Disc facial
Discul facial, numit uneori și văl facial, obraz, față, este o zonă de pene fine speciale, dispuse radiar în jurul ochilor bufnițelor, care dau feței o înfățișare particulară. Penele discului facial ajută la localizare prăzii prin captarea undelor sonore și reflectarea acestora spre urechi, care se află în spatele marginii discului facial. Forma sa poate fi modificată voluntar de către niște mușchi speciali. Discul facial acționează ca un reflector parabolic pentru focalizarea și amplificarea sunetelor și canalizarea acestora către deschiderile asimetrice ale urechilor care localizează sursa sunetelor prin paralaxă. Bufnițele pot capta undele sonore, în funcție de distanța de la sunetul detectat, dilatând sau contractând discul facial. Speciile de bufnițe strict nocturne au un disc facial foarte pronunțat, care ajută auzului. Bufnite mai mult diurne au în general un disc facial mai puțin dezvoltat. Discul facial poate fi complet la strigă (Tyto alba), când trece pe deasupra ochilor, sau incomplet, când este numai lateral, la strigide (Strigidae). Strigidele au discul facial rotunjit, iar titonidele (Tytonidae) în formă de inimă.[1][2][3][4][5]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Dimitrie Radu. Mic atlas ornitologic. Editura Albatros. București, 1983
- ^ Dimitrie Radu. Păsările din peisajele României. Editura Sport-Turism, București, 1984
- ^ Ion I.Cătuneanu, Ioan Korodi Gál, Dan Munteanu, Sergiu Pașcovschi, Emil Vespremeanu. Fauna Republicii Socialiste România. Vol. XV : Aves (Păsări). Fascicula 1 : Gaviiformes, Podicipediformes, Procellariiformes, Pelecaniformes. București : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1978
- ^ Claus König and Friedhelm Weick. Owls of the World. Second Edition. Christopher Helm Publishers, London 2008
- ^ Grzimek’s Animal Life Encyclopedia, 2nd edition. Volumes 9, Birds II. Edited by Michael Hutchins, Jerome A. Jackson, Walter J. Bock, and Donna Olendorf. Farmington Hills, MI: Gale Group, 2002.