-a pune problema. O "comunitate ştiinţifică" internaţională care acordă "licenţe" pentru diferite ştiinţe nu există, există doar o tendinţă generală a oamenilor de ştiinţă. Chiar şi în aceste condiţii, dacă aţi şti câţi cercetători se ocupă, în Germania mai ales, şi de această ştiinţă spirituală, aţi fi uimit. E adevărat că în România situaţia nu e deloc aceeaşi.
Dar în fond nu este nici pe departe singurul domeniu de studiu care e reclamat de unii oameni ca ştiinţă, cu toate că opinia nu e împărtăşită de cei mai mulţi cercetători. Chiar şi categoria în care-am văzut c-a fost inclus iniţial acest articol (între timp s-a modificat) se numea "Ştiinţe oculte", deşi astfel de ştiinţe nu sunt recunoscute oficial. Şi în orice caz percepţia asupra a ceea ce e ştiinţă şi ce nu s-a schimbat mereu de la o epocă la alta. Din acest motiv nu cred că termenul de "ştiinţă" este apanajul numai unei anumite categorii de cercetători şi trebuie cu totul interzis în alte contexte.--Quoras 12 mai 2007 14:39 (EEST)[răspunde]
Şi pe articolul din WP în en este clar stabilit că este doar o pseudoştiinţă, o încercare de formulare sistematică asemănătoare ştiinţei făcută de aşa zişi cercetători (foarte mulţi prin Germania), aşa că o simplă reformulare a definiţiei ar fi de ajuns pentru a nu se ajunge la discuţii de acest fel. Pseudoştiinţe mai sunt şi: astrologia, ştiinţa creaţionistă, ufologia, criptozoologia, hipnoza etc.Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Chupy (discuţie • contribuţii).
După părerea mea o astfel de caracterizare încalcă politica punctului de vedere neutru a Wikipedia. Faptul că aşa s-a făcut pentru versiunea în engleză nu înseamnă că trebuie să luăm asta ca autoritate incontestabilă. Indiferent de categoria în care e inclusă de cercetătorii ştiinţelor clasice, ştiinţa spirituală trebuie să fie prezentată conform cu ceea ce îşi propune (cu avertismentele de rigoare bineînţeles, pe care consider că le-am făcut). Din nou, nu ştiu despre ce discutăm aici, din moment ce am descris în articol numai ce se doreşte a fi ştiinţa spirituală, fără a afirma că ea ar fi într-adevăr ceea ce pretinde (am şi menţionat că oficial nu este acceptată ca ştiinţă).
Aşadar, pun o întrebare simplă şi clară: prin ce ar putea fi îmbunătăţit articolul pentru a dispărea orice dubii asupra lui?--Quoras 12 mai 2007 21:15 (EEST)[răspunde]
(Hipnoza nu e pseudoştiinţă ci ţine de psihoterapie şi medicină alternativă)--Alex:D|Mesaje 12 mai 2007 21:42 (EEST)[răspunde]
(Nu-ţi fă griji că şi formele de medicină alternativă sunt incluse de mulţi la pseudoştiinţe. Ceea ce nu înseamnă că Wikipedia, care proclamă un punct de vedere neutru, ar trebui să afirme acest lucru.)--Quoras 12 mai 2007 23:20 (EEST)[răspunde]
Dar mă rog ce este hipnoza? Dar medicina alternativă? Doar pentru că dumneavoastră credeţi în acele lucruri Wikipedia ar trebui să menţină un PDVN şi să le proclame adevărate chiar dacă întreaga comunitate ştiinţifică (mă refer aici la cercetători respectaţi...nu la acei germani) declară contrariul? Eu cred că, în primul rând, pentru a scrie un asemenea articol pe un subiect delicat ca acesta, autorul trebuie să încerce să fie netru şi să prezinte faptele aşa cum sunt privite de o comunitate ştiinţifică. La momentul când se va demonstra câ oricine poate fi hipnotizat sau vindecat prin vindecare spirituală (faith healing) sau alte alternative de genul, nu credeţi că ele ar fi incluse în medicina obişnuită? Chupy 13 mai 2007 00:18 (EEST)[răspunde]
Aici nu discutăm despre ce cred şi ce nu cred eu. Personal sunt cu totul împotriva hipnozei de exemplu. Dar asta este o opinie proprie şi dacă m-aş interesa de hipnoză pe Wikipedia mi-aş dori să citesc un articol din care să rezulte ce se urmăreşte prin hipnoză - cu eventualele avertizări legate de faptul că ştiinţa oficială nu recunoaşte acest procedeu (deşi, culmea, se predă în facultăţile de psihologie! - ştiu asta de la un terapeut).
Ca să revin la conţinutul articolului, acelaşi principiu se aplică şi aici. Prin neutru eu înţeleg să se prezinte în mod imparţial obiectul ştiinţei spirituale şi să se precizeze eventual poziţia ştiinţei clasice în raport cu acest subiect - ceea ce am şi făcut. PDVN nu înseamnă să prezinţi ceva ca valabil şi altceva nu, ci să expui pur şi simplu ideile fără să-ncerci să influenţezi cititorul. Nu reiese nicăieri din articol că premisele ştiinţei spirituale ar fi adevărate. Din contră, după tonul folosit, cine îl citeşte îşi formează mai degrabă o opinie defavorabilă. (În plus, chiar dacă ar fi vorba să se prezinte numai punctul de vedere al ştiinţei oficiale, acest lucru ar fi greu fiindcă sunt foarte puţini cercetători care au auzit de ştiinţa spirituală.)
Propuneri de îmbunătăţire are cineva?--Quoras 13 mai 2007 11:12 (EEST)[răspunde]
Să se aducă şi argumente contrarii: nu poate fi demonstrată, efectele nu pot fi măsurate şi nici experimentele reproduse.Chupy 13 mai 2007 12:34 (EEST)[răspunde]
Ok, am introdus o secţiune cu privire la caracterul ştiinţific.--Quoras 13 mai 2007 13:57 (EEST)[răspunde]
Dacă nu mai sunt propuneri de modificare se poate scoate atenţionarea cu privire la verificare?--Quoras 15 mai 2007 14:18 (EEST)[răspunde]
Bine, dacă nu mai sunt alte adăugiri de făcut am scos atenţionarea respectivă.--Quoras 17 mai 2007 18:03 (EEST)[răspunde]
Bine, Quoras, vad ca tot o tineti pe a dumneavoastra. Dar desi eu las balta discutia, vor mai fi probabil si altii care vor avea de criticat introducerea cuvantului stiintific....--Arado 17 mai 2007 21:44 (EEST)[răspunde]
Am făcut tot ce-am putut pentru a pune în discuţie dubiile exprimate asupra ştiinţei spirituale. Dar asta cu modificarea titlului mi se pare în cel mai bun caz ca şi cum ar veni cineva şi-ar zice să modificăm titlul la "apă plată", pentru că evident apa nu poate să fie plată. Asta e denumirea folosită - ce să fac, să m-apuc eu să inventez acuma alta?--Quoras 18 mai 2007 22:29 (EEST)[răspunde]